Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (33)

Posted by ceausescuiulian pe martie 15, 2010

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Tehnicile de muncă la tabla de joc (2)

Aprecierea şi  judecarea unei poziţii reprezintă punctul  de plecare obligatoriu pentru a putea căuta, elabora şi alege  planurile de joc. Plasat între investigarea poziţiei şi fazele concrete ale gândirii jucătorului, planul reprezintă esenţialul  instrument de coordonare a tuturor operaţiilor care-l însoţesc de-a lungul întregii partide. El se sprijină şi rezultă din anumite realităţi, fie existente pe tablă, cum ar fi: poziţiile  în continue schimbare,  replicile şi acţiunile posibile ale adversarului etc. sau ascunse în capul jucătorulu: informaţii, cunoştinţe, obişnuinţe, abilităţi etc. pe care încercăm sà le transformăm în ceva mai concret- mutări, operaţii, combinaţii, manevre etc.

Prin  natura  activităţii sale, jucătorul de şah  este un planificator, fie în pregătire unde încearcă să-şi imagineze ceea ce va face în timpul partidei, fie în munca sa la tabla de joc.  Astfel, chiar din momentul când a efectuat prima sa mutare, el are deja o idee de ceea ce va face.  Apoi, primii săi aliaţi-cercetaşi vor fi  principiile de tot felul, al căror  sprijin va putea să-l fereascà de multe greşeli. Desigur, nimic nu-i niciodată uşor căci noţiunea de dezvoltare este proprie tuturor deschiderilor,  problema  centrului are nenumărate interpretări,  atitudinea noastră faţă de  pioni diferă deasemenea iar cu rocada trebuie să fim întotdeauna foarte atenţi. Marea dificultate este deci de a stabili dimensiunea şi incidenţa aplicării fiecărui principiu în cele mai mici nuanţe pentru poziţia concretă de pe tablà, de unde nenumăratele contradicţii şi neînţelegeri.

Evident, toate acestea trebuie să fie subordonate  unei anumite concepţii pe care să se sprijine  varianta de deschidere aleasă, ceea ce denumim  ideea strategică. Si orice deschidere are în principiu ideile sale strategice, uneori convergente, alteori independente sau decurgând din conceptia fundamentală. Rezultă astfel – la nivelul  teoriei deschiderilor – o diversitate şi un număr  infinit de idei, pe care trebuie să le descoperim şi asimila pentru a putea eventual să le punem în practică. Valoarea lor este inestimabilă pentru că elle  ne ajută să interpretăm mai bine poziţiile, să ne reprezentăm mai clar obiectivele de atins, să ne putem planifica dinainte acţiunile şi să găsim astfel o motivaţie mutărilor noastre.  Anumiţi jucători confundă ideile strategice cu  planurile de joc, dar primele nu sunt decât nişte propuneri teoretice, în timp ce celelalte reprezintă propria noastră opţiune, desigur trebuie încă s-o facem pe cea mai bună!

Dacă în deschidere putem în orice moment schimba direcţia, odată structura de pioni si amplasamentil pieselor stabilită, sfera opţiunilor noastre se restrânge mult şi, în consecinţă, va trebui să jucăm în funcţie de poziţie. Iată dece, un jucător de un anumit stil trebuie să se gândească dinainte cum să-şi construiască poziţiile pentru a nu  se lăsa în voia întâmplării sau … a adversarului.

Intre deschidere, caracterizată printr-o strategie largă care priveşte departe înainte şi jocul propriu-zis al mijlocului de partidă, există o importantă fază de trecere calificată drept  «momentul  rupturii echilibrului» (Alehin)  sau  «începutul luptei strategice concrete» (Suetin). Si  liantul strategic care uneşte deschiderea cu jocul de mijloc sunt poziţiile tipice nişte scheme cu caractere strategice comune, unde cunoaştem  planurile şi metodele de joc care au fost deja mult încercate în practică.  Departe de a fi  poziţii unice cu identităţi deosebite, aceste formaţii au – ca motiv strategic distinct şi elementul cel mai stabil – configuraţiile lor de pioni. Astfel, cunoaştem mai multe poziţii tipice: spaniola Steinitz şi Benoni, partida celor 4 cai Metger, lantul francez şi Cd4 alb contra Nc8 râu, sicilienele Maroczy, Boleslavski şi arici,  Stonewalul olandez, diferitele Benoni, engleza  Cigorin,  pionii dublaţi Vyvill şi Saemisch,  pionul damei izolat,  pioni atârnaţi,  perechea  de pioni izolaţi, atacul minorităţii pe aripa damei, majoritatea centrală progresivă şi multe altele mai puţin sistematizate.

