Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Gabriel Voicu, singurul brăilean care a câştigat un turneu din circuitul Grand Prix Junior

Posted by ceausescuiulian pe iulie 1, 2009

Cel mai tânăr jucător de categoria I din Brăila, Gabriel Voicu, şahist legitimat la Clubul Orizont 64, a câştigat turneul Grand Prix de la Cap Aurora, derulat în perioada 18-28 iunie şi care a reunit la start 38 de participanţi, mulţi dintre ei componenţi ai loturilor naţionale de copii şi juniori.

voicu_Gabriel

Braileanul Voicu Gabriel este performerul turneului de Grand Prix Junior – Cap Aurora

Voicu a câştigat primele trei runde, în faţa jucătorilor Diana Băcilă din Sibiu, Dan Trufin şi Robert Miroi, ambii din Bucureşti după care, în următoarele două partide a remizat cu Robert Stancu de la CS Otopeni şi cu Dan Leonte de la CS Botosani

Elevul instructorului Ionel Balcan, Gabriel Voicu, a bifat două succese în rundele a şasea şi a şaptea, în care adversari i-au fost sibianul Mihai Mureşan şi respectiv Andreea Cosma din Craiova, vicecampioana naţională la fete 12 ani. Succesul din runda 7  cu Muresan a fost un moment critic pentru desemnarea castigatorului turneului. Partida a avut loc la masa 1 si victoria lui Voicu cu piesele negre a turnat plumb in evolutia ulterioara a lui Muresan. El venea dupa o victorie foarte pretioasa cu Stancu Robert si practic partida pierduta cu piesele albe la Voicu a decis care dintre ei se va bate pentru podium si pentru castigarea turneului. In ultimele 2 runde, Mihai Muresan nu a mai reusit nimic, pierzand ambele partide ramase , iar in final aceste 3 esecuri consecutive,  l-au aruncat tocmai pe locul 12

muresan_mihai

Muresan Mihai locul 12, a fost intrecut in runda 6 de castigatorul Gabriel Voicu

Voicu a remizat pentru a treia oară în cadrul acestui turneu cu Andrei Bunta din Râmnicu Vâlcea. Partida din runda 9 a fost gestionata corespunzator de tanarul brailean, si el a trecut şi de Dorin Câmpean şi cu 7 1/2 a câştigat ediţia 2009 a turneului de la Cap Aurora, iar aceasta performanţă  i-a adus o  cupă, o diplomă şi un premiu de 500 de lei.  Pe locul al doilea s-a clasat reprezentantul clubului CS Otopeni, Robert Stancu – 7 puncte, iar  locul III  a fost ocupat de sahistul de la CS Botosani, Dan Leonte – 6 puncte.

stancu_robert

Stancu Robert a reusit sa prinda pana la urma locul II cu 7 puncte

Câştigătorii au fost premiaţi de organizatoarea competiţiei, maestra internaţională Mariana Ioniţă, vicepreşedintele federaţiei de specialitate.

FIsca_12ani

Greutatea turneului de Grand Prix de la Cap Aurora a fost data de acesti viitori mari maestrii

„A fost un turneu foarte greu, dar am reuşit să-l câştig şi mă bucur enorm. În urmă cu doi ani, când eram jucător neclasificat, am obţinut locul al şaselea şi mă uitam cu invidie la câştigătorii turneului, după doi ani dorinţa mi s-a împlinit, plecat din postura de favorit, numărul şase am reuşit să-mi îndeplinesc visul, adică să câştig acest concurs”, a declarat  Gabriel Voicu, la sediul redacţiei cotidianului Obiectiv Vocea Brăilei.

An excelent pentru şahistul brăilean

Gabriel Voicu a păşit cu dreptul în 2009, locul întâi la un turneu la Galaţi, unde a cumulat 7 puncte din tot atâtea posibile, după care a ocupat locul al patrulea la turneul de Grand Prix, „Căluţul de fildeş” de la Brăila, turneu pe care de asemenea l-a încheiat neînvins, cu 7 1/2 puncte.

voicu_gabriel_martisor

Voicu Gabriel a avut in anul 2009 un an de exceptie

Anul acesta, din 23 de partide oficiale, reprezentantul clubului Orizont 64 a câştigat 16, iar în celelalte a obţinut remize, performanţe care îi conferă şansa de a trece de la 650 coeficient CIV la peste 800 şi implicit de a intra pe lista ELO.
Voicu a demonstrat, printr-o pregătire asiduă şi multă voinţă, că poate depăşi copii şi juniori de la cluburi cu tradiţie în şah, şahişti care au zeci de turnee jucate. Sper să confirme şi la celelalte concursuri la care va participa în acest an şi de ce nu, să se califice în finala Grand Prix Junior„, a menţionat Ionel Balcan, vicepreşedintele Clubului Orizont 64.

Clasament final 12 ani


Place Name                           Feder Rtg  Loc Club                          Score M-Buch. Buch. Progr.

