Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (7)

Posted by ceausescuiulian pe iulie 27, 2009

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (7)

Pentru a afla cum vă puteţi procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST şi a vedea tabla sa de materii, dai click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

vaisman_volodea

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi.

Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice.

Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog.

Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Jucătorul de performanţă

Raţiunea de a exista a unui jucător de performanţă este desigur participarea sa la concursuri şi obţinerea celor mai bune rezultate. La majoritatea dintre noi ne place această ambianţă liniştită şi convivială unde ne întâlnim cu prietenii noştri dar obiectivul principal este desigur să obţinem şi rezultate. Pentru aceasta însă, este necesar să muncim asupra noi-înşine, să ne antrenăm mereu şi să încercăm să ne perfecţionăm. Pregătirea şi evoluţia unui jucător fiind o problemă strict individuală şi specifică, el ar trebui să-şi stabilească singur modalităţile şi gradul de asimilare a materialului, să aprecieze adevărata valoare a rezulatelor obţinute şi, în consecinţă, nivelul pe care l-a atins. Din acest punct de vedere, ciclul propus jucătorilor de +2200 Elo are o întindere şi mai relativă.

Cu toţii ştim că în acest duel cu prerogative alternante care este partida de şah, acţiunile se intersectează şi depind mult de riposta adversarului. De aceea, în lupta sa de fiecare clipă, performerul modern îşi îndreaptă din ce în ce mai des privirea pentru a scruta comportamentul şi reacţiile conducătorului pieselor adverse, pentru a încerca eventual să înfluenteze deciziile şi răspunsurile adversarilor săi. Bineînţeles, aspiraţia oricărui jucător este perfecţiunea dar, pentru rezultat, şi mai important este să joace mai bine decăt adversarul său. Şi pentru a reuşi, este nevoie să-l studieze pe direcţiile: repertoriu de deschideri, stil de joc, slăbiciuni şi puncte tari, felul său de a rezolva diverse probleme, particularităţile decizionale în situaţiile cele mai diverse etc.

Într-un asemenea duel, acţiunile se intersectează, depinzând chiar de riposta adversarului. Iată de ce ar fi iluzoriu să credem că putem dintr-o dată avea totul iar adversarul nimic. Bunul simţ ne recomandă că trebuie să apreciem bine ceea ce avem sau ceea ce putem obţine, în relaţie cu ceea ce are sau poate obţine adversarul. Uneori chiar, pentru a obţine ceea ce dorim, va trebui să renunţăm la altceva sau să permitem adversarului să obţină o anumită compensaţie. Chiar şi având un anumit atu, atunci când ne dăm seama că nu-i destul de eficace, trebuie să încercăm să-l schimbăm într-un alt avantaj mai concret. De unde importanţa acestei operaţii de apreciere a nuanţelor şi a valorii comparate a tot ceea ce căstigăm si a ceea ce pierdem, ca şi a valorificării avantajelor şi atuurilor noastre, înainte ca adversarul s-o poată face cu ale sale.

Drumul ce duce spre realizarea obiectivului propus este uneori uşor, dar cel mai adeseori presărat de obstacole: fie că avem de-a face cu o puternică opoziţie adversă, sau cu diverse dificultăţi pe care nu putem să le învingem, sau încă din cauza propriilor deficienţe care pot duce la tot felul de greşeli. Iată de ce se spune adesea că o partidă nu-i terminată decât după ce fişele de concurs au fost semnate. Jucătorul neexperimentat este uneori trezit la trista realitate când aprecierea sa asupra poziţiei nu concordă cu rezultatul final: ori pentru că verdictul său a fost un pic prea categoric, ori ceva neprevăzut a intervenit între timp, ori o greşeală a schimbat cursul partidei. Deci, nu uitaţi niciodată că, dacă uneori pentru voi partida este ca şi decisă, pentru adversarul vostru lucrurile nu stau tocmai aşa: dacă poziţia este remiză el ar vrea punctul întreg iar dacă este pierdut, el se agaţă încă de partidă. Şi invers, atunci când vigilenţa adversarului slăbeşte, încercaţi să profitaţi de cea mai mică contraşansă!

Un asemenea jucător percepe partida de şah ca un tot unitar, cu o pregătire ce priveşte, în egală măsură, tot ce este înaintea, în timpul şi după concurs.

Astfel, pe măsură ce devine mai puternic, pregătirea sa în deschidere ia o importanţă din ce în ce mai mare. Aceasta se explică prin faptul că:

  • alegerea unei deschideri reflectă cel mai ades concepţia şahistă a jucătorului, ia în considerare o anumită manieră de a juca, exprimă un crez creator, la marii maeştri chiar o imagine de marcă.

  • nivelul lui de joc făcând partidele sale mult mai corecte, un mic avantaj sau handicap ar putea să se răsfrângă asupra desfăşurării partidei, influenţând chiar rezultatul ei.

  • calitatea jocului său fiind mai mult sau mai putin asigurată, el va căuta să compenseze dificultăţile legate de cantitatea de material ce-i este necesară prin utilizarea informaticii.

Continuând mereu să se perfecţioneze, principalele obiective ale unui asemenea jucător pot fi rezumate astfel:

  • să caute să descifreze legile intime ce guvernează jocul de şah pentru a ajunge să stăpânească tot aşa de bine normalul şi excepţia.

  • să înţeleagă complexitatea luptei şahiste pentru a putea pătrunde toate profunzimile şi subtilităţile jocului la un nivel din ce în ce mai înalt.

  • să lucreze în mod eficace cu sursele de informaţie pentru a putea identifica, sistematiza şi pune în practică cunoştinţele cele mai adaptate propriei sale personalităţi şahiste.

  • să se obişnuiască a gândi şi munci de o manieră independentă, pentru a putea trece de la un simplu colecţionar de cunoştinţe la condiţia superioară de analist şi de cercetător.

  • să aprecieze cât mai obiectiv posibil jocul său, pentru a putea analiza propriile sale partide, a trage concluziile cele mai corecte şi a fi astfel în măsură de a lua deciziile de ameliorare cele mai potrivite.

  • să-şi asocieze tot talentul său, toate cunoştinţele şi competenţele sale, toată experienţa şi forţa sa de joc pentru a-şi dezvolta un stil armonios şi a obţine astfel rezultate mai bune.

