Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (34)

Posted by ceausescuiulian pe martie 22, 2010

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

Tehnicile de muncă la tabla de joc (3)

Judecarea şi aprecierea poziţiilor sunt operaţiuni importante dar auxiliare. Pentru a ne proiecta planul de joc şi a alege cele mai bune mutări, jucătorul are cel mai adesea nevoie  de o investigaţie mai minuţioasă şi de o clarificare mai concretă prin intermediul anticipării evenimentelor şi aprofundarea alternativelor posibile.

Calculul  variantelor ne permite să trecem în revistă toate  posibilităţile existente şi posibile într-o anumită poziţie, de a inventaria schimbările survenite la fiecare mutare, de a sesiza noile oportunităţi etc. pentru a ne putea reorienta  jocul sau de a sancţiona eventualele greşeli  adverse.                                   

Tehnica acestei operaţii asociază metodă şi sistematizare în abordarea variantelor, reprezentarea spaţială a celor mai bune mutări  existente care să ne  permită să avansăm cât mai departe în cercetările noastre şi aprecierea poziţiilor imaginate pentru a ne putea efectua mai bine alegerile şi de a găsi, de fiecare dată, cea mai bună mutare.

Din experienţa mea de antrenor, am remarcat că jucătorii sesizează mai degrabă ceea ce au de calculat decât să ştie cum s-o facă în mod corect.  Iată de ce, aş vrea să insist asupra tehnicii de folosit căci nimic nu este mai rău decât deprinderile prost înrădăcinate.

.    Astfel, în cazul în care, după operaţiile preliminare, obiectul  calculelor nu este prea clar, trebuie să găsim întâi ideea sau elementul esenţial al poziţiei. Când am reuşit să-l dibuim,  posibilităţile de a apuca pe un drum greşit sunt mai puţine şi eventualitatea de a găsi cele mai  bune mutări mult mai palpabilă.

.    Apoi, este foarte important să ne fixăm planul de calcul prin inventarierea diferitelor posibilităţi, pornite prin aşa numitele «mutăricandidat». Dacă avem timp, putem încerca să le ordonăm în ordinea credibilităţii sau a preferinţelor noastre şi, dacă avem norocul de a cădea dintr-o dată pe cea mai bună, aceasta ne va evita poate să calculăm pe celelalte. Din  contra, trecând direct la analiză fără a cunoaşte câte şi ce variante trebuie să calculăm, am putea omite unele sau a acorda  prea multă importanţă altora, pentru a constata apoi că nu mai avem destul timp pentru a ne continua investigaţiile.

Jucătorul trebuie să găsească în explorările sale, nu numai primele mutări posibile în poziţia de pe tablă, dar şi cele mai bune mutări-candidat pe tot parcursul procesului de investigaţie, atât pentru el cât şi pentru adversarul său. Cu cât ne vom înfunda în hâţisurile poziţiei, cu atât va trebui să calculăm mai departe şi imaginându-ne tot ceea ce se poate întâmpla. Desigur, greutăţile se vor mări odată cu profunzimea şi amploarea calculului şi,  la un moment dat, va trebui desigur să ne oprim undeva pentru a lua o decizie.   Si după ce le-a determinat cu precizie fără să omită niciuna,  jucătorul trebuie să încerce să le aprecieze şi să le separe de celelalte posibilităţi,  impregnându-şi bine  mintea cu toate continuările preconizate.

Concret, tehnica calculului propriu-zisă se sprijină pe «metoda demonstrării contrariului»: astfel,  ameliorând cu o mutare poziţia de pe tablă,  căutăm să ne imaginăm – una după alta –  răspunsurile  adverse posibile, cu scopul de a demonstra cu ajutorul celor mai bune mutări,  inconsistenţa supoziţiilor noastre. Va trebui astfel să epuizăm, printr-un calcul progresiv, tot arborele de mutări posibile şi să eliminăm mereu cele care ni se par mai slabe.

