Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (45)

Posted by Costin Beiu pe octombrie 24, 2010

Pentru a afla cum vă puteti procura METODOLOGIA ANTRENAMENTULUI SAHIST si a vedea tabla sa de materii, daţi click aici

Aici puteţi revedea capitolele anterioare din Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah de Volodia Vaisman, antrenor şi maestru internaţional

La cererea noastră, cunoscutul antrenor franco-român a acceptat să ne dezvăluie câteva din «secretele» formării jucătorilor de şah, desprinse din lucrarea sa fundamentală «Metodologia antrenamentului şahist», pe care am avut deja plăcerea s-o prezentăm pe site-ul nostru. Experienţa lui ca antrenor şi jucător ne-ar putea ajuta să inţelegem mult mai bine anumite concepte şi fenomene din lumea şahului, subiecte extrem de delicate şi de negăsit în vreo altă carte de specialitate.

Profunzimea analizelor făcute de el in domeniul antrenoratului, se regăseşte şi în aceste articole bine fundamentate, finisate cu minuţiozitate şi talent literar.

In ceea ce ne priveşte, suntem convinşi că impărtăşirea din experienţa şi ştiinţa de o viaţă a maestrului antrenor este un lucru îmbucurător şi sperăm că fiecare din voi va găsi o bună parte din răspunsuri la întrebările pe care vi le puneţi. Căci formarea şi perfecţionarea tinerilor generaţii de jucători şi jucătoare este o treabă lungă şi anevoioasă, care nu poate fi realizată decât de câtre animatori şi antrenori talentaţi şi bine pregătiţi, dotaţi de concepţii metodologice sănătoase şi temeinice. Serialul va continua câteva luni bune, cel puţin o dată pe săptămână . Cred că acest lucru trebuie să ne bucure, mai ales că mulţi dintre cititorii şahisti au pus intrebări şi probleme de această natură pe blog. Aşteptăm deci părerile voastre pentru a putea continua această inedită experienţă.

PARCURSUL UNUI COPIL TALENTAT

Din ce în ce mai mulţi copii sunt atraşi de jocul de şah şi cei mai dotaţi au devenit chiar adevăraţi campioni. Dar dacă marea majoritate a celor care se investesc în dezvoltarea jocului nostru sunt interesaţi mai ales de numărul practicanţilor, un bun antrenor trebuie, înainte de toate, să vizeze calitatea. Şi această preocupare începe întotdeauna cu ceea ce putem numi detectarea  talentelor.

Din păcate, nu dispunem încă în şah de o adevărată metodă de detectare a tinerilor talente şi fiecare antrenor  nu poate decât să se bizuie pe propriul său «fler»  şi experienţă sa profesională. Şi cum singur viitorul va putea confirma sau infirma opţiunile sale, el trebuie să fie întotdeauna optimist, să se abţină să ia  decizii definitive  şi să acorde tot timpul o a doua şansă jucătorilor săi.

Operaţia  de detectare- selecţie  poate să fie:

  • naturală, după rezultatele din concursuri şi Elo-urile jucătorilor,
  • permanentă pentru diferitele echipe şi competiţii,
  • accidentală cu ocazia, de exemplu, a unui simultan,
  • prin intermediul unei acţiuni premeditate a antrenorului.

Orice activitate de selecţie trebuie să fie făcută cu un maximum de responsabilitate căci, dacă toată lumea poate juca şah, nu toţi putem – şi mai puţini reuşesc !-  să ajungă la performanţă. Şi cum victoriile şi onorurile continuă să fascineze, spre performanţă se orientează şi jucători care n-au nicio şansă să ajungă.  Atunci, pentru a nu rămâne în drum, unii dintre ei sunt obligaţi să se investească mai mult  delăsând astfel alte obligaţii de ordin scolar, familiar, profesional etc. De unde, apariţia unor situaţii cel puţin dezagreabile: timp irosit, frustrări de tot felul, plafonarea  rezultatelor etc. care, din păcate, duc la  incriminarea  injustă a şahului, desi explicaţiile trebuiesc căutate cu totul în altă parte.

Pentru ca  operaţiile de  selecţie să fie  eficace, antrenorul trebuie, pe de o parte, să cunoască calităţile necesare unui viitor mare jucător si, pe de altă parte, să ştie să le dezvăluie în perspectiva unui tănâr jucător în formare. Pentru a limita la maximum pagubele, trebuie ţinut cont de  temperamentul, inteligenţa, starea de sănătate,  trăsăturile  de voinţă şi de alte eventuale aptitudini şi comportamente şi să prefere, într-o primă selecţie, copiii la care a observat că:

  • reactionează pozitiv  la exigenţele  pregătirii.
  • suportă bine  tensiunea  competiţiilor.
  • obţin de la început  rezultate bune.
  • progresează văzând cu ochii, cel puţin mai repede decât ceilalţi.
  • posedă aptitudinile şi calităţile specifice pentru practica şahistă.