Studiul acestor formaţii tipice  ne permit să cunoaştem  planurile de joc şi felul de a rezolva un mare număr de  situaţii standardizate, să clarificăm mai uşor şi cu câştig de timp nenumăratele probleme strategice şi tactice ce pot surveni în condiţiile partidei practice. Desigur, va trebui să luăm deasemenea în consideraţie şi dinamica jocului, eventualele treceri dela o  poziţie  la alta şi, înainte de toate,  specificul   poziţiei concrete de pe tablă, unde jucătorul trebuie să-şi dea seama de momentul când se termină cunoştinţele şi începe creaţia sa personală.

Trecem astfel în jocul de mijloc unde, pe armătura unei tehnici din ce în ce mai perfecţionate, au fost  sistematizate nenumărate idei, planuri şi combinaţii. Intr-o primă etapă, când nu avem încă obiective concrete, vom încerca să fixăm obiectivele indispensabile planului. Aici, jucătorul poate să se inspire din principiile generale, ideile strategice, elementele poziţionale ale strategiei şahiste şi, evident, din trăsăturile caracteristice ale poziţiei sale.

Elaborarea  planurilor în jocul de mijloc poate să se sprijine şi pe ideile din etapele anterioare.  Astfel, în funcţie de  răspunsurile noastre la întrebările de apreciere a poziţiilor trecute, putem trece  la investigarea poziţiei de pe tablă:

  • determinăm cine are iniţiativa şi – deci – ar trebui să atace, cine trebuie să treacă în apărare sau să pregătească contratacul  etc.
  • fixăm – pe această bază obiectivele celor două tabere şi condiţiile necesare pentru a le atinge.
  • imaginăm posibilităţile de acţiune şi de ripostă necesare.
  • comparăm  alternativele de plan în raport cu credibilitatea şi eficacitatea lor practică.
  • alegem planul cel mai adecvat poziţiei, pe care încercăm  să-l implantăm cu ajutorul celor mai bune mutări. 

Un plan poate  incarna tot atât de bine o mică idee sau un adevărat program de acţiune care, combinând diferitele operaţii izolate, urmăreşte atingerea unui anumit scop. Un plan fondat pe o analiză obiectivă şi pe căi clare  va avea şanse mai bune de reuşită, în timp ce o analiză greşită sau superficială poate să ne conducă la alegeri proaste şi să ne facă să ne imaginăm căi confuze şi nebuloase: jucătorul va fugi astfel după himere iar rezultatul va fi pe măsura devierii sale de realităţile de pe tablă. Pentru ca un plan să aducă maximum de profit, el trebuie:

  • să fie dotat de o idee concretă, contra unui obiectiv cuceribil şi să se sprijine pe  posibilităţi realiste.
  • să degajeze un anumit dinamism în căutarea căilor cele mai sigure, în utilizarea mijloacelor cele mai energice, în  anticiparea  cursului evenimentelor.
  • să ţină cont de  răspunsul advers, să anticipeze  ceea ce  adversarul ar putea opune şi să pregătească mijloacele  necesare pentru a dejuca  contra-planul său.
  • să conţină anumite elemente ascunse,  pentru a putea lua adversarul prin surprindere şi a-i pune astfel un maximum de probleme.

In şah există  o mare diversitate de planuri, în funcţie de scopuri şi obiective, după metodele de realizare, ţinând cont de diverse caracteristice, cum ar fi: profunzimea,  dificultatea,  fineţea etc. Astfel, din punct de vedere al extinderii,  distingem două  feluri de planuri:

  • de mai multe trepte unde (reiau definiţiile lui Kotov):
  • «totul este clar până la capăt»: jucătorul  poate formula scopul şi desfăşurarea  planului în toate etapele sale căci una decurge logic dintr-alta.
  • «la un moment dat, se zăreşte ceva»: jucătorul discerne numai o primă parte din plan, restul mai puţin clar abia străpunge ecranul aburit al viitorului.
  • «şi apoi, totul se întunecă», unde vedem în detaliu prima etapă, presimţim apoi direcţia, sectorul şi esenţialul luptei viitoare dar totul rămâne  tare obscur.

