Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (32)

Posted by ceausescuiulian pe martie 9, 2010

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Tehnicile de muncă la tabla de joc (1)

O partidă de şah  reprezintă un procesus dinamic evolutiv, care  avansează şi se modifică încontinuu prin replicile alternative ale celor doi adversari. Anvergura şi eficacitatea  elementelor care intră în compoziţia sa oscilează mereu, dând naştere la apariţii-dispariţii,  transformări-conservări,  valorificări-deprecieri ale structurelor spatiale, cu tot felul  de conexiuni  materiale, de motive tactice, de idei pozitionale şi de posibilităţi  de joc concrete: schimburi, trocuri, capturi, ameninţări, atacuri, apărări, contratacuri  etc.

Desigur că în şah multe lucruri pot fi gândite, pregătite şi cizelate dinainte, aşa cum am văzut din capitolele de până acum, dar nimic nu poate înlocui munca pe care jucătorul trebuie s-o efectueze la tablă pentru a rezolva tot felul de probleme. Si dificultăţile de care putem să ne izbim sunt nenumărate şi variate, cum ar fi:

  • complexitatea specifică a şahului, unde există prea multe elemente – obiective şi subiective – care intră în joc.
  • caracterul oficial al competiţiilor, care angajează întreaga responsabilitate a  jucătorului şi-i face orice decizie definitivă.
  • condiţiile de timp limitat, de unde  necesitatea imperioasă de a se decide repede şi a efectua opţiunile cele mai oportune.
  • modificarea  continuà şi inexorabilă a poziţiilor, ceea ce face ca baza de orientare şi de analiză să fie instabilă şi mereu schimbătoare.
  • ochiul critic a unui adversar necruţător şi tendinţa sa  permanentă de a se opune cu toate forţele sale, de a ne pune mereu beţe în roate şi de a distruge ceea ce noi construim.
  • riposta concretă a adversarului, care verifică totul şi ne limitează sfera de analiză, dar care poate deasemenea să ne strecoare informaţii false pentru a ne induce în eroare sau a ne provoca la acţiuni nefavorabile.
  • limitele, inconstanta sau defecţiunile umane care, în faţa imensităţii  posibilităţilor şi a caracterului relativ a ceea ce se întîmplă pe tabla de joc, se pot manifesta în orice moment.
  • şi în fine, îngrijorarea în faţa celor mai mici greşeli, care atârnă asemenea sabiei lui Damocles, dând naştere la un veritabil «sindrom al ghilotinei»

In această luptă contează desigur cultura şi cunoştinţele specifice, dar ceea ce poate să facă într-adevăr diferenţa sunt nivelul de inteligenţă şi calitatea gândirii jucătorului,  talentul şi capacităţile sale şahiste şi, în special, stăpânirea tehnicilor  de muncă curente, după cum urmează:

  • o bună recepţie şi abordare, care ne permit să detectăm şi apoi să ne impregnăm cu caracteristicele  generale şi nuanţele particulare ale poziţiilor.
  • capacitatea de a înţelege esenţialul şi ceea ce se  petrece într-adevăr pe tablă.
  • o tehnică de analiză corectă pentru a putea examina, judeca şi interpreta cel mai obiectiv posibil  schimbările, atât cele luate dinainte în consideraţie cât şi cele survenite la fiecare mutare.
  • o anumită abilitate tehnică care să ne permită să elaborăm planuri de joc, să calculăm şi să apreciem  variantele, să luăm cele mai bune decizii, să anticipăm evenimentele şi să ne dirijăm partida  înspre direcţia dorită.

Mulţi jucători pot să abordeze şi să analizeze o poziţie, dar cel mai greu este să deschifrăm elementele care le compun, să ne dăm seama care este principala sa caracteristică şi de stabilit – pe această bază – planul de joc cel mai adecvat şi cea mai bună continuare. Munca  în timpul partidei rămâne deci coloana vertebrală a forţei noastre de joc, pe care se grefează toate calităţile, cunoştinţele, capacităţile şi abilităţile tehnice ale jucătorului. Dificultăţile rezidă, pe de-o parte, în complexitatea  poziţiilor şi, pe de altă parte, în capacitatea jucătorului  de a se descurca şi de a efectua ceeea ce trebuie în timp util. Desigur, o asemenea abordare sistematică – reluată la fiecare mutare – nu este întotdeauna posibilă căci timpul presează şi adversarul ne pândeşte la cotitură. Si dacă a decortica o poziţie este mai uşor de făcut într-o ambianţă liniştită, în timpul partidei de concurs trebuie să ţinem mereu seama de părerile controversate ale celor doi jucàtori! Din fericire, antrenamentele şi experienţa ne permit să suprapunem anumite etape, în timp ce intervenţia  senzaţiilor, instinctelor şi automatismelor contribue la accelerarea şi ameliorarea tehnicile noastre de muncă.