Selecţia este un proces  permanent şi evolutiv unde fiecare operaţie precisă nu poate să ne arate decât o  situaţie  de moment. De aceea, de-a lungul întregii activităţi şahiste,  antrenorul ar trebui să efectueze tot felul de teste vizând:

  • talentul şahist al elevilor săi, exprimat prin  înţelegerea  intuitivă a poziţiilor.
  • evoluţia personalităţii lor, exprimată în spiritul lor combativ, rezistenţa şi luciditatea lor în faţa tablei.
  • cunoştinţele lor practice de tehnică şi de tactică şahistă etc.

Fiecare antrenor îşi doreşte ca  elevii săi să fie cei mai dotaţi şi inteligenţi căci evidenţa precocităţii est cel mai adesea  sinonimă cu talent şi rezultate rapide. Totuşi, nu trebuie să uităm că, pe de-o parte, fără o abordare  pedagogică adecvată, copii talentaţi  pot să-şi epuizeze repede  potenţialul  iniţial sau să capete obişnuinţe rele, cum ar fi: îngâmfare, impulsivitate, lenevie  etc. iar, pe de altă parte, există nenumăraţi copii «normali» care-şi pot dezvălui calităţile şi să progreseze un pic mai târziu.

Mai trebuie spus că marea majoritate a copiilor  posedă, sub formă latentă şi într-un grad diferit, anumite dispoziţii care – cu timpul – ar putea să se activeze şi să se dezvolte pe măsura stimulărilor mediului. Dealtfel, după specialistul american al creierului Rex Jung, aproape jumătate din inteligenţa noastră este legată de  factori genetici, în timp ce restul ar proveni din influenţa mediului pe perioada copilăriei. De unde importanţa educaţiei, a formării  şi a efortului de a asocia  materia sa cenuşie cu cea  albă din zona creierului, pe care alţii n-o folosesc.

Există trei trepte calitative a acestei  dotări  congenitale. Putem vorbi de aptitudine atunci când aceasta depăşeşte media şi se manifestă printr-o anumită uşurinţă în joc. Talentul este deja o noţiune mai complexă, rodul unei dezvoltări multilaterale şi a unei fuziuni între caracter, inteligenţă, creativitate şi mai multe aptitudini interconexate. Diferenţa între talent şi geniu este că ultima reprezintă cea mai înaltă gradaţie în abordarea şi înţelegerea şahului. Amândouă presupun o bună doză de inteligenţă specific şahistă, concretizată în capacitatea da a anticipa şi de a controla  evenimentele, de a înţelege şi a se adapta  repede la situaţiile  noi şi neprevăzute, în privirea de linx care are darul să clarifice, să structureze şi să interpreteze anumite detailii care păreau  ininteligibile şi fără nici o semnificaţie. Ambele sunt condiţii indispensabile pentru a putea deveni mai târziu maestru sau mare maestru internaţional.

Dar toate acestea nu sunt decât  premize care pot erupe sau care trebuiesc suscitate la timp, cel mai adesea în perioada copilăriei. Atunci când sunt însoţite de alte calităţi complimentare, de o bună cultură generală şi şahistă, ele pot fi dezvoltate,  transformate şi  perfecţionate  după o bună pedagogie şi printr-un studiu şi o practică permanente, totul favorizat de condiţiile  de mediu, de factori educaţionali, de  motivaţia şi de investiţia personală. Asemenea jucători cu o inteligenţă deosebită reuşesc să-şi formeze o puternică personalitate, având o încredere de neclintit în forţele lor, perseverenţi şi dispuşi la  eforturi susţinute pentru a-şi atinge obiectivele fixate. Bine orientate, toate acestea ar putea să-i antreneze într-o spirală generatoare de noi energii, ambiţii şi pasiuni, care vor aduce la rândul lor alte surse de satisfacţii şi de impulsuri spre noi  aspiraţii.

Să vedem câteva partide ale unor copii înzestraţi care au devenit mai târziu celebri:

S.Reshewsky (9 ani) – Zabludovsky (simultan, Berlin 1920)

1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nb5 d6 4.d4 exd4 5.Cxd4 Nd7 6.Cc3 Cxd4?! (mai solid este 6…Cf6 sau 6…g6 etc.) 7. Dxd4 Cf6 8.0-0 h6?! 9. f4 Nxb5 10.Cxb5 a6 11.Cc3 Ne7 12.h3 0-0 13.Df2 Ce8 14.g4 (lansează asaltul în faţa unui adversar care nu va ştii  ce să facă ) 14…c6 15.Ne3 c5? 16. Tad1 b6 17.e5 (complet dezvoltat, puştiul trece la atac). 17…Dc7 18.Cd5 Db7 19.Dg2 Ta7 20.Tfe1 dxe5 21.Nxe5 Nh4 22.Nf2 Nxf2+ 23.Dxf2 Rh8 24.e6! (străpungerea câştigătoare)

