Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (16)

Posted by ceausescuiulian pe octombrie 5, 2009

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate. Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

volodea_test2

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Literatura de specialitate

şi analiza partidelor maeştrilor (1)

Joc de înfruntare mentală a cărui desfăşurare poate fi consemnată mutare cu mutare, şahul a dat naştere la o bibliografie abundentă. Astfel, după marea reformă a «şahului nou», inventarea tiparului a incitat pe primii maeştri spanioli şi italieni să-şi expună concepţiile şi experientele prin publicarea unor partide, proprii sau jucate de către predecesorii lor. Centrul şahist mutându-se apoi spre Franţa, Anglia şi Germania literatura şahistă se dezvoltă şi mai mult abordând domeniile cele mai diverse.

În zilele noastre, fiecare ţară posedă propriul său patrimoniu bibliografic, editurile şahiste cele mai cunoscute fiind în limbile rusă, germană, engleză, sârbă etc.

Printre autorii de şah în limba română, cei mai prolifici au fost: Sergiu Samarian, Constantin Ştefaniu, Elisabeta Polihroniade, Anatoli Ianovcic etc.      Dintre revistele noastre de şah, putem aminti: Şachistul român (1881), Recreaţiunea (1912-14), România şahistă (1914), Şahul (1915), Revista de şah (1924-31), Şah-Mat (1935), Strategia (1935-37), Şah (1948-49), Revista Română de şah (1931-40 şi 1947-91), ŞAH (1991-92 şi 2000-2001), Gambit (1994-95 şi 2005-2006), ŞAH (din 2004).

Astăzi există în lume o cantitate considerabilă de informaţii şi de cunoştinţe şahiste, puse la dispoziţia noastră pe cale scrisă: manuale pentru începători, culegeri de partide, monografii de deschideri, lucrări de strategie şi de tactică şahistă, tratate de final, antologii de studii şi probleme, informatoare, enciclopedii şi dicţionare de tot felul, broşuri asupra istoriei şahului şi a vieţii marilor campioni, regulamente pentru arbitrajul competiţiilor, o masă de buletine de turneu, magazine şi reviste de şah etc. Colecţionarii n-au decât să se bucure de această abundenţă dar jucătorul care vrea să se perfecţioneze trebuie să fie foarte atent căci mai multe probleme se pun aici:

înainte de toate sunt sumele de cheltuit, ceea ce implică necesitatea unei trieri riguroase a literaturii de achiziţionat.

apoi, cum în această grămadă de hârţoage există de toate: de la bun la mediocru, de la durabil la efemer, de la lucrări de rezistenţă la perisabil, o bună alegere nu-i deloc uşor de făcut. În ceea ce priveşte revistele, există câteva repere: popularitatea publicaţiei, prestigiul conducerii, capacitatea profesional-şahistă a redacţiei etc. Evident, o calitate nu exclude alta şi idealul ar fi ca toate să fie reunite.                                                                                          

– în fine, în jungla editorială a zilelor noastre, achiziţia unei cărţi este o adevărată loterie căci toată lumea scrie şi nu ştim niciodată ce vom găsi înăuntru. Chiar şi avantprezentarea cea mai interesantă nu-i întotdeauna suficientă pentru că este de cele mai multe ori făcută de către persoane interesate.

Munca asupra literaturii şahiste este de cele mai multe ori recompensată deşi nu trebuie să avem încredere orbeşte în tot ceea ce este scris: de cele mai multe ori, aici găsim de toate şi nu mare lucru, în orice caz, mai mult decât ceea ce ştim deja şi mult mai puţin decât ceea ce ne interesează într-adevăr!

Sprijinindu-se pe un punct de plecare invariabil – poziţia iniţială, deschiderea numără mai multe analize decât toate celelalte etape ale partidei reunite care, evident, trebuiesc studiate. Acest studiu vizează două tipuri de cunoştinţe:

  • cu conţinut general-strategic: tot felul de principii, idei, poziţii şi planuri de joc.
  • concrete-practice, sub formă de scheme, sisteme, variante – principale şi secondare -, subvariante, ordini de mutări, partide instructive etc.

Teoria deschiderilor ne oferă astfel o metodă de orientare extrem de utilă în multitudinea de continuări posibile, precum şi un mijloc de luptă efectivă în prima etapă a partidei.

