Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST de Volodea Vaisman

Posted by ceausescuiulian pe mai 13, 2009

Aici puteti revedea Tabla de materii si cum va puteti procura METODOLOGIA  ANTRENAMENTULUI  SAHIST

METODOLOGIA  ANTRENAMENTULUI  SAHIST

volodia

Volodia Vaisman, antrenor si maestru international

Sahul, sau ceea ce numim curent jocul  la tablă, este o activitate extrem de complexă unde intră mai multe elemente, dintre care:

  • informaţia, studiul şi antrenamentul de tot ceea ce aparţine domeniului tehnic al şahului,
  • adaptarea şi individualizarea permanentă a acestora la specificul propriei personalităţi şi stil,
  • diversificarea şi adaptarea  – la un nivel din ce în ce mai înalt –  a strategiilor sale de joc în funcţie de adversarii întălniţi.

Toate acestea se defalcă în multe alte composante şi – la un nivel din ce în ce mai înalt –  impun utilizarea unor mijloace specifice, de care se ocupă metodologia şahului.

Desigur că de la învăţarea mutărilor până la un nivel de amator, există multe alte lucruri mai imprtante de învăat, aşa zisele BAZE ale şahului. Dar din momentul când jucătorul simte că se plafonează, că nu ştie cum să progreseze, atunci el va avea nevoie de un ajutor calificat.

Marea majoritate a jucătorilor, chiar şi cei titraţi cu o puternică personalitate, cred că se pot descurca şi singuri. Dar să nu uităm că omul este, din natură, subiectiv, puţin dispus să-şi scormonească şi să-şi recunoască greşelile. De aceea, intervenţia unei alte persoane calificate, s-o numim antrenor, nu poate fi decât binefăcătoare.

Dar atenţie, marea majoritate a jucătorilor nu vor decât  rezultate imediate, de aceea ei apelează la bieţii antrenori numai pentru intervenţii cât mai concrete: analize teoretice, comentări de partide, pregătiri pentru un adversar sau concurs etc., ceea ce nu-i  în sine rău dar, din păcate complet insuficient.  Un antrenor de meserie  este singurul capabil  – prin experienţa, tehnicile şi îndemânarea sa psihopedagogică –  să adapteze şi să personalizeze conţinutul tehnic, să descopere greşelile şi să efectueze retuşările necesare, să  lege practica jucàtorului  său de un antrenament inteligent si, în general, să transmită, să  formeze şi să obţină ceea ce vrea şi cu cea mai mare eficacitate de rezultate,  rentabilizând astfel  la maximum timpul  dedicat şahului. Nu mai vorbesc de rolul său psihologic: să-i intuiască descurajarea sau să-i dea încredere, să-i calmeze tristeţea înfrângerii sau entuziasmul victoriei şi, în general, să scoată în evidenţă orice incoerenţă sau exces în activitatea sa şahistă.

Din păcate, în concepţia unor jucători, antrenorul nu-i bun dacă nu-i oferă de-a gata „analize” care să câştige, de unde separări şi căutări permanente de antrenor ideal. Incetul cu încetul, asistăm la un fenomen de renunţare, în special la antrenorii privaţi (care, în plus, costăt) şi  împerechieri de jucători pentru pregătiri comune în faţa  ordinatorului, ceea ce ar putea rezolva unele probleme imediate dar nu cele de fond şi de perspectivă.

Spre deosebire de maeştrii care au devenit antrenori după încheierea activităţii competiţionale, eu fac parte dintre cei care au acceptat o anumită comprimare a carierei  pentru a îmbrăţişa devreme meseria de antrenor. Astfel, la Iaşi am activat ca antrenor-angajat între 1969-1979 şi apoi am avut  între 1985-2002 şcoala mea de şah municipală la Montpellier (Franta). La diploma mea de antrenor FRS categ.I-a s-a mai  adăugat  din 1993 şi cea de maestru-antrenor  al FFS, cu care am format de-a lungul anilor cca  130 de tehnicieni francezi.

Am dobândit astfel o experienţă considerabilă şi, cum regretăm întotdeauna că multe lucruri interesante se pierd pentru că anumiţi mari jucători şi antrenori  preferă să ducă cu ei secretele artei lor, într-o bună zi mi-am chestionat  jucătorul-antrenor din mine faţă de obligaţiile mele de  transmitere a acestei experienţe.

Astfel s-a născut  METODOLOGIA  ANTRENAMENTULUI  SAHIST care, fără a avea pretenţia de a oferi piatra filozofală a şahului,  prezintă – în cele peste 500 de pagini-  rezultatul studiilor şi experienţei mele practice de antrenor şi  jucător. Aceasta mi-a cerut o muncă  uriaşă de mulţi ani, dar am avut şi satisfacţia de a-mi putea aduce modesta mea contribuţie la edificiul comun al practicii şi antrenamentului şahist. oferind un îndreptar de muncă  colegilor mei  mai tineri – jucători şi antrenori, de azi şi de mâine. Prezentată în introducere pe situl FRS şi  – mai pe larg – cu ocazia stagiului de la Snagov (10-14.12.2008), lucrarea a fost încredintată  FR Sah pentru uzul  antrenorilor şi jucătorilor săi.

4 răspunsuri to “METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST de Volodea Vaisman”

  1. bestux said

    toata stima pentru dl vaisman

  2. ar fi interesant de postat si aici ideile principale pentru ca sigur ne-ar trebui la multi care viziteaza acest blog

  3. bestux said

    alcoolul este benefic pt sah daca luam rusii drept exemplu?

  4. MODEST said

    Cum poate fi procurata METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si cat costa?
    Toata stima si aprecierea pentru maestrul Volodea Vaisman, ale carui carti le-am citit cu interes si cred ca FR Sah ar trebui sa valorifice experienta vasta pe care domnia sa o are, pentru a pregati tinerii sahisti cu perspective de a deveni mari maestri de top.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s