Toate aceste planuri sunt de cele mai multe ori construite din mai multe mici operaţii strategice şi tactice care se succed şi se încrucisează, numai confruntarea antagonistă de pe tablă putând decide pănă la urmă de justeţea şi eficacitatea lor.

  • de o singură treaptă, care se utilizează obişnuit în situaţiile cele mai diverse pentru rezolvarea micilor probleme, cum ar fi: regruparea  forţelor într-o poziţie  calmă de echilibru dinamic, exploatarea unei anumite  superiorităţi poziţionale, valorizarea unui avantaj material  etc., atât în atac cât şi în apărare.

Dealtfel, jocul după un plan unic de-a lungul întregii partide este un fenomen destul de rar, posibil numai când forţele sunt complet inegale. Dar dacă adversarul este puternic şi  inventiv, dacă găseşte ripostele adecvate, dacă ajunge să ne «citească în gânduri», atunci putem asista la o confruntare între diverse fragmente de plan. Chiar  faimosul  «marele plan» este de cele mai multe ori compus de mai multe etape, unite între elle şi decurgând una din alta, fiecare vizând un anumit obiectiv.

Situaţiile de plan sunt deasemenea extrem de diverse:

  • uneori, avem un singur plan care traversează partida dela un capăt la celălalt şi sarcina jucătorului este să-l urmeze  întocmai, săşi dirijeze şi săşi stăpânească partida de o manierà logică şi programată spre rezultatul dorit.
  • cel mai ades, planul trebuie să fie adaptat sau schimbat, ţinând cont de modificările  structurale ale poziţiei sau de replica adversarului.
  • în marea majoritate a cazurilor, există câteva planuri dintre care numai unul este bun, deci jucătorul trebuie să-l găsească neapărat!
  • uneori, o poziţie  permite existenţa a două-trei planuri calitativ egale şi alegerea jucătorului  este dictată de natura  personalităţii şi specificul stilului său de joc.
  • în fine, o poziţie îşi schimbă aspectul şi jucătorul trebuie să adopte un punct de vedere nou sau săşi reorienteze jocul  înspre o altă direcţie prin luarea unor decizii apropriate. Uneori, această schimbare este justificată dar alteori el trece injust de la un plan la altul, ceea ce ar putea desigur dezorienta adversarul dar, în acelaş timp, să încurce şi pe sine însuşi.
  • într-o poziţie inferioară sau având anumite dezavantaje, jucătorul  este mai mult sau mai puţin  subordonat  intenţiilor adversarului său şi obligat să se limiteze la un plan de apărare, activ sau pasiv, în funcţie de circunstanţe.
  • având o anumită superioritate,  jucătorul trebuie să se decidă asupra  planurilor şi mijloacele cele mai adecvate  pentru a-şi mări avantajul sau a-l  transforma în ceva mai concret.
  • sunt poziţii unde planul de câştig sau de remiză este unic şi cunoaşterea unui număr mai mare de asemenea  soluţii ne ajută mult să ne descurcăm la tabla de joc.

Oare trebuie jucat întotdeauna după un plan? In principiu, da căci elaborarea unui plan reprezintă o etapă importantă a gândirii noastre şahiste: el se sprijină şi decurge  din judecarea şi aprecierea  poziţiilor  pentru a fi apoi   concretizat printr-un  calcul al variantelor, în vederea găsirii şi  selecţionării celei mai bune mutări de jucat. Uneori, se spune  chiar că-i mai bine de jucat după un plan prost decât fără niciunul.  Explicaţia unui asemenea  paradox este dublă:

  • pe de o parte, este imposibil  de ierarhizat planurile si de selecţionat cel mai bun 100% deci, jucând cu un plan, am putea avea o sansă de a extrage biletul câstigător.
  • pe de altă parte, o partidă fără plan este ca si cum am vrea să navigăm un vas fără cârmă, în timp ce un joc la întâmplare  nu poate să aducă decât  dezordine, confuzie, haos. Si chiar dacă uneori ar putea să meargă, un asemenea stil de joc este predestinat să ne ducă de râpă.