24…f6 25.Cf4 Rh7 26.e7 (aici exista deja o mică soluţie tactică: 26.Cg6! Tg8 27.Df5 etc.) 26…Tf7 27.Td8 Ta8 28.Dg2 Dxg2+ 29.Cxg2+ (şi nu 29.Rxg2 Txe7!)   1-0

G.Kasparov (10 ani) – O.Vasilenko (Baku 1973)

1.e4 e6 2.d4 d5 3.Cd2 Cc6 (mai cunoscute sunt aici: 3…Cf6 si 3…c5) 4. Cgf3 Ch6 (o idee extravagantă, în locul obişnuitului 4…Cf6) 5. e5 f6 6.Nb5 Nd7 7.Nxc6 Nxc6 8.Cb3 Cf7 9.Nf4 f5?! (mai interesant era 9…g5!? cu  complicaţii promitătoare) 10. h4 Ne7 (10…a5 era mai mult în spiritul poziţiei) 11. Dd2 b6 12.c3 Nb7 13.Ne3 Dd7 14.Cc1 Na6 15.Th3 Db5 16.Ce2 Dxe2+?! 17. Dxe2 Nxe2 18.Rxe2 0-0-0? (negrul trebuia să se mulţumească cu 18…Rd7 etc.) 19. Cg5! Cxg5 20.hxg5 Tdf8 21.g3 g6 22.Th6 Tf7 23.Tah1 Tg7 24.Rf3 Rd7 25.g4! fxg4 26.Rxg4 Re8 27.b4 a6 28.a4 Rd7 29.b5 a5 30.c4! (deschide o a doua  coloană pe flancul damei)

30…dxc4 31.Tc1 Te8?! (negrul trebuia să se apere cu   31…Tc8 etc.)   32. Txc4 Nd8 33.Rf4 Tee7 34.Re4  Tgf7 35.Tc6 Tg7 36.d5! (străpungerea centrală decisivă) 36…exd5+ 37.Rxd5 Te8 38.e6+ Rc8 39.Nd4 Tgg8 40.Txh7 (1-0)

Judit Polgar (8 ani) H. Hristov (Albena 1984)

1.e4 c5 2.Cf3 d6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 a6 6.Nc4 e6 7.Nb3 b5 8.0-0 Ne7 9.f4 Nb7 10.Ne3 (sacrifică pionul: 10…Cxe4 11.Cxe4 Nxe4 12.Nxe6! etc. dar negrul trebuia să se decidă la 10…b4, de exemplu: 11.e5 bxc3 12.exf6 Nxf6 13.f5 etc. sau 11.Ca4 Nxe4 12.c3 a5 13.f5!? etc.) 10…Cc6 11.f5 (alte posibilităţi: 11.a3  0-0 12.Df3 sau 11.Cxc6 Nxc6 12.f5  sau  11.Cxe6!? fxe6 12.Nxe6 etc.) 11…e5 12.Cf3 (mai logic  este Ce2-g3 etc. dar puştoaica vizează punctul f7) 12…0-0 13.De1 Dc7 14.Dg3 Tfd8? (pierde din vedere slăbiciunea «călcâiului  lui Achille» şi albul profită imediat)

15.Nxf7+! Rxf7 (15…Dxf7 16.Cg5 este şi mai rău) 16.Cg5+ Re8 17.Ce6 Da5 18.Cxd8 Dxd8 19.Dxg7 Rd7 20.Cd5! Df8 (dacă 20…Cxd5 21.exd5 Cb4 22.f6 etc. +-) 21.Cb6+ Re8 22.Dxf8+ Nxf8 23.Cxa8 Nxa8 24.Tf3! Cxe4 25.Th3 Ce7 26.Tf1 Cf6 27.Ng5 Ceg8 28.g4! Cxg4 29.f6 C8h6 30.Tc3! Ne4 31.h3 (1-0)

V.Kramnik (9 ani) – Serdiukov (Beloretchensk 1984)

1.e4 c5 2.Cf3 d6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 g6 6.Ne3 Ng7 7.f3 0-0 8.Nc4 Cc6 9.Dd2 Nd7 10.0-0-0 Tc8 11.Nb3 Ce5 12.h4 h5 13.Nh6 (alte posibilităţi: 13.The1, 13.g4, 13.Rh1, 13.Tdhg1, 13.Cd5, 13.Ng5 etc.) 13…Nxh6 (sau 13…Cc4 14.Nxc4 Txc4 15.Nxg7 Rxg7 şi aici: 16.Rb1 sau 16.The1!? etc.) 14. Dxh6 Txc3 15.bxc3 Da5 16.Ce2!? (nu se cunoaşte decât: 16.Rb2 Tc8 17.Dd2 Db6 18.Ra1 a5 etc. sau 16.g4 Dxc3 17.Rb1 a5 19.gxh5 a4 etc. sau  16.Rb1 b5 17.Ce2 Da3 18.Cf4 Cc4 19.Cd3 d5 20.e5 Ch7 etc.) 16…Tc8 17.Rb1 Nb5 18.Cd4 Na4? (trebuia revenit la  18…Nd7 căci acum urmează o interesantă poantă tactică) 19.Ce6! (un sacrificiu bine calculat de către tănârul  Kramnik: 19…fxe6 20.Nxe6# sau, în faţa ameninţării Dg7#, 19…Ce8 20.Df8+ Rh7 21.Cg5 #)

