Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Modesta mutare de dama a lui Chigorin (1)

Posted by dan bujor pe Ianuarie 6, 2010

Articol de Arne Moll publicat pe ChessVibes

cigorin
Toata lumea are o mutare favorita la şah. Multi iubesc pur si simplu 23… Qg3. Favorita lui Tim Krabbe este 16… Nc6. Pentru British Chess Magazine, este 47…Bh3. Iar un membru al clubului meu local de şah este obsedat de mutarea 7.Ke3!, în Traxler Counter-Attack. Acestea sunt toate mutări foarte spectaculoase. Preferata mea este foarte modesta mutare de dama 2.Qe2.
Eu vorbesc despre puţin cunoscuta Varianta Chigorin din Apărarea franceză, care apare după ce 1.e4 e6 2.Qe2.

Încă îmi amintesc momentul când am întâlnit prima oara această mutare. M-am „impiedicat” de ea într-un volum vechi referitor la strategia şahului, scris de Euwe şi Kramer şi, de neinteles, autorii nu au comentat , absolut deloc, aceasta mutare! Nu am putut înţelege ce se întâmplă, şi am fost foarte frustrat din aceasta cauza. Jocul citat era o partida Chigorin-Tarrasch, din 1893, şi acest lucru mi-a marit frustrarea si mai mult: Cum putea un astfel de jucător remarcabil ca Mikhail Chigorin sa joace aceasta mutare absurda?
Buimacit la început, am început să plec de la ipoteza că Albul trebuie să fi avut o idee cu ea, iar eu am presupus (în mod corect, aşa cum s-a dovedit) că a fost pentru a preveni d7-d5. Dar nici acest lucru nu avea prea mult sens. In primul rand, Negrul ar fi putut, inca, să joace 2 …d5 şi după 3.exd5 Qxd5 el ar fi avut o poziţie de apărare scandinavă cu o regina destul de ciudat plasata pe e2, nu-i asa? În al doilea rând, chiar dacă Negrul nu ar putea juca d7-d5, nu pare sa merite sa plasezi gresit regina doar pentru asta.
Ca de obicei, lucrurile s-au dovedit a fi nu chiar atât de simple. Am inceput studierea liniei, si am descoperit multe lucruri; in primul rand că, desigur, nebunul regelui alb ar putea merge, pur şi simplu, la g2, şi ca nu era atât de blocat la urma urmei. Jocul ar arata apoi destul de mult ca Indiana Regelui cu culori inversate. De asemenea, daca Negrul ar juca Nc6-d4 la un moment dat, fugarind regina chiar mai departe pe tabla, calul ar putea fi forţat să se retragă, cu tempo, de c2-c3, facand astfel o „gaura” frumoasa pentru dama pe c2. Se părea că exista, in fapt, o baza pozitionala pentru Qe2 şi acest lucru mi-a arătat într-un mod extraordinar ce profund şi vast este jocul de şah.
În zilele noastre, este, desigur, bine-cunoscut faptul că Qe2, şi ideea de a dezvolta nebunul pe g2, este un fel de preludiu la poziţiile ulterioare ale Indianei regelui. Fiind un jucător de franceza eu insumi, m-am confruntat si eu, uneori, cu mutarea 2.Qe2, si, dupa experienţa mea, jucătorii care au culoarea albă, de obicei, depun într-adevăr eforturi pentru sa obtina o asezare specifica Indianei Regelui, aparent într-o încercare de a se abate de la liniile mai bine cunoscute, cum ar fi după 2.d3.

Alexei Suetin, în clasica sa monografie din 1982 dedicata francezei, scrie despre aceasta mutare:

„Aceasta poate fi privita ca o precursoare a strategiei deschiderilor moderne, care, în sisteme semi-deschise are ca scop atingerea unei poziţii specifice Indienei Regelui cu culori opuse, de exemplu, în variaţia 2.d3 d5 3.Nd2 etc.”

În mod similar, Gligoric, Uhlmann şi Botvinnik noteaza (in The French Defence, 1975):

„Mutarea lui Chigorin [sic], 2.Qe2, se poate transpune in Indiana Veche a Regelui la Alb (în care regina alba se joacă de obicei, la e2), dar, prin jucarea mutărilor sale într-o alta ordine, Negrul poate şunta aceasta configuratie, şi să ia o postura mai agresivă.”