Pentru a ne putea lansa într-un asemenea gen de studiu, ar trebuie să ne însuşim înainte de toate limbajul tehnic de specialitate. Cu trecerea vârstei şi odată cu  creşterea forţei de joc, devine indispensabilă asimilarea sistemului de codificare şahistă şi a unui minimum de termeni tehnici utilizaţi în limbile internaţionale.

Sursele principale de informaţii sunt:

– monografiile, care expun, într-un limbaj destul de accesibil, variantele şi ideile unui sistem sau grup de deschideri.

cărţile, de preferat mai recente şi nu prea perimate, maximum de acum 1520 de ani.

articolele teoretice asupra unei variante sau deschideri sau de sinteză, cu aprecieri şi comentarii explicite.

diversele enciclopedii specializate sau care tratează pe scurt majoritatea deschiderilor.

informatoarele conţinând partidele jucate şi analizate de către cei mai mari  maestri.

revistele sau buletinele de turneu cu partidele cele mai recente.

bazele de date informatizate devenite din ce în ce mai indispensabile.

Cele mai multe inconveniente le prezintă anumite monografii de deschideri care expun adevărate păduri de variante interminabile: autorii lor vor să ne facă să credem că există «reţete gata făcute» sub formă de mutări, variante chiar partide întregi pe care trebuie absolut să le cunoaştem pentru a le putea reproduce, cu un automatism primar, atunci când situaţia se prezintă în propriile noastre partide. Este o anumită viziune de şarlatan care exploatează tendinţa umană la superficialitate şi simplism… Or, pe lîngă cunoştinţe, mai trebuie şi talent, o grămadă de calităţi specifice şi fortă de joc, cu care ne antrenăm, jucăm şi ne  perfectionam                                                                                    Nu trebuie să uităm că învăţătura din cărţi poate şi să ne influenţeze asupra orientării muncii noastre de perfecţionare, asupra formării unui anumit stil de joc şi chiar asupra plafonării la un anumit nivel tehnic.  În plus, obişnuiţi să-şi ascundă gîndurile, marii campioni nu-şi împărtăşesc decât foarte rar secretele, deci multe lucruri importante nu se găsesc în scrierile lor. Acel care caută adevărul absolut ar trebui să înţeleagă că, în afara unei baze ce variază în funcţie de nivelul său, el nu poate găsi aici decât păreri diferite, interpretări mai mult sau mai puţin calificate şi sincere, recomandări cu acţiune generală.

În aceste condiţii, devine esenţial să ţinem mereu cont de personalitatea şi nivelul de înţelegere şahistă a jucătorului şi, din acest punct de vedere, vom avea întotdeauna cărţi pe care trebuie să le ocolim într-o anumită etapă a formării noastre şi altele pe care va trebui absolut să le studiem pentru a putea merge mai departe.

Alegeţi-vă deci cu grijă sursele şi nu credeţi pe nimeni, oricare ar fi autorul. Adevărul pe care-l căutăm cu toţii nu există nicăieri în altă parte: de fiecare dată, noi singuri putem decide ceea ce ne este profitabil sau prejudiciabil într-o anumită etapă a dezvoltării noastre.

Exemplificarea noastră priveşte anumiti autori celebri care, prin uşurinţă sau megalomanie, poate chiar provocare, şi-au permis să dea  drept adevăruri absolute tot felul de afirmaţii, sfaturi şi recomandari, care în cele din urmă s-au dovedit de o mare ambiguitate:

«Nu-i suficient să fii un bun jucător, trebuie şi să joci bine» (S.Tarrasch). Vroia să spună că fiecare din noi îşi face deseori iluzii asupra forţei sale reale de joc sau că, de fiecare dată, trebuie să ne străduim să dăm maximum din noi?!

«Avantajul este de partea celui care atacă» (L.Ch. La Bourdonnais). Punct de vedere subiectiv aparţinând vechilor romantici. Astăzi, odată cu aprofundarea ştiinţei strategice, ştim că atacul este o manieră de joc mult mai pretenţioasă:

  • care nu trebuie declanşat prea devreme dar, mai ales, nici prea târziu .
  • care trebuie condus cu cele mai bune mutări posibile.
  • care ne obligă să ne asumăm unele riscuri, slăbindu-ne, de exemplu, propria poziţie sau sacrificând material.
  • şi, dacă nu a reuşit sau a fost eventual respins, este dificil să ne repoziţionăm într-o altă strategie de joc eficace.

