Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (4)

Posted by ceausescuiulian on July 7, 2009

Pentru a afla cum puteti procura METODOLOGIA  ANTRENAMENTULUI  SAHIST si a vedea tabla de materii dati click aici

Aici puteti revedea capitolele anterioare din Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah

Timp de mai multe saptămâni bune, o surpriză plăcută ne aşteaptă printr-un colaborator de marcă, arhicunoscut în şahul românesc, în cel francez cât şi in toată Europa.

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român Volodia Vaisman – căci despre el este vorba – a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar. In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi.

vaisman_volodea

Mulţumim maestrului Volodia Vaisman pentru generozitatea şi energia de care dă dovadă când este vorba de şah, de şahişti români sau de Romania.

Vă las acum în compania fascinantelor şi misterioaselor taine, pe care şi le doreşte dezvăluite şi explicate orice antrenor sau jucător din lume, în primul rând cei care vorbesc, citesc, scriu, gândesc şi simt româneşte.

Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţide concepţii metodologice sănătoase şi temeinice.

Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână, şi cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această experienţă.

Abordarea teoriei şahiste

Marea particularitare a şahului rezidă în faptul că pasiunea faţă de acest joc poate dura o viaţă întreagă, începând cu «războiul de exterminare» pueril al celor mai mici până la strategiile cele mai ingenioase ale marilor maeştri de extra-clasă. Munca antrenor-jucător trebuie deci să se supună acestei exigenţe de durată şi de alternanţă pregătire- participări la concursuri.

Cele două mari componente ale oricărei pregătiri şahiste sunt teoria şi practica. Prin termenul de teorie şahistă înţelegem un întreg ansamblu de mutări şi analize, de procedee şi de mijloace tehnice, de poziţii şi partide + un corp conceptual de principii, de idei, de planuri, de scheme şi de modele, mai mult sau mai puţin cunoscute şi sistematizate, care fac parte din patrimoniul şahului. Pe de altă parte, practica reprezintă cel mai bun mijloc de experimentare a oricărei construcţii teoretice, rămânând în acelaşi timp marele alimentator al teoriei prin partidele jucate în competiţiile cele mai diverse din lumea întreagă.

Începănd cu un anumit nivel, triunchiul comun al temelor de strategie şi tactică predate de antrenor trebuie să fie completat de opţiuni personale legate de repertoriul de deschideri şi de stilul de joc al fiecărui jucător. Toate aceste cunostinţe de bază plus descifrarea subtilităţilor a 2-3 deschideri ar trebui să ajungă până la un Elo de 1700. Din contră, acordând prea multă importanţă analizei teoriei deschiderilor, jucătorul de acest nivel nu va avea prea mult timp şi energie pentru a se consacra studiului, mult mai important, al celorlaltor aspecte ale şahului.

Tematica cursurilor comune poate trata următoarele subiecte tehnice:

Pentru deschiderea partidei:

  • Mobilizarea forţelor:

semnificaţia valorii relative a pieselor.

importanţa centrului în dezvoltare.

necesitatea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate.

coordonarea figuri + pioni.

valoarea şi consecinţele ordinei mutărilor.

avantajul primei mutări ducând la iniţiativă.


  • Lupta pentru spaţiul şahist:

strategiile de centralizare.

deschiderea favorabilă a jocului în centru.

pregătirea trecerii liniei de demarcaţie.

blocarea unui anumit spaţiu.

importanţa flancurilor şi diversiunea laterală.

  • Structura de pioni :

mobilitatea pionilor.

lanţurile de pioni.

metode de blocare a lanţurilor de pioni.

consecinţele slăbiciunilor în structura unei rocade.

  • Operaţiile active:

dezvoltarea activă şi iniţiativa.

caracterul «cap sau pajură» al curselor.

asalturile timpurii de pioni.

atacurile rapide asupra punctelor sensibile ale poziţiei adverse.

rocada ca prim obiectiv al atacului.

Pentru jocul de mijloc:

  • bazele jocului strategic.

  • exploatarea câmpurilor tari şi apărarea sau suprimarea câmpurilor slabe.

  • mobilitatea pieselor: nebun faţă de structura de pioni, turn pe o coloană (semi-)deschisă, turnuri pe ultima sau penultima orizontală, cal contra nebun, perechea de nebuni etc.

  • diversele structuri de pioni: dublaţi, izolaţi, atârnaţi, trecuţi, majorităţi, lanţuri etc.

  • manevrele poziţionale contra slăbiciunilor adverse.

  • sensul şi utilitatea profilaxiei şi al supraprotecţiei.