19…fxe6 20.Nxe6+ Cf7 21.Dxg6+ Rh8 22.Nxc8 Dxc3 23.e5! (pentru a putea apăra c2  în  varianta: 23…Cxe5 24.Dh6+ Ch7 28.Nf5+-) 23…Db4+ 24.Rc1 Da3+ 25.Rd2 Db4+ 26.Re2 Nb5+ 27.Rf2 Dc5+ 28.Rg3 Dxe5+ 29.Rh3 (regele alb a reuşit să traverseze cu bine toată tabla) 29…Cd5 30.Txd5 Dxd5 31.Ne6 (1-0)

R.Ponomariov (7 ani) – M.Brodsky (Kerson 1990)

1.d4 Cf6 2.c4 e6 3.Cc3 Nb4 4.f3 d5 5.a3 Nxc3+ 6.bxc3 c5 7.cxd5 Cxd5 (7…exd5 8.e3 urmat de Nd3, Cge2 etc. este favorabil albului) 8.dxc5 (după 8.Dd3, negrul  egalează cu 8…b6 9.e4 Na6 etc.) 8…Da5 (dacă 8…0-0 sau 8…Nd7 9.e4 etc. dar 8…f5 este deasemenea jucabil)  9.e4 Ce7 (se poate deasemenea juca 9…Cc7 sau 9…Cf6) 10.Ne3 0-0 (dacă 10…Dxc3+ 11.Rf2 Cbc6 13.Ce2 etc.) 11. Db3 Dc7 (şi nu  11…Cec6 12.Nb5!, 11…Cbc6 sau 11…Ca6 12.Td1 sau  11…e5 12.Nc4 etc.) 12.Td1 (albul a încercat deasemenea: 12.Ch3, 12.a4, 12.Ce2 etc.) 12…Cec6?! (merita atenţia 12…Cd7 14.Dc4 Ce5 15.Dd4 Cec6 16.Da4 Nd7 etc.) 13. f4 Ca5 14.Dc2 (un nou plan faţă de 14.Db4!) 14…Cd7 (aici sau la mutarea următoare, trebuia încercat e6-e5) 15.Cf3 Cxc5 16.e5 h6 17.h4!? (iată ideea mutării a 14 a albului, dacă nu se putea juca şi 17.Ne2 etc.) 17…Dc6 (provocând 18.Cd4 De4 dar…) 18.Td4!? Dc7 (sau 18…b6) 19.Cg5! g6? (o mai bună rezistenţă oferea 19…f5) 20.h4!? (mai solid era 20.Cf3) 20…hxg5 21.hxg6 fxg6 22..Th6! g4? (mai bine 22…Ccb3) 23.Txg6+ (câştiga deasemenea 23.Dxg6+ Dg7 24.Dh5 etc.) 23…Rh8 24.g3 Dh7 25.f5 (mai radical era  Td2-h2) 25…Cc6 26.Th6 Cxe5 27.Txh7+ Rxh7 28.f6+ Rh8 29.Txg4 (propune 29…Cxg4 30.Dg6 Txf6 31.Dh5+ etc. dar mai rapid era  29.Dh2+ Rg8 30.Dh6 etc.) 1-0

Evident, pentru a progresa,  nu-i suficient de a avea numai  talent ci să dispunem încă de un anumit mediu favorabil – familiar, şcolar şi şahist. Si cei mai buni  educatori ai copiilor rămân în principiu proprii lor părinţi care posedă avantajul  legăturii emoţionale şi a modelului de urmat. Marea lor majoritate înţeleg pasiunea odraslei lor iar unii dintre ei devin chiar adevăraţi colaboratori ai antrenorului, care-şi pun toate mijloacele şi competenţele în slujba împlinirii talentului său. Astfel, cu ajutorul lor, antrenorul poate:         

  • să cunoască mai bine copilul şi  să găsească astfel cele mai bune mijloace pentru a interveni în formarea sa.
  • să asigure coexistenţa celor trei preocupări de bază ai copiilor: şcoala, distracţiile şi activităţile sportive.
  • să elaboreze – pe această bază un program de antrenament şi de competiţii  adecvat.

