Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

După douăzeci de ani – un omagiu tardiv

Posted by ceausescuiulian pe noiembrie 28, 2008

Omagiu adus MM Theodor Ghitescu de catre Marele Maestru International Mihail Marin care va fi colaboratorul acestui blog de acum incolo, un nume cu greutate multa in condei si  care este cunoscut  de toata lumea sahuluimondial. Voi reveni cu alte amanunte cu o proxima ocazie pentru a lasa linistea pentru acest articol despre cel care a plecat prea devreme dintre noi printre stele, acolo unde acum este impreuna cu Victor Ciocaltea, Octav Troianescu si alte adevarate legende ale sahului romanesc.

Într-o duminică blândă de toamnă (era, după câte am putut reconstitui ulterior, 19 octombrie 2008), mi-am dat întâlnire cu un vechi amic în holul clubului Juventus. Doream să îi înmânez o carte publicată cu numai o săptămână în urmă și al cărei co-autor eram: Reggio Emilia 2007/08, Il torneo del giubileo. În timp ce răsfoiam împreună cu amicul meu paginile dedicate istoriei de jumătate de secol a turneului, s-a apropiat de noi marele maestru Theodor Ghițescu. Am profitat de ocazie pentru a-i menționa antrenorului meu din tinerețe că observasem faptul că fusese, cu peste 4 decenii în urmă, primul român invitat la prestigiosul turneu, în vreme ce eu mă situam, cel puțin deocamdată, la celălalt capăt al unei liste incluzând nume de prestigiu din șahul românesc, cum ar fi Victor Ciocâltea, Octav Troianescu, Dumitru Ghizdavu sau Mihai Șubă. După o scurtă depănare a amintirilor, domnul Ghițescu s-a despărțit de noi cu un zâmbet, îndreptându-se spre ieșire.

19interludiu_in_dialogul_de_la_sala_juventus

Ultima aparitie fotografica a lui Theodor Ghitescu

Nu aveam de unde să știu că aceea urma să fie ultima noastră întâlnire și nici că ușa pe care a ieșit închidea, cel puțin pentru mine, o întreagă epocă din istoria șahului nostru. Întreaga simbolistică a momentului urma să mă copleșească o lună mai târziu, în seara zilei de 22 noiembrie, când a sosit vestea rece și necruțătoare: la ora 4:30 dimineața, marele maestru Theodor Ghițescu încetase din viață. Cerându-și scuze pentru durerea provocată, mesagerul telefonic (în persoana publicistului șahist Christiansen Sava), m-a rugat să îi spun câteva vorbe despre cel care îmi fusese antrenor. Amintirile au început să dea năvală mai repede decât aș fi putut spune în vorbe; în timp ce îi relatam mici amănunte disparate, a încolțit, încă neclară în contur, dar de neclintit din chiar prima clipă, ideea de a scrie această carte.

16cu_sarbul_iovanovic_la_balcaniada_heraklion_1985

La balcaniada din 1985 cu negrele impotriva sarbului Bozidar Ivanovic

Ne despărțea pe scara timpului aproape o treime de veac. Eram colegi de club la ITB, dar abia dacă schimbasem până atunci câteva vorbe. Era, la cei 16 ani ai mei, un adevărat model pentru ce mi-ar fi plăcut să devin vreodată. Maniera aristocratică în care își controla reacțiile și își alegea cuvintele, seriozitatea și ambiția la tabla de joc și, nu în ultimul rând, cariera sa șahistă impresionantă – aș fi putut aspira la mai mult?