In orice calcul de variante, cel mai bine este să ne preocupăm de calitatea investigatiilor, încercând să căutăm mutările cele mai puternice şi să îndepărtăm cele slabe, care nu pot decât să ne ducă în eroare. Aceasta ne va uşura o mai bună înţelegere şi apreciere a poziţiilor, făcându-ne astfel să căştigăm timp. Din contra, mulţumindu-ne cu mutări mai slabe sau făcându-ne iluzii, omiţând o mutare sau chiar o variantă, calculând superficial sau lucruri prea evidente, rămănând prea mult timp pe aceeaşi poziţie sau întorcându-ne mereu la aceleaşi lucruri – toate acestea sunt aproape întotdeauna sancţionate de practică.

Continuăm apoi metodic analiza noastră, pătrunzând cât mai departe atât cât puterea  noastră de imaginaţie şi de judecată o permite dar încercând cu orice pret să degajăm o apreciere valabilă la sfârşitul fiecărei variante. Aceasta ne va permite să stabilim dacă mutarea sau varianta calculată ne este favorabilă, acceptabilă sau dimpotrivă.

După ce toate ramificaţiile au fost analizate şi judecăţile finale bine stabilite, eliminăm variantele nefavorabile, comparăm valoarea continuărilor rămase, luăm decizia direcţiei de joc care ni se pare cea mai bună şi alegem mutarea de jucat.

Din păcate, în timpul calculului, suntem uneori confruntaţi cu tentaţia extremelor, adică:

  • să pătrundem cât mai profund posibil în subtilităţile  poziţiei sale, pentru a putea calcula maximum de mutări şi ne abandonând analiza până ce aprecierile  post-variante nu devin clare, dar consumând pentru aceasta  mult timp şi permiţând apariţia  a tot felul de îndoieli.
  • sau să triem şi să limităm riguros variantele de calculat  – atât în extensie cât şi în profunzime – pentru a ne încadra în timp dar riscând să devenim astfel prea rezumativ şi superficial.

Soluţia cea mai bună rezidă în arta de a găsi întotdeauna media de aur care îmbină pragmatismul cu fiabilitatea – încercarea de a calcula un număr optimal de mutări şi de variante, nu prea numeroase dar mai ales nici prea sumare. Calculând la suprafată, nu putem simţi bine poziţia  şi să gerăm evenimentele, în timp ce tentaţia de a concretiza prea mult poate să ne conducă la situaţii unde, din cauza copacilor (mutările şi variantele), nu se vede pădurea (ideile).

Nu există reţete universale, nici pentru  numărul  de opţiuni de luat  în consideraţie, nici pentru profunzimea analizei de efectuat. In principiu, pentru ca calculul nostru să fie cât mai eficace, trebuie ca jucătorul:

  • să aibă capacitatea de a calcula toate mutările necesare pentru a clarifica în întregime situaţia.
  • să poată deosebi şi alege variantele strict  indispensabile pentru a clarifica o anumită poziţie.
  • să facă toate acestea cât mai repede şi mai exact posibil, cu ajutorul celor mai bune mutări de ambele părţi.

Pentru aceasta, totul depinde de natura şi exigentele  poziţiei, ca şi de  forţa  jucătorului care trebuie să păstreze  un echilibru între întinderea şi profunzimea cercetărilor sale.

Obligat să opereze întotdeauna cu cele mai bune mutări, de a căuta dovezi pentru ipotezele sale, de a enunţa soluţii de încercare, de a verifica, compara, tria şi a lua decizii în principiu imaginare,  jucătorul acţionează aici în plin virtual, cu tot eventailul de îndoieli, de incertitudini şi de greşeli. Si toate acestea, numai pentru a  degaja în final  o singură mutare sau  o direcţie  de joc, pe care adversarul o va contesta fără îndoială cu răspunsul său inevitabil. Singura consolare va fi că, la rândul lui, acesta va fi nevoit să parcurgă acelaş drum, de data asta cu un dublu obiectiv: întâi să verifice veridicitatea calculului advers pentru a încerca să profite de o eventuală greşeală şi apoi, să efectueze partea sa de muncă pentru a se decide asupra mutării de executat.

