Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Bobby Fischer – un mimofant (?!) (I)

Posted by dixi82 pe iunie 29, 2008


Traducere de Alin Dandareanu

Am scris acest articol cu o usoara strangere de inima, deoarece Marele Bobby ne-a parasit de curand, desi dupa spusele lui, continua sa joace si acum; totodata, din cauza zicalei conform careia „Cat despre morti, numai de bine!”.
Totusi, increderea acordata de Iulian Ceausescu si credinta mea ca sahul fara componenta umana ar fi mult mai putin atragator (pentru mine, si sper pentru o buna parte din cititori), va invit pe parcursul a mai multor mini-episoade, sa urmarim o caracterizare importanta a lui Robert James Fischer, bazata pe un fragment din excelenta carte „Bobby Fischer goes to war”, scrisa de David Edmonds si John Eidinow, ca si de alte articole si surse de informatie online.

Un jurnalist BBC l-a intrebat o data pe Fischer daca nu il deranjeaza ca se concentreaza exclusiv asupra sahului. „Da, e o problema”, a recunoscut Fischer, „pentru ca intr-un fel pierzi simtul realitatii ca jucator de sah – nefiind nevoit sa mergi la serviciu zi de zi si sa ai de-a face cu persoane obisnuite la acest nivel. M-am gandit sa renunt, din cand in cand, dar intotdeauna mi-am pus intrebarea: Ce altceva as putea face in schimb?” Era un raspuns care arata mai multa introspectie decat i se atribuie in general lui Fischer.

bobby_fischer_home_page_3

(Ce inseamna totusi mimofant? Vom afla pe parcursul acestui miniserial …)

Chiar si pentru ceilalti mari maestri, imersiunea aproape totala a lui Fischer in sah era de neinteles. Marele Maestru Yuri Averbah descrie momentul primei impresii pe care a avut-o despre Fischer, intalnindu-l pentru prima oara la Interzonalul de la Portoroz din 1958. Proaspatul campion al Statelor Unite ale Americii era in perioada adolescentei, si purta un simplu pulover si blue jeans in detrimentul costumelor elegante de mai tarziu. Averbah spune ca „era cumva salbatic atunci cand comunica cu alte persoane. Se uita fara interes la minunatul peisaj al Cote D’Azur al Adriaticii, nu mergea niciodata la plaja, nu facuse nici macar o baie.” Poate ca baiatul din Brooklyn se simtea asa de instrainat pe acele meleaguri frumoase ale coastei Iugoslave, dar exista o anecdota similara din 1971, cand acelasi Fischer, la 28 de ani, se pregatea pentru meciul cu Petrosian, si era cazat la hotelul „de circuit inchis” New York Park Sheraton. Conducerea ii rezervase cu acea ocazie un apartament de lux, demn pentru o celebritate sau un demnitar de rang inalt. Fischer a refuzat apartamentul, pe motiv ca privelistea il distragea. In final a fost cazat intr-o camera modesta.

Fischer pe scara avionului sosind la Portoroz

Totusi, Fischer avea si alte interese in afara sahului. Fischer asculta muzica (in special The Temptations si The Four Tops, dar si jazz si heavy rock), citea benzi desenate chiar si in perioada adulta a vietii (Tarzan si Superman) si se uita din cand in cand la filme (era un fan al lui James Dean). Ii placeau navele spatiale si masinile. De asemenea, juca tenis de masa si inota.(…)

In cele din urma, aceste activitati erau temporare si isi pierdea repede interesul in ele, in fata pasiunii lui mistuitoare pentru sah. Lipsa manierelor sale era cateodata socanta – de multe ori daca i se vorbea, nici nu catadicsea sa se intoarca spre interlocutor. Fostul presedinte al Federatiei de Sah a Statelor Unite ale Americii, Don Schultz, isi aduce aminte de mese petrecute alaturi de Fischer si alti jucatori de sah: ” Daca discutia devia de la sah, il puteai vedea aplecat pe un colt al mesei, mutand piese minuscule pe un set de buzunar.” Atunci cand nu era indiferent fata de cei din jurul lui, Fischer era de-a dreptul suspicios. Un jurnalist a scris la un moment dat despre Fischer ca acesta ar fi intampinat chiar si un vechi prieten ca si cum ar fi asteptat o citatie de la tribunal.

Fischer era cunoscut pentru insensibilitatea pe care o avea fata de alte persoane, lucru demonstrat de multe ori prin atitudinea pe care o avea in general in turnee. Intarzierea la masa de joc poate afecta un adversar(La Sousse, in 1967, Fischer a intarziat pana mai avea 5 minute la meciul cu Reshevsky, s-a asezat la masa de joc si a jucat foarte repede si foarte bine. Reshevsky, deja cu un enorm avantaj de timp, a pierdut, credem noi, psihic acea partida, mai mult cu ochii pe ceasul lui Fischer.), dar vinovatul nu isi cerea scuze niciodata. Singurele obiecte cu care Fischer parea sa aiba o afinitate emotionala erau piesele de sah. Biograful lui, Frank Brady, a spus-o poate cel mai bine:
„[Fischer] se identifica atat de mult cu pozitia din acel moment, incat poti simti ca un defect al pozitiei, fie un pion slab sau un cal prost ii provoaca o durere aproape fizica si sigur o durere psihica. Daca ar putea sau daca i-ar imbunatati pozitia, Fischer ar deveni el insusi un pion, marsand patratel cu patratel spre campul de promovare. In aceste momente la masa de sah, Fischer devine sahul in sine.”

Bobby avea un apetit imens pentru studiu. Cand danezul Bent Larsen, cu 8 ani mai in varsta decat Fischer, il ajuta ca secondant in cadrul pregatirilor pentru Turneul Candidatilor din 1959, Fischer nu ii acorda nici un ragaz, insistand ca orice moment liber, inclusiv serile, sa fie petrecute studiing teoria deschiderilor.

Cum suporta un om care s-a dedicat sahului in intregime o infrangere? Intre cei care l-au studiat pe Fischer, exista doua curente. Unul spune ca Fischer era terorizat de gandul ca ar putea pierde, era cea mai mare frica a lui, iar nenumaratele lui cerinte in legatura cu conditiile de joc erau de fapt acte constiente sau subconstiente, facute in scopul de a nu se mai prezenta la masa de joc. Aceasta parere era raspandita destul de mult in sahul rusesc. Lev Abramov, fostul conducator al Departamentului de Sah din cadrul Comitetului Sportiv al URSS, a scris un articol intitulat „Tragedia lui Bobby Fischer”. De ce tragedie?

„O tragedie pentru ca Fischer era ingrozit de faptul ca trebuia sa se aseze in fata tablei de sah. Cel mai paradoxal lucru este ca acest extraordinar jucator de sah cateodata nu se putea convinge sa apara la joc, si daca totusi reusea sa joace, parea lipsit de incredere si forta pana la primul rezultat favorabil. Eu cred ca e vorba de o boala.”

Marele maestru si psiholog Nikolai Krogius este de acord cu Abramov: „Ca profil psihologic, Fischer se aseamana cu maresalul francez [Massena], care era incapabil sa se adune inaintea unei batalii, dar care se transforma in momentul in care batalia era in toi. Napoleon spunea ca „[Massena] isi demonstra talentul ca si conducator militar doar din momentul in care ‘tunurile incepeau sa bubuie’.”

(va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s