Desigur, nu trebuie nici să idealizăm, nici să stigmatizăm noţiunea de plan căci  dimensiunile, formele de exprimare şi scopurile de atins sunt atât de  variate şi diferite că numai o abordare suplă ne poate menţine pe firul, atât de subţire şi nesigur, al adevărului.  In plus, există situaţii unde nu se poate  formula un scop real sau de găsit o idee concretà de joc. Atunci, putem încerca să punem în ecuaţie  poziţia de pe tablă cu  aspiraţiile de moment ale jucătorului, să ne limităm la anumite măsuri profilactice  sau să ne punem amprenta asupra  logicii jocului, până în momentul când planurile vor apare ca o consecinţă directă a confruntării între cele două puncte de vedere antagoniste.

Deci, să ne obişnuim să privim tot ceea ce se petrece pe tablă cu ochiul viitorului. Putem începe, de exemplu, cu întrebări simple de genul: ce piese trebuiesc schimbate şi care păstrate?! Apoi, se poate încerca să regrupăm sau să transferăm anumite piese pentru a le asigura o mai bună interacţiune, şi multe alte asemenea «banalităţi» care reprezintă totuşi mici secvenţe de plan. Dealtfel, s-au văzut destule planuri minunat concepute dar care au fost date peste cap  pentrucă spatele frontului sau anumite măsuri profilactice au fost neglijate.

Planul, oricare ar fi el, trebuie să fie formulat în forul său interior pentru a-l putea mai bine examina, compara şi  confirma. Altfel, ochii vor  survola tabla în lung şi în lat,  jucătorul va avea impresia vizuală cà a priceput bine ceea ce trebuie să facă dar, în realitate, el va începe să «tatoneze».

Concepând sau alegându-ne planul, trebuie să păstrăm întotdeauna contactul permanent cu poziţia. Pentru aceasta,  este util să ne întrebăm  – înainte şi în timpul concretizării  – dacă nu există poate o notă falsă în structura poziţiei noastre, dacă ideile noastre corespund scopului pe care ni le-am propus, dacă nu cumva situaţia noastră nu devine pe drum  vulnerabilă sau, şi mai rău, dacă adversarul nu dispune de  o mutare care să ne răstoarne planurile.

Să nu uităm niciun moment că şahul se joacă în doi şi că adversarul stă mereu la pândă. Deci, schiţându-ne un plan, să nu uităm să ne imaginăm şi planul adversarului şi, superpunându-le, să încercăm să tragem noi concluzii. Cu cât mai repede vom sesiza şi înţelege planul advers, să simţim de departe pericolul sau o greşeală adversă, cu atât mai bine ne vom putea urma ideile sau, din contra, să ne schimbăm eventual planul, să nu facem ceea ce adversarul doreşte, să luăm din timp măsurile necesare pentru a contracara intenţiile sale şi de a asigura astfel succesul acţiunilor noastre.  Pe de altă parte, înainte de a ne gândi la adversar, va trebui să ne ocupăm de jocul nostru şi, numai după aceasta, să luăm în consideraţie eventualele piedici şi obstacole.

Nenumărate planuri sunt binecunoscute, studiindu-le şi asimilându-le, jucătorul îşi va putea îmbogăţi bagajul său tehnic-şahist.. Desigur că trebuie să ne cunoaştem bine  limitele  posibilităţilor pentru a nu ne supraîncărca cu planuri prea savante şi cerând execuţii care depăşesc  capacităţile noastre. Căci  există la mulţi jucători o diferenţă între ceea ce studiază, adevăratele lor cunoştinţe si puterea de execuţie pe tablă. Aceasta reiese îndeosebi din discuţiile şi analiza  partidelor lor, unde arată nenumărate idei dar, luându-i din scurt, rezultă că planurile lor se situe departe de adevăratele cerinţe ale poziţiei, că acestea nu se  sprijină pe aprecieri concrete, că ideile lor  s-au dovedit  superficiale chiar  irrealizabile.

Pe măsură ce ne vom apropia de măiestria şahistă, planurile vor ocupa un loc din ce în ce mai important în preocupările noastre.Fie că se manifestă sub forma unui obiectiv de plan general sau de o linie directoare, acest veritabil «satelit invisibil» va lumina gândirea noastră şi ne va chema la ordine atunci cînd vom fi furaţi de mulţimea de  evenimente, mai mult sau mai puţin împortante, care apar si dispar pe parcursul unei partide. Si, jucând în acest fel, partidele noastre vor fi mai logice şi călăuzite de raţiune, vom avea mai multă stimă pentru talentul nostru şi, în consecinţă, mult mai multe satisfacţii creatoare.