Din păcate,  reputaţia  recreativă a jocului de şah face pe unii părinţi să limiteze pasiunea copiilor lor la o simplă distracţie, care nu merită prea multă atenţie şi investiţie.La polul opus, găsim alţii care  profită de  autoritatea parentală pentru a se erija în mari «specialişti». Astfel, de fiecare dată când  îşi însoţesc micii lor genii la concursuri, ei trăiesc cu intensitate partidele jucate  şi – prin prezenţa, atitudinile şi reacţiile lor – devin principalii responsabili ai tensiunii suportate de progeniturile lor. Pe de altă parte, înarmaţi cu cunoştinţe din alte domenii sau de fraze culese pe ici –  colo, ei îşi permit să împrâştie tot felul de sfaturi, care pot fi valabile în toate circumstanţele dar care nu rezolvă practic nici o problemă concretă. Asemenea părinţi ajung astfel să denatureze rezultatele, să frâneze pasiunile chiar să ruineze vocaţia propriilor copii, care ar putea astfel să abandoneze şahul sau să se piardă în marea masă a amatorilor fără iluzii.

Din contra, atunci când este bine canalizată, o bună ambianţă familiară poate juca un rol important în formarea unui tânăr jucător de şah. În unele familii există chiar o adevărată «tradiţie şahistă», cum ar fi, de exemplu:

  • în casa tânărului Paul-Charles Morphy (1837-1884), toată lumea juca şah: tatăl său Alonso, unchii  Ernest Morphy şi Charles Carpentier, bunicul Josef Carpentier.
  • în familia  Paulsen, erau mai multi jucători de şah, dintre care cei mai cunoscuţi: Ludwig-Louis (1833-1891) şi Wilfried (1828-1901), sora lor Amalia Lellmann (1831-1869).
  • familia Polgar cu  tatăl Laszlo şi cele trei fiice mari maestre: Szusza (1969), Judith (1976) şi Sofia (1974)
  • în România, am cunoscut bine familia Foişor, cu  cuplul Christina-Adela (1967) şi Ovidiu-Doru (1959) precum şi cele două fiice Sabina-Francesca (1989) şi Mihaela-Veronica (1994).
  • în Franţa, sunt cunoscuţi fraţii  Louis (1957), Daniel (1959) şi Jean-Luc (1961),  sora lor Céline (1954) şi părinţii lor campioni  Michel şi Jacqueline Roos etc.
  • apoi avem o mulţime de fraţi-jucători de şah: Wilfried (1828-1901) şi Ludwig-Louis (1833-1891) Paulsen,  Max (1845-după 1882) şi Bernhard (1853-1931) Flessig, Jonathan-Berthold (1860-1928) şi Emmanuel (1868-1941) Lasker, Paul F.(1887-1938) şi Hans (1889-1975) Johner, Endre (1901-1944) şi Lajos (1903-1975) Steiner,   Achilles (1903-1943) şi Paulino (1905-1982) Frydman, Mikhaïl (1900-1943) şi Vladimir (1904- 1993) Makogonov, Donald (1930-1976) şi Robert (1928) Byrne, Lajos (1937) şi Ferencz (1943) Portisch, Jan (1943) şi Andrzej (1939) Adamski, Anton-Peter (1948) şi Jan H.(1951) Timman, Paul (1960) şi Jay (1961) Whitehead,  Sébastien (1978), Jean-Noël (1981) şi Vincent (1984) Riff etc.
  • şi de surori-jucătoare de şah: Vera (1906-1944) şi Olga (1908-1944) Menchik, Alisa şi Mirjana Maric (1970),  Basanti (1961), Jaishree (1962) şi Rohini (1963) Khadilkar, Nadejda (1985) şi Tatiana (1986) Kosintseva,  Zeinab (1983),  Turkan (1989) şi fratele lor Shakhriyar (1985) Mammedyarov   etc. surorile Szusza (1969), Judith (1976) şi Sofia (1974)  Polgar,
  • tatăl şi fiu: Milan (1885-1962) şi Milan-jr.(1909-1980) Vidmar,  Mihail (1911-1987) şi Mihail- jr.(1932) Yudovici, Frantisek (1933) şi Pavel (1993) Blatny etc.
  • tatăl  Serghei (1910-1942) Belavenets şi  fiica sa Ludmila (1940), mama Olga Rubţova (1909-1994) şi fiica ei Elena Fatalibekova (1947),  mama  Jovanka (1910-1972) şi  fiul Dragoljub (1942) Velimirovic  etc.

Dacă acceptăm ideea  talentului nativ pentru şah şi, de aici, apariţia ciclică a copiilor supradotaţi, putem presupune că există şi o lege sociologică care regizează formarea în timp a marilor campioni. O analiză făcută mai demult de maestrul şi compozitorul Paul Joiţa (1937-2000) ne arată că există două căi de apariţie  a marilor jucători:

  • regenerările din vârful piramidei şahiste ca un fenomen  continu, determinat de baza sa de masă şi dând naştere la  generaţii  de jucători de extra clasă.
  • în pofida lărgirii continue a bazei, evoluţia jucătorilor spre performanţă poate avea un caracter discontinu, creând astfel  un val de supercampioni.

