Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Viorel Bologan ne rosteste spre amintire: „Un cuvînt despre antrenorul meu”

Posted by ceausescuiulian pe februarie 18, 2009

La 19 februarie, Patriarhul şahului naţional, ilustrul antrenor, teoretician şi pedagog Veaceslav Cebanenco ar fi împlinit 67 de ani. Minunatul meu antrenor şi îndrumător a lansat în şahul de performanţă jucători talentaţi, printre aceştia fiind Victor Gavrikov, Viorel Iordăchescu, Doru Rogozenko, Victor Komleacov, Vladislav Nevednicii, Gherman Titov, Irina Zac, Marina Şeremetiev, Irina Brandis- Ionescu, Ina Brandis, Mihail Oratovschi, Boris Itchis, Bogdan Pavlenco, Nataşa Mereacre ş. a.

bologan05

Viorel Bologan isi aduce aminte de antrenorul sau drag, Veaceslav Cebanenko

Dumnezeu l-a înzestrat pe Veaceslav Cebanenco cu o gândire originală, care l-a ajutat să inventeze numeroase idei teoretice interesante şi preţioase. A avut darul de anticipare în gândire. Lumea şahului încă mai continuă să descopere profunzimea ideilor sale. Multe dintre variantele analizate şi promovate de Veaceslav Andreevici au intrat ulterior în repertoriul jucătorilor din elita mondială. Marele nostru antrenor a fost înalt apreciat de Garri Kasparov, Anatoli Karpov, Tigran Petrosian, Mihail Tal, Marc Dvoreţki, Zigurd Lanka, Boris Gulko şi mulţi alţi experţi în materie de şah.
Veaceslav Cebanenco a elaborat un curs original de lecţii despre jocul poziţional, bazat pe următoarele teme: nebunii de culori şi câmpuri diferite, pionul izolat, slăbiciunea tactică, structura de pioni…

Fondarea unei şcoli originale de interpretare a deschiderilor – iată realizarea fundamentală a lui V.Cebanenco. Astfel, el a contribuit magistral la perfecţionarea mutării a7-a6 din Apărarea slavă. Nici până azi, albul nu a găsit acolo avantaj. Direcţiile de bază, volens – nolens, rămân aceleaşi pe care noi, discipolii săi, le-am notat în blocnotesurile noastre vreo 20 de în urmă.

kasparov2Garry Kasparov a consacrat un amplu capitol intitulat „Linia Cebanenco” in monografia sa  „Anii 70: „Gigantica revoluţie în domeniul deschiderilor”

Recent, celebrul şahist Garri Kasparov şi-a lansat capodopera sa „Anii 70: „Gigantica revoluţie în domeniul deschiderilor”. În această monografie, Kasparov a consacrat teoreticianului moldovean Veaceslav Cebanenco un amplu capitol, întitulat „Linia Cebanenco”, unde Garri apreciază foarte înalt aportul antrenorului nostru la dezvoltarea teoriei şahului modern, în special, în Apărarea slavă, în care a fost elaborat sistemul a7 – a6. De fapt, întreaga teorie a lui Veaceslav Cebanenco s-a axat pe 3 piloni de bază: deschiderile, cultura gândirii şi strategia.
„GURU” meu spiritual iubea enorm de mult munca de creaţie. El a reuşit să descopere „pământuri de ţelină”. Veaceslav Andreevici ne oferea nouă, discipolilor, cunoştinţele în forma lor pură, primară, de aceea noi, fără eforturi deosebite, le însuşeam. Bunăoară, în 1991, eu am devenit mare maestru, exclusiv, în baza deschiderilor lui Cebanenco.
Fiind o personalitate inteligentă şi erudită, dânsul avea o concepţie originală asupra fenomenelor din lumea înconjurătoare, asupra sensului existenţei umane. Antrenorul meu medita cu mult tâlc asupra operelor lui Eminescu, Alecsandri, Bulgakov, Camus, Hemingway…
Veaceslav Cebanenco a fost unicul antrenor de mare valoare din Moldova, la care se puteau adresa tinerele talente ca să-şi aprofundeze cunoştinţele teoretice, să păşească convingător spre performanţe şi perfecţiune. Spre regret, nu i s-a conferit , în timpul vieţii, titlul de antrenor emerit al R. Moldova, lucru care poate ar putea fi reparat măcar acum, post – mortem.
Veaceslav Cebanenco ne-a altoit nouă, discipolilor, o dragoste nemărginită faţă de şah, de frumos, de inedit. A fost o fire sinceră, veselă, cu un fin simţ al umorului, cu un farmec deosebit. A lăsat, cu adevărat, în urma sa un zâmbet luminos.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Scris de Viorel BOLOGAN, Mare Maestru Internaţional la şah,discipol al lui Veaceslav CEBANENCO

4 răspunsuri to “Viorel Bologan ne rosteste spre amintire: „Un cuvînt despre antrenorul meu””

  1. vasim said

    Esti sigur ca il cheama si Viorel ?
    Nu il confunzi cu Viorel Iordăchescu ?
    Cred ca numele lui la fide e Viktor Bologan nu ?
    Sau il cheama Viorel Viktor Bologan ?
    Cred ca la el te referi 🙂
    A scris o carte acum proaspat care se numeste: The Chebanenko Slav according to Bologan.
    Cine e interesat de aceasta deschidere …

  2. rodantero said

    Pe site-ul lui numele apare Victor Viorel Bologan (chiar daca in mai multe articole semneaza cu numele Viktor Bologan).

  3. Vasim: Daca ai fi citit cu atentie ai fi vazut ca nu e scris de mine articolul, ci este preluat de pe siteul sau. Numele lui Bologan oficial este Viktor Bologan dar in Moldova toti ii zic Viorel Bologan. Si in mod sigur nu am cum sa incurc pe Viorel Iordachescu cu Viorel Bologan. Mai ales ca nu pot cuprinde intr-un articol despre memoria unui antrenor toate amanuntele, cum este cel cu cartea pe care o apreciaza destul de multi sahisti de elita .

  4. vasim said

    @iulian: Eu il stiam pe Bologan peste tot pe unde l-am intalnit in turnee( virtual:) ) sub prenumele de Viktor.
    Din cauza asta am intrebat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s