17la_mijlocul_anilor_80

Plin de concentrare si de energie in anii ’80

Cum aș putea descrie emoția ce m-a învăluit în momentul în care Emanuel Reicher, antrenorul „oficial” (dar, din păcate, mai mult de formă) al clubului mi-a transmis, în treacăt: „Ghițescu vrea să joace partide scurte de antrenament cu tine”…

Nu m-a lăsat niciodată să înțeleg pe ce își bazaze alegerea. Îmi place să cred că văzuse în adolescentul timid cu ochelari un „ceva” pe care îl pierduse cu mult timp în urmă, sau, poate, dimpotrivă, nefiind binecuvântat cu copii, încerca să transmită cuiva zestrea intelectuală adunată într-o viață de om…

15ochelarii_care_au_lipsit_in_malta

Theodor Ghitescu cu viziunea sa pe tabla de sah

Timp de peste un an, ne-am întâlnit la club de 2-3 ori pe săptămână. Jucam partide la  10 minute și mă simțeam important, cu atât mai mult cu cât căștigam suficient de des pentru a nu rămâne umilit.

A insistat să fiu inclus în selecționata de seniori a ITB-ului, în vederea participării în Campionatul Capitalei pe echipe. De altfel, nu exista prea mare concurență pentru un loc în echipă, majoritatea „greilor” preferând să își petreacă diminețile de duminică în familie. Theodor Ghițescu constituia o excepție. Pentru el, partidele săptămânale erau cel mai bun mijloc de a se menține în formă.

Obișnuia să facă pe marginea partidelor mele de duminică scurte remarci pline de tâlc. „Nu subestima pionii dubli ai adversarului, ar putea controla niște câmpuri importante…”. Indiferent de rezultatul partidei mele, tonul vocii sale rămânea același, calm și măsurat, aproape tărăgănat. În zilele în care câștigam, mă simțeam ușor dezamăgit de absența unei cât de mici unde de entuziasm din partea lui. Privind în urmă, înțeleg că dorea pentru mine cu mult mai mult decât niște succese ușoare în competiții relativ lipsite de importanță. „Campioni naționali de juniori am avut dintotdeauna” (cât îmi lipsesc acum micile sale paradoxuri…) „dar jucători de mare valoare apar foarte rar…”

13cu_gulko_la_polanica_zdroj_1977

Infruntandu-l pe Gulko in 1977

Am fost ușor alarmat când am aflat că urma să se transfere la „Politehnica”. Temerile mele s-au dovedit, din fericire, nefondate. Deși Reicher s-a opus categoric transferului meu, în ceva mai mult de un an urma să susțin admiterea la facultate, ceea ce ar fi anulat necesitatea legală a unei dezlegări din partea clubului ITB. În baza promisiunii mele de a mă alătura echipei Politehnica de îndată ce aceasta va deveni posibil, relația cu domnul Ghițescu a devenit din ce în ce mai strânsă.

Traversam o perioadă de incertitudini și căutări în ce privește repertoriul de deschideri. Simțind acest lucru, a început să mă învețe propriile lui deschideri. Prima ședință de acest fel avea să îmi schimbe pentru totdeauna viața de șahist profesionist în devenire.

„Data viitoare să aduci un caiet nou de 48 de file. Vom studia Indiana Hromadka.

Această deschidere avea să devină în scurt timp arma mea preferată și, mai important, cea mai eficientă în lupta cu adversari mult mai bine cotați decât mine. Se ajusta perfect pe modul meu de a juca șah și poate pe structura mea sufletească. Acțiunea nebunului din g7 și contrajocul pe flancul damei îmi oferau o delectare estetică supremă.

12wijk_aan_zee_1974

In Olanda la Wijk aan Zee din anul 1974

Modul sintetic în care transmitea informațiile avea ceva irepetabil. La prima vedere, erau observații superficiale și insuficient argumentate. Fiind o fire iscoditoare, obișnuiam să dezvolt de unul singur subiectul, până la atingerea convingerii ferme că tot ceea ce mi se predase era corect. Poate tocmai acest ultim element a făcut colaborarea noastră de-a lungul anilor atât de fructuoasă; cu alți elevi, metoda risca să eșueze. Experiența m-a invățat că exprimarea unui adevăr cu minimum de mijloace este accesibilă numai intelectualilor de elită. Ulterior, am regăsit această senzație doar în scrierile lui Mihail Botvinick și Yuri Averbach.