Durata unei generaţii sau a unui val varie între 7-8 ani, cu o sincronizare şi o intercondiţionare a  naţionalului cu internaţionalul. Valoarea acestor adevărate  «asalturi  grupate» este condiţionată de două mari criterii:

  • existenţa unor anumite  raporturi de prietenie, de frecventare, de antrenamente comune chiar de  rivalităţi între jucători de aceeaşi vârstă, de echipă sau de club.
  • selecţia  permanentă pe criterii de valoare, de Elo şi de rezultate, ceea ce aduce forţat o limitare a locurilor în tot felul de  competiţii  importante.

Alternativa strategică pe care responsabilii la nivel  naţional o pot lua în consideraţie  este deci:

  • să ia toate măsurile necesare pentru a înlesni  aceste tendinţe naturale şi a face tot posibilul pentru a susţine o generaţie întreagă de jucători puternici.
  • ori să încerce accelerarea unei anumite perioade de tranziţie – care se dovedeşte mai puţin productivà – şi săşi orienteze toate eforturile pentru dezvoltarea   generaţiei  următoare, considerată mai bună.

După această mică digresiune, să continuăm parcursul  tânărului nostru talent. Să presupunem că el continuă să se antreneze, să participe la concursuri şi să-şi îmbunătăţească Elo-ul. Dar, imediat ce va suferi un rezultat catastrofic sau va avea un an competiţional mai slab, că tot «clanul» său să intre în panică: adevărul este că micul lor geniu a ajuns la un punct unde este incapabil să-şi gereze singur complexul mecanism al dezvoltării sale şahiste şi, pentru aceasta, va avea nevoie de un ajutor calificat.  Desigur, în asemenea clipe este tentant să recurgem la serviciile unui maestru sau mare maestru, deşi aceasta ar semăna mai mult cu ajutorul unui elev mai mare şi nu a unui profesor. Căci, prins de competiţiile sale, acesta nu va putea să se intereseze de protejatul său decât din când în când, eventual  pentru a analiza în comun partidele şi a lui transmite direct ceea ce el ar putea, mai mult ca probabil, să găsească şi în altă parte. Din contra, un bun antrenor ar putea să-i asigure toată pregătirea tehnică şi competiţională necesară, să-i aducă echilibrul formativ şi psihologic în toate momentele şi  aspectele tinerei sale cariere şahiste,  asigurându-i astfel un progres solid şi continu a nivelului său de joc şi a  rezultatelor sale.

Această colaborare poate să se manifeste pe trei mari direcţii:

1.- cunoaşterea elevului său prin:

– datele biografice revelatoare

– cunoaşterea structurii sale mentale şi psihologice.

– nivelul angajamentului personal

Mijloacele de investigaţie, de evaluare şi de control sunt: observarea, ancheta, convorbirea privată, fişa de lucru.

2. – a-şi ajuta elevul să se pregăteascà prin:

– asigurarea pregătirii tehnice necesare.

– analiza întregii sale activiăţi  competiţionale.

Factorii care pot provoca o încetinire sau o plafonare sunt legate de: caracteristicele individuale ale jucătorului, activitatea sa competiţională, procesul de antrenament.

3.- a-l asista din punct de vedere metodologic prin:

– urmărirea concordanţei dintre principiile adoptate şi metodele utilizate.

– a veghea la îmbunătăţirea continuă a metodelor.

– a asigura analiza stiinţifică a schimbărilor din evoluţia jucătorului.

1. Intâi şi întâi, trebuie să ne cunoaştem bine elevul pentru a putea găsi cele mai bune soluţii la problemele sale. Aceasta poate să se facă prin:

1a- cunoaşterea datelor sale biografice revelatoare, nivelul talentului său, gradul de cultură generală, predispoziţiile pentru a învăţa şi studia,  capacitatea de a interpreta şi  fixa  informaţiile etc.

1b-  structura sa mentală şi psihologică înglobând:

  • obişnuinţa de a-şi coordona şi controla jocul, de a-şi   planifica şi organiza întreaga activite.
  • perspicacitatea de a remarca diferitele modele şi situaţii pe care le-ar putea integra.
  • arta de a  emite  judecăţi, de a efectua  analize, de a sintetiza  ideile.
  • nivelul imaginaţiei sale cu rezultanta sa – creativitatea.
  • capacitatea de a  mânui cu abilitate  conflictele sale interioare când este vorba de : a renunţa – a rezista,  a agresa – a se apăra, a risca – a consolida, a demoli – a reconstrui  etc.
  • fermitatea în  urmărirea opţiunilor şi a deciziilor luate, rămănând în acelaş timp el însuşi.
  • încrederea în propriile forţe, concretizată într-o bună stabilitate emoţională, o abordare realistă şi obiectivă,  capacitatea da a învăţa din propriile greşeli etc.

1c)- angajamentul personal vizând o atitudine ultraperfectionistă :

  • un angajament total, atât în pregătire,  la tablă cât şi după concurs.
  • perseverenţă şi combativitate pentru a  rezista, pentru a căuta resurse şi de a continua pănă la capăt fără a se descuraja.
  • analiza  permanentă a partidelor şi a competiţiilor sale  în vederea detectării  deficienţelor şi a luării  măsurilor  de ameliorare cele mai adecvate.
  • filozofie pozitivistă a luptei şahiste cu  obiectivele sale de perfecţionare continuă, atât imediat cât şi în mijlociu şi lung  termen.