«Înainte de a juca poziţional, este mai bine să învăţăm să combinăm» (R.Reti). De aici, putem deduce că tactica este mai simplă decât strategia şi că învăţarea metodelor concrete ar trebui să preceadă gândirea sintetică. Cu toate acestea, metodologia modernă recomandă să începem cu un minimum de concepţie generală şi să continuăm cu o abordare cît mai suplă, din punct de vedere strategic, logistic, tactic, tehnic sau combinat şi pentru toate fazele partidei. Deci, a prezenta întotdeauna combinaţiile înaintea strategiei este o absurditate căci:

  • cele două componente ale ştiinţei şahiste sunt strîns legate.
  • simplicitatea sau complexitatea rezidă mai curând în esenţa şi prezentarea problemelor.
  • a juca mai mult strategic sau tactic nu este decît o problemă de stil şi de temperament.

«Ameninţarea este mai puternică decât execuţia» (A.Nimzovici). Precedând acţiunea efectivă, ameninţarea nu este decât o anticipare a ceea ce ar putea să se producă. Dar, nefiind niciodată aceleaşi, nici de aceeaşi eficacitate, ameninţările sunt diferit percepute deci tratate: fie subapreciate chiar neglijate, fie exagerate chiar dramatizate. Iată de ce, arta de a varia şi a dejuca ameninţările este un semn de reală forţă de joc. Dar, oricare ar fi ea, reală sau aparentă, directă sau difuză, o ameninţare nu poate să fie niciodată mai puternică decât execuţia ei, altfel nu ne-am omorî atâta s-o reproducem pe tablă!                                                                 

«Nu este niciodată prea tîrziu să abandonăm» (S.Tarrasch). Aceasta ne permite câteva interpretări:

  • că trebuie întotdeauna să ne agăţăm de partidă şi să căutăm să întârziem cât mai mult acest moment neplăcut pentru a nu regreta mai târziu un eventual abandon prematur.
  • aceasta încurajează jucătorii mai puţin insistenţi care obişnuiesc să cedeze un pic prea devreme în faţa adversarilor lor mai puternici.
  • şi a face haz  de acei jucători care continuă să joace poziţiile compromise.

Medalia confuziei este deţinută de diversele sfaturi cum să ne alegem mutarea:

«Ca şi în viaţă, cea mai bună mutare în şah este întotdeauna aceea care a fost făcută» şi «Nu căutaţi mutările prea complicate.

«Cel mai bun este deseori duşmanul binelui » (Savielly Tartacover).

«Dacă ai ajuns la concluzia că mutarea ta este bună, fă-o!» (José Raul  Capablanca)                                                                                                                      

«Nu-ţi juca mutarea atât timp cât n-ai înţeles poziţia» (Robert James  Fischer)                                                                                                                                               

«Nu sunteţi obligat întotdeauna să jucaţi cele mai bune mutări; o mutare trebuie să fie activă, întreprinzătoare, corectă şi frumoasă» (David Bronstein)                                                                                     

«Atunci când aţi găsit o mutare bună, uitaţi-vă bine dacă nu există alta mai bună» (Pedro Damiano, reluată de către Emmanuel Lasker)

«Nu trebuie să vă gândiţi la o mutare, chiar dacă-i cea mai bună, ci la un plan realizabil» (Eugène A.Znosko-Borovsky)                                         

«Cea mai bună mutare în şah este ca adevărul: chiar dacă există, trebuie bine căutată» (Volodia Vaisman).

Volumul şi abundenţa materialului şahist a ajuns în zilele noastre la cote impresionante: în fiecare an sunt puse în circulaţie zeci de mii de partide jucate pe planeta noastră, pe care publicaţiile specializate se grăbesc să le trieze, sistematizeze, analizeze şi eventual să le commenteze. Deci, dacă informaţia în sine nu mai pune nici o problemă, rămâne acela al analizei şi al interpretării pentru propriile necesităţi a acestui material, atît de vast şi derutant. Căci a utiliza direct partide neanalizate este destul de periculos: numele sonore, rezultatul final, eventualele greşeli nesesizate etc. pot înşela simţul nostru critic şi să permită astfel introducerea unor arme defectuoase în arsenalul nostru şahist.