Niciodată nu mi-a ascuns vreun secret în deschiderile care de-acum deveniseră „ale noastre”. Aducea la club caietele sale studențești cu copertă cartonată, pline cu însemnări făcute cu creionul. Obișnuia să le numească, ușor autoironic, dar și cu drag în același timp, Caiețelele tărcate, după dungile care străbăteau coperta. Odată, i-am cerut sfatul într-o poziție concretă. Simplitatea răspunsului m-a descumpănit; luasem și eu în calcul mutarea respectivă, ușor atipică, dar îmi fusese teamă să o consider o soluție la problema în cauză. A interpretat greșit ezitarea mea și, crezând că e vorba de neîncredere, a întors caietul către mine. „Uite, scrie aici, 10…e5”.

Nu era adeptul analizelor lungi. „Partida se mai decide și la placă…” Un eșec în deschidere putea fi privit cu oarecare îngăduință: „M-a prins cu lecția neînvățată.” În schimb, jocul slab era de neiertat. „Ce e mai rău e că ne-au bătut în jocul de mijloc.”

Era mândru de longevitatea sa ca membru al echipei naționale. „12 Olimpiade” era cartea lui de vizită preferată. Pe atunci, nu mi se păra ceva deosebit, dar azi, când am adunat la rândul meu „numai ” 10 Olimpiade, apreciez lucrurile la adevărata lor valoare.

05sinaia_1961_vegheat_de_arbitrul_nicoara

1961 Sinaia, Partida de referinta cu un alt disparut de pe harta legendelor sahului romanesc – Victor Ciocaltea

A fost cel de-al patrulea român din istorie care a obținut titlul de mare maestru internațional. Nu pot să îmi dau seama în ce măsură a anticipat acest lucru, dar numărul 5 din serie îmi era rezervat mie. Nu pot să vorbesc despre aceasta fără a mă gândi la influența decisivă pe care au avut-o antrenamentele noastre…

Am avut ocazia să împărțim camera de hotel la câteva competiții. În această privință, nu a făcut niciodată un mister din alegerea sa. Programul meu ordonat și disciplinat de concurs se potriveau de minune cu propriile lui obiceiuri. „Bobo este un excelent catalizator pentru somn” obișnuia să spună colegilor de echipă națională sau de club. Rămăsese, în ciuda trecerii anilor, o fire sportivă. În timp ce, infășurat în cearceafuri, savuram ultimele clipe de odihnă matinală, executa un program de încălzire urmat de exerciții cu extensorul. Am avut nevoie de mai bine de 20 de ani pentru a înțelege importanța unui astfel de regim de viață; astăzi, extensorul este nelipsit din valiza mea…

11intalnirea_cu_hubner_la_busum_1969

Intalnirea cu Hubner 1969

După 8 ani de colaborare am obținut primul mare succes pe plan internațional. În 1987 am fost singurul român care a realizat calificarea la turneul Interzonal din cadrul Campionatului Mondial. Reușiseră în trecut această performanță numai Florin Gheorghiu și Mihai Șubă. La Zonalul de la Varșovia, Theodor Ghițescu a făcut deplasarea împreună cu noi (au mai jucat Florin Gheorghiu, Mihai Șubă și Adrian Negulescu) în calitate de secondant și, ca de obicei, a împărțit camera cu mine. Am obținut în extremis dreptul unui turneu de baraj în sistem tur-retur cu Kiril Gheorghiev și Wlodimierz Schmidt pentru un singur loc de calificare. Am învins în baraj cu 2,5 puncte, acumulate în deschideri pe care le știam de la el: Indiana Hromadka și (la alb) Grunfeld-ul cu 5.Ng5.