Şi marele Kasparov mare, în prima parte a My Great Predecessors, spune următoarele despre aceasta linie (cea jucata în partida Chigorin-Teichmann, Hastings 1895):

Chigorin a demonstrat toate ideile de bază ale pozitiei cu nebunul „cu raze X” de la g2 şi cu pionii simetrici pe e4 si e5: restricţionarea calului de la c6 cu c2-c3, manevrarea calului la c4 (…) Acesta era stilul viitorului! Multe decenii mai târziu Indiana Veche a Regelui la Alb a ajuns la modă.”

Tarrasch
Dr. Siegbert Tarrasch (1862-1934)

Acum, trebuie să fac o mărturisire personală. Desi imi place cu adevarat mutarea Qe2 pentru toate ciudatenia sa iniţială, nu-mi plac mutările stereotipe care, de obicei, o urmează! Albul, de multe ori, joacă în mod automat g3, Bg2, Nf3 şi 0-0, apoi d3 şi/sau c3 şi ajunge la structura „normala” a Indianei Regelui. Jucat in acest fel, sistemul isi pierde tot farmecul, cel puţin pentru mine. Este doar o alta Indiana a Regelui plictisitoare, cu culori inversate!

Prin urmare, în acest articol, eu voi avea un punct de vedere diferit decât opiniile (oricat de mult le-as stima) citate mai sus. În încercarea de a opri aceast tratare-cliseu a mutarii Qe2 , voi arăta că Mikhail Chigorin a jucat-o cu multe idei diferite în minte, şi că aceasta nu este deloc o pozitie plictisitoare. De fapt, Chigorin a jucat-o pentru a se abate de la sahul stereotip, si pentru a forţa adversarul, şi pe el însuşi, sa gândeasca chiar de la începutul jocului.
În 1893, rusul Mikhail Chigorin şi germanul Dr. Siegbert Tarrasch, doi dintre cei mai puternici jucători ai acelor timpuri, au jucat un meci cu 22 de partide in Sankt-Petersburg (orasul lui Chigorin), unul împotriva celuilalt. Nu a fost un meci pentru titlul oficial, dar miza era mare. Nu a fost numai o ciocnire a uriaşilor şahului, ci si a şcolilor de şah.

Dupa cum descrie Raymond Keene situaţia în The Evolution of Chess Opening Theory:

„Lumea sahului a învăţat multe din jocurile lui Steinitz, dar anumite excentricităţi au persistat în concepţia vechilor maestrii despre jocul din deschidere, care nu au putut satisface un ideolog şi un purist, cum era Tarrasch. Pentru prima dată, acum vedeem multitudinea de opţiuni steinitziana redusa şi curăţita. Variaţiile şi mutările sunt „incorecte” din motive generale şi logice, şi obiecţiile lui Chigorin (în jocurile sale cu Tarrasch), cum ca mutarile sale incorecte sau urate sunt, de fapt, destul de viabile au fost, mai mult sau mai puţin, ignorate. Asta până când Nimzovici a aparut ca să reînnoiască provocarea lui Tarrasch, şi până cand (mult mai târziu), scriitorii sovietici l-au redescoperit pe Chigorin ca tatăl ideologic al şahului rus, constatand că mutarile lui „urate” au avut, de asemenea, o bază ştiinţifică.”

Scorul final al meciului a fost +9 -9 =4. Jocuri au fost analizate de către Tarrasch în capodopera lui Dreihundert Schachpartien (300 de partide de şah). Cu exceptia unei singure partide, in toate jocurile cu Albul ale lui Chigorin, ”urâta” linie cu Qe2 a fost jucata, făcând din acest meci istoric „povestea crearii” acestei variaţii particulare. Dar, dupa Tarrasch însuşi, Chigorin nu a fost primul care a jucat aceasta mutare. În comentariile sale la primul joc, Tarrasch scrie:

„Această mutare nu a fost o surpriză pentru mine, o văzusem deja într-un joc al lui Pollock, dar nu i-am dat nicio atenţie. Ea nu are nicio valoare, alta decât de a preveni metodele obişnuite de joc, şi de a conduce la un joc dificil si închis pentru ambele parti. Astfel de experimente ii sunt, de obicei, permise Albului, fără riscuri foarte mari.”