Pentru jucătorul angajat pe calea măiestriei şahiste, problema esenţială este  deci de a-şi  forma un mod de gândire corect şi o bună tehnică a operaţiilor  curente din timpul partidei. Altfel, el va rătăci în haos iar mutările sale vor fi alese după criterii cu totul întâmplătoare. De unde interesul de a aborda mai amânunţit metodologia acestor operaţii.

De pe timpul lui Steinitz,  specialiştii şi-au dat seama că lupta într-o partidă de şah este guvernată de o serie de precepte:

  • astfel, pentru a avea o şansă de a câştiga, trebuie să fim mai activi decât adversarul nostru, dar acest drept aparţine celui care are o poziţie mai bună sau un anumit avantaj: mai mult decât atâta, cel care este mai bine are, nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a acţiona sub pedeapsa de a-şi pierde avantajul.
  • există două modalităţi principale de a acţiona: presiunea lentă strategico- manevrieră şi atacul  direct tactico-combinativ în care  cel mai bine este să vizăm punctul cel mai slab al poziţiei adverse.
  • în ceea ce priveşte partea în inferioritate, ea trebuie să sesizeze momentul pentru a trece în defensivă, acceptând astfel unele compromisuri sau  pentru a-şi pregăti contrajocul.

Pentru a încerca să răspundem la toate aceste întrebări, este indispensable să ştim să abordăm şi să judecăm o poziţie. Anumiţi jucători nerăbdători se lansează direct în căutarea mutărilor posibile în loc să înceapă întâi cu  o operaţie  de înţelegere-apreciere a poziţiilor care se succed pe tablă. Căci, pentru a putea trasa direcţia spre care vrem să ne dirijăm şi a alege mutările corespunzătoare, trebuie să ştim unde suntem.

.     La prima vedere, s-ar putea crede că aprecierea unei poziţii este o problemă de aritmetică elementară: adunăm plusvalorile, apoi scădem minusurile şi restul (sau majoritatea) ne arată cine are avantajul. Dar realitatea este mult mai  complexă căci aici intervin mai mulţi  factori:

  • poziţia de pe tablă, cu  caracteristicile şi excepţiile sale.
  • desfăşurarea partidei, cu diferitele sale secvenţe şi schimbări continue.
  • cei doi jucători, cu felurile lor distincte de a vedea lucrurile.

Aprecierea unei poziţii este deci o operaţie analitică multifuncţională prin care  jucàtorul evaluează raportul comparativ între cele două tabere din punct de vedere:

  • al elementelor: forţa (materialul), spaţiul (tabla de joc), timpul (concretizat în mutări) şi situaţia celor doi regi.
  • al principiilor: activitate, eficacitate, economie,  securitate,  material.
  • şi a unei serii întregi de factori complementari ca: elementele de apreciere  poziţională,  particularităţile  poziţiei,  posibilităţile prezente şi viitoare,  obiectivele intermediare şi finale de atins, mijloacele de utilizat etc.

Astfel, un începător ar putea începe prin câteva întrebări simple, cum ar fi:

  • ce ameninţă adversarul cu ultima sa mutare?
  • trebuie într-adevăr s-o parăm şi, dacă da, cum s-o facem?
  • ce ameninţare aş putea crea la rândul meu?
  • ce piese adverse sunt mai periculoase şi, când există, dacă pot să le schimb sau să le atac fără a le replasa pe poziţii mai bune?!
  • pentru aceasta, pe ce forţe aş putea să mă sprijin?
  • pe de-altă parte, care sunt slăbiciunile poziţiei mele?
  • unde este mai vulnerabil adversarul meu şi dacă dispun de forţele necesare pentru a-l ataca?

Desigur, în anumite poziţii, nu-i suficient să facem simple constatări asupra atuurilor şi slăbiciunilor, ci trebuie stabilit deasemenea:

  • ceeea ce este  important sau primordial şi, din contra, ceea ce este insignifiant sau fără importanţă imediată.
  • dacă există – şi care sunt?-  compensaţiile pentru un anumit dezavantaj.
  • dacă nu cumva anumite avantaje nu se echilibrează cu deficienţele sau cu anumite contra-atuuri adverse?!
  • şi poate că toate plusvalorile pe care le posedăm nu sunt complet  anulate de o  «mică»  particularitate  având un rol preponderant etc.

Evident, important nu-i ordinea ci să ne punem întrebările  necesare şi ca  răspunsurile să fie sincere şi complete. Apoi, putem încerca să le corelăm cu  propriile cunoştinţe  si experienţe, eventual să adaptăm  metode cunoscute dinainte şi, judecând situaţia în ansamblul ei, să încercăm să răspundem la întrebarea: cine este mai bine, dece şi care este- în acest caz- raportul de şanse?

.     Veracitatea relativă a oricărei  operaţii de apreciere depinde de interconexiunea a doi factori de bază: tipul de poziţie examinată şi personalitatea celui   care o judecă. Căci, asemenea marei majorităţi a oamenilor,  jucătorii de şah  sunt în acelaş timp diferiţi şi inegali. Deci, este destul de rar că ar putea aborda  poziţiile în acelaş fel şi, mai ales, să ajungă la aceleaşi rezultate în aprecierile lor.

.        Să luăm, două exemple opuse, care au obiceiul de a adăuga ceva la valoarea estimativă a unei poziţii: un optimist – o anumită doză de subapreciere pentru mai multă siguranţă iar  un pesimist – una de supraevaluare contra descurajării. In ambele situaţii, putem să ne aşteptăm la o discordanţă între judecăţile lor – forţat  subiective – şi ceea ce  conţine într-adevăr poziţia, de unde  posibilitatea unor greşeli de apreciere. Apoi, dacă luăm, de exemplu, doi jucătorii cu stil combinativ şi pozitional, felul lor de a evalua poziţiile diferă deasemenea, fie  că-i  vorba  de o  situaţie tăioasă de gambit sau de o deschidere cu dezvoltare mai calmă, cu  caracter strategic, tactic sau tehnic. Si  am putea încă continua cu tot felul de trăsături de personalitate sau de stil de joc a acestei mari şi imprevizibile familii a jucătorilor de şah.

.     Astfel, se spune că propunându-se aceeaşi pozitie lui A.Lilienthal şi S.Flohr, amândoi au concis că ea este câştigată de către alb: în timp ce primul a venit cu câteva foi cu variante concrete,  al doilea a dat doar câteva explicatii  de genul: «albul câştigă cu transferarea turnului pe linia a 7-a prin coloana c. iar dacă adversarul incearcă să acopere toate câmpurile de acces, atunci albul pătrunde pe flancul regelui unde va impinge in continuare pionii  săi»

.     Ambele metode sunt perfect viabile: variantele sunt desigur indispensabile pentru demonstrarea unui punct de vedere, dar a surprinde esenţa unei poziţii cu o apreciere verbală clară este de asemenea ceva extrem de important. De altfel, Botvinnik obişnuia să recomande ca toţi maeştrii sovietici să studieze partidele lui Flohr pentru a-şi imbunătăţi inţelegerea poziţională.

In ceea ce priveste natura poziţiilor, există o serie întreagă de elemente de bază care ne pot ajuta în munca noastră de apreciere, cum ar fi de exemplu:

FACTORI DE APRECIERE POZITIVI                 ELEMENTE                             NEGATIVI

control – preponderenţă centru pierdere
rapide, avans de timp dezvoltare întârziere
avantaj – control spaţiu restrâns
superioritate material deficit
creare de ameninţări iniţiativă poziţie pasivă
agresarea pionilor şi pieselor, asedierea slăbiciunilor, atacul regelui

atac

a fi în apărare
rege în securitate rege rege expus
centralizare, coordonare

legarea şi blocarea figurilor

cal bun contra  nebun rău

pereche de nebuni, turnuri dublate

activitatea şi mobilitatea   figurilor

restrânsă, pasivă

figuri legate, blocate

cal la margine

lipsă de mutări, zugzzwang

pioni legaţi, falangă de pioni

câmpuri tari, avanposturi

pioni trecuţi, protejaţi, îndepărtaţi

lanţ puternic sau grup de pioni

majoritate mobilă, rulou-compresor

atac de minoritate eficace

structura pionilor

pioni dizlocaţi

câmpuri slabe sau găuri

pioni fixaţi, blocaţi

pioni înapoiaţi, izolaţi

pioni devalorizaţi

minoritate slabă sau fixată

Desigur, toate aceste elemente n-au aceeaşi greutate în toate poziţiile sau etapele partidei. Astfel, în faza deschiderii, trebuie avute în vedere:

  • situaţia în centru şi, dacă-i blocată, în alte sectoare  importante unde se desfăşoară sau vor fi angajate  ostilităţile: spaţiu, control, puncte de sprijin, câmpuri sau  puncte tari şi slabe, structurile şi calitatea pionilor etc.
  • gradul şi calitatea dezvoltării pieselor, definite prin valoarea lor relativă, caracterul şi stabilitatea amplasamentului, mobilitatea de care dispun, activitatea şi inter-cooperarea lor prezentă şi viitoare.
  • dacă avem avantaj de spaţiu, în special în sectoarele importante din punct de vedere strategic,  care-i natura acestei  preponderenţe şi compensaţiile existente şi posibile.
  • raportul material de forţe şi, în caz de inegalitate,  eventualele compensaţii dinamice, de timp sau de spaţiu  posibile.
  • amplasamentul regilor: în centru, gata de a roca,  în poziţia rocadei mici sau mari, toate acestea legate de perspectivele comparate de a le ataca şi a le apăra.

In etapa următoare de trecere în jocul de mijloc putem aprecia  diferitele posibilităţi:

  • de a îmbunătăţi amplasamentul  propriilor forţe în vederea  asigurării unei puteri  de bătaie lungă, a unui grad de securitate maximală, a unei activităţi şi intercooperări  intense, a unei mobilităţi şi autonomii de manevră large.
  • de a detecta intenţiile adversarului şi de a jena activitatea forţelor sale prin: atacuri directe,  alungarea sau schimbul pieselor sale bine plasate, izolarea sau dezactivarea altora, slăbirea structurii sale de pioni,  agresarea regelui său etc.
  • de a crea sau neutraliza eventualele ameninţări, de a simplifica sau complica poziţia, de a consolida sau recuceri iniţiativa, de a provoca adversarul la acţiuni defavorabile, de a pregăti atacul sau contratacul etc.
  • de a se pregăti – din punct de vedere strategic, tactic şi psihologic – pentru socul imparabil cu forţele adverse,  creând un anumit tip de poziţie sau de luptă preferat şi care nu  convine adversarului său.

Intr-o partidă complexă şi globală, jocul de mijloc reprezintă faza cea mai importantă a luptei, unde cei doi jucători îşi elaborează planurile de joc, efectuează manevrele prevăzute dinainte, îşi montează acţiunile, întind cursele, calculează combinaţiile cu motive şi idei dintre cele mai  diverse. Prin bogăţia posibilităţilor practic ilimitate, această etapă a partidei are darul  de a  stimula mai mult  creativitatea  jucătorului. Dar, cum orice poziţie este filtrată de propria manieră de a gândi şi tratată într-un anumit stil de joc, aici  jucătorul vede mai mult ceea ce-i convine. In principiu, aprecierea poziţiilor strategice este mai comodă dar, desigur, nu lipsită de fineţe. Dificultăţile se măresc în complexitatea  situaţiilor  combinative, unde cel mai mic detaliu poate uneori să ne oblige să lăsăm de o parte toată ştiinţa  noastră şahistă pentru a ne dedica  analizei unui prezent mai  concret.

In aprecierea poziţiilor de final, anumite elemente pierd din importanţă , în timp ce altele avansează în prima linie: astfel, controlul unei coloane nu joacă aici acelaş rol ca în jocul de mijloc, în timp ce slăbiciunile de pioni devin aici mai graves. Mai importante sunt deasemenea: situaţia materială, structura de pioni, mobilitatea  pieselor, amplasamentul regilor, spaţiul  controlat, tipul de poziţie ţinând cont de materialul  rămas  ş i de amplasamentul concret pe tablă etc.

Pentru operaţiile de apreciere, dispunem  de trei posibilităţi: limbajul explicativ, simbolurile grafice şi sistemul decimal, de exemplu:

Pentru aprecierea mutărilor

!

!!

!?

?!

?

??

mutare bună, unica mutare, cea mai bună mutare.

– mutare remarcabilă, extraordinară, greu de găsit.

– mutare cu două tâişuri.

– mutare îndoielnică, discutabilă, nu chiar total corectă.

– mutare proastă, o greşeală.

– mutare  foarte slabă, o greşeală teribilă, o gafă.

Pentru aprecierea pozitiilor

5-5 =

5,5-4,5/6-4

+=/=+

6,5-3,5/7-3

7,5-2,5/8-2

+ –/-+

8,5-1,5

9-1 +-/-+

9,5-0,5/10-0 +-/-+

poziţie echilibrată, şanse egale, joc egal, remiză mai mult sau mai puţin probabilă.

albul (negrul) este puţin mai bine, are un mic avantaj  sau  o oarecare superioritate.

albul (negrul) are o poziţie favorabilă, un avantaj concret, un solid plus, este mult mai bine.

albul (negrul) are o poziţie superioară, un mare avantaj, dirijează ferm operaţiile.

albul (negrul) are o poziţie cu mult superioară, un avantaj aproape  decisiv dar mai este necesară o anumită tehnică.

albul (negrul) are un avantaj decisiv, o poziţie zdrobitoare, este practic câştigat.partida este practic terminată, victoria este sigură, adversarul poate să cedeze.

Informatoarele şi Enciclopediile  iugoslave au introdus  simboluri suplimentare pentru a aprecia şi alte elements ale poziţiei, cum ar fi pentru: centru, avantaj de spatiu, punct slab, avantaj de dezvoltare, mutare îndoielnică, iniţiativă, atac, contrajoc, compensaţie  pentru material, pereche de nebuni etc.  Este evident că toate  aceste smboluri nu pot să reflecte o apreciere  realistă şi eficace căci, chiar indicând  cine este mai  bine,  elementele care  compun o anumită apreciere sunt lăsate la singura deducţie a jucătorului. Apoi, ei nu traduc  cu precizie  nivelul unui avantaj sau dezavantaj, în timp ce mai multe tipuri de aprecieri  pot atrage acelaş simbol. In plus, anumite simboluri pot să ne ducă chiar în eroare, cum este cazul semnului  = care poate fi interpretat în mod diferit, de exemplu:

l        poate fi vorba de o egalitate practică, unde poziţia este atât de  simplă şi clară că-i imposibil de pierdut.

  • sau putem spune că este o egalitate teoretică care se va încheia remiză, cu condiţia ca  jucătorul în dezavantaj să reuşească să se apere perfect.
  • în fine, că partida este într-un echilibru dinamic, unde orice rezultat este posibil.

Orice simbol poate fi deasemenea văzut diferit, în funcţie de nivelul jucătorului: astfel, pentru a câştiga, un amator va avea nevoie de o poziţie estimată +- (-+) şi 10-0 (9-1), în timp ce un maestru  se va mulţumi în mod sigur cu mult mai puţin!

.    Deci, pentru amatorul mijlociu, aceste simboluri aproximative pot crea mai multe probleme decât le rezolvă şi, până ce a reuşit să obţină o bună experientă a judecăţilor şi o forţă de joc suficientă, este mai bine să se limiteze la studiul  partidelor comentate în limbaj curent.

Mult mai greu este să evaluăm potenţialul dinamic a  unei poziţii. Odată realizată, aceasta operaţie poate să ne permită, uneori în schimbul unei eventuale renunţări structurale, să obţinem anumite compensaţii, poate  mai puţin vizibile pentru un jucător mai puţin tare.

In încheiere,  putem spune că, oricare ar fi, aprecierea  poziţiilor  este o operaţie  indispensabilă, în special când nu există variante concrete, şi un prealabil obligatoriu pentru a putea merge mai departe în aprofundarea altor posibilităţi. Mai mult decît atâta,  anumite aprecieri punctuale trebuie să însoţească toate operaţiile mintale până la luarea unei decizii şi alegerea mutării de jucat. Un exemplu:

M.Botvinnik – S. Reshewsky (Amsterdam 1938)

1. c4 e5 2.Cc3 Cc6 3.g3 g6 4.Ng2 Ng7 5.e3 (celălalt tratament a acestei variante include mutările Cf3, d3 şi progresia prin a3, Tb1, b4 etc.) 5…d6 6.Cge2 Cge7 (se poate deasemenea juca  6…h5, 6…Nd7, 6…Ne6, 6…f5 şi 6…Ch6 etc.) 7. d4 (astăzi se preferă: 7.0-0 0-0 8.b3 Ng4 9.Nb2 Dd7 10.Cd5 etc.)  7…exd4 (trebuia poate păstrat caracterul semi-închis prin 7…0-0 etc.)  8. exd4 0-0 9.0-0 Cf5?! (o mai bună redacţie a acestei idei  era 9…Ng4 10.h3 Nxe2 11.Cxe2 Cf5 12.d5 Ce5 13.Dc2 Te8 14.Nd2 Cd7 15.Nc3 Nxc3 16.Cxc3 etc.) 10. d5 Ce5? (mai logic mi se pare  10…Ccd4 11.Te1! şi nu 11.Cf4 c5 etc. sau 11.Cxd4 Cxd4 12.Ce4 b5! etc.)  11. b5 a5? (alte posibilităţi sunt aici: 11…a6 12.Nb2 b5 13.cxb5 axb5 14.Dc2 b4 15.Ce4 Na6 etc. sau 11…h5 12.h3 Te8 13.Nb2 a5 14.Dd2 Cd7 15.Ce4 etc.) 12. Nb2

La prima vedere, negrul nu are nici o  problemă de deschidere: rocada făcută, cai bine postaţi, Ng7 domină pe diagonala sa.

In ceeace priveşte albul, pionul avansat d5 îi asigură un mic plus de spaţiu,  figurile sale sunt dezvoltate  armonios şi se bucură de o mare libertate de acţiune.

Si totuşi, la o analiză mai profundă, descoperim că negrul are anumite greutăţi cu Nc8, că amplasamentele cailor săi sunt instabile căci pot fi alungaţi de către pionii albi, în timp ce Ng7 este practic contracarat de către Nb2.  Această ultimă apreciere determină perspectivele celor două părţi:

l        pentru negru: a încerca să-şi replaseze caii, unul spre câmpul c5  şi celălalt pentru a  libera calea Nc8, în timp ce o eventuală tentativă de genul 12…h5 13.h3 h4 14.g4 Ch6 15.f4 etc. nu poate fi decât în avantajul albului.

l        pentru alb: a avea în vedere dezvoltarea Dc2 şi, în funcţie  de evoluţia jocului, să-şi plaseze turnurile pe coloanele centrale, apoi să avanseze  a3-b4 pentru a alunga  un eventual Cc5 negru şi, în fine, să pregătească străpungerea c4-c5 urmat, sau de deschiderea  coloanei c şi plasarea Cb5, sau să avanseze  c5-c6 pentru a  restrânge şi mai mult posibilităţile adverse.

Iată desfăşurarea partidei care a confirmat acest diagnostic:

12…Cd7 13.a3 Cc5 14.b4 Cd7 (şi mai rău este 14…axb4 15.axb4 Txa1 16.Nxa1 Ca6 17.Ce4! Cxb4 18.g4 şi aici: 18…Ce7 19.Nxg7 Rxg7 20.Da1+ f6 21.Cxf6 Txf6 22.g5 +- sau 18…Ch6 19.Nxg7 Rxg7 20.Dd4+ f6 21.g5 Cg8 22.C2g3 cu ameninţarea Cxf6 etc.) 15. Db3 Cd4 16.Cxd4 Nxd4 17.Tad1 Ng7 18.Tfe1 axb4 19.axb4 Cf6 20.h3 (în timp ce negrul a dat înapoi, albul  şi-a terminat dezvoltarea şi controlează toată tabla) 21…h5 21.c5 Nf5 22.Cb5 Nd7 23.c6 bxc6 24.dxc6 Nc8 (Tristă realitate căci dacă 24…Ne6 25.Txe6! fxe6 26.Cd4 De7 27.Cxe6 Df7 28.Nxf6 Nxf6 29.Nd5 Rh8 30.Cf4 Dg7 31.Dd3 etc.)  25. Cxd6!? (o poantă tactică vine să încheie un joc de poziţie exemplar: 25…cxd6 26.c7 Dxc7 28.Nxa8 Nxh3 29.Nh1 urmat de avansarea pionului b). 25…Ne6 26.Txe6! (mai simplu era 26.Cc4 dar, chiar sacrificând o calitate, albul nu riscă nimic). 26…fxe6 27.Cf5! De8 (cel mai mic dintre rele ar fi fost  27…Dxd1+ 28.Dxd1 exf5 29.b5 etc.)  28. Cxg7 Rxg7 29.Td7+ Tf7 30.Ne5 (câştigă pionul c7 şi, odată cu el, partida). 30…Rg8 31.Txc7 Txc7 32.Nxc7 Ta1+ 33.Rh2 Ta7 34.Ne5 Tf7 (sau 34…Cd5 35.Nxd5 exd5 36.Dxd5+ etc.) 35. c7 Cd7 36.Dc2! Tf8 37.c8D (1-0)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s