Se ştie că o primă analiză de partidă este deseori incompletă chiar greşită şi explicaţiile sunt nenumărate: lipsă de atenţie, neglijentă, documentaţie insuficientă, greşeli de apreciere, incompetentă etc. Chiar Kasparov recunoaşte în cartea sa «Încercarea timpului»: «… la un asemenea volum de comentarii, există întotdeauna un anumit număr de greşeli care pot să se strecoare într-o anumită variantă luată în consideraţie. Pe de altă parte, teoria deschiderilor aduce în fiecare zi noutăţi, deci orice comentariu suportă uzura timpului…»

Cu toate acestea, o partidă analizată sau/şi comentată are avantajul de a fi trecută deja printr-o primă selecţie şi judecare, deci are o anumită raţiune de a-şi continua existenţa.

Dimensiunea unei analize nu are desigur nimic de-a face cu calitatea ei: uneori o adnotare stil informator poate să se dovedească mai utilă decât cîteva pagini de variante «indiscutabile», livrate insensibil de o imprimantă sau spoite cu fraze pretenţioase. Pentru ca o asemenea partidă să ne fie de folos, trebuie întîi să ne placă şi să ne intereseze cu ceva: jucată cu un sistem sau o variantă din repertoriul nostru de deschidere, conţinînd idei sau metode de joc care ne interesează etc.

În orice partidă analizată, putem găsi nişte elemente de reţinut şi de înregistrat, căi susceptibile pentru cercetare şi creaţie, puncte asupra cărora putem reveni mai tîrziu, reflexii personale de făcut şi concluzii de tras. Şi dacă am găsit ceva instructiv, interesant sau nou: idei de deschidere, metode de luptă, mijloace tehnice, mutări izolate etc., trebuie numaidecât notate, disecate şi studiate. Punându-le la punct, experimentându-le în practică, analizând minuţios rezultatele, le putem apoi compara cu propriile metode şi să tragem la sfârşit concluziile care se impun.

Dar înainte de a porni la studiul propriu-zis, jucătorul neexperimentat trebuie să-şi ia câteva precauţii:

  • înainte de toate, să asimileze bine principiile fundamentale ale partidei şi ale jocului de şah în general.
  • să evite partidele prea complicate care depăşesc nivelul său de moment şi, cu aceasta, deschiderile care nu-l interesează sau incompatibile cu personalitatea şi maniera sa de joc.
  • la început, trebuiesc preferate partidele cu comentarii clare şi explicite, evitând analizele prea sofisticate bazate pe simboluri.
  • după ce au fost alese partidele jucate cu variantele care ne interesează, trebuiesc ataşate altele şi mai instructive şi de efectuat propriile sale analize.
  • trebuiesc evitate întotdeauna memorizările fără a înţelege motivaţiile mutărilor, ideile variantelor, spiritul şi obiectivele planurilor de joc etc.

Mai târziu, se poate trece la o etapă superioară prin însuşirea bogatei experienţe a celor mai buni maeştri care, chiar dacă uneori este subiectivă, rămâne plină de idei, bine analizată şi mai bine sintetizată. În toate cazurile, trebuie să fim atenţi atunci cînd reluăm recomandaţii îndoielnice, variante seci, aprecieri nefondate, păreri contradictorii etc. Cum şi marii maeştri pot să se înşele, este bine să nu-i credem întotdeauna pe cuvânt.

Există nenumărate metode de analiză a partidelor: după modul de prezentare (tehnică sau literară), după dimensiunile analizei (succinctă sau exhaustivă), după scopul didactic (de test sau cu întrebări), după numărul comentatorilor (unul, doi sau mai mulţi) etc. Această muncă poate deci merge de la o analiză minimală a unei partide aproape «mută» până la un comentariu mai amplu şi instructiv, provenită dintr-o mare  erudiţie.

Cele două metode principale sunt:

a da întâietate aprecierilor de ordin general, pentru a le ilustra apoi prin câteva variante sumare, după principiul didactic deductiv de le general la particular.