  Tarrasch's first comment on Qe2 in his book Dreihundert Schachpartien
Primul comentariu al lui Tarrasch despre Qe2 în cartea sa „Dreihundert Schachpartien”

Până în prezent, nu am fost în stare să descopar acest joc al lui Pollock, dar el trebuie să existe, pentru ca este, de asemenea, menţionat în cartea  oficiala a meciului de catre Albert Heyde (Der Schachwettkampf zwischen Dr. S. Tarrasch und M. Tschigorin, Ende 1893 ). Poate vreun cititor s-o localizeze? (n.t. in comentariile la articolul original, unul dintre cititori a postat aceasta partida).

Se pare Chigorin însuşi a avut ceva de spus despre aceasta mutare. În revista Shakhmaty (1894), el a scris:
„Trebuie să spun că originea acestui mutari trebuie să fie atribuita, într-o măsură considerabilă, întâmplării. Am mentionat-o, pe jumătate în glumă, în timpul unei conversaţii private cu un grup de jucatori. Analizând mutarea ulterior, cu toate acestea, am văzut că nu merita deloc să fie luata in gluma. Am fost izbit de relativa asemănare cu poziţia dintr-unul din jocurile mele cu Steinitz: 1.e4 e5 2.Nf3 Nc6 3.Bb5 Nf6 4.d3 d6 5.c3 g6 6.Nbd2 Bg7 7.Nf1 0-0 8. Ba4 d5 9.Qe2. Cu această mutare de dama, Steinitz a evitat necesitatea de a lua pionul d al Negrului cu al sau pion e, care era apărat de propriul sau pion d. Aceasta mi-a dat ideea de a juca mutarile g3, Bg2, d3, un plan pe care l-am elaborat mai târziu. Cred că, în general vorbind, sansa va juca mereu un rol semnificativ în dezvoltarea unei deschideri.
O evaluare a mutarii 2.Qe2 poate fi făcută numai în legătură cu planul de ansamblu care decurge din aceasta, şi nu în mod izolat, cum au facut criticii de şah. Îngustimea şi miopia acestor critici este de mirare. Unul, de exemplu, a dat variaţia 3.d4, după 1.e4 e6 2.Qe2 Be7, care lasă Albul cu un joc slab peste tot: dar, în calculele mele, după cum s-a menţionat mai sus, nu am avut niciodată vreo intenţie de a juca pionul la d4 . Un alt critic a comentat că mutarea 2.Qe2 duce la un joc ciudat, care este un amestec de siciliana, jocuri cu fianchetto şi franceză, şi dupa care apărarea este mai uşoara decât dupa continuările obisnuite. Rezultatul partidelor din acest meci par sa demonstreze că apărarea nu este asa de uşoara cum ii pare criticului. Al treilea, al patrulea, al cincilea, etc au insistat asupra faptului că, mai puternic era 2.d4. Dar este dificil sa intelegi scopul acestei mutari „ mai puternice”! Era o vreme cand, oricand citeam sau auzeam că exista o mutare „mai puternica”, era ca şi cum înţelegeam despre ce  e vorba; dar timpurile fericite ale credintei au trecut, şi sensul expresiei „mai puternica”, a devenit pentru mine, mai obscur.”
(Citat din Jimmy Adams, Mikhail Chigorin : The Creative Chess Genius, 1987)
Heyde, de asemenea, a facut o observaţie remarcabila despre aceste jocuri, care este, de asemenea, importanta pentru scopul nostru:
„Jocurile cu această deschidere, care au fost jucate în acest meci, sunt cele mai interesante. În acestea, Chigorin a folosit o mutare încercata în America – de Pollock, dacă nu mă înşel – 2.Qe2, care este mult subestimată de majoritatea jucătorilor. E adevarat, Chigorin însuşi nu a găsit imediat continuarea corecta, deoarece la apărarea cu 2…Be7, aceasta mutare de regina câştiga in putere numai cu ajutorul mutarilor 3.b3 şi 4.Bb2.”
Iată un lucru interesant. Am jucat mutarea logică 2… Be7 (pregătind d7-d5), eu însumi, de un număr de ori împotriva 2.Qe2, şi in niciuna dintre aceste ocazii, adversarul meu nu a raspuns cu b3 şi Bb2. În toate cazurile, Albul a raspuns, în mod automat, cu g3, Bg2 şi d3, chiar fără sa se gândeasca. Gasesc foarte ciudat acest lucru. Dacă joci o astfel de mutare interesanta ca Qe2, pentru ce sa continui cu astfel de sisteme plictisitoare?
Dar sa nu grabim lucrurile. La urma urmei, Tarrasch însuşi nu a jucat 2… Be7 până la jocul cu numarul 10. În primele patru jocuri, el a jucat 2… c5. Şi, după cum am menţionat deja pe scurt, Chigorin nu a jucat g3, Bg2 şi d3 decât a doua oară cand a intrat in aceasta varianta. Prima incercare a lui Chigorin a fost următoare (comentariile sunt ale lui Tarrasch):
Chigorin – Tarrasch
Petersburg (m / 2), 1893
1.e4 e6 2.Qe2 c5 „Cu aceasta, Negrul a intrat intr-o siciliana, în care poziţia reginei albe pe e2, în orice caz, nu poate ajuta la atac.”
3.Nc3 „Aceasta, prin prisma insignifiantei ameninţari Nb8-c6-d4, nu este buna şi pune bazele problemelor de mai târziu. Albul ar fi trebuit să joace g2-g3, la fel ca în jocurile 4 şi 6, şi sa nu se priveze singur de posibilitatea de a alunga calul inamic cu c2-c3. ”
3…Nc6 4.Nf3 a6 5.g3 „Dezvoltarea pe flanc a acestui nebun a fost, desigur, deja planuita odata cu Qe2.”
5…Nd4 6.Qd3