În mod ușor inexplicabil și dureros, acest fericit eveniment a coincis cu începutul răcirii treptate a relațiilor dintre noi. Privind în urmă, pot să înțeleg că nu a administrat cum trebuie momentul delicat al transmiterii ștafetei înaltei performanțe. Mă învățase tot ce știa și, în plus, aveam avantajul tinereții. Tinerețe care m-a orbit într-atâta încât nu i-am putut ierta ușoara răceală pe care o afișa în anumite momente, făcându-mă în același timp să uit câte îi datoram. Atunci, în 1987, s-a deschis, la fel ca două decenii mai târziu, o ușă, lasându-mă să pășesc în rândurile elitei române și mondiale. Pentru el, era ușa care îl invita politicos dar necruțător, să ia loc în sala rezervată tehnicienilor și, de ce nu, a legendelor.

06impotriva_doctorului_troianescu_la_o_finala_din_anii_60

Finala campionatului national 1960 – In duel cu o alta legenda- Octav Troianescu

Pe vremea aceea, schimbul de generații se producea în mod natural, la timpul potrivit, fără a îmbrăca forme conflictive ca în anii mai noi, când acest proces se poate declanșa prin ultimatum-uri emise în cadrul actelor colective de indisciplină, sub privirea îngăduitoare a oficialilor federației. Și totuși, relațiile dintre noi nu au mai atins niciodată acea apropiere din perioada anterioară. Am avut la dispoziție două decenii pentru a remedia acest aspect; sunt convins că nu ar fi fost nevoie decât de un pas din partea mea. Acum, din păcate, timpul de gândire a expirat, iar ușa despre care vorbeam la început va rămâne închisă pentru totdeauna, asemenea unui steguleț căzut înainte de mutarea 40. Omagiul meu pentru Theodor Ghițescu, sincer și din toată inima, dar tardiv, va rămâne pentru posteritate…

Mihail Marin

5 răspunsuri to “După douăzeci de ani – un omagiu tardiv”

  1. rodan said

    Daca exista cuvinte ca sa descriu ce am simtit cand am citit textul de mai sus, eu unul nu le cunosc.

  2. Stefan Nistor said

    Superb si , totodata, emotionant articol! Felicitari domnule Marin si, va rog, nu va opriti aici. Harul de scriitor e un adaos, pe langa cel de sahist, care poate fi fecund multor minti tinere dar manelizate din tara noastra! Omagiul meu atat dumneavoastra cat si marelui disparut, Theodor Ghitescu. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l mantuiasca !

  3. obezeanu said

    Impresionant si dureros de sincer…
    Poate ca cel care a fost MARELE MAESTRU THEODOR GHITESCU merita sa i fie publicate cele mai bune 10 partide cu comentariul Dlui Marin!

  4. Obezeanu:Nici nu stii ca mecanismul acesta este declansat si va fi mult mai mult pentru sahistii romani din partea lui Mihail Marin pentru ca memoria D-lui Ghitescu Theodor sa ramana pentru totdeauna in istoria sahului si a publicisticii romanesti despre sah.

  5. nicu valahu said

    Sunt unul dintre cei multi care nu au avut sansa sa-l cunoasca pe Marele Maestru.Si totusi, am sentimentul ca l-am cunoscut.Poate ca spiritul lui, prin exemplele pe care le-a dat celor apropiati,si pe care il simt prezent in aceste randuri ale Domnului Mihail Marin, ma fac sa simt asa.
    Si nu fiti trist,pentru ca aceea usa s-a deschis pentru dvs, Maestre. Era momentul sa zburati singur. Stia acest lucru,si l-a facut. Oare cati dintre noi ,in zilele noastre, mai sunt in stare sa recunoasca valoarea unui „diamant” si sa-l lase sa straluceasca singur?
    Va multumeste, plangand…,un simplu pion, pentru ca ni-l oferiti si noua, cei muritori, pe cel ce a fost un Mare Rege…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s