  1   VOICU, GABRIEL                 I          657 CS ORIZONT 64 BRAILA          7.5      36.0  45.5   39.0
  2   STANCU, ROBERT-ALEXANDRU       I          840 CLUBUL SPORTIV OTOPENI        7        39.5  51.5   35.5
 3-7  LEONTE, DAN                    I          704 CS BOTOSANI                   6        39.5  50.0   36.0
      AFRIM, TEODOR-FLORIAN          I          621 CLUBUL CENTRAL DE SAH BUC.    6        37.0  48.5   31.0
      PRICOPIE, STEFAN               II         561 CLUBUL SPORTIV OTOPENI        6        35.5  46.5   28.5
      BRACACESCU, RALUCA-VERONICA    II         464 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 6        33.5  42.0   29.0
      OLTEAN, VLAD-IOAN              II         534 CSU SIBIU                     6        31.5  41.5   27.5
8-10  BUNTA, ANDREI                  I          652 ASOCIATIA SAH CLUB RM VALCEA  5.5      40.5  52.0   32.5
      CIMPEAN, DORIN-IONEL           II    1681 681 CS MEDIATOR GIARMATA VII      5.5      37.5  49.5   30.0
      TURCUMAN, DRAGOS-MIHAI         II         503 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 5.5      33.5  42.0   26.5
11-17 MIROI, ROBERT-ANDREI           I     1736 736 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 5        40.5  52.5   29.5
      MURESAN, MIHAI-ALEXANDRU       II         632 CSU SIBIU                     5        38.5  48.0   32.0
      COSMAN, ANDREEA-MARIOARA       I     1432 432 CSM CRAIOVA                   5        36.0  47.0   28.5
      STANESCU, DAN-VLAD             NC         401 CS MEDIATOR GIARMATA VII      5        34.0  43.0   26.0
      PRICOPE, TIDOR-VLAD            III        416 PALATUL COPIILOR BOTOSANI     5        34.0  42.5   24.5
      GHITOIU-STELZNER, LUIGI-RAFAEL III        492 CS MEDIATOR GIARMATA VII      5        30.5  39.0   24.5
      COROLEA, DIANA-GABRIELA        II         481 CS MEDIATOR GIARMATA VII      5        27.5  35.0   21.0
18-23 STOIAN, ROMARIO-GABRIEL        NC         401 CS BOTOSANI                   4.5      34.0  44.5   23.5
      HENCHEL, ANA-MARIA-CRISTINA    II         463 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 4.5      34.0  43.0   22.0
      RADUT, BOGDAN-CATALIN          III        403 CS MEDIATOR GIARMATA VII      4.5      32.0  42.5   22.5
      LINTE, PETRUT-FLORIN           III        434 ACS ALFIL PITESTI             4.5      31.0  39.0   22.5
      PETRESCU, DANIEL               II         615 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 4.5      30.5  38.0   21.5
      MORARU, MONICA-MIHAELA         NC         401 CSU SIBIU                     4.5      29.0  38.0   19.5
24-28 TRUFIN, DAN-ALEXANDRU          II         502 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 4        29.5  40.0   22.5
      BUNEA, STEFAN                  NC         401 ASOCIATIA SAH CLUB RM VALCEA  4        29.0  37.5   20.0
      ZAMAN, VLAD-CEZAR              NC         401 CS VOINTA BUZAU               4        27.0  35.5   19.5
      NEAMTIU, VALENTINA             NC         401 CSU SIBIU                     4        25.5  33.0   15.5
      NICUT, MARIAN                  NC         401 CS FC CALLATIS MANGALIA       4        25.0  33.0   13.0
29-30 BOLOGA, DRAGOS-MIHAI           II         534 ASOCIATIA SAH CLUB RM VALCEA  3.5      29.0  36.5   19.5
      DRAGOS, IULIA                  NC         402 CSU SIBIU                     3.5      28.0  36.5   15.5
31-36 CONTIU, IOANA-FELICIA          II         483 CSU SIBIU                     3        31.5  40.0   18.0
      POPA, MIHAI-OVIDIU             NC         401 ACS ALFIL PITESTI             3        29.0  37.5   15.5
      BACILA, DIANA-MARIA            NC         401 CSU SIBIU                     3        27.5  37.0   15.0
      POPESCU, MIHAI-CRISTIAN        NC         401 CS MEDIATOR GIARMATA VII      3        26.5  34.0   13.5
      PASPARAN, BIANCA-COSMINA       NC         401 PALATUL COPIILOR BOTOSANI     3        24.5  31.5   11.5
      POPOVICI, CEZAR-STEFAN         NC         401 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 3        20.5  26.5   12.5
 37   STAN, ROBERT-CONSTANTIN        NC         401 ACS DE SAH APA NOVA BUCURESTI 2.5      22.5  29.5    8.0
 38   CALIN, ANDREEA                 NOU        401 CSU SIBIU                     0.5      22.5  30.0    2.5

(Scris de Costel Filip pe www.obiectivbr.ro)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s