Caracterul imaginar şi atmosfera fictivă a calculului  variantelor poate da naştere la nenumărate defecţiuni, de exemplu:

  • a nimeri din lac în puţ: la alegerea mutărilor-candidat,  am putea lua în consideraţie toate mutările posibile,  calculând astfel unele variante inutile sau, din contra, neglijând altele cu riscul de a omite poate mutarea cea mai importantà; sau  limitarea  numărului de ramificaţii (variante) calculate ar  putea să ne conducă la o analiză superficială şi să trecem astfel alături de anumite subtilităţi ascunse, în timp ce o abordare  excesivă ne va cere mult timp şi energie, în orice caz cu mult mai mult decât poate avea un jucător de-a lungul unei singure partide.
  • excesul de zel: a lua în consideraţie  un număr exagerat de mutări-candidat şi a se înfunda astfel în hâţişul variantelor  pentru a căuta …ceea ce uneori nu putem găsi!
  • neglijarea bazei: uneori, adâncindu-se în calculele sale,  jucătorul  pierde contactul cu  poziţia pe tablă pentru a    vagabonda de pe o ramură pe alta, în timp ce alteori  impresiile create de imaginaţia sa ar putea acoperi realitatea obiectivă şi să-l facă să treacă într-o lume paralelă. Iată dece, după fiecare mutare, cel mai bine este  să reîncepem calculul nostru plecând de la poziţia de pe tablă, şi nu cu opinii şi concluzii preconcepute.
  • subestimarea adversarului, a posibilităţilor  sau a  poziţiei sale: calculând o variantă, trebuie să ne străduim să găsim cele mai bune mutări, atât personale cât şi adverse. Acţionând astfel, vom putea să ripostăm mai bine  la eventuale mutări mai puţin tari şi să nu ne plasăm niciodată speranţele în greşelile adversarului.
  • atrofierea simţului pericolului: pe de altă parte, anumiţi jucători  calculează variantele şi-şi proiectează planurile încântaţi numai de ceea ce-şi imaginează,  fără a-şi da silinţa de a prospecta şi intenţiile adversarului lor. Si mai rău este să crezi într-o poziţie, de exemplu, superioară (câstigată) că «totu-i gata» căci  succesul imediat suceste deseori capul jucătorului care,  pentru a termina repede, se gândeste la tot felul de combinaţii savante sau începe săşi desconsidere  adversarul. Toate acestea se răzbună cel mai adesea, cu  repercusiuni dureroase, chiar în poziţiile  cele mai  inimaginabile.
  • trecutul obsedant: influenţat de evenimente trecute sau de ocaziile pierdute,  jucătorul nu mai poate să se  concentreze ca de obicei şi încurcă realitatea de pe tablă cu ficţiunea imaginţiei sale. De aceea, în timpul calculului, este mai bine să uităm trecutul, să ne interesăm mai ales de prezent şi să scrutàm eventual viitorul.
  • lenevia de a prospecta: apare atunci când facem  un calcul înceţosat de genul  «s-ar putea…» sau  proasta obisnuinţă de a-şi crede adversarul pe cuvânt: «dacă a jucat atât de repede, este clar că a văzut totul !»  sau  «dacă a gândit atât de mult, îi sigur că a calculat totul !». Toate acestea  ne arată de cele mai multe ori lipsa de motivaţie pentru a ne angaja într-o investigaţie  concretă a variantelor.
  • pericolul «contaminării»: dacă, în timpul calculului său,  jucătorul este tulburat de ceva, aceasta ar putea să-l jeneze în investigarea unei alte variante. De aceea, între două continuări de valoare egală, trebuie intotdeauna preferată cea mai scurtă, deci cea mai sigură.
  • clipa de orbire: uneori, în timpul calculelor noastre, o pată albă poate veni să acopere o anumită piesă sau să se furiseze pe un sector al tablei, făcând astfel să dispară o frântură din gândirea noastră, ceea ce explică deseori greşelile «inexplicabile»
  • estomparea imaginii: pe măsură că variantele de calculat se înmulţesc şi se lungesc, poziţiile imaginate se îndepărtează pierzând  astfel din precizie. De aceea, nu trebuie răspuns niciodată în mod automat căci o mutare «bună»  pregătită dinainte ar putea să treacă în poziţia a doua atunci când apare pe tablă într-o formulare vizuală mai apropiată, deci mai clară.
  • evidenta înşelătoare: în funcţie de forţa  jucătorului, mutările de calculat ne vin în minte, mai mult sau mai puţin, instantaneu. Dar atenţie, nu tot ce sare în ochi este obligatoriu bun. Uneori, o mutare prea «evidentă» ar putea  să ne deservească, în timp ce alteori  putem căuta şi calcula nenumărate variante complicate, trecând pe lângă una elementară.
  • dubla faţă a reflexelor condiţionate: fără să se piardă în reflexii interminabile, jucătorii buni văd marea majoritate a lucrurilor în mod instantaneu. Cu toate acestea,  trebuie să fim atenţi pentru că anumite  postulate «general valabile» pot uneori săşi arate latura «de excepţie»  jucându-ne astfel o festă. Câteva exemple:

ştim că o piesă atacată trebuie în  principiu retrasă dar, în practică se întâmplă uneori ca adversarul să nu acţioneze aşa cum am prevăzut.

anumiţi jucători sunt atât de obisnuiţi să vegheze asupra pieselor lor (în special asupra damei) sau să le schimbe avantajos că nici nu le vine în minte posibilitatea să le sacrifice.

– o regulă importantă în marea majoritate a operaţiilor strategice este «asigurarea», dar uneori o anumită mutare preventivă sau făcută «pentru orice eventualitate» poate să se dovedească o pierdere de timp iremediabilă sau chiar o greşeală exploatabilă de către adversar.

«iluzia drumului cel mai scurt»: uneori credem că-i linia dreaptă, atacul direct dar, în anumite cazuri, deplasarea în diagonală, manevra în zigzag sau mutarea amânată poate aduce mai mult.

«mereu înainte!» este o concepţie optimistă, chiar un principiu esenţial al jocului de atac dar uneori suntem surprinşi de  retragerea unei piese, pe care n-am prevăzut-o în calculele noastre anterioare.

«bunul simţ» şahist ne interzice să efectuăm anumite lucruri, cum ar fi de exemplu: să pierdem timp, să jucăm mai multe ori aceeasi piesă, să ne slăbim un pion, să ne expunem regele etc., ceea ce poate într-atâta dogmatiza gândirea noastră că suntem tulburat de o asemenea mutare, în contradicţie cu minunatele noastre concepţii.

înlănţuirea evenimentelor anticipate reprezintă o mare satisfacţie pentru orice jucător dar trebuie mereu să fim prudenţi pentru că un mare număr de catastrofe s-au datorat unei «mici» mutări intermediare, unui detaliu sau unei subtilităţi bine ascunse care, odată efectuată pe tablă, s-a dovedit cea mai bună soluţie.

Capacitatea de a selecţiona şi calcula variantele poate fi învăţată şi perfecţionată printr-un antrenament perseverent. Obiectivul este de a ajunge:

  • să stăpănim arta de a tria mutările-candidat şi de a stabili astfel  numărul  optimal de variante practice de calculat.
  • să pătrundem cât mai profund posibil în subtilităţile  poziţiilor pentru a ne obisnui să examinăm  variantele cu un mare număr de mutări.
  • să ne efectuăm calculele într-un mod cât mai fiabil şi cu un consum minimal de timp de gândire.

Pentru a ne antrena, orice rezolvare sau analiză mintală poate fi luată în consideraţie, cu condiţia să fie făcute într-un timp bine limitat şi fără a muta piesele pe tablă. Iată două exemple de antrenamente colective:

  • Antrenorul prezintă successiv pe tabla de demonstraţie 10 poziţii care cer în mod deosebit un calcul de variante. Se cere jucătorilor de a analiza în minte poziţiile prezentate una după alta şi de a nota pe o foaie (formular)  variantele calculate. In final, se  poate organiza o analiză colectivă, precum şi alte activităţi. Pentru a motiva jucătorii, putem chiar nota munca lor şi a ţine un clasament anual progresiv.
  • Antrenorul selecţionează o partidă bine analizată cu un  conţinut combinativ-calculativ După ce a explicat pe tabla de demonstraţie mutările de deschidere şi ajungând la o anumită poziţie dinainte stabilită, el  anunţă condiţiile  tehnice: interzis de mutat piesele, de respectat  timpul de gândire, de notat corect variantele găsite etc., el anunţă tema: de analizat  toate  variantele posibile din punctul de vedere al albului (negrului). Uneori, este chiar interesant să împărţim jucătorii în două grupe pentru ca fiecare să poată analiza pentru    una din părţi. După scurgerea timpului convenţional, se poate organiza o tablă rotundă pentru a stabili: ce mutări-candidat trebuiau luate în consideraţie, ce variante au fost corect calculate, ce mutări au fost omise sau prost calculate, ce continuări au fost «agâţate»  inutil etc. Apoi, se pot împerechea jucătorii pentru ca fiecare săşi poată apăra punctul de vedere la tablă.  La sfârşit, se poate face o analiză colectivă unde se compară variantele calculate cu partidele jucate şi comentariile iniţiale făcute de maeştrii.

In funcţie  de rezultatele  obţinute, putem continua acest gen de exerciţii, sau micşorând timpul de gândire, sau màrind gradul de dificultate a poziţiilor.

Amploarea şi profunzimea unui calcul depind înainte de toate de exigenţele  poziţiei. El poate fi: superficial sau profund, amplu sau restrânt etc. Asimilându-l cu arborii,  Alexandre A. Kotov propunea patru tipuri de calcule:

  • trunchiul unic (sau tulpina curată), o singură variantă fără ramificaţii.
  • arbustul (sau furca şi tridentul), două sau trei mutări-candidat antrenând  variante puţin numeroase.
  • tufişul cu multe ramuri (variante) dar scurte şi joase.
  • crângul stufos cu  nenumărate variante destul de lungi.

Incepându-ne calculul, este întotdeauna util să ne închipuim cu ce tip de «arbore» avem de-a face, apoi să ne îngrijim  pentru ca să fie tăiate ramurile inutile şi «nodurile inestetice», făcând totuşi atenţie la cea mai neînsemnatà crenguţă care ar putea eventual să se transforme intr-o măciucă care să ne spargă capul!

Câteva  exemple din  pratica mea personală:

Calculul de tip trunchiul unic se găseşte la baza  tuturor  operaţiilor  calculative, în special când varianta sau combinaţia de examinat este simplă şi forţată, fără subtilităţi deosebite. Aceasta ne permite să pătrundem în profunzime pe un număr maximum de mutări şi să calculăm cât mai departe posibil.

E. Macarie – V. Vaisman (Bucureşti 1974)Poziţia albului se aseamănă cu  un convoi încercuit din toate părţile şi – la mutare –  negrul trebuie doar să găseascà punctul slab pe unde  să străpungă linia de apărare adversă. Dacă aveţi greutăţi, urmăriţi cu atenţie următorul raţionament:

Trebuie încercat ideea cu «calul troian»:

34…a4!? 35. b4 Cb3! 36.axb3 Dacă 36.Dc3 Cd4 etc.-+                                                                                                              36…axb3 37.Tb2 Ta1+ 38.Nb1 Am putea crede că blocada albului continuă dar un jucător experimentat îşi va fixa această poziţie  în  imaginaţia sa şi atunci, de undeva din adâncul celulelor creierului său va ţâşni ideea de a exploata supraîncârcarea Tb2: 38…Txf2! Cu surpriza dezagreabilă: 29.Dxf2 Txb1+

39.Dc3 Bine că calculul nostru a fost mult simplificat de caracterul său forţat,  această poziţie este deja mai greu de rezolvat mintal, când avem mai ales sub ochi situaţia de plecare. In asemenea cazuri, metodele pot să difere:

  • unii pot să se înşele: 39…Nxg4 40.Dxe5 Nxf3+ 41.Rc1 etc.
  • alţii vor găsi poate continuarea cea mai bună, avansând  pas cu pas şi mulţumindu-se cu aprecieri intermediare favorabile.
  • în fine, cei care posedă o anumită dotare vor adopta o atitudine maximalistă încercând să descopere ceea ce se petrece de cealaltă parte a negurii spiritului nostru:

39…e4! 40. Txe4

Este clar că trebuie suprimat acest pion impertinent căci 40.Txf2 Dxf2! 41.Dxa1 b2 42.Da3 e3 etc. cu o mulţime de ameninţări.

40…Dh1+ 41.Te1 Dxf3+ 42.Dxf3 Sperând 42…Txf3 şi se poate încă rezista dar…                                                                  

42…Txb2! şi albul cedează din cauza 43.Dxf4+ Rg8 44.De4 Taxb1+ 45.Dxb1 Txb1+ 46.Rd2 Txe1 47.Rxe1 b2 etc.  (0-1)

Furca şi tridentul sunt 2-3 trunchiuri unde calculele se complică deja căci, înafara creşterii cantităţii de muncă, trebuie deasemenea apreciate şi comparate mai multe poziţii  rezultante şi aleasă cea mai  convenabilă. Există în pricipiu două feluri de calcul de acest tip:

  • cu o singură mutare-candidat, reprezentată uneori de o mică serie de mutări forţate care bifurcă apoi.
  • cu mai multe mutări-candidat care dezvoltă fiecare varianta sa cu mai multe mutări-candidat care dezvoltă fiecare varianta sa.
V. Vaisman – F. Borkowski (Sandomierz 1976)Marea majoritate a pieselor albe privesc spre rocada adversă şi atacul  se sprijină pe o baterie Nb1+Dc2, de exemplu:

18. Cb5! Dc6 19.Dc2 şi aici:

I-

19…g6 20.Cd4 Dc7 21.h5 Cf4 22. hxg6 fxg623.Txh6 Tf7 24.g3 Ng5 25. Txg6+ Cxg6 26. Dxg6+ etc. +-

II- (partida)19…f5  20. exf6 Cxf6 21.Nxf6 Nxf6  22.Cbd6! Td8 23.Dh7+ Rf8 24.Dh8+ Re7 25. Cf5+! exf5   26.Dd8+ Rf7   27. Cd6+ Rg6  28.Dxc8! Dxc8  29.Cxc8  Txc8 30. g4 etc. (1-0)
V.Vaisman – P.Liangov (Sandomierz 1976)La mutare, albul are interesul de a-şi  calcula bine sacrificiul următor:

26. Ce6!? fxe6 27.Dxe6+ Rf8 28.f5! Cc5 29.Nxc5 şi aici trei variante:

I- 29…dxc5 30.fxg6 Dc7 31.Tf1 De7 32.Nd1+! (+-)

II- 29…Nc8 30.Dxg6 dxc5 31.f6 Dc7 32.Tf1+ (+-)

III- (partida): 29…gxf5 30.Nh5! Dc7 31.Nxd6+! (1-0)

Calculul  de tip arbust poate fi mai mult sau mai puţin  stufos, în funcţie de modul nostru de a-l aborda: astfel,  eliminând anumite  ramuri «putrezite»,  putem economisi eforturi şi timp de gândire, în timp ce, pătrunzând mai profund, putem să ne transformăm  calculul în desiş. De talie mică, arbustul ne  învaţă să determinăm  numărul  optimal de mutări-candidat, fără să uităm vreuna, şi să luăm astfel în consideraţie toate  posibilităţile existente.

V. Vaisman – K. Hulak (Val Thorens 1983)La mutare, albul găseşte un bun demaraj  a unui crâng  de variante:  41. Dd8+ Nf8 42.Cg4! şi aici: I- 42…Rg7 43.Df6+ Rg8 44.Nh7+ Rxh7 45.Dxf7+ Ng7   46. Cf6+ Rh8 47. Dg8 # II- 42…Dxa3 43.Cxh6+ Rh8 44.Cxf7+ Rg8 45.Dg5+ Rxf7 46. Ng6+ Rg8 47.Nf5+ Ng7 48.Nxe6+ (+-) III- 42…Cxc1 43.Cxh6+ Rg7 44.Dg5+ Rh8 45.Dg8 (Cxf7) # IV- 42…f5 43.Tc7 fxg4 44.Nh7+ Rh8 45.Dxf8 # V- (partida):  42…Db5  43.Nh7+ Rxh7  44.Dxf8 Cxc1  45. Dxh6+ Rg8 46. Cf6 # (1-0)

Mult mai exigent este calculul de tip crâng stufos pe care îl întălnim în  poziţiile  combinative complexe.  Acest  gen de calcul nu ne permite să anticiper cu 100% toate  variantele căci, pe parcursul său încâlcit,  putem găsi aproape întotdeauna ceva neprevăzut: o mutare mai bună, alta imposibil de anticipat, o replică tulburătoare etc. Datorită numărului şi, uneori, a lungimii variantelor,  aici trebuiesc respectate trei  reguli  esenţiale:

  • · fiecare ramură trebuie examinată o dată şi numai o singură dată! Pentru aceasta, nu trebuie să ne agăţăm de crenguţe (fleacuri) şi să ne irosim astfel timpul pentru a repeta calcule deja făcute.
  • · nu trebuie lăsată gândirea să vagabondeze sau să sară de la o variantă la alta căci o asemenea brambureală poate să ne facă să pierdem timp, să ne încurce în calcul, să mărească lipsa de încredere şi deci să amplifice posibilităţile de a greşi.
  • · trebuie deasemenea să ştim să ne oprim atunci când am ajuns la o concluzie care ne satisface sau dacă o încercare de analiză şi mai profundă nu valorează timpul cheltuit sau rezultatele pe care am putea să le obţinem..

Iată dece, arborele trebuie mereu curăţat, îndepărtând mutările mai puţin promiţătoare şi căutând pe cele mai bune – proprii şi ale adversarului. Disciplina operaţională şi imaginaţia  vizuală a posibilităţilor ascunse trebuie să meargă mână în mână, de aceea este mai bine să suportăm consecinţele unei eventuale greşeli de calcul decât să admitem dezordinea şi panica!

V. Vaisman – P. Stefanov (Herculane 1979)Albul la mutare, să vedem schema de calcul condensată în jurul continuării din partidă:

partida variante complementare
17.Cb5 Db8
18.d5! exd5 dacă 18…a6 19.Cxf7 axb5 20.Dxe6+- sau 18…Te8 19.Cxf7 Rxf7 20.Nxf6 etc.
19.Cxf7! Te8 la 19…Rxf7 20.Nxf6 gxf6 21.Dh5+
20.Df3 dxc4? dacă 20…d4 21.Ch6+ gxh6 22.Dxf6 Ng723.Df5 etc.  dar trebuia încercat   21…Rh8 23.Dh3 Ne4!? etc.
21.Ch6+ Rh8 şi mai rău este  21…gxh6 22.Dxf6 etc.
22.Dxf6! gxf6 şi nu 22…c3 23.Df7 Nb4 24.Dg8+!
23.Nxf6+ Ng7
24.Td7 De5 dacă 24…Tg8 25.Cf7  sau 24…Nxf6 Txh7 #
25.Cf7+ Rg8
26.Cxe5 Nxf6 la 26…Txe5 27.Txg7+ etc.
27.Nxh7+ (1-0)

In funcţie de starea  de spirit a jucătorului, de miza partidei, de dificultatea calculului de efectuat, de timpul pe care-l mai avem la dispoziţie etc.,  putem uneori încerca să ne reexaminăm  investigaţia pentru a descoji eventual o analiză prea încărcată, pentru a ciopli un trunchi prea întins, pentru a clarifica  un mic detaliu sau pentru a introduce chiar alte elemente permiţând să ne extindem cercetările.

Desigur, factorul timp joacă aici un rol primordial. Pe de o  parte, în marea majoritate a poziţiilor, un  jucător cu experienţă n-are nevoie de prea multă gândire şi nici de multe calcule, iar pe de altă parte, există nenumărate mijloace pentru a economisi timp, cum ar fi: a da întâitate variantelor forţate, a se orienta spre poziţii mai simple, a proceda prin eliminare sau a juca  intuitiv etc.

.       Este deasemenea bine să ţinem cont  de oboseala mentală legată de o gândire prea îndelungată căci, se ştie, după cinci  minute de concentrare, calitatea are tendinţa de a scădea, în timp ce după 20 de minute, probabilitatea greşelilor creşte sensibil.  In fine, nu trebuie să uităm că, dincolo de o tehnică, de o  schemă sau de un arbore de calcul, esenţialul este de a ajunge întotdeauna la o concluzie clară care să ne permită să luăm apoi cea mai bună soluţie. Si, în special, să ne amintim că «victoria într-o partidă de şah  aparţine cel mai adesea aceluia care vede un pic mai departe decât adversarul să(Em.Lasker).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s