Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Jucatorul de sah la tabla, in parc si in viata

Posted by Costin Beiu on June 9, 2009

Acea de neînţeles şi de neiertat uşurătate a fiinţei

La început, când jucam şah în turnee serioase, aveam emoţii. Parcă mintea mi se bloca în momentele cheie şi greşeam copilăreşte. Şi nu în faţa oamenilor pe care îi cunoşteam, ci în faţa străinilor, în special la jucătorii ruşi, care aveau o faimă deosebită. Am analizat de fiecare dată partidele.

Jucatorul_De_sah

Le ştiu pe dinafară şi acum, după mai bine de 20 de ani. Chiar dacă unii dintre cei în faţa cărora am pierdut au ajuns mari maeştri, cel puţin în partidele pe care le jucaseră împotriva mea nu avuseseră nici un fel de sclipire. Doar un joc precis, atent şi cât se poate de simplu. Pe la saisprezece ani eram considerat o mare speranţă. Depăşisem timiditatea care mă caracteriza, sau cel puţin aşa am crezut. Simţeam, însă, nevoia de a atrage cu orice preţ atenţia asupra mea. Am început să fac sacrificii spectaculoase, să joc pentru „glorie”, să-mi subestimez adversarii. Au urmat alte serii de ratări. Cred că atunci a fost momentul în care a început căderea. Dădeam vina pe orice – pe aşezarea astrelor, pe cine ştie ce migrenă nevinovată, sau chiar pe oamenii din jurul meu care încercau, cu bunătate, să mă tempereze. Am devenit un fel de rebel, iar lucrul acesta se reflecta şi în rezultatele de la şcoală. Dorinţa mea de a epata depăşise orice limită.La 20 de ani eram marea vedetă din Cişmigiu.

parc_sah1

Stăteam acolo zile întregi, învingând fără drept de apel bătrânei simpatici. Simţeam o plăcere deosebită pentru jocurile „cu handicap” – începeam partida fără un cal sau chiar fără un turn, iar în final tot eu râdeam satisfăcut, după ce curăţam toată masa.

parc_sah2

Iar în jurul meu, aşa cum îmi doream, se adunau 30-40 de persoane care mă aplaudau la scenă deschisă. Nu-mi mai făcea plăcere să merg la antrenamente.  Pur şi simplu nu mai aveam răbdare. În plus, mă mai şi apucasem de fumat, viciu pe care antrenorul meu îl interzicea cu fermitate. Cât despre participările la concursuri, ele erau sporadice şi fără rezultate.

parc_sah3

Cişmigiul devenise viaţa  mea, marea mea scenă unde mă simţeam un fel de Dumnezeu,admirat şi de neînvins. Încă mai joc în Cişmigiu, dar din ce în ce mai rar. La aproape 40 de ani, privesc în urmă şi nu văd mai nimic. Nu am fost în stare să termin o facultate. Nu am fost în stare să întemeiez o familie. Vând ziare în Gara de Nord şi mai beau din când în când o bere ieftină cu paznicii şi taximetriştii din zonă. Ei mă ascultă… Le povestesc cum am ajuns în finala campionatului european de juniori din 1972.

parc_Sah4

Cum i-am cunoscut pe Fischer, pe Spassky şi pe alţi mari corifei ai jocului de şah. Le vorbesc despre toate oraşele pe care le-am văzut – Paris, Londra, New York. Ei mă privesc cu un amestec de fascinaţie şi de neîncredere. Atunci scot o tablă de şah şiinvit pe câte unul dintre ei la o partidă „în orb”.

parc_sah5

Fără să văd piesele, câştig. Îmi strâng mâna şi-mi fac cinste cu o bere… Seara, însă, când ajung acasă, singurătatea mă învinge. Mă aşez la birou şi revăd una dintre partide pierdute. Dacă aş fi studiat mai atent apărarea siciliană… Dacă mă concentram mai mult în acel final de turnuri… Şi dacă aş fi făcut măcar un mic efort să-mi găsesc o slujbă mai bună, poate că soţia nu m-ar mai fi părăsit. Poate că acum aveam doi copii, aşa cum îmi dorisem întotdeaunaşi poate că… Adorm, ca de obicei, visând că joc la masa unu cu Kasparov.

parc_sah6

Meciul se transmite în direct pe toate televiziunile şi eu surprind milioanele de spectatori cu o inovaţie tehnică la a 20-a mutare din gambitul damei…

parc_sah7

Notă: Ideea acestei schiţe mi-a venit amintindu-mi o poezie mai puţin cunoscută a lui Ştefan Augustin Doinaş. Se numeşte „Jucătorul de şah”. Reproduc, probabil inexact, câteva versuri:

„Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit /

Nu ştiu, poate un prieten, poate un străin /

Care privea la jocul nostru alaltăseară /

Mi-a şoptit aceste cuvinte privindu-mă în ochi. /

Era un timp când ne întâlneam în fiecare seară. /

Ploaia de pe pălărie picura pe umărul tău,/

Iar dimineaţa umbra inimii tale cădea asupră-mi

Ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfried.

Era un timp când tu erai singura mea rană…”

Nimic nu este mai trist decât să pierzi şi a doua partidă.

Să ratezi şi a doua şansă pe  care viaţa ţi-o oferă uneori.

( Scris de Nicolae MARDARI in Dreptatea)

One Response to “Jucatorul de sah la tabla, in parc si in viata”

  1. nicu valahu said

    Of, Costine! Si doar te rugasem sa nu-mi prezinti povestea vietii mele 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s