Toate partidele de şah pornesc de la aceeasi poziţie iniţială şi multe lucruri se repetă, indiferent de nivelul jucătorilor. De aceea, nenumărate teme din stadiile anterioare pot fi reluate, evident într-o formă, aprofundare şi ilustrare superioare şi adecvate. . Să luăm, de exemplu, conceptul de dezvoltare care, în expresia sa cea mai simplă, înseamnă scoaterea pieselor din amplasamentul lor iniţial. Se înţelege de la sine că, la un anumit nivel, aceasta nu se poate face oricum! Cel mai bine este să începem cu o luare de poziţie a cel puţin unui pion faţă de centru, continuat apoi cu apropierea figurilor sale de linia de demarcaţie şi terminând atunci când marea majoritate a forţelor sale au fost dispuse într-un dispoziţiv bine ajustat, de perfectă intercoordonare interioară şi de contact favorabil cu forţele adverse. . Dar adevărata problemă este că nu putem face întotdeauna acelaşi lucru cu albul şi cu negrul, că cei doi adversari nu au aceleaşi concepţii, cunoştinţe şi moduri de interpretare a tot ce se întâmplă pe tablă, că de fiecare dată trebuiesc luate în consideraţie, atât principiile generale şi ideile deschiderilor precum şi cele mai neînsemnate particularităţi ale poziţiei concrete şi ripostele – reale şi posibile – ale adversarului său. Toate acestea ne obligă să ne decidem asupra unor opţiuni personale, fie că-i vorba de concepţia de dezvoltare: romantică, clasică sau hipermodernă, de maniera de a angaja lupta: directă sau indirectă, provocatoare sau de expectativă şi, de aici, alegerea variantei de jucat: prudentă, simplificatoare, de atac, defensivă sau de contraatac etc. . Desigur, nu-i suficient să afişezi un punct de vedere, de a te fixa pe o alternativă şi să te angajezi pe o cale sau alta. Trebuie încă să ai mijloacele necesare pentru a-ţi duce la bun sfârşit opţiunile tale, că liniile de joc alese să fie adaptate nivelului tău de întelegere şi a manierei tale de a te exprima pe tablă. Din acest punct de vedere, putem alege între mai multe moduri de a concepe prima sa dezvoltare.

  • Mobilizarea rapidă a celor două armate, care se grăbesc spre zona de demarcaţie, pentru a-şi încerca braţele lor de fier. În funcţie de natura deschiderilor, obiectivele şi mijloacele diferă: – gambite şi jocuri (semi-) deschise: dezvoltare ultrarapidă şi pe poziţiile cele mai favorabile, ocuparea efectivă a centrului printr-un dispoziţiv pioni+figuri, concentrarea şi coordonarea forţelor spre obiectivul vizat, urmat de deschiderea liniilor pentru a asigura pătrunderile indispensabile atacului său. – jocuri închise: dezvoltare armonioasă şi completă după o schemă dinainte stabilită, împărţire avantajoasă a zonei centrale, punerea la adăpost a regelui său, mobilitate şi intercooperare între piese, proporţie justă între pregătire, profilaxie şi acţiune vizând acumularea micilor avantaje şi exploatarea tehnică a slăbiciunilor şi greşelilor adverse.

Posibilităţile active ale celor două tabere diferă de asemenea. Astfel, avantajul primei mutări conferă albului iniţiativa pe care se va strădui s-o păstreze şi s-o negocieze cât mai scump posibil, de unde trei forme principale de dezvoltare posibile:

  • o amplificare metodică a privilegiului primei mutări, conform unui plan strategic de lung termen, vizând o acumulare lentă de mici avantaje care vor putea fi valorizate pe căi strategice, tactice sau tehnice.

T.Flondor – A.Tarnowski (Bucureşti 1949)

1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nb5 a6 4.Na4 Cf6 5.0-0 Ne7 6.Te1 b5 7.Nb3 d6 8.c3 0-0 9.h3 Ca5 10.Nc2 c5 11.d4 Dc7 12.Cbd2 Cc6 13.d5 Ca5 (alternativa este aici 13…Cd8 ) 14.Cf1 Ce8 15.Ce3 g6 16.g4 Cg7 17.Rh2 Nd7 18.Tg1 f6 19.Nd2 Tf7 (continuă să spere într-un f7-f5 dar mai bine era să aducă Ca5 în joc) 20.De2 Taf8 21.Tg2 Rh8 22.Teg1 Dc8 23.Cf5! Te8 (negrul nu riscă să ia calul din cauza deschiderii coloanei g, de exemplu: 23…gxf5 24.gxf5 Tg8 25.Nh6 Nf8 26.Ch4 Ne8 27.Dh5! Tc7 28.Cg6+! hxg6 29.Nxg7+ Rxg7 30.Txg6+ Rf7 31.Dh7+ etc. dar mai bine era 23…Td8 24.Nh6 Ce8 etc.) 24.Nh6 Cxf5 (fortat căci la 24…Nf8 25.Nxg7+ Nxg7 26.Cxd6 etc.) 25.gxf5 Tg8 26.Ch4 g5 27.Dh5 Ne8 28.Cf3! Nf8 29.Nxf8 Tgxf8 30.h4! gxh4 31.Cxh4 Dd8 32.Cg6+ Rg7 33.Ce7+ (1-0)

  • un atac-dezvoltare care combină o eventuală şarjă ofensivă cu o aprovizionare ultrarapidă a mijloacelor, indispensabilă continuării acţiunii.