– a detalia fiecare poziţie cu ajutorul variantelor, pentru a degaja apoi aprecierile necesare, după principiul inductiv de la concret la generalizare.

Un comentariu reuşit este acela care reuşeste să reunească în mod armonios cele două metode. Este evident că o asemenea muncă efectuată în mod regulat nu poate decât să ajute la creşterea măiestriei şahiste şi pedagogice a unui antrenor.

R. Brieger – Bahgat (Houston 1959)

1. e4 Pentru a ne scoate piesele, trebuie împins întâi un pion şi cel mai logic ar fi să-i avansăm pe cei care deschid calea  unui număr maxim de piese: aceştia sunt pionii centrali e şi d. Procedând altfel, dezvoltarea pieselor va fi, mai mult sau mai puţin, întârziată. Mutarea 1.e4 este una din cele mai vechi şi bine analizate, care oferă albului un maximum de spaţiu central pentru dezvoltare şi determină o orientare deschisă partidei, cu perspectiva unui dezvoltări accelerate, o rocadă rapidă şi atacuri expeditive.

1…d5 Prima pereche de mutări defineşte în general deschiderea partidei căci angajează jocul pe un drum ale căror efecte se vor prelungi departe, uneori chiar până la sfârşitul ei. Ea ne arată de asemenea dorinţa jucătorilor de a juca o anumită deschidere şi preferinţele lor pentru un anumit tip de poziţie. De altfel, negrul putea alege şi alte mutări, de exemplu: simetrica 1…e5, independenta 1…c5, provocatoarele 1…Cf6 sau 1…Cc6, atacul centrului alb prin 1…e6 sau 1…c6 urmat de 2…d5 şi alte scheme incluzând fianchetarea nebunilor: 1…g6 sau 1…b6. După 1.e4 d5, avem de-a face cu un joc semideschis – apărarea scandinavă, cunoscută încă dintr-un manuscris catalan din secolul al XV-lea dar analizat de către maeştrii scandinavi printre care J. Möller şi practicat cu succes de către J.Mieses (1865-1954) şi J.Kotrc (1862-1940). Ideea negrului este de a suprima pionul e4, de a obţine o dezvoltare rapidă şi presiune pe coloana semideschisă d. Astfel, după reluarea normală 2.exd5, negrul ar fi putut alege între:

  • 2…Dxd5 3.Cc3 Da5 4.d4 ( Interesant este şi gambitul 4.b4!? )
  • 2…Cf6 în spiritul apărării Alehin: 3.d4 Cxd5 sau 3.c4 c6! sau 3.Nb5+ Nd7 4.Nc4 etc.

2. Cf3!? O mutare provocatoare care demonstrează întreaga bogăţie a jocului de şah, unde orice temperament poate să-şi găsească propriile mijloace de exprimare: astfel, dând un pion, albul încearcă să aducă partida pe un teren tactic unde-i nevoie, înainte de toate, de o anumită inventivitate şi dezinvoltură combinativă.

2…dxe4 Negrul acceptă provocarea, deşi putea trece şi în alte deschideri: 2…e6 (Franceză), 2…c6 (Caro-Kan), 2…g6 (Pirc) etc., în timp ce 2. d4 permitea 3.Nc4 etc. 3. Cg5 Cf6 Dacă 3…Nf5 4.d3 exd3 5.Df3 sau 3…Dd5 4.d3 exd3 5.Cc3 (5.Nxd3) în spiritul gambitului.                                                                                                                     

4. Nc4 e6 5.Cc3 e3?! Este inutil să se agaţe de pion: 5…Dd4 6.De2 etc., dar de ce să-l înapoieze pierzând un tempo şi deschizând coloana f pentru viitoarea Tf1 adversă?!                                                                                                                   

6. fxe3 c5?! Dacă este normal să ocupăm sau să controlăm centrul cu pionii, nu trebuie să uităm că prioritatea unei bune deschideri este totuşi dezvoltarea pieselor!                                                                                                    

7.0-0 Cc6 8.Nb5! Albul putea juca «normal» 8.d3 , dar el are intenţii mult mai active.                                                          