  • jocul în poziţiile tip.

  • elementele tactice simple: mutarea intermediară, legătura, dezlegarea, deschiderea şi închiderea liniilor, slăbiciunea ultimei linii, străpungerile de pioni, diferitele forme de şahuri etc.

  • diversele tipuri de sacrificii: de eliminare, de deviere, de obstrucţie, de atragere, de interferenţă, de eliberare, de blocare, pentru extragerea regelui, din disperare etc.

  • atacurile contra: uneia sau mai multor piese, regelui rămas în centru, rocadei mici sau mari etc.

  • combinaţiile care exploatează: slăbiciunea unui câmp de o anumită culoare, avansul de dezvoltare, o piesă neprotejată, neglijată sau supraîncărcată, un pion trecut, o majoritate de pioni, un rege expus sau blocat, zugzwangul etc.

  • combinaţiile care urmăresc : obţinerea unei poziţii egale, avantajoase sau câştigate, câştigul de material, transformarea unui pion, salvarea, remiza, patul sau matul.

  • primele noţiuni al algoritmului: abordarea şi judecarea poziţiei elaborarea planurilor de joc calculul variantelor alegerea celor mai bune mutări.

Pentru finaluri:

  • finaluri simple de pioni, de turnuri, de dame, de cai, de nebuni.

  • forţa comparată a nebunilor şi a cailor faţă de structura de pioni.

  • poziţii şi reguli de final fundamentale

  • latura formativă a finalurilor: ca o urmare logică a unui bun joc anterior sau a unei înţelegeri mai bune a forţei slăbiciunii figurilor şi pionilor, ca o reprezentare mai clară a ideilor şi a metodelor utilizate, un antrenament mai comod pentru exersarea calculului variantelor şi a anticipării ripostelor adverse.

Principala motivaţie a oricărui jucător de şah trece prin partidele pe care le joacă. Iată de ce, el va simţi repede nevoia de a-şi constitui un repertoriu de deschideri, conţinând două grupe:

  • una pentru a combate diferitele replici adverse contra primei sale mutări (la alb)

  • şi alta, cuprinzând propriile sale răspunsuri la toate primele mutări adverse (la negru).

În şah, fiecare este obligat să facă, la rândul lui, o mutare. Albul începe partida, având astfel un timp de avans în dezvoltarea generală a forţelor. Şi, dacă negrul nu se multumeşte cu o anumită simetrie, atunci această mutare în minus ar putea să se transforme într-o dependenţă poziţională mai mult sau mai puţin importantă. Din contră, acest avantaj minimal de timp ar putea să dispară în urma unei mutări de aşteptare, inutile sau care nu se încadrează în logica jocului.

Cel mai bine este să începem cu jocurile deschise (1.e4 e5) care au avantajul de a degaja idei mai simple şi de a cere o abordare mai combinativă a poziţiilor, deşi necesitatea de a face faţă la alte prime mutări ne va obliga să abordăm şi anumite jocuri semideschise, închise, semiînchise sau de flanc. Dar, în loc de a învăţa pe de rost mutările constitutive, cea mai bună metodă este înţelegerea ideilor pe care le degajă fiecare deschidere şi linie de joc utilizată. Iată, de exemplu, marile idei comune ale principalelor deschideri, pe care fiecare jucător ar trebuie să cunoască în mod obligatoriu:

Astfel, după 1.e4 e5, lupta pentru zona centrală este angajată într-un mod direct şi deschis. Având avantajul primei mutări, albul se va strădui să realizeze înaintarea d2-d4 pentru a devia sau schimba pilonul e5. Aceasta se poate realiza în mai multe feluri:

  • avansând direct d2-d4 ca în: partida centrului 2.d4, apărarea Philidor 2.Cf3 d6 3.d4, deschiderea scoţiană 2.Cf3 Cc6 3.d4, ca şi în unele variante ale altor jocuri deschise

  • pregătind această avansare prin c2-c3 ca în: sistemul Lopez 2.c3, deschiderea Ponziani 2.Cf3 Cc6 3.c3, partida Italiană 2.Cf3 Cc6 3.Nc4 Nc5 4.c3 etc.

  • instituind o presiune de mai lungă durată în centru ca în partida Spaniolă prin dispoziţivul Cf3+Nb5 şi c3+d4

  • sacrificând undoi pioni pentru a obţine, în schimb, controlul exhaustiv al centrului, mai mult spaţiu, căi de comunicaţie pentru piesele sale avide de aţtiune, iniţiativă şi atac, ca în diverse gambite: al centrului 2.d4 exd4 3.c3, scoţian 2.Cf3 Cc6 3.d4 cxd4 4.c3, Evans Cf3 Cc6 3.Fc4 Fc5 4.b4, al regelui 2.f4 etc.