V. Ciocâltea – V. Jansa (Bad Liebenstein 1963)

1.e4 c5 2.Cf3 d6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 a6 6.Nc4 e6 7.Nb3 Ne7 8.f4 (mai cunoscute sunt aici continuarile 8.Ne3, 8.0–0, dar merită atenţie şi 8.g4) 8…0-0 9.Df3 (alte posibilităţi sunt 9.f5 şi 9. e5) 9…Dc7 10.g4 (teoria analizează de asemenea continuările 10.Ne3 Cc6 etc. sau 10.0–0 b5etc. sau încà 10.f5 e5 11.Cde2 Cbd7 12.Cg3 b5, etc.) 10…Cc6 11.Cxc6 bxc6 12.g5 Cd7 13.Ne3 c5 14.0-0-0 c4 15.Na4 Tb8 (o altă alternativa este 15…Cc5 etc.) 16.Nxd7 Nxd7 17.f5 Db7 18.f6 (cu ideea 18…Dxb2+ 19.Rd2 Nd8 20.Tb1+-) 18…Nd8 19.b3 (greşit era 19.fxg7? Dxb2+ 20.Rd2 Dxc3+ 21.Rxc3 Na5+ 22.Rxc4 Tfc8+, de exemplu: 23.Rd3 Nb5+ 24.c4 Nxc4+ 25.Rc2 Ne2+ sau 23.Nc5 Txc5+ 24.Rd4 Nb6 25.Tb1 Td5+ 26.Rc4 Tc8+ 27.Rb3 Tb5+ 28.Ra3 Nc5+, etc.) 19…cxb3 20.axb3 Na5 21.fxg7 Tfc8 (contrajocul negrului pare să fie superior, dar Ciocâltea era extrem de inventiv în acest gen de poziţii tactice) 22.Thf1 Nc6 (mai simplu era 22…Ne8) 23.g6 hxg6 (dacă 23…fxg6, atunci 24.Nh6 urmat de Dh8+) 24.Dh3 Rxg7 25.Dh6+ Rg8 26.Nd4 e5 27.Td3 Nd7 28.Cd5 Nd8 29.Txf7 Rxf7 30.Dh7+ Rf8 31.Dxg6 Ne8 32.Tf3+ Nf7 33.Dh6+ Re8 34.Dh8+ Rd7 35.Txf7+ Rc6 36.De8+ Dd7 37.Dxd7# (1-0)

  • lichidări precoce, având ca obiectiv să restrângă contra- posibilităţile adverse, să taie din rădăcină eventualele intenţii agresive ale negrului şi să-l oblige să ducă un tip de luptă mai tehnic într-un final complex.

M.Rădulescu – E.Rusenescu (Tg.Mures 1953)

1.Cf3 Cf6 2.g3 b6 3.Ng2 Nb7 4.0-0 e6 5.c4 Ne7 6.Cc3 Ce4 (prea devreme) 7.Cxe4 Nxe4 8.d3 Nb7 9.e4 0-0 10.Te1 c5 11.d4 cxd4 12.Cxd4 d6 13.b3 Cc6 (în această poziţie-arici, deobicei se joacă Cd7, dar negrul tinde spre schimburi) 14.Nb2 Cxd4 15.Dxd4 e5 (de abia acum, negrul şi-a dat seama că nu merge 15…Nf6 16.e5! Nxe5 17.Txe5 Nxg2 18.Txe6 Dg5 (la 18…f6 19.Rxg2) 19.h4 +-) 16.Dd2 f5 17.exf5 Nxg2 18.Rxg2 Txf5 19.Dd5+ Rh8 20.Te3 Df8 21.Tf3 Txf3 22.Dxf3 Dxf3+ 23.Rxf3 Tf8+ 24.Re2 Rg8 25.a4! a5 26.Td1 Rf7 27.Td5 Tc8 28.Nc1 Re6 29.Ne3 Tc6 30.Rd3 g6 31.Re4 (albul a obţinut maximum şi acum trebuie găsită o cale de pătrundere) 31…Nf6 32.h3 Ne7 33.Tb5 Nd8 34.Td5 (contra 34…Tc5!?) 34…Ne7 35.f3 Nf6 36.Td1 Nd8 37.Td2 Tc8 38.Td5 Tc6 39.h4 Tc8 40.Td1 Nc7 41.h5! gxh5 42.Th1 Tg8 43.Txh5 Txg3 44.Txh7 Nd8 45.Tb7 Tg2 46.Nxb6 Ng5 (contrajoc: 47.Nxa5 Te2+ 48.Rd3 Te3+ etc.) 47.Tg7! Te2+ 48.Rd3 Td2+ 49.Rc3 Nf4 50.Tg1! d5 51.cxd5+ Rxd5 52.Nxa5 Tf2 53.Td1+ Rc6 54.Td3 şi albul a câştigat înaintându-şi pionii (1-0)

În ceea ce-l priveşte pe negru, el trebuie să depăşească dificultăţile legate, în principal, de subordonarea în faţa iniţiativei albului. Pentru a-i reuşi dezvoltarea, negrul trebuie să ducă aici o luptă lungă şi răbdătoare, care cere o bună înţelegere a nuanţelor simetriei şi a echilibrului, să dea dovadă de tenacitate şi perseverenţă pentru a putea rezista la presiune şi să manifeste o vigilenţă continuă pentru a înăbuşi în faşă orice tentativă de dezlănţuire adversă. Aceasta poate lua mai multe forme:

  • căutarea egalizării printr-un «faţă în faţă» strâns, o luptă pas cu pas, o politică de simplificare avantajoasă sau de pregătire a unui contratac.

Tr.Stanciu – V.Urseanu (Bucuresti 1954)

1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nb5 a6 4.Na4 Cf6 5.0-0 b5 (evită diverse variante si pregăteste fianchetarea nebunului de rege) 6.Nb3 d6 7.c3 (7.Cg5 d5 punea unele probleme) 7…Ca5 8.Nc2 c5 9.Te1 g6 10.d4 Dc7 11.Cbd2 Ng7 12.Cf1 0-0 13.Ng5 Te8 (acum, albul trebuie să se decidă asupra deschiderii sau închiderii coloanei d) 14.d5 h6 15.Nxf6 Nxf6 16.Ce3 Nd7 17.h3 Ng7 18.g4 (atacul tip din Spaniolă) 18…c4 19.Rg2 Dc8 20.Th1 Tf8 21.Rg3?! (cunoscutul optimism al atacantului) 21…Cb7 22.h4 Cc5 23.Db1 (împiedică contrajocul bazat pe f7-f5) 23…De8 24.Rg2 Cd3!? (un fin sacrificiu de pion) 25.Nxd3 cxd3 26.Cd2 (dacă 26.Dxd3 f5 etc.) 26…f5 (negrul a preluat initiativa) 27.f3 fxg4 28.fxg4 Tf4 29.Tf1 De7 30.Rg3 Nf6 31.Cf3 d2! 32.Dd3 Tf8 33.Dxd2 Tf7 (amenintă Txe4) 34.Dd3 Dd8 35.Tae1 Nxg4! (o concretizare splendidă) 36.Cxg4 Nxh4+! (cu ideea 37.Cxh4 Dg5 -+) 37.Rh3 Dd7 38.Cfh2 h5 39.Txf4 Txf4 40.Tg1 Ng5 41.De2 hxg4+ 42.Txg4 Dh7+ 43.Rg2 Dh5 44.Rh1 Rg7 45.Dg2 Nh6 46.b3 Tf8 47.Tg3 Nf4 48.Td3 (fără să astepte 48…Nxh2) 0-1

* o apărare imediată vizând să întărească bastioanele poziţiei, să supraprotejeze eventualele slăbiciuni şi să acopere căile de acces, să respingă sau să schimbe piesele active ale atacantului şi să pareze cu calm toate ameninţările directe.

M.Gräfe – V. Vaisman (corr. 1973/74)

1.e4 c5 2.Cf3 d6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 a6 6.Ng5 e6 7.f4 Dc7 8.Df3 b5 9.Nxf6 (9.a3, 9.Cdxb5, 9.f5 b4 10.Ccb5) 9…gxf6 10.e5 Db7 (10…d5, 10…Nb7, 10…dxe5 etc.) 11.Ce4 (11.Dh3!?) 11…fxe5 12.fxe5 dxe5 13.Nd3 exd4!? (13…f5 14.Cxe6! fxe4 15.Nxe4 etc.) 14.Cf6+ Re7 15.Ne4 Dc7 16.0-0 Ta7 17.Cd5+! exd5 18.Df6+ Re8 19.Nxd5 Ne6 20.Tae1 Cd7! 21.Dxh8 (dacă 21.Nxf7+ Rd8 22.Txe6 Nc5! 23. Tc6 d3+ 24.Rh1 Tf8 -+) 21…Dd6! 22.Dxh7 Rd8! 23.Nxe6 fxe6 24.Tf7 Tc7 25.Tef1 Rc8 (după o deschidere complet nebună, negru a reusit să ţină piept ofensivei adverse) 26.Dg8 Txc2 27.Txd7 Rxd7 28.Dh7+ Ne7 29.Dxc2 d3! 30.Df2 e5 31.Df5+ Rc7 32.Tc1+ Rb6 33.Df2+ Ra5 34.Td1 e4 35.De1+ Db4 36.Rf1 Ng5 37.h4 Nf4 38.g3 d2 39.Df2 Nh6 (ameninţă e4-e3) 40.Df6 Dc4+ 41.Rg2 De2+ 42.Rh3 Dxd1 43.Dd8+ (½-½)

  • un contra-plan de dezvoltare independent, bazat pe ideile de emancipare şi diferitele forme de ripostă: contraatac asupra centrului advers, rupturi laterale de pioni, contrajoc uneori excesiv, operaţii pe muchie de cuţit, sacrificii de material etc.

G.Alexandrescu – P.Seimeanu (Timişoara 1949)

1.c4 Cf6 2.Cc3 g6 3.d4 Ng7 4.e4 d6 5.f4 0-0 6.Cf3 (fiecare s-a dezvoltat în jumătatea sa de teren şi acum trebuie făcut ceva contra centrului de pioni albi:) 6…c5 7.d5 e6 8.Nd3 (nea Gică nu ştia ceea ce toată lumea cunoaşte acum: locul acestui nebun este la e2!) 8…exd5 9.exd5 Db6!? 10.Cd2 Cg4 11.h3? (desigur trebuia jucat 11.Cc4 Dd8 etc.) 11…c4! 12.hxg4 cxd3 13.Cc4 Dc5 14.Dxd3 b5! (contratacul devenit ulterior tipic pentru acest gen de poziţii) 15.Ce3 Na6 16.Ce2 Te8 17.e5 (pasiv, albul încearcă un contrajoc…) 17…dxe5 18.f5 b4 19.Db3 Cd7 20.a4 (obligat, contra ameninţărilor Db5 si Cc5) 20…Db6 21.Cd1 Cc5 22.Dh3 Cd3+ 23.Rd2 (sau 23.Rf1 Cf4!-+) 23…h5! 24.g5 (contra Nh6+ etc.) 24…Cf4! (forţează deschiderea liniilor) 25.Cxf4 exf4 26.Rc2 Tac8+ 27.Rb1 Te3! (interferenţa finală: 28.Nxe3 Nd3+ 29.Ra2 b3+ 30.Ra3 Nf8+) 0-1

  • o dezvoltare axată pe pregătirea unei riposte anticipate, gata să izbucnească, cel mai adesea într-o zonă slăbită sau delăsată în alt sector a tablei şi, mai ales, mult mai înainte ca adversarul să poată porni atacul său.

L.Tucă – A.Günsberger (Arad 1955)

1.d4 Cf6 2.c4 g6 3.Cc3 Ng7 4.e4 d6 5.Cf3 0-0 6.Ne2 e5 7.0-0 Cc6 8.d5 Ce7 9.Ce1 Cd7 10.Ne3 (cu avantajul său de spatiu, albul va presa pe flancul damei, în timp ce negrul va contrataca pe flancul regelui) 10…f5 11.f3 f4 12.Nf2 g5 13.Tc1 Cg6 14.Cd3 Cf6 15.c5 Tf7 16.cxd6 cxd6 17.Cb5 g4 (acest contre-asalt de pions s-a premeditat în multe partide, dintre care la noi: Botez-Gavrilă, Bucuresti, Tyroler-Günsberger, Timisoara 1954, Cretulescu-Pavlov, Bucurest 1957 etc.) 18.Db3 g3! 19.hxg3 Ch5! (pentru a deschide liniile dar 19…fxg3 20.Nxg3 Ch5 era deasemenea posibil) 20.gxf4 exf4 21. Tc2 a6 22.Ca3 Cg3 (cu ideea: 23.Cxf4 Cxf4 24.Nxg3 Nd4+ 25.Nf2 Dg5 etc.) 23.Tfc1 Dh4 24.Txc8+ Tf8 25.Txf8+ Txf8 26.Nb6 Cxe2+ 27.Rf1 Cxc1 28.Cxc1 Dh1+ 29.Ng1 Nd4 30.Ce2 Ch4 (0-1)

Anumiţi jucători preferă să evite contactul direct, cu şocurile sale premature şi simplificările uneori nedorite. Dorind să acumuleze întâi energia necesară pentru a se apropia mai bine pregătit de linia frontului şi a putea declanşa operaţiile la momentul şi în circumstanţele cele mai bune, ei preferă dezvoltarea de expectativă. Aceasta constă în a-şi dispune liniştit forţele în propria jumătate de teren, după o schemă judicios aleasă dinainte. Aceasta se poate traduce prin:

  • o dezvoltare hipermodernă, unde albul preferă să-şi mobilizeze forţele în jumătatea sa de teren, mulţumindu-se cu o supraveghere la distanţă a anumitor câmpuri centrale şi amânând astfel ascensiunea spre linia de demarcaţie.

E. Ungureanu – A. Buză (Bucureşti 1974)

1.c4 c6 2.Cf3 Cf6 3.g3 d5 4.b3 Nf5 5.Ng2 h6 6.0-0 e6 7.Nb2 Ne7 (o altă idee este Nd6 şi Cbd7 opunându-se controlului câmpului e5) 8.d3 0-0 9.Cbd2 Nh7 10.Dc2 a5 11.a3 Cbd7 12.Tad1 (o mutare practică dar mai cunoscut este 12.Nc3 făcând loc damei) 12…Db8!? (pregăteşte contrajocul pe flancul damei) 13.Tfe1 (o altă mutare de concepţie generală ) 13…Tc8 14.Tc1 b6?! 15.Db1 Db7 16.Tc2 (ezitările adversarului au permis albului să revină la schema de joc tradiţională ) 16…b5 17.cxb5 cxb5 18.Tec1 Ce8 19.Cd4 Nc5 20.Nh3 Rh8 (contra Cxe6 dar regele negru va fi aici mai expus) 21.C2f3 Cd6? (slăbeşte pionul g7) 22.Da1! (dezvoltarea albului a atins punctul maxim). 22…Ng8?! 23.Cc6! (combinaţia finală care valorifică presiunea pe marea diagonală : 23…Nb6 24.Nxg7+ Rh7 25.Cfe5 Rxg7 26.Cxd7+ etc.) 23…Txc6 24.Txc5! Cxc5 25.Nxg7+ Rh7 26.Df6! Cf5 27.Nh8! (ameninţă Nxf5+ urmat de mat ) 1-0

  • un «faţă-în-faţă» de două deschideri independente, unde fiecare îşi dispune trupele la o anumită distanţă, după anumite scheme şi urmărind idei strategice, de cele mai multe ori alese şi cunoscute dinainte.

M. Subă – M.Pavlov (Băile Herculane 1982)

1.c4 Cf6 2.Cc3 d5 3.cxd5 Cxd5 4.g3 e5 5.Ng2 Cb6 6.Cf3 Cc6 7.0-0 Ne7 8.d3 0-0 9.a3 Ne6 10.b4 f5 11.Ne3 Nf6 12.Tc1 Cd4?! (dacă întoarcem culorile, vedem cà albul joacă un dragon iar negrul nu are cea mai bună structură de combatere) 13.Nxd4 exd4 14.Ca4 Cxa4 15.Dxa4 Nd5 16.Tc5 Tf7? (16…c6 păstra încă un anumit echilibru) 17.Ce5! Nxg2 18.Cxf7 Rxf7 19.Db3+ Rg6 20.Rxg2 c6 21.e4 dxe3 22.fxe3 De7 23.Tf3 Ng5 24.Tcxf5 (1-0)

  • scheme de deschidere «passe-partout», unde negrul încearcă să aplice, cu culorile inversate, anumite sisteme jucate deobicei la alb.

M.Hebden – V. Vaisman (Villeneuve-Tolosane 1988)

1.e4 g6 2.Cc3 Ng7 3.d4 d6 4.Cf3 a6 5.h3 Cd7 6.Nc4 e6 7.Ng5 Ce7 8.a4 h6 9.Nh4 b6 10.0-0 g5 11.Ng3 Cg6 12.Dd2 0-0 13.Tad1 Nb7 14.Tfe1 Cf6 15.d5 (altfel d6-d5) 15…e5 16.Ch2 Nc8 17.Ne2 Cf4 18.Fg4 Cxg4 19.hxg4 h5!? 20.f3 hxg4 21.fxg4 Nd7 22.Df2 Nf6 23.Df3 Rg7 (23…Dc8!) 24.Cf1 Th8 25.Ce3 Th6 26.Rf2 b5 27.a5 Db8 28.Cf5+ Nxf5 29.exf5 b4 30.Ce4 Db5 31.Cxf6 Rxf6 32.De4 Dxa5 33.Dc4 Thh8 34.Rf3 Db6 35.Nf2 Db7 36.g3 Th3! 37.Re4 Th2 38.Tf1 Ch3 39.Ne3 b3!! 40.Dxb3 (sau 40.cxb3 Txb2) 40…Dxb3 41.cxb3 Tb8 42.Tc1 (dacă 42.Td3 Tb4+) 42…Txb3 43.Txc7 Thxb2! (ameninţă 44…Te2 45.Tf3 Cf2+) 44.Te1 Tb4+ 45.Rd3 Txg4 46.Td7 Txg3 47.Txd6+ Rxf5 48.Txa6 Tb3+ 49.Rd2 Cf4 50.d6 Tg2+ 51.Rd1 Tb1+ 52.Nc1 Cd3 53.Tf1+ Rg4 54.Tc6 e4 55.Tc2 (dacă 55.d7 e3 56.Tc2 Txc1+!) Cb2+ 56.Txb2 Tgxb2 57.d7 e3 58.Tg1+ Rf3 (0-1)

  • o dezvoltare «în oglindă», unde, de astă dată, albul este acela care joacă, cu un tempo în plus şi utilizând eventuale transpoziţii, scheme specifice negrului.

V. Ciocâltea – J. Kozma (Sochi 1963)

1.e4 e6 2.d3 d5 3.Cd2 c5 4.Cgf3 Cc6 5.g3 Cf6 6.Ng2 Ne7 7.0-0 0-0 8.Te1 Dc7 (este preferabil 8…b5 9.De2 b4 10.e5 Cd7 11.Cf1 Na6!, Ciocâltea-Pietzsch, Bad Liebenstein 1963) 9.e5 Cd7 10.De2 b5 11.Cf1 a5 12.h4 b4 13.Nf4 Na6 14.Ce3 Ta7 (sau 14…a4 15.b3 Ta7 16.h5 Tfa8?! 17.h6 g6 18.Cxd5 exd5 19.e6 Dd8 20.exf7+ Rh8 21.Ce5 Ccxe5 22.Dxe5+ Nf6 23.De8+ Cf8 24.Ne5 Db6 25.Nxd5 Tc8 26.Ne6 Nxe5 27.Nxc8 Nd6 28.Nxa6 Txa6 29.bxa4 Ta7 30.Te6 Dc7 31.Tae1 c4 32.Txd6 Dxd6 33.Te6 càci la 33…Dc5 urmează 34.d4! 1-0 Vasiukov-Uhlmann, Berlin 1962; nu-i rău 14…c4, de exemplu: 15.Cxd5 exd5 16.e6 Nd6 17.Nxd6 Dxd6 18.exd7 Dxd7 19.Ce5 Cxe5 20.Dxe5 cxd3 21.cxd3 Tad8 cu poziţie egală, Lopez Alfonso -Quaresma, Lisabona 1998) 15.h5 Tc8?! (15…h6) 16.h6 g6 17.Cxd5! (o combinaţie tip pentru acest gen de poziţii) 17…exd5 18.e6 Dd8 (la 18…Nd6 19.exf7+ Rh8 20.Ng5 Nf8 21.De8! Ccb8 22.Ce5+- ) 19.exf7+ Rh8 (sau 19…Rf8 20.Cg5 Nxg5 21.Nxg5 Cf6 22.Nxf6 Te7 23.Df3! Rxf7 24.Ng7+ Re8 25.Nh3! 1-0 Vyzantiadis-Ciocâltea, Atena 1968) 20.Ce5 Cf6 (sau 20…Cf8 21.Cxc6 Txc6 22.De5+ Tf6 23.Ng5 +-) 21.Cxc6 (şi mai simplu era 21.Ng5 Cd4 22.Nxf6+ Nxf6 23.Cxg6+ hxg6 24.De8+) 21…Txc6 22.De5! Td6 23.Nxd5! (cu ideea 23…Txd5 24.Dxf6+!) 23…Nb5 24.Ng5 Nc6?! (în orice caz, albul ameninţa deja Te3-Tae1-Tf3 etc.) 25.Nxc6 (la 25…Txc6 decide dublul schimb pe f6 si Te8+) 1-0

Tipul de dezvoltare ce conduce la un angajament direct este cel mai adesea favorabil albului, în timp ce amănarea contactului anulează practic avantajul primei mutări. Iată de ce, anumiţi jucători preferă să-şi sfideze adversarul printr-o provocare a principiilor dezvoltării clasice. Această adoraţie faţă de o dezvoltare, cel ma adesea, ultra- activă poate să se prezinte în mai multe variante:

  • şarja intempestivă prin care, chiar fără a avea condiţiile de dezvoltare şi de pregătire necesare, atacantul se precipită din primele mutări asupra poziţiei adverse. O asemenea acţiune este întreprinsă cu scopul de a şoca sau de a provoca perturbări în rândul forţelor adverse şi poate comporta, fie o incursiune bruscă a unei figuri uşoare, fie un asalt prematur al unuia sau a mai multor pioni, fie o ieşire intempestivă de damă etc.

Gh.Gavrilă – D.Drimer (Bucuresti 1956)

1.e4 c5 2.Cf3 d6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 a6 6.Ng5 e6 7.f4 h6 8.Nh4 Db6 9.Dd2 Dxb2 10.Tb1 Da3 11.e5 (celelalte continuări sunt aici: 11.f5, 11.Nxf6 gxf6 12.Ne2 etc., 11.Ne2 Cbd7 12.0-0 etc.) 11…dxe5 12.fce5 Cfd7 13.Ne2 (mai târziu, vor fi mult analizate 13.Nc4 şi 13.Ce4) 13…Dc5? (corect era 13…Da5 14.Cb3 Dc7 15.0-0 Cxe5 16.Ce4 f5 etc.) 14.Cxe6! Dxe5 15.Cd5 Nd6 16.Cec7+! Nxc7 17.Ng3 Dxg3+ 18.hxg3 Nxg3+ 19.Rf1 Ne5 20.De3 Rf8 21.Da3+ Rg8 22.Ce7+ Rh7 23.Dd3+ (mai frumos era 23.Nd3+ g6 24.Cxg6! fxg6 25.De7+ Ng7 26.Txh6+! Rxh6 27.Dh4#) 23…g6 24.Dd5 Ng7 25.Cxc8 Txc8 26.Dxb7 şi albul a câştigat (1-0)

  • atacul fulgurant cu sacrificii, unde ne lansăm imediat la abordajul poziţiei adverse subdezvoltate şi având încă regele în centru.

Al. Tyroler – Toma Popa (Brasov 1950)

1.e4 c6 2.Cc3 d5 3.Cf3 dxe4 4.Cxe4 Ng4 5.d4 (un sacrificiu pentru dezvoltare şi atac) 5…Nxf3 6.Dxf3 Dxd4 7.Ne3 Dxb2 8.Nc4! (oferindu-şi turnurile ca în partida nemuritoare a lui Anderssen: 8…Dxa1+ 9.Rd2 Dxh1 – la 9…De5 10.Dxf7+ Rd7 11.Ne6+ cu câstigul damei – 10.Dxf7+ Rd7 11.Ne6+ Rc7 12.Df4+ Rd8 13.Dxf8+ etc.) 8…Db4+ 9.Cd2 e6 10.Tb1 De7 11.Ce4! Ch6 12.0-0! Cf5 13.Tfd1 Cxe3 14.Dxe3 Dc7 15.Cg5! De7 (contra 16.Cxe6 dar…) 16.Nxe6! fxe6 17.Cxe6 g6 18.Txb7! Dxb7 19.Cc7+ Rf7 20.De6+ Rg7 21.Ce8+ Rh6 22.De3+! g5 23.De6+ Rh5 24.Cf6+ Rg6 25.Cg4+ Rg7 (la 25…Rh5 26.Df7+) 26.Df6+ Rg8 27.Ch6+ Nxh6 28.Td8+ Nf8 29.Txf8# (1-0)

  • jocul de gambit clasic unde, în schimbul a un-doi pioni sacrificaţi, albul obţine anumite compensaţii de ordin poziţional sau dinamic.

    I.Biriescu – A. Bach (Predeal 1988)

1.e4 c5 2.Cf3 d6 3.c3 Cf6 4.Ne2 Cc6 5.d4 cxd4 6.cxd4 Cxe4 (sau 6…Da5+ 7.Nd2 Db6 8.d5! Cxe4 9.0-0! Cxd2 10.Cbxd2 Cb8 11.Tc1! Nd7 12.Cc4 etc.) 7.d5 Da5+ 8.Cc3 Cxc3 (după 8…Ce5, se poate alege între 9.0-0 si 9.Cxe5) 9.bxc3 Cd8 (la 9…Cb8 10.0-0 Cd7 11.Tb1 a6 12.c4 g6 13.Nd2 Dc7 14.Nc3 Cf6 15.Da4+ Nd7 16.Db3 Tb8 17.c5! etc. Kr.Georgiev-R.Poulenard, Belfort 1989) 10.0-0 e5 11.dxe6 Cxe6 12.Cd4 Nd7 (sau 12…Ne7 13.Nb5+ Rf8 14.Tb1! a6 15.Nc4 Dc7 16.Nxe6 fxe6 17.Te1 e5 18.Df3+ Hodgson-Subă, Blackpool) 13.Nf3 Dxc3 14.Ne3 Cc5 15.De2 Dd3 16.Dxd3 (merită atentia şi 16.Db2!?) 16…Cxd3 17.Nxb7 Tb8 18.Tab1 Ne7 19.Ne4 Txb1 20.Txb1 Cc5 21.Tb8+ Nd8 22.Nc6 a6 23.Nf4 Nxc6 24.Cxc6 Rd7 25.Txd8+ Txd8 26.Cxd8 Rxd8 27.Nxd6 Cd3 28.Rf1 (cu pionii pe ambele flancuri, nebunul este superior calului) 28…Rd7 29.Na3 Re6 30.Re2 Cf4+ 31.Rf3 Cd5 32.Nf8! g6 33.Rg4 Cc3? (33…f6) 34.Rg5 f5 35.a3 Rd5 36.Rf6 Ce4+ 37.Rg7 Cxf2 38.Rxh7 Cg4 39.h4 (39…Ce3) 1-0

  • gambit contra gambit, o manieră de a refuza oferta adversă şi de a propune – la rândul său – un sacrificiu material în vederea accelerării dezvoltării.

P. Andronache – V. Vaisman ( (Iassy 1965)

1.e4 e5 2.f4 d5 3.exd5 e4 4.Cc3 Cf6 5.d3 Nb4 6.Nd2 (6.dxe4!) 6…e3!? 7.Nxe3 0-0 8.Dd2 (multe alte mutări au fost încercate: 8.Nd2, 8.Ne2, 8.Ce2, 8.Df3 etc.) Cxd5 9.Cge2 Te8 10.Nf2 Df6 11.0-0-0 Ng4 12.Te1 Cc6 13.Rb1 Txe2! (un sacrificiu de eliminare tematică în acest gen de poziţii: 14.Cxd5 Txd2 15.Cxf6+ gxf6 16.Ne3 Td1+) 14.Nxe2 Nxc3 15.bxc3 Cxc3+ 16.Dxc3 Dxc3 17.Nxg4 Cb4! 18.Te2 Da3 19.The1 Dxa2+ 20.Rc1 h5! (îmbină atacul cu apărarea: 21.Nxh5 Da1+ 22.Rd2 Da5! sau 21.Nf5 g6 22.Nd4 gxf5 23.Te8+ Rh7! etc.) 21.Nd7 Td8 22.Nf5 g6 23.Nh4 Td6 24.Ne4 Te6 25.f5 Txe4! 26.dxe4 Da1+ 27.Rd2 Dd4+ 28.Rc1 Ca2+ 29.Rb1 Cc3+ 30.Rc1 Cxe2+ 31.Txe2 gxf5 32.Nf2 Dc4 33.Te1 fxe4 34.h4 a5 ( 0-1)

  • gambitul poziţional, prin care se sacrifică un pion pentru o mie şi una mici compensaţii, pe care încearcăm să le valorificăm într-un timp mai îndelungat.

I.Bălănel – G.Gavrilă (Bucuresti 1950)

1.d4 d5 2.c4 e6 3.Cc3 c6 4.e4 (albul sacrifică un-doi pioni pentru a obtine un avans de dezvoltare) 4…dxe4 5.Cxe4 Nb4+ 6.Nd2 (la 6.Cc3 c5=) 6…Dxd4 7.Nxb4 Dxe4+ 8.Ce2 (marea variantă continuă cu 8.Ne2 şi acum: 8…c5, 8…Ca6, 8…Cd7, 8…Ce7 chiar 8…Dxg2 etc.) 8…Ca6 (mai slabe sunt 8…Cd7 9.Dd6 a5 10.Nc3 etc. sau 8…Ce7 9.Dd2 Cd7 10.Nxe7 Rxe7 11.Dg5+ Cf6 12.Dxc5+ Re8 13.0-0-0 etc. sau 8…e5?! 9.Dd6 Cd7 10.Td1! b6 11.f3 Dg6 12.Dc7! c5 13.Nc3 etc.) 9.Nf8! De5?! (astăzi se ştie că numai 9…Ce7 10.Nxg7 Tg8 11.Dd4 Dxd4 12.Nxd4 c5 13.Nc3 etc. asigură egalitatea, ca într-o partidă Junusov-Vul, Rusia 1997) 10.Dd2 Df6 11.Nd6 Ce7 12.0-0-0 Cf5?! (trebuia rocat) 13.Ne5! De7 14.Cg3! f6 15.Cxf5 exf5 16.Nd6 Df7 17.Nd3 (mai rapid era 17.Te1+!, de exemplu: 17…Rd8 18.Ne7++, 17…Rd7 18.Nf4+! sau 17…Ne6 18.c5 0-0-0 19.Nxa6 bxa6 20.Db4!+-) 17…Ne6 18.The1 0-0-0 19.c5 The8 20.Da5 g6 21.Nxa6 bxa6 22.Td4 Nc4 23.b3 Txe1+ 24.Dxe1 Nb5 25.a4 Dxb3 26.axb5 Da3+ 27.Rc2 (şi, scăpând de şahuri, albul a câştigat) (1-0)

  • contraatacul cu orice preţ unde, făcând uneori abstracţie de gradul său de dezvoltare şi asumându-şi anumite riscuri, negrul mizează totul pe cartea dinamică-combinativă.

V. Ciocâltea – C. Radovici (Bucureşti 1968)

1.c4 Cf6 2.Cc3 g6 3.g3 Ng7 4.Ng2 d6 5.Cf3 0-0 6.d4 Cbd7 7.0-0 e5 8.h3 c6 9.Ne3?! (antipozitional, dar Victor avea uneori idei năstruşnice...) Ch5 10.dxe5 dxe5 11.Dd6 f5 12.Tad1 De8 13.Nc1 (greşeala chiar recunoscută…) e4 14.Cd4 Ce5 15.b3 e3!? (începutul unui contratac cu orice pret, bazat pe o serie de lovituri tactice riscante) 16.Nxe3 Cf7 17.Dc5 (dama albă nu-si găseste locul…) Cxg3 18.Tfe1 Ch5 19.Db4 f4 20.Nc1 Cg5 21.h4 Ch3+ 22.Rf1 De5! 23.Ca4 f3! 24.Cxf3 Dg3! 25.Ne3 Ng4 26.Dd6 Ne5! 27.Dd3 Dh2! (0-1)

  • dezvoltarea de tipul resortului încordat unde, în spatele a câţiva pioni servind de scut, negrul încearcă să-şi asigure mobilizarea interioară a forţelor, ceea ce le dă timpul necesar pentru a înmagazina energia indispensabilă unui eventual contrajoc.

J.Garcia-Padron – M. Subă (Las Palmas 1979)

1.c4 Cf6 2.Cc3 e6 3.Cf3 c5 4.g3 b6 5.Ng2 Nb7 6.0-0 Ne7 7.d4 cxd4 8.Dxd4 d6 9.e4 a6 10.b3 Cbd7 11.Nb2 0-0 12.Tac1 Db8 13.Cd2 Tc8 14.h3 Nf8 15.Tfd1 Nc6 16.De3 Ta7 17.Cf3 Na8 18.Cd4 Te8 19.Dd2 g6 20.Rh2 Ng7 21.Cde2 b5 22.cxb5 axb5 23.f3 b4 24.Ca4 d5 25.exd5 Nxd5 26.Cd4 Ta6 27.Df2 Ch5 28.f4 Cdf6 29.Cc6 Db7 30.Ce5 Taa8 31.Cc5 Db8 32.g4 Cxf4 33.Dxf4 Txa2 34.Tc2 Txb2 35.Txb2 Cxg4+ 36.Dxg4 Dxe5+ 37.Rh1 Dxb2 38.Nxd5 exd5 39.Dd7 Te2 40.Dd8+ Nf8 41.Db8 Dc2 (0-1)

  • o dezvoltare extravagantă, inaugurată printr-o serie de mutări sau o deschidere mai puţin clasice, conducând la poziţii insolite sau mai originale.

M.Pavlov – A. Haik (Istres 1976)

1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.c3!? (deschiderea Ponziani, rar jucată în zilele noastre) 3…f5 (mai solide sunt 3…Cf6 si 3…d5) 4.d4 fxe4 5.Cxe5 Cf6 (sau 5…Df6 6.Cg4 Dg6 7.Nf4! d6 8.Ce3 Cf6 9.Ca3 Ne7 10.Db3 a6 11.Cac2 Cd8 12.Ng3 Cf7 13.Nc4 Ljubojevic-Pachman, Manila 1976) 6.Ng5 d6 (după 6…Ne7, albul poate alege între 7.Nb5 0-0 8.Db3 etc. si 7.Cd2 0-0 8?Ne2 De8 9.0-0 etc.) 7.Cxc6 bxc6 8.Cd2 d5 9.f3! (cu orice risc, trebuie subminat centrul advers) 9…Tb8 10.fxe4 dxe4 11.Nc4 h6 12.Nxf6 Dxf6 13.Cxe4 Dh4+ 14.Cg3 Txb2 15.0-0 Nd6 16.Df3 Rd8 (căutând un refugiu) 17.Tae1 Nb7 18.Ne6 c5 19.d5 Na6 20.Df7! De7 (la 20…Ne7 21.Cf5) 21.Dxe7+ Nxe7 22.Tf7 Nb5 23.Cf5 Nf6 24.d6! cxd6 25.Td1 Ng5? 26.Txd6+ Re8 27.Cxg7# (1-0)

  • şi, în fine, represaliile pentru lez-principii, unde are loc o confruntare între respectarea şi încălcarea a tot felul de principii, reguli şi convingeri intime ale celor doi adversari.

C.Rădulescu- I.Bălănel (Bucuresti 1958)

1.e4 e5 2.Cc3 Cf6 3.Nc4 Cxe4 4.Dh5 (o iesire cam prematură) 4…Cd6 5.Nb3 Cc6 -mai simplu este 5…Ne7 6.Cf3 Cc6 7.Cxe5 etc.=) 6.Cb5 g6 7.Df3 f5 8.Dd5 De7 (mai precis decăt 8…Df6) 9.Cxc7+ Rd8 10.Cxa8 b6 11.d4?! (mult mai târziu s-a stabilit că după 11.Cxb6 axb6 12.Df3 Nb7 13.d3 Cd4 14.Dh3 etc. albul reuşeşte să scape basma curată) 11…Cxd4 12.Cf3 Nb7 13.Ng5 Cxf3+ 14.Dxf3 Dxg5 15.Nd5 e4 16.Db3 Nh6 17.0-0 f4 18.Nxb7 f3! 19.g3 Dg4 20.Dc3 Tf8 21.Rh1 Dh3 22.Tg1 Tf5 23.g4 Nf4 (0-1)

Desigur, din toate aceste concepte, anumite sunt mai simple de înţeles, altele implică mai multe subtilităţi, şi un bun antrenor este acela care poate, alegând exemplele cele mai apropriate, să decidă la ce nivel şi cum trebuiesc prezentate şi tratate. O expunere mai detailată a acestor diverse strategii, puteti urmări în lucrarea mea „Stratégies de jeu en début de partie” (Montpellier, 2000) (va urma)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s