8…Nd7 9.d4 a6 10.Nd3 10.Nxc6 Nxc6 era bun pentru negru: dezvoltarea nebunului pe o bună diagonală şi controlând câmpul e4 etc., dar mutarea aceasta implică un sacrificiu de pion: 10…cxd4 11.exd4 Cxd4 12.Ne3 Nc6 13.De1 urmat de schema Td1, Dh4 etc.                                                                                                                                                  

10…cxd4?! 11. exd4 Tc8?! După ce a deschis diagonala Nc1, negrul nici nu ia pionul: teamă sau ezitare?  Şi, în loc să-şi lase regele în centru, expunându-l atacurilor forţelor adverse superioare numericeste, mai mult ca sigur că exista altceva de făcut!                                                                                                                                                                                                           

12. Cce4 Ne7 Albul dispune deja de nenumărate atuuri dintre care: avantaj de spaţiu şi de dezvoltare, figurile mai active, coloana semideschisă f şi iniţiativă în joc. Pe de altă parte, negrul se pregăteşte să rocheze, să-şi activeze piesele prin Cb4 şi Nc6 şi să captureze pionul . Desigur, albul putea juca aici 13.c3 dar el preferă să se lanseze într-un atac cu sacrificii:

1v1 13. Txf6! gxf6?! Ideea era de a devia Ne7 de la controlul câmpului d6: 13…Nxf6 14.Cd6+ Rf8 15.Cgxf7 De7 16.Dh5 cu un atac în dezvoltare incluzând mutările Ng5, Tf1 etc., ceea ce negrul nu vrea să admită.14. Cxf7! Rxf7 15.Dh5+ Rg8 16.Nh6 f5 Nu mergea 16…De8 17.Dg4+ Dg6 18.Cxf6+ Nxf6 19.Nxg6 etc. +- 17.Dxf5! Deşi evident: 17…exf5 18.Nc4+ etc., acest sacrificiu de damă trebuia prevăzut dinainte, ceea ce nu-i întotdeauna uşor de făcut.

17…Ce5 18.Dxe5 Nf8 19.Dg3+ Rf7 20.Cd6+  Câştiga de asemenea 20.Tf1+ Re8 21.Cf6+ etc. +-                                                                    

20…Re7 21.Ng5 # (1-0)

G. Breyer – J. Esser (Budapesta 1917)

1. d4 d5 2.c4 e6 3. Cc3 c6 4.e3 Albul are aici o vastă alegere: 4.Cf3,  4.e4, 4.Nf4,  4.cxd5. 4…Cf6 5.Nd3 Nd6 Mai simplu este 5…Cbd7 6.e4 dxe4 7.Cxe4 Cxe4 8.Nxe4 e5 etc. 6. f4!? Evită marile linii de după 6.Cf3 Cbd7 etc.    6…0-0 7.Cf3 dxc4 8.Nb1!? Planul negrului este bine cunoscut: 8.Nxc4 b5 9.Nd3 Nb7 etc. , dar albul mizează totul pe atacul rocadei adverse.

8…b5?! Pionul c4 nefiind atacat, era mai bine ca negrul să se ocupe de altceva, de exemplu, săparea centrului advers cu 8…c5 . 9.e4 Ne7 10.Cg5 h6 11.h4! Menţine calul său activ pe loc, căci 11…hxg5 12.hxg5 ar duce la pierdere.                                                                                                   

11…g6? Trebuia încercat 11…b4 dar negrul se aştepta probabil la  12.h5 e5! 13.fxe5 Ng4 14.Cf3 Cxh5 15.Nxh6 Nh4+! etc.                                                                               

12. e5! hxg5 13.hxg5 Cd5 Totul pare OK: 14.Dg4 Rg7 15.Th7+ (15.Dh4 Th8) 15…Rxh7 16.Dh5+ Rg8 17.Nxg6 fxg6 18.Dxg6+ =   dar 14.Rf1!? Pentru a întelege acest tip de mutare, trebuie amintit că tânărul Breyer era un hipermodern, ale cărui idei, deşi interesante, erau puse în practică într-o manieră prea excentrică.   El a calculat fără îndoială variantele: 14…Nb4 15.Cxd5! cxd5 16.Ne3 Rg7 17.Th7+! Rxh7 18.Dh5+ Rg7 19.Dh6+ Rg8 20.Nxg6 fxg6 21.Dxg6+ Rh8 22.Re2 urmat de Th1+ şi 14…De8 15.Ce4! Rg7 16.Cf6 Cxf6 17.gxf6+ Nxf6 18.exf6+ Rxf6 19.De1! etc. +-    dar schimbul 14…Cxc3! ar fi încurcat iţele căci: 15.Df3 (dacă 15.bxc3 De8 16.Dg4 Rg7 etc.) 15…Rg7 (şi nu 15…Dxd4 16.bxc3 etc.) 16. Th7+ Rxh7 17.Dh5+ Rg8 18.Nxg6 etc. nu dădea decât şah etern. Şi totuşi, exista ceva mai simplu: 14.Nd2! care supraprotejează Cc3, pregăteşte intrarea în joc a calului în varianta 14…De8 15.Ce4 şi accelerează destuparea primei linii, cum se vede din varianta: 14…Rg7 15.Th5+! Rxh7 16.Dh5+ Rg8 17.Nxg6 fxg6 18.Dxg6+ Rh8 19.0-0-0 etc. +-    Dacă negrul schimbă calul: 14…Cxc3, poate urma: 15.Nxc3 De8 16.d5!, de exemplu: 16…cxd5 (dacă 16…exd5 17.e6 f6 18.Th6! +-) 17.f5! exf5 18.Df3 Rg7 19.e6+ f6 20.Dh3 Th8 21. gxf6+ Nxf6 22.Nxf6+ Rxf6 23.Dc3+! Rxe6 24.Txh8 +-  sau 16…b4 17.Dg4 Rg7 18.Th7+! Rxh7 19.Dh4+ Rg8 20.Nc2! De7 21.0-0-0 Nxg5 21.fxg5 f5 22.exf6 Dh7 23.Dxh7+ Rxh7 25.Nxb4! Tf7 26.Th1+ Rg8 27.Nxg6 Tb7 28.Nc3 etc. +-                                                                                     

14…Cxc3 15.bxc3 Dacă 15.Dg4 (cu ideea 15…Dxd4 16.bxc3 Dxc3 17.Re2!+- ) urmează  15…Rg7! 16. Th7+  forţând şahul etern .                                                 

15…Nb7? Mai util era 15…Cd7 în timp ce după 15…De8! 16. Dg4 Rg7, atacul se împotmoleşte. 16.Dg4 Rg7 17.Th7+! Rxh7 18.Dh5+ Rg7 19.Dh6+ Rg8 20.Nxg6 fxg6 21.Dxg6+ Rh8 22.Dh6+ Rg8 23. g6 Tf7 Se vede în fine ideea mutării a 14-a a regelui alb: a nu permite apărarea prin Nh4+ urmat de De7 etc.                            

24. gxf7+ Rxf7 25.Dh5+ Rg7 26.f5! exf5 27.Nh6+ Rh7 28.Ng5 În criză de timp, albul nu găseşte cea mai bună continuare a atacului: 28.e6! Dh8 29.Nf8+ Rg8 30.Df7 #

27…Rg8 28.Dg6+ Rh8 29.Dh6+ Rg8 30.De6+? Câştiga 30.Dg6+ Rh8 31.Nf6+ Nxf6 32.exf6 Dg8 – dacă nu Rf2 33.Dh5+ Dh7 34.De8+ Dg8 35.f7 +-                                                                                                                                                      

30…Rf8 31.Dxf5+ Rg7 32.Nh6+!? Rxh6 33.Re2 Nc8 34.Th1+ Nh4 35.e6 De7? De ce nu 35…Nxe6! 36. Dxe6+ Rg7 cu două figuri în plus?                    

36. Df4+ Rg7 37.Txh4 Dxe6+? După 37…Nxe6! albul nu avea decât şah etern.                                                                                                                                                    

38. Rd2 Ca6? 39. Th5 Df6?? O gafă oribilă care pierde partida.                     

40. Th7+ Rxh7 41.Dxf6 Ng4? 42. Dh4+ Rg7 43.Dxg4+ Rf6 44.Df3+ Re7 45.Dxc6 Tg8 46.Dxa6 Txg2+ 47.Rc1  (1-0)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s