Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (5)

Posted by ceausescuiulian on July 13, 2009

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (5)


de Volodia Vaisman

antrenor şi maestru international


Pentru a afla cum và puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, dati click aici

Aici puteti revedea capitolele anterioare din

“Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah”

Timp de mai multe saptămâni bune, o surpriză plăcută ne aşteaptă printr-un colaborator de marcă, arhicunoscut in şahul românesc şi cel francez cât şi in toată Europa.

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român Volodia Vaisman – căci despre el este vorba – a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar. In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi.

vaisman_volodea

Mulţumim maestrului Volodia Vaisman pentru generozitatea şi energia de care dă dovadă când este vorba de şah, de şahişti români sau de Romania.

Vă las acum în compania fascinantelor şi misterioaselor taine, pe care şi le doreşte dezvăluite şi explicate orice antrenor sau jucător din lume, în primul rând cei care vorbesc, citesc, scriu, gândesc şi simt româneşte.

Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţide concepţii metodologice sănătoase şi temeinice.

Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână, şi cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această experienţă.

In focul competiţiilor

Pentru copilul care trece pentru prima oară pragul unui club de şah, «cariera» sa de jucător începe în momentul când se aşează în faţa tablei pentru a juca prima sa partidă. Jocul îi produce o senzaţie plăcută şi, într-o ambianţă «serioasă» a unei comuniţăti de elită, el îşi caută recompensa intr-o confruntare directă care să-i permită manifestarea instinctelor sale de a-şi «masacra» adversarul prin piese interpuse.

In şah, teoria nu este decât practica sistematizată care – la rândul ei – poate să se transforme într-o nouă sursă de învăţăminte. Iată de ce, competiţia reprezintă axa în jurul căreia gravitează toată activitatea şahistă a jucătorului, acolo unde tot talentul, calităţile şi pregătirea sa vor găsi punctul lor de efervescenţă.

Noi ştim că, pănă la un anumit moment, jocul reprezintă aproape unicul mijloc de a aborda şi a înţelege şahul: toate noţiunile se învaţă şi automatismele se formează prin intermediul practicii. Apoi, în timpul competiţiilor, jucătorul trebuie, în acelaş timp, să surmonteze toate dificultăţile de ordin tehnic, să-şi depăşească propria condiţie şi, în cele din urmă, sà-şi învingă adversarul. Si, desfăşurându-se într-o ambiantă specifică, propunându-şi întotdeauna obiective maximale, partida de concurs poate să însemne deasemenea: şalanj, emulaţie, dorinţa de a învinge şi de a oferi jucătorului satisfacţiile şi recompensa pe care o merită.

Din acest punct de vedere, partida de concurs poate reprezenta:

  • tehnic o sinteză a întregii sale munci anterioare.

  • metodic o ocazie concretă de a afla unde se găseşte în acel moment pe scara măiestriei şahiste şi a fixa astfel bazele unor noi obiective de perfecţionare.

  • sportiv posibilitatea de a obţine un anumit rezultat, un Elo sau un titlu, care să servească ca stimulent pentru a ne gândi la alte performanţe.

Datorită acestui triplu interes al competitiei, marea majoritate a jucătorilor nu se mulţumesc numai de un antrenament de tehnică generală, ci iau deasemenea în consideraţie propria lor personalitate, pregătirea specială pentru partidele lor şi contra fiecăruia dintre adversarii lor. Uneori se spune chiar că partidele cu miză reprezintă cel mai bun antrenament căci aici pregătirea poate să se manifeste integral, având în plus motivaţia autodepăşirii şi a dobândirii implicite a experienţei. Iată dece, marea majoritate a jucătorilor participă deasemenea şi la alte competiţii de mai mică importanţă care, eşalonate în timp şi încorporate în procesul de pregătire, deschid calea marilor performanţe. De aceea, a şti să anticipezi perioadele de mare formă sau de neformă, a opta pentru anumite competiţii şi a evita altele unde n-avem nimic de câştigat, este la urma urmei să-ţi gerezi bine cariera ta sportivă.

La întrebarea dacă sunt «în formă», marea majoritate a jucătorilor nu ştiu ce să ràspundă, în timp ce alţii răspund prin afirmativ sau negativ, sprijinindu-se pe un rezultat anterior sau după felul în care s-au pregătit. In realitate, ei uită că o competiţie de şah reprezintă, înainte de toate, un adevărat examen a principalelor sale calităţi psihofizice şi mentale. Prezentându-se la un concurs, orice jucător de şah aduce cu el o seamă de factori care, printr-un subtil aliaj, fac ca să fie mai mult sau mai puţin în formă: stare de sănătate şi de seninătate, grad de recuperare, nivel de pregătire, cunoaşterea adversarilor etc. care pot să-i asigure încrederea şi motivarea necesare sau, din contra, să-i provoace indiferenţă sau febrilitate.

Partida de şah reprezintă un model de conflict care se rezolvă cel mai adesea cu calm şi zâmbetul pe buze, în spiritul bunului simţ şi al echităţii. Inscriindu-se într-un concurs, orice jucător se angajează:

  • să accepte respectarea regulelor de joc federale şi ale F.I.D.E., regulamentul competiţiei, codul de etică sahistă şi deciziile corpului de arbitri.

  • să contribuie la buna desfăşurare a competiţiei respectând pe organizatori, pe arbitri şi pe ceilalti jucători; pe de altă parte, el are dreptul să semnaleze orice eventuală deficienţă de organizare sau să facă apel contra oricărei decizii al arbitrului, dar numai după ce s-a supus deciziei acestuia continuând partida!

  • să nu încalce Regulamentul şi Codul bunelor maniere, cum ar fi de exemplu: a nu-şi privi fix şi insistent adversarul, a nu deplasa cu zgomot sau a răsturna piesele, a nu nota orice pe fişa sa de partidă, a nu face propuneri repetate de remiză, a nu continua să joace o poziţie disperată, a nu consulta diverse materiale sau alţi jucători, a nu părăsi sala de turneu, a nu se restaura la tabla de joc, a nu analiza în spaţiul de joc, a nu lipsi dela una sau mai multe runde, să nu abandoneze turneul fără motiv valabil etc.

  • să evite orice comportament antisportiv, cum ar fi: să-şi deranjeze sau ofenseze adversarul, să nu-i respecte pe oficiali, să încerce să obţină un anumit rezultat prin mijloace necinstite etc.; căci în caz contrar, el ar putea fi sancţionat, atât de către arbitru prin avertisment (oral sau scris), diminuarea timpului său de gândire sau mărirea timpului adversarului, partidă pierdută sau excluderea din concurs, cât şi de către juridicţia federală: avertisment, blam, penalităţi sportive şi pecuniare, suspendarea licenţei chiar excluderea din şah.

După ce a absolvit un prim program de cursuri, jucătorul pasionat traversează de obicei o perioadă de încredere totală în ştiinţa şahistă, consacrându-se trup şi suflet la studiul a tot ce-i cade sub mână. El crede că ar putea să-şi «prindă» astfel adversarul cu un truc cunoscut numai de el sau, cel puţin, cu cunoştintele sale superioare. Aceasta se poate realiza, sau culegând de ici-colo nişte mutări câştigătoare, sau luând într-o bună zi decizia de a studia temeinic o anumită variantă. Pericolul principal este că un asemenea jucător ar putea să se arunce pe lucruri neesenţiale sau care îl pasionează, neglijând astfel ceea ce ar trebui într-adevăr să înveţe. Iată de ce este important ca antrenorul să nu-şi lase jucătorii la voia întâmplării, căci prejudiciile pe termen lung vor fi enorme.

Pe lângă greşelile deja menţionate, principalele stângăcii ale unui jucător de competiţii pot surveni din mai multe cauze:

  • un studiu cu totul insuficient al teoriei deschiderilor.

  • o necunoaştere sau, din contra, o încredere excesivă în legile şi principiile generale

  • imitarea mecanică a teoriei, fără aprofundarea situaţiei concrete de pe tablă.

  • o intervertire greşită în ordinea de mutări sau un amestec neinspirat al sistemelor

  • întrebuinţarea unei variante discreditate sau pasive.

  • o dezvoltare stereotipică, fără idei şi concretizări.

  • abandonarea nejustificată a câmpurilor centrale, închiderea sau deschiderea inoportună a centrului.

  • efectuarea unor diversiuni pseudoactive, fără o pregătire suficientă sau prost susţinute.

  • un joc pasiv conducând la pierderea avantajului primei mutări şi al iniţiativei albe sau la sporirea avantajelor adverse, la negru.

  • executarea unor mutări disparate care contravin sau nu se înscriu în planul stabilit.

  • stabilirea unui plan greşit sau continuarea unor idei greşite.

  • incapacitatea de a juca anumite deschideri sau poziţii.

  • unele deficienţe de ordin tehnic, cum ar fi: omiterea unui răspuns advers, aprecierea greşită sau unilaterală a poziţiilor, un calcul greşit sau insuficient al variantelor etc.

  • anumite deficienţe de ordin psihologic, cum ar fi: optimismul exagerat şi subestimarea adversarului sau, din contra, frica de toate şi defetismul sau goana după combinaţii sau câştig rapid în detrimentul certitudinii şi a eficacităţii etc.

Cred că în jurul unui Elo de 1700 , jucătorul poate fi trecut printr-o veritabilă programă şcolară şahistă care să-i formeze un arsenal de bază: principii, idei, mijloace tehnice, strategii şi metode de luptă, pe care vom încerca să le adaptăm la natura şi posibilităţile sale. În acest caz, este important să păstrăm un echilibru între timpul afectat şahului, obiectivele fixate şi mijloacele şahiste adaptate nivelului său.

Pentru deschideri, jucătorul de competiţii va continua să-şi perfecţioneze repertoriul său pentru a putea să:

  • obţină iniţiativa în joc.

  • contracara intenţiile adverse.

  • descoperi ideile strategice – la alb şi la negru.

  • treacă la acţiune, atacând în centru sau pe unul din flancuri şi acumulând astfel diverse mici avantaje de poziţie.

  • aleagă liniile de joc cele mai adaptate nivelului şi stilului său de a juca.

Să vedem, de exemplu, principalele idei care caracterizează jocurile deschise care încep cu 1.e4-e5:

  • dezvoltarea rapidă şi armonioasă a forţelor pe cele mai bune poziţii, în funcţie de obiectivele pe care ni le-am propus.

  • ocuparea sau controlul ferm al câmpurilor centrale, în special a celor care ar putea servi la cucerirea iniţiativei şi a dezvoltării atacului.

  • dominarea căilor de comunicaţie şi a spaţiului de manevră necesare translatării oportune a forţelor sale spre sectorul de acţiune ales.

  • organizarea unei cooperări fructuoase între forţele sale pentru cucerirea spaţiului vital, al punctelor de sprijin şi al câmpurilor cheie.

  • a pune mereu beţe în roate acţiunilor adverse: a încetini dezvoltarea sa, a dezorganiza cooperarea forţelor sale, a slăbi structurile sale, a-i frâna realizarea obiectivelor, a-i bloca atacurile etc.

  • deschiderea avantajoasă a liniilor de acţiune, în special în centru şi la atacul regelui advers.

  • crearea unei superiorităţi de forţe în sectorul principal de luptă în vederea luării iniţiativei, a punerii în aplicare a unei presiuni poziţionale, a desfăşurării a tot felul de operaţii etc.

  • utilizarea permanentă de ameninţări tactice şi poziţionale pentru a constrânge adversarul să treacă în defensivă.

  • a profita de orice oportunitate pentru a efectua schimburi favorabile, a-şi reorganiza forţele, a progresa în centru, a-şi consolida poziţia şi a se infiltra în structura adversă, de a lua eventual anumite măsuri de profilaxie, de supra-apărare sau de apărare concretă.

  • ideile cele mai frecvente de atac direct şi precoce în acest tip de deschideri sunt: asupra pionilor f7 şi f2, pe coloana deschisă f, contra regilor întârziaţi în centru, asupra pionilor h7 şi h2 din poziţia rocadei mici etc.

  • pentru ca acest tip de atacuri să poată reuşi, este bine să cunoaştem câteva subtilităţi: identificarea semnelor premergătoare apariţiei lor, asocierea tacticii cu strategia, corelarea a două sau mai multe idei, a nu ezita să ne modificăm planul de joc în funcţie de evoluţia evenimentelor etc.

  • principalele metode de apărare contra acestor atacuri sunt: anticiparea pericolului, supraprotejarea punctelor sale sensibile, schimbarea figurilor active adverse, frânarea atacului advers prin toate mijloacele disponibile, activarea pieselor care nu sunt legate de apărare, luarea în consideraţie a unui eventual contraatac etc.

Pe lângă analiza concretă a variantelor ce intră în repertoriul său de deschideri, este foarte util de a examina de asemenea:

  • ideile strategice ale fiecărei linii de joc, scoţând în evidenţă atât punctele comune cât şi diferenţele.

  • punerea în practică a ideilor strategice în cele mai diverse condiţii: contraatac advers în centru, deschiderea rapidă a unei coloane, contrajoc pe un flanc, existenţa unei slăbiciuni, regele într-o situaţie deosebită etc.

  • diferenţa dintre ideile strategice şi planurile de joc posibile.

  • problemele legate de schemele de dezvoltare simetrică şi echilibrată.

  • sacrificiile de pioni pentru dezvoltare şi specificitatea gambitelor în fiecare tip de joc deschis.

  • formele de luptă pentru iniţiativă în diversele jocuri deschise, atât la alb cât şi la negru.

  • raportul dintre împingerile de pioni pentru cucerirea spaţiului şi apariţia câmpurilor slabe.

  • interconexiunile de ordin strategic dintre variante de structură apropiată dar rezultând din deschideri diferite.

  • posibilităţile de transpunere dintr-o variantă (deschidere) într-alta şi dintr-un tip de joc într-altul, de unde importanţa ordinilor de mutări şi a preferinţelor jucătorilor.

În ceea ce priveşte tematica jocului de mijloc, se pot aborda temele următoare:

  • importanţa strategică a unei structuri centrale.

  • metodele de apreciere a unei poziţii pe baza structurii sale de pioni şi a diferitelor amplasamente figurale.

  • forţa şi slăbiciunea, atuurile şi inconvenientele diverselor structuri de pioni.

  • acţiuni şi manevre vizând provocarea de slăbiciuni în poziţia adversă.

  • forme de compensaţie a slăbiciunilor printr-un joc figural activ.

  • consolidarea preventivă a slăbiciunilor prin supraprotecţia lor.

  • principii şi metode de apreciere a dinamismului forţelor (active sau pasive) şi ameliorarea capacităţii lor de acţiune.

  • valoare timpului şi sacrificiul poziţional de pion.

  • planurile vizând acumularea de avantaje poziţionale.

  • temele majore ale atacului minorităţii.

  • majoritate de pioni pe flancul damei contra unei majorităţi pe aripa regelui.

  • pregătirea străpungerilor de pioni.

  • lupta în poziţiile de echilibru dinamic.

  • importanţa unei aprecieri intuitive în poziţiile cu şanse de ambele părţi.

  • lupta pentru iniţiativă cu marile sale controverse: cum s-o cucerim sau s-o păstrăm, cauzele dispersării sau a trecerii ei dintr-o parte într-alta, evoluţia spre alte avantaje, diferitele ei manifestări în funcţie de tipul de poziţie sau de deschidere etc.

  • metodele coercitive de luptă pentru iniţiativă.

  • lupta pentru iniţiativă cu preţul unor concesii poziţionale sau materiale.

  • recâştigarea iniţiativei printr-un contraatac dinamic.

  • transformarea iniţiativei în atac.

  • realizarea tactică a unui avantaj obţinut în deschidere.

  • minimul de prudenţă indispensabilă faţă de orice intenţie activă adversă.

  • acţiunile bruşte la trecerea în jocul de mijloc.

  • utilizarea mijloacelor tactice în agitaţiile centrale.

  • raporturile specifice între planurile strategice şi operaţiile tactice.

  • tactica în serviciul obiectivelor strategice.

  • importanţa centrului în operaţiile de flanc.

  • rolul avantajului spaţial în organizarea unui atac.

  • caracterul cu două tăişuri ale asalturilor de pioni.

  • diferitele forme de asalturi de pioni: atac contra apărare, asalturi reciproce pe aripi diferite, asalt pentru câştig de spaţiu etc.

  • baza poziţională ale atacurilor contra regilor.

  • transferul atacului dintr-un alt sector spre regele advers.

  • atacul figural contra poziţiei rocadei, combinaţii tip în diversele atacuri contra regelui.

  • ofensiva generalizată pe toată tabla.

  • atacul şi apărarea în diferite situaţii: rege în centru, rege derocat, rocade în aceeaşi parte, rocade opuse etc.

  • însemnătatea încrederii în propriile resurse defensive în poziţiile strâmtorate.

  • multiplele forme de contraatac.

  • apărarea şi contraatacul prin înapoierea materialului sacrificat de către atacant.

  • importanţa elementului psihologic în orice atac sau contraatac.

Studiul finalurilor de partidă trebuie să-l conducă pe jucător la asimilarea principiilor şi poziţiilor fundamentale, pentru a-i permite:

  • să poată opera simplificări în orice moment al partidei, atât în scop defensiv cât şi pentru a valorifica avantajul său.

  • să provoace structurile de pioni cele mai favorabile, anticipând tipul de final dorit.

  • să treacă cu încredere într-un final complex.

  • să fie în măsură să anticipeze rezultatul finalurilor sale.

  • să-şi formeze capacităţile necesare pentru a putea concretiza avantajele sale (materiale sau poziţionale, infime sau suficiente) sau pentru a combate pentru obţinerea celui mai bun rezultat posibil.

  • şi, pe măsura creşterii înţelegerii şi forţei sale de joc, jucătorul va resimţi necesitatea de a aborda şi alte poziţii, de a-şi perfecţiona tehnica sa de final.

  • (Va urma)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s