Pentru a ne  ameliora, metodele de antrenament specifice rămân mereu aceleaşi: investigarea  critică a teoriei şi practicii şahiste, studiul partidelor marilor jucători, propriile cercetări şi analize. Acest contact permanent cu lumea şahistă şi ideile corifeilor şahului ne va îmbogăti cultura,  oferindu-ne un material preţios şi util pentru perfecţionarea noastră. Dar atenţie, dacă analogiile ne pot uşura munca, nu uitaţi că chiar şi marii maeştri pot să greşească. Deci, a învăţa este bine dar a verifica, a raţiona şi a interpreta cu capul său înainte de a pune ceva în practică, este şi mai bine!  Singura problemă este de a găsi partidele care ne trebuie căci uneori conţinutul lor depăşeşte nivelul şi înţelegerea jucătorului  iar pe de altă parte, în cursa cantitativă a informaţiilor din zilele noastre, este din în ce mai greu de găsit o partidă bine comentată.

O bună metodă colectivă este cea a «gândirii în grup»: Antrenorul prezintă o poziţie unde jucătorii trebuie să găsească – în timp limitat – planul de joc corect şi cea mai bună continuare pentru una din părţi. După un anumit timp de gândire şi de analiză, antrenorul poate susţine un simultan sau să împerecheze  jucătorii  pentru a continua din poziţia tematică. In final, se pot  analiza  soluţiile găsite în cadrul partidelor jucate şi trase concluziile necesare.

Aşadar, planurile nu reprezintă o pură fantezie sau un produs fabulos a gândirii noastre ci munca  ordinară a fiecărui jucător  care-i permite să scruteze drumul şi să prevadă virajele pe care  el se va angaja în partidele sale. Câteva exemple:

F.Lengyel – A.Kremeneţki (Satu Mare 1983)

1. d4 d6 2.c4 f5 3.Cf3 Cf6 4.g3 g6 5.Ng2 Ng7 6.0-0 0-0 7.d5 Ca6 (alte posibilităţi: 7…De8, 7…c6, 7…c5 etc.) 8. Cd4 Nd7!? (dacă 8…Cc5 9.Cc3 e5 10.dxe6 c6 11.b3 etc.) 9. Cc3 De8 10.b3 c6 11.Nb2 Cc7 12.Tc1 Tb8 (în timp ce albul nu face decât să-şi dezvolte piesele, negrul urmează ideea strategică a expansiunii pe flancul damei). 13. Dd2?! c5 14.Cf3 a6 15.Dc2 b5 (misiune îndeplinită!) 16. Cd2 e5!? (în căutarea    dinamismului, negrul acceptă chiar un pion slab la d6). 17. dxe6 Nxe6 18.Na1 (obligat căci nu merge 18.e4? bxc4 19.bxc4 fxe4 20.Ccxe4 Txb2 -+) 18…De7 19.e4 f4! (un sacrificiu de pion bine cunoscut: 20.gxf4 Ch5 etc.) 20. Cd5 Cfxd5 21.cxd5 Nd7 22.Nxg7 Dxg7 23.Cf3 Ng4! (planul negrului este evident: schimbul Nxf3 şi jocul pe câmpuri negre prin De5, b4, Cb5-d4 etc.

24. Dc3?! (singurul mijloc de a se opune planului negru era 24.e5 Nxf3 25.exd6 fxg3!  si aici: 26.fxg3 Dd4+ 27.Df2 Cxd5 28.Dxd4 cxd4 29.Txf3 Cc3! etc. sau 26.Nxg3 gxh2+ 27.Rg2 Df7! 28.Ne4 h1D+! 29. Rxh1 Cxd5 30.Dxc5 Cf4 31.Ted1 Dd7 etc.) 24…Dxc3 25.Txc3 b4! 26. Tcc1 Tbe8 27.h3 Nxf3 28.Nxf3 Cb5 29.g4? Te5 30.Rg2 Tfe8 31.h4 h6 32.Tc2 Rg7 33.Ta1 a5 (o pozitie instructiva, unde albul nu poate opune nimic contra unei eventuale incursiuni adverse pe coloana a)  34. Tc4 Ca3 35.Tcc1 Rf6 36.Td1 T5e7 37.Tac1 Cb5 38.Td3 Re5 39.Tc4 Ta8 40.Rf1 a4 41.Nd1 axb3 42.axb3 (daca 42.Nxb3 Ca3 43.Tc1 Rxe4 etc. -+)  42…Ta1 43.Rg2 Ca3 (0-1)

4

G.Timoşenko – D.Moldovan (Călimăneşti 1992)

1. e4 c5 2.Cf3 Cc6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 g6 5.c4 Ng7 6.Ne3 Cf6 7.Cc3 0-0 (teoria consideră aici ca singura mutare viabilă 7…Cg4) 8.Ne2 b6!? 9.0-0 Nb7 10.f3 Db8!? (negrul a încercat aici şi alte planuri care încep cu mutările: 10…e6, 10…Te8, 10…d6, 10…Ch5 etc.)  11. Ce2?! (o descentralizare care uşurează planul negrului dar mai logic era de a juca direct 11.Dd2 etc.) 11…Td8 12.Dd2 d6 13.Rh1?! (în acelaş stil manevrier prudent). 13…Td7 14.Tac1 Df8! 15.b3 Tad8 16.f4 e6 17.f5?! (în faţa ameninţării de a se libera prin d6-d5, albul încearcă o contracţiune, în timp ce 17.Nf3 se impunea). 17. exf5 18.exf5 (De ce nu direct 18.Ng5, ceea ce împiedica străpungerea următoare?!) 18…d5! (planul de deschidere al negrului a acţionat perfect şi deschiderea centrului prin  19.cxd5 Cxd5 20.Cxd5 Txd5 nu poate conveni albului. De aceea, el încearcă să complice…)

19.Ng5!? dxc4 20.Df4 cxb3 21.axb3 h6 22.Nxf6 Nxf6 23.Ce4 Ne5 24.Dg4 Dg7 25.f6 Df8  (negrul s-a blocat bine si, datorita pionului  în plus, el trebuie sa câstige).


26. Ce3 Nb2! 27.Tb1 Ce5 20.Dg3 Nd4 29.Tf4 Nxe3 30.Dxe3 Cd3 31.Th4 Td4 32.Nf3 Ce5 33.Tg1 Nxe4! 34. Nxe4 Dd6 35.Tf4 Td1 36.Nc2 Txg1+ 37.Dxg1 Tc8 38.Tf2?! Cg4 39.Te2 Cxf6 40.De1 Cg4 41.g3 Cf6 (albul putea deja să cedeze) 42.Td2 Dc6+ 43.Rg1 Te8 44.Df1 Cg4 45.Nd3 Dc5+ 46.Rh1 Dd5+ 47.Rg1 Ce5 48.Td1 Cf3+ 49.Rf2 Cxh2 (0-1)


F.Lengyel – A.Kremeneţki (Satu Mare 1983)1. d4 d6 2.c4 f5 3.Cf3 Cf6 4.g3 g6 5.Ng2 Ng7 6.0-0 0-0 7.d5 Ca6 (alte posibilităţi: 7…De8, 7…c6, 7…c5 etc.) 8. Cd4 Nd7!? (dacă 8…Cc5 9.Cc3 e5 10.dxe6 c6 11.b3 etc.) 9. Cc3 De8 10.b3 c6 11.Nb2 Cc7 12.Tc1 Tb8 (în timp ce albul nu face decât să-şi dezvolte piesele, negrul urmează ideea strategică a expansiunii pe flancul damei). 13. Dd2?! c5 14.Cf3 a6 15.Dc2 b5 (misiune îndeplinită!) 16. Cd2 e5!? (în căutarea    dinamismului, negrul acceptă chiar un pion slab la d6). 17. dxe6 Nxe6 18.Na1 (obligat căci nu merge 18.e4? bxc4 19.bxc4 fxe4 20.Ccxe4 Txb2 -+) 18…De7 19.e4 f4! (un sacrificiu de pion bine cunoscut: 20.gxf4 Ch5 etc.) 20. Cd5 Cfxd5 21.cxd5 Nd7 22.Nxg7 Dxg7 23.Cf3 Ng4! (planul negrului este evident: schimbul Nxf3 şi jocul pe câmpuri negre prin De5, b4, Cb5-d4 etc.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s