Buna înţelegere între antrenor şi jucătorul său  permite  să controlăm mai bine dinamica progresării, să depistăm  eventualele dificultăţi şi să stabilim  măsurile de redresare care se impun. De partea sa, antrenorul dispune de câteva mijloace de investigaţie, de evaluare şi de control, după cu urmează:

Observarea atentă şi sistematică tinde să cadreze cât mai precis personalitatea şi activitatea şahistă a jucătorului.  Pentru a putea realiza o observare fiabilă, trebuie, pe de o parte, ca jucătorul să poată să se manifeste într-un mod natural şi spontan iar, pe de altă parte, ca antrenorul să fie   obiectiv şi imparţial, să combine  situaţiile cele mai variate,  care să fie completate  şi de alte mijloace. Pe măsură ce observaţiile se strâng, va trebui sà le  apreciem şi să le interpretăm pentru a ne putea  fixa alte obiective de observare  sau de a merge şi mai departe în cunoaşterea jucătorului.

Ancheta reprezintă o metodă consultativă prin care putem chestiona, familia, prietenii sau coechipierii jucătorului. Astfel, putem sonda popularitatea  jucătorului, cunoaşte părerile privind selecţia pentru o anumită competiţie sau echipă, pentru a-şi confrunta  ideile asupra  tehnicii sau  stilul de joc a  colegilor lor  etc.  Atunci când este vorba de discuţii  serioase şi directe,  este indispensabil de a le duce  individual. Convorbirea privată este deci un faţă-în-faţă amical antrenor – jucător, efectuat la un moment bine ales, al cărui scop este de a culege informaţii  verbale asupra  opiniilor şi convingerilor, a preferinţelor şi a  punctelor de interes, a  atitudinelor şi a luărilor de poziţii pe subiectele cele mai variate. Orice discuţie trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de încredere şi cât mai natural posibil iar răspunsurile să fie înregistrate în mod fidel.  Având în vedere că jucătorii de şah sunt în general persoane sensibile şi suspicioase,  antrenorul  trebuie să se obosească mult pentru a obţine cea mai micà informaţie apoi, să fie atent ca totul să rămână între patru ochi şi, în fine, să nu  servească decât spre binele elevului său.

Pentru o mai bună eficacitate,  este de dorit ca antrenorul să combine toate aceste metode cu  un comportament  discret şi diferenţiat, în vederea stabilirii  unui diagnostic fin şi profund al elevului său. Aceasta îl va ajuta la confecţionarea unei fişe de muncă care ar putea conţine rubricile următoare:

  • informaţii  identitare  sportive, date  biografice, probleme şi starea de sănătate etc.
  • principalele rezultate obţinute şi explicaţiile lor.
  • observaţii asupra specificului personalităţii jucătorului: temperament, aptitudini, interese, trebuinţe etc.
  • remarci asupra dezvoltării particularităţilor de caracter: motivaţie,  voinţă, dorinţa de a studia şi de a se ameliora,  angajament în competiţii etc.
  • aprecieri asupra unor importante procese  psiho-şahiste cum ar fi: percepţia, concentrarea,  memoria, gândirea,  voinţa etc.
  • obiective şi direcţii  de muncă pentru viitor.

2. Apoi, pentru a-şi ajuta elevul să se pregătească  în scopul de a deveni un jucător puternic complet, antrenorul poate lua în consideraţie două mari direcţii de muncă:

2a- asigurarea pregătirii sale tehnice  în cele trei stadii ale  partidei.

Atunci când un antrenor ia în primire un tânăr talentat, el trebuie întâi să-i stabilească un mic inventar în ceea ce priveşte: repertoriul său de deschidere,  maniera sa de a juca,  nivelul  tehnicii sale şi, eventual,  deficienţele de remediat.  Munca propriu zisă a antrenorului constă în a-l dota, încetul cu încetul, cu o bază solidă la nivelul său de joc şi de înţelegere şahistă, atât la nivelul etapelor cât  şi a partidei întregi.

Astfel, la nivelul  deschiderilor, el trebuie să ajungă să stăpănească o arie largă de modalităţi de dezvoltare, să înţeleagă de o manieră concretă şi diferenţiată subtilele mecanisme ale sistemelor utilizate, pe care să le  transforme  în strategii de luptă adaptate stilului său de joc. Cum fiecare deschidere, sistem sau variantă poate avea propria sa specificitate şi să pună în aplicare  idei şi planuri distincte,  este primordial să-i facem să avanseze mereu înţelegerea sa  asupra primei părţi a partidei, să-i aprofunzim cunostinţele teoretice şi să-i perfecţionăm astfel repertoriul de deschidere. Principalele probleme de evitat aici sunt:

  • de a nu se amăgi cu iluzia că se poate juca după principii universal valabile şi aplicabile în toate situaţiile sau, din contra, că este absolut indispensabil de a cunoaşte în detaliu analizele concrete ale tuturor deschiderilor  existente.
  • de a încerca să joace deschiderea numai cu talentul său de improvizator sau, din contra, să se atace la un mare număr de deschideri şi analize, fără a reuşi să le situeze şi să le  diferenţieze în raport cu eficacitatea lor în cadrul stilului său de joc.
  • de a crede că antrenorul  i-ar  putea pune mereu  la dispoziţie analize  «câştigătoare» sau, pur şi simplu, să-i transmită propriul său repertoriu de deschideri.  Si chiar dacă antrenorul  i-ar propune din când în când nişte idei semipreparate, este treaba jucătorului de a le aprofunda, de a decide de locul şi de eficacitatea lor şi, în ultima instanţă, de a le pune în practică.

Pentru jocul de mijloc, trebuie să ne ferim să analizăm  orice ne cade sub mână, fără relaţie directă cu  repertoriul său de deschideri ci să aprofunzim mai degrabă strategiile de trecere  deschidere- joc de mijloc şi să analizăm  poziţiile tipice care decurg din variantele jucate. Apoi, trebuie continuată perfecţionarea  în domeniul strategiei, a tacticii şi a tehnicii şahiste şi, mai ales, să ne antrenăm în analiza  poziţiilor pentru putea ajunge:

  • l        să apreciem corect  poziţiile relevându-le caracteristicile.
  • l        să trasăm  planurile  de joc în concordanţă cu  structura şi raportul dinamic al forţelor existente pe tablă.
  • l        să sesizăm mutările tactice, combinaţiile şi alte operaţii,  apreciind  consecinţele lor.
  • l        să anticipăm şi să calculăm  operaţiile proiectate.
  • l        să triem alternativele de joc şi să alegem cele mai bune soluţii.

Ideea progresivă a sfârşiturilor de partidă trebuie să permită jucătorului de a putea îmbina:

  • cunoştinţele sale  exacte, dintre care – în primul rând –  poziţiile fundamentale de fiecare  tip de final,
  • împreună cu forţa sa de joc, exprimată în capacitatea de a anticipa deznodământul final.
  • în scopul de a lupta  pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil în   poziţiile cele mai diverse: extrem de simplificate sau mai  complexe, cu avantaj material sau pozitional, infim sau suficient etc.

Şi, deşi se studiază în general toate aceste etape în mod separat, este totuşi de dorit să considerăm mereu partida de şah ca un tot unitar unde – pentru a juca bine – sunt necesare trei categorii de resurse:

  • cunoşţinte exacte din teoria deschiderilor şi a finalurilor, din  ansamblul  problemelor de ordin strategic şi tactic, din  poziţiile tipice şi combinaţiile clasice etc.
  • o anumită forţă de joc practic cuprinzând orice cunoştinţă învăţată, analizatà,  verificată şi gata să intre în luptă, ca şi experienţa trecutului combinată cu învăţămintele extrase din propriile partide.
  • o bună dotare «instrumentală» formată din  ansamblul  mijloacelor şi a capacităţilor cu care jucătorul studiază, se antrenează şi-şi execută «partitura» pe tabla de şah, dacă-i posibil, de fiecare dată mai bine decât înainte!

2b- analizarea întregii activităţi competitionale pe baza  proiectului de dezvoltare stabilit, după metodologia următoare:

  • de fixat întâi volumul şi calendarul competiţiilor pentru fiecare perioadă din programul de antrenament personalizat.
  • de determinat apoi locul turneului în programul de etapă, anual sau în cariera  jucătorului.
  • de examinat participarea la competiţii  legat de comportamentul în timpul  partidelor sau a turneului, chiar şi pe  perioade  mai întinse.
  • de văzut  cum ne-am  adaptat la diverşi factori variabili, specifice  diferitelor partide, adversari, competiţii şi  situaţii.
  • de analizat influenţa anumitor factori extraşahiste asupra  jocului său: climatul,  sezonul, ţara, organizarea, alimentaţia,  starea de sănătate, prieteniile, media etc.
  • de dezvoltat  capacitatea sa de analiză obiectivă a activităţii sale competiţionale, a luptei sportive, a valorii  adversarilor, a partidei jucate, a greşelilor comise etc.
  • de analizat  partidele jucate  pentru a stabili şi generaliza cauzele imperfecţiunilor, a lua măsurile necesare şi a finaliza  astfel  tot ceea ce  rămâne valabil sau necesită să fie revăzut.
  • de reliefat eficacitatea acţiunilor prealabil planificate pentru  a  putea  ameliora  rezultatele imediate şi a atinge  obiectivele de lung termen.

vvv

Această colaborare poate să se manifeste pe trei mari direcţii:

1.- cunoaşterea elevului său prin:

datele biