Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Jucatorul de sah al lui Maelzel (6)-Ultima parte

Posted by ceausescuiulian pe august 30, 2010

Aici puteti revedea si reciti articolul „Jucatorul de sah al lui Maelzel” (5)

poe002

Am considerat ca odata cu venirea vacantei de vara,  periodic la cateva zile sau la o saptamana, sa va puteti relaxa si binedispune cu o lectura binemeritata. Pentru toti cititorii nostrii avem cateva episoade interesante scrise de nimeni altul decat, Edgar Allan Poe,  despre „Jucatorul de sah” . Ce se intampla si care este intriga discutiei, probabil mare parte dintre dumneavoastra nu o stiu, dar va asigur ca este mai mult decat interesant si trebuie urmarit. Asadar, o lectura de vacanta cu subiect sahist, de-alungul a catorva episoade care mai de care mai captivant, mai ales pentru a simti parfumul epocii si ceea ce se percepea atunci despre senzatia acelei vremi: Jucatorul de sah. Misterul care a ajuns pana in zilele noastre il veti putea simti si dumneavoastra si cred ca va veti face o idee interesanta despre unul din misterele vremurilor acelea si care au ajuns sa fie neelucidate pe deplin pana in zilele nostre.

Partea VI -(Ultima parte)

XIV

Cu toate că domnul Maelzel, când deschide şi expune interiorul maşinii, se depărtează uneori, foarte uşor, de la programul pe care am arătat că-l urmează, el nu se depărtează niciodată în aşa măsură încât să înlăture explicaţia noastră. Se ştie, de pildă, că, înainte de toate, el deschide sertarul, dar niciodată nu deschide compartimentul principal fără să fi închis mai întâi uşa dindărăt a dulapului nr. 1, aşa cum nu deschide niciodată compartimentul principal fără să fi tras mai întâi sertarul. Şi niciodată nu închide sertarul fără să fi închis, mai înainte, compartimentul principal.

tuerkeOffen

Nu deschide niciodată uşa dindărătul dulapului nr. 1 când compartimentul principal e deschis, iar partida de şah nu începe niciodată până ce întreaga maşină nu a fost închisă. Prin urmare, dacă ţinem seama că ar fi fost absurd ca niciodată, nici într-o singură împrejurare, domnul Maelzel să nu se fi abătut de la programul despre care am arătat că este necesar demonstraţiei noastre, acesta devine unul dintre cele mai puternice argumente cu putinţă în sprijinul ei. Iar argumentul devine cu atât mai puternic dacă ţinem seama tocmai de faptul că domnul Maelzel se depărtează câteodată de la program, dar niciodată într-o asemenea măsură încât să dezmintă explicaţia noastră.

XV

Pe tăblia automatului se află, cât ţine spectacolul, şase lumânări. În chip firesc se naşte întrebarea: ce nevoie e de atâtea lumânări, când una singură sau cel mult două ar fi prea destul să permită spectatorilor să vadă bine eşichierul într-o încăpere, de altminteri, atât de puternic luminată cum e totdeauna sala de spectacol — şi mai ales dacă presupunem că maşina nu e decât o maşină — nu e nevoie de atâta lumină, ci la drept vorbind, nu e nevoie chiar deloc pentru ca aparatul să poată funcţiona — şi mai cu deosebire când pe masa adversarului se află numai o singură lumânare? Cel dintâi răspuns şi cel mai firesc e că o lumină atât de puternică e necesară pentru a permite omului dinlăuntru să vadă prin ţesutul străveziu (pesemne un văl subţire) din care e făcut pieptul turcului. Dar dacă ne uităm la felul cum sunt orânduite lumânările, o altă concluzie se impune de la sine. Precum am mai spus, sunt şase lumânări cu totul, aşezate câte trei de fiece parte a manechinului.

turk_ajeeb

Cele mai mari sunt cele mai depărtate de spectatori, cele din mijloc sunt cu vreo doi ţoli mai scurte, şi cele mai apropiate de public sunt încă şi mai scurte cu vreo doi ţoli, iar lumânările de pe o latură sunt de o înălţime diferită decât cele aşezate în partea dimpotrivă, într-o măsură de vreo doi ţoli, cu alte cuvinte, cea mai lungă lumânare de pe o latură e cu vreo trei ţoli mai scurtă decât cea mai lungă lumânare de pe latura opusă, şi aşa mai departe. E deci limpede că nu există două lumânări de aceeaşi înălţime şi, prin urmare, greutatea de a-ţi da seama de felul materialului din care e făcut pieptul manechinului (asupra căruia lumina e îndreptată cu dinadinsul) e simţitor sporită prin multiplele încrucişări ale razelor care îţi iau vederea, şi aceste încrucişări sunt obţinute tocmai prin aşezarea focarelor de radiaţie la niveluri diferite.

XVI

Pe vremea când Jucătorul de şah se mai afla în stăpânirea baronului Kempelen, s-a băgat de seamă, de mai multe ori, în primul rând că un italian ce făcea parte din suita baronului nu putea fi niciodată văzut în răstimpul în care Turcul juca o partidă de şah.

turk3

În al doilea rând, că italianul căzând odată grav bolnav, spectacolele au fost întrerupte până la însănătoşirea lui. Acest italian spunea sus şi tare că e cu totul neştiutor în ale jocului de şah, deşi toţi ceilalţi inşi din suita baronului jucau destul de bine. S-au băgat de seamă unele amănunte de acelaşi fel când automatul a intrat pe mâinile lui Maelzel. Există un om, pe nume Schlumberger, care îl însoţeşte pretutindeni, dar care nu are altă ocupaţie cunoscută decât să ajute la împachetarea şi despachetarea automatului. E un om de o statură cam mijlocie şi foarte gârbovit. Nu Putem şti dacă afirmă că joacă sau că nu joacă şah. E însă lucru foarte sigur că n-a fost văzut niciodată în timpul spectacolului cu Jucătorul de şah, cu toate că a fost adesea văzut înainte şi după spectacol. Mai mult încă: acum câţiva ani, Maelzel a fost în trecere cu automatele sale Prin Richmond, unde le-a şi expus, credem a şti, în casa pe care o ţine astăzi domnul Boissieux, cu academia sa de dans. Schlumberger s-a îmbolnăvit pe neaşteptate, şi în tot timpul cât a zăcut, n-a mai fost nici Un spectacol cu Jucătorul de şah.

kemepelen_pitic3

Faptele acestea sunt binecunoscute multora dintre concetăţenii noştri. Explicaţia dată cu privire la întreruperea spectacolelor n-a fost boala lui Schlumberger. Fără să mai facem nici un comentariu, lăsăm în seama cititorului să tragă concluziile fireşti din toate acestea.

XVII

Turcul joacă şah cu braţul stâng. Un amănunt atât de însemnat nu poate fi întâmplător. Brewster însă nu-l ia în seamă. Se mărgineşte, credem, să constate faptul. Cei mai recenţi autori de tratate despre acest automat par a nu-l fi observat nici ei deloc şi nu pomenesc de el. Autorul broşurii de care aminteşte Brewster îl semnalează, dar îşi recunoaşte neputinţa de a-l tălmăci. E totuşi limpede că astfel de nepotriviri şi ciudăţenii vădite trebuie să ne călăuzească (dacă e cu putinţă) pe calea adevărului. Amănuntul că automatul joacă şah cu mâna stângă nu poate avea legătură cu funcţiunile maşinii, socotită numai ca maşină. Orice fel de mecanism care ar determina un manechin să mişte braţul stâng într-un fel sau altul ar putea, la o adică, să-l facă să mişte tot aşa de bine şi braţul drept. Dar acest principiu nu poate fi aplicat şi alcătuirii omeneşti, în care există o deosebire adâncă în ce priveşte construcţia şi mai cu seamă vigoarea braţului drept şi a celui stâng. Gândindu-ne la faptul acesta din urmă, trebuie să facem o apropiere firească între această vădită ciudăţenie a automatului şi acest amănunt propriu făpturii omeneşti. Trebuie deci să ne gândim la vreo excepţie, deoarece Jucătorul de şah joacă tocmai aşa cum n-ar juca un om. Aceste idei, odată admise, pot şi singure să trezească în noi gândul că un om ar fi ascuns înlăuntru. Încă vreo câţiva paşi şi vom ajunge, în sfârşit, pe nesimţite, la rezultat.

Kempelen_chess1

Automatul joacă şah cu braţul stâng din pricină că, în împrejurările date, e de dorit, desigur, ca omul dinlăuntru să poată să joace cu braţul drept. Să presupunem, de pildă, că automatul joacă şah cu braţul drept. Pentru a ajunge la mecanismul care mişcă braţul şi care, precum am spus, se află tocmai deasupra umărului, ar trebui neapărat ca omul pitit înlăuntru să se slujească de braţul său drept într-o poziţie nesuferit de grea şi de nefirească (adică ridicându-l strâns pe lângă corp şi strivit cu putere între corpul său şi coasta automatului), sau poate să se slujească de braţul stâng aducându-l peste piept. Nici într-un caz, nici în altul, el n-ar putea să lucreze cu uşurinţa şi precizia necesare. Dar dacă, dimpotrivă, automatul ar juca, aşa cum joacă în realitate, cu braţul stâng, toate greutăţile ar fi înlăturate. Braţul drept al omului dinlăuntru e adus pe lângă piept, şi degetele mâinii sale drepte acţionează, fără nici o greutate, asupra mecanismului care se află în umărul manechinului.

Socotim că nu se poate aduce nici un argument temeinic împotriva explicaţiei noastre la Automatul jucător de şah.

(Sfarsit)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s