 În acest moment, avem un exemplu minunat al renumitului sarcasm al lui Tarrasch:

„Putem observa, Chigorin a invatat multe de la Steinitz, poate chiar prea multe. În orice caz, era mai natural să se retragă regina la d1 şi sa se continue jocul cu d3, Be3, Bg2 etc”.

În final, Tarrasch a obtinut o poziţie într-adevăr frumoasa, dar, din păcate, el fost facut mat.
Ei bine, lasand la o parte faptul că Negrul a obtinut o pozitie buna din deschidere – ceea ce este important de remarcat pentru noi este faptul că Albul nu a jucat mutările tipice pentru Indiana Veche a Regelui la Alb aici. Se vede că aceasta mutare poate fi folosita, de asemenea, pentru a obţine poziţii interesante, şi diferite. Tarrasch însuşi a înţeles bine acest lucru atunci când a scris, în cealaltă carte celebra a lui, Die Moderne Schachpartie (1916):

„Ideea principala a acestei mutari neobişnuite este că face jocul mai complicat şi mai dificil.”
Deşi Tarrasch, în mod evident, nu a fost un fan al mutarii Qe2, cred că aceasta arată că Tarrasch a evaluat mutarea nu ca o modalitate pentru Alb pentru a ajunge la un anumit tip standard de pozitie, ci la una de a face jocul interesant. Şi acest lucru poate fi făcut în mai multe moduri! Într-un fel, Tarrasch a recunoscut acest lucru, prin schimbarea propriei sale asezari la Negru în timpul meciului. De exemplu, chiar dacă el a ajuns la o poziţie foarte buna (şi o victorie clasica) în jocul 6 după 2 …c5 3.g3 Nc6 4.Bg2 Nd4 5.Qd3 Be7, el a jucat diferit, cu 4 …Be7 în jocul 8, „pentru a o lua pe o cale noua cât mai curând posibil”.

Sursa: http://www.chessvibes.com/columns/chigorins-queen-move/

Anunțuri

3 răspunsuri to “Modesta mutare de dama a lui Chigorin (1)”

  1. vasyly66 said

    Frumos articol!

  2. dan bujor said

    Multumesc, George!

  3. hricucos said

    Excelent articol. Bravo!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s