Dezvoltarea, rocada şi structura de pioni se adaptează ideilor specifice ale luptei centrale ale fiecărei linii de joc alese.

În ceea ce priveşte negrul, el ştie că în acest tip de poziţii avantajul primei mutări poate să cântărească greu, de aceea el trebuie să aleagă între trei strategii:

  • a duce o luptă perseverentă pentru egalizare, în care o o singură mutare pasivă a adversarului va fi suficientă pentru a putea realiza contra d7(d6)-d5 şi a-şi asuma astfel initiaţiva centrală

  • a alege una din posibilităţile de contrajoc activ, începând cu impertinenta apărare rusă 1.e4 e5 2.Cf3 Cf6 şi terminând cu diferitele sisteme tăioase ale apărării celor doi cai şi ale partidei spaniole.

  • a contraataca cu orice preţ cu ajutorul diverselor sacrificii de pion, ca gambitul leton 2.Cf3 f5, Greco 2.Cf3 d5 etc.

Această tendinţă de a angaja o luptă centrală directă, ieşirea comodă a marii majorităţi a pieselor, multiplele posibilităţi de a deschide repede liniile etc. fac ca punctele f7 şi f2 să fie mai expuse, ca rocadele să se efectueze mai repede, ca jocul să dobândească un caracter combinativ cu atacuri şi contraatacuri deseori fulgerătoare, unde cele două tabere mizează totul pe o carte.

Din fericire, dacă albul atacă, negrul poate contraataca alegând anumite sisteme unde timpul în minus poate fi negociat contra altor compensaţii. Totul depinde de cantitatea şi calitatea acestor trocuri, de valoarea lor circumstanţială imediată sau pe termen lung -, de evaluarea poziţiei – echilibrată, avantajoasă pentru alb sau pentru negru şi în ce măsură -, de specificitatea sa – deschisă, închisă sau blocată -, de tipul de joc – poziţional-strategic, de iniţiativă-dinamic sau de atac, de apărare sau de contraatac etc.

Şi dacă în jocurile deschise, negrul resimte o oarecare nemulţumire căci direcţia jocului este aproape întotdeauna determinată de alb, prin intermediul jocurilor semideschise (1.e4 – alte răspunsuri decât 1..e5), el încearcă să se degajeze de subordonarea obişnuită restabilind egalitatea de şanse pe plan moral. Pentru aceasta, negrul îşi dispune pionii pe câmpuri mai retrase, îşi plasează figurile după o schemă aleasă dinainte şi ferit de ravagiile centrului, evitând astfel eventualul şoc prematur cu forţele adverse. Desigur, adversarul ar putea acapara spaţiul central chiar să-şi formeze un centru de pioni dar, o dată obiectivele fixate, negrul va putea pune în practică ideile sale de contrajoc.

Cronologic, agăţarea centrului alb poate să se facă:

  • la prima mutare – poate cam prea devreme – ca în apărările Alehin 1.e4 Cf6 şi scandinavă 1.e4 d5 etc.

  • la mutarea 2a, ca în apărările franceză 1.e4 e6 2.d4 d5, Caro-Kan 1.e4 c6 2.d4 d5 şi Nimzovici 1.e4 Cc6 2.d4 d5 (e5) etc.

  • după o anumită pregătire, ca în apărările Robatsch 1.e4 g6 2.d4 Ng7 şi Pirc 1.e4 d6 2.d4 Cf6 3.Cc3 g6 urmat de o torpilare a centrului alb prin e7-e5 sau c7-c5

  • mult mai târziu, ca în diversele sisteme ale apărării siciliene 1.e4 c5 unde, ocupându-se întâi de dezvoltarea specifică a pieselor sale, negrul îşi pregăteşte mai îndelung contraatacul asupra centrului alb

Desigur că, având mai mult spaţiu şi o dezvoltare mai liberă, albul dispune de o mai mare libertate de alegere în ceea ce priveşte caracterul şi direcţia operaţiunilor sale. În aceste condiţii, a nu se sinchisi de ceea ce face sau a-şi da seama prea târziu, poate să se termine rău. Dar dacă negrul ajunge să se emancipeze la timp şi să declanşeze un contrajoc vrednic de energia acumulată, atunci această strategie de insubordonare poate să se dovedească cu totul viabilă.

În jocurile închise (care încep cu 1.d4 d5), nu este vorba de un duel central susceptibil de a provoca deschiderea rapidă a liniilor, căci împingerea directă e2-e4 este strategic dubioasă iar pregătirea ei cere un anumit timp. Iată de ce, cel mai des se avansează 2.c2-c4, cu ameninţarea de a ocupa centrul prin 3.cxd5 Dxd5 4.Cc3 Da5 5.e4 etc., ceea ce-l obligă pe negru să adopte una din continuările următoare:

  • gambitul damei acceptat 2..dxc4 pune capăt dilemei, dar nu rezolvă problema centrului, căci albul poate avansa imediat 3.e4 sau s-o facă după o anumită pregătire (3.Cf3 etc.)

  • complexul gambitului de damă refuzat 2..e6 se bazează pe ideea consolidării avanpostului d5, dar obligă Nc8 să se zbată pentru a găsi o altă intrare în joc

  • apărarea slavă 2..c6 ar putea îndepărta acest neajuns dar amână subminarea centrului alb, care se face în mod obişnuit prin c7-c5

Negrul poate încerca să joace şi cartea provocării prin:

  • simetricul 2..c5 sau contragambitul Albin 2..e5 – dueluri de prize unde avantajul primei mutări se menţine.

  • apărarea Cigorin 2..Cc6 sau ieşirea rapidă 2..Nf5 care privilegiază dezvoltarea figurilor.

  • Apărarea Marshall 2..Cf6, incitând adversarul să-şi constituie un centru de pioni 3.cxd5 Cxd5 4.e4 etc. pentru a-l ataca ulterior.

În ceea ce-l priveşte pe alb, securitatea relativă a regilor oferă, în marea majoritate a jocurilor închise, timpul necesar unei dezvoltări armonioase a pieselor, unei construcţii mai solide a poziţiilor, unei pregătiri mai minuţioase a operaţiunilor. Şi, deşi atacurile şi combinaţiile nu sunt deloc excluse, strategia cea mai curentă constă în a acumula avantaje de poziţie care ne permit apoi, fie să lansăm un atac clasic, fie să forţăm trecerea într-un final avantajos.

Grupa jocurilor semiînchise (1.d4 – alte răspunsuri decât 1..d5) este destul de eeteroclită, căci comportă:

  • mutări provocatoare de genul 1..Cc6, 1..b5, 1..e5 sau 1..Cf6 2.c4 e5 etc.

  • linii de joc apropiate jocurilor semideschise ca: atacul Trompovsky 1.d4 Cf6 2.Ng5, deschiderea Veresov 1.d4 Cf6 2.Cc3 etc. sisteme învecinate cu jocurile închise ca partida pionului damei 1.d4 Cf6 2.Cf3, sistemul Catalan 1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.g3 d5, Est-indiana 1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cf3 b6, indiana Bogoliubov 1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cf3 Nb4+, indiana Nimzovici 1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cc3 Nb4 etc.

  • scheme independente, ca apărarea Olandeză 1.d4 f5 etc.

  • complexul indienelor regelui dintre care Benoni clasic 1.d4 c5, Benoni Hromadka 1.d4 Cf6 2.c4 c5 3.d5 e6, Grünfeld 1.d4 Cf6 2.c4 g6 3.Cc3 d5, Est-indiana 1.d4 Cf6 2.c4 g6 3.Cc3 Ng7 4.e4 d6, indiana veche 1.d4 Cf6 2.c4 d6, contra-gambitul Blumenfeld 1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cf3 c5 4.d5 b5 şi gambitul Volga 1.d4 Cf6 2.c4 c5 3.d5 b5 etc.

Lăsând, în marea majoritate a cazurilor, centrul la discreţia adversarului, negrul se prepară să-l hăituiască, să-l sape şi să-l fărâmiţeze. Aceasă strategie îmbrătişează forme şi variaţii multiple:

  • avansarea e7-e5 provoacă un scurt-circuit în centru, ca în gambitele Englund 1.d4 e5 şi Budapesta 1.d4 Cf6 2.c4 e5, şi fixează structura de pioni centrală în marea majoritate a indienelor regelui

  • împingerile d7-d5 şi c7-c5 incită pionii albi centrali să se pronunţe în deschiderile Veressov şi Trompovsky, în partida pionului damei, în complexul Catalanelor, în Est-indiană, în indienele Grünfeld şi Nimzovici etc.

  • alte străpungeri de pioni se vor strădui să spargă structura de pioni albi, de exemplu: c7-c5 + b7-b5 în contrgambitul Volga şi diferitele Benoni, c7-c5 + b7-b5+ e6 în contragambitul Blumenfeld şi Benoni Hromadka, e7-e5 + f7-f5 în Benoni clasic, Est si Vechea indiană, f7-f5+ d7-d5 (e7-e5) în apărarea Olandeză etc., deşi torpila ar putea să ţâşnească de oriunde şi în asocierile cele mai diverse

Pe de altă parte, nu trebuie să uităm niciodată că albul dispune în marea majoritate a jocurilor semideschise de importante atuuri: centru de pioni mobil, superioritate spaţială, dezvoltare comodă, initiaţivă în joc etc. Iată de ce, în afara unei bune cunoaşteri a variantelor, trebuie să înţelegem de asemenea poziţiile, să dăm dovadă de un bun simţ strategic şi de o abilitate tactică deosebită.

În cadrul jocurilor de flanc, avem mai întâi câteva prime mutări extravagante, de genul: 1.a4, 1.f3, 1.g4, 1.h3 şi 1.h4. Urmează apoi, câteva mutări puţin uzitate, care pot totuşi să servească de introducere în alte deschideri ca: : 1.a3, 1.c3, 1.Cc3, 1.Ch3 etc. În fine, celelalte prime mutări din această grupă nu urmăresc decât să aplice, cu un tempo în plus, anumite scheme cunoscute la negru, de exemplu:

  • deschiderea Sokolsky 1.b4 sau în ordinea 1.Cf3 d5 2.b4 nu este decât o deschidere poloneză 1.d4 b5 inversată.

  • deschiderea Nimzovici-Larsen 1.b3 sau 1.Cf3 d5 2.b3 transpune la alb ideile indienei de damă

  • mutarea 1.e3 propusă de către Van’t Kruys nu este decât un reflex al primei mutări a Francezei 1.e4 e6 etc. şi care intră în compoziţia altor nenumărate deschideri.

  • deschiderea Bird 1.f4 repetă practic schemele Olandezei 1.d4 f5 etc.

  • mutarea 1.c4 duce la partida engleză, cu nenumărate posibilităţi de transpoziţie dintre care, în primul rând, o Siciliană inversată în subdivizia 1…e5

  • mutarea 1.Cf3 este indexată ca inaugurând sistemul Réti dar, în realitate, diferitele combinaţii între dezvoltarea g3+Ng2, împingerea pionilor d şi e şi fianchetarea b3-Nb2 pot să ne transpună în tot felul de indiene jucate de alb şi astfel ameliorate

Adoptând, cu un tempo de plus, deschideri care şi-au dovedit deja valoarea, albul speră să aibă o şi mai mare libertate de alegere, de a obţine mai multă supleţe în eventualele transpuneri şi să îmbunătăţească astfel ideile de joc deja cunoscute. Dar, ceea ce-i mai greu de schimbat este pecetea defensivă a acestor structuri, căci aici dezvoltarea şi controlul centrului se fac cel mai ades de o manieră mai detaşată.

În ceea ce priveşte negrul, trei atitudini sunt posibile:

  • dacă ei se precipită pentru a ocupa centrul, atunci albului nu-i rămâne decât să încerce să-l sape şi să-l distrugă, pentru a pune stăpânire, în condiţii încă şi mai favorabile, pe această importantă zonă.

  • dacă ei se arată mai circumspecţi evitând contactul direct, atunci vom asista la un veritabil faţă-în-faţă a două deschideri, unde fiecare îsi va dispune forţele după o anumită schemă, pândind cel mai mic pas greşit al adversarului pentru a se activa şi ataca.

  • dacă cele două tabere se arată prudente, atunci nu le rămâne decât să tatoneze, să manevreze şi să-şi camufleze intenţiile în aşteptarea unei oportunităţi cât mai favorabile.

În concluzie, putem spune că, evitând şocul direct şi definirea prematură a intenţiilor sale, albul se pregăteşte să instituie, în special în principalele deschideri de flanc, o presiune îndepărtată asupra centrului şi să menţină astfel un maximum de supleţe pentru a putea declanşa operaţiunile necesare la momentul ales şi în sectorul cel mai potrivit. Iată de ce, practica acestor sisteme nu prea poate să reuşească amatorilor inexperimentaţi, căci cere o vaste cultură a deschiderilor, o bună cunoaştere a jocului poziţional cu ideile şi metodele sale specifice şi, evident, o bogată experienţă competiţională.

(Va urma)

2 Responses to “Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (4)”

  1. bebe florea said

    aur, frate.
    Sa ne traiesti, Maestre!

  2. lucruri de interes major pentru cei incepatori ca mine.continuarile sunt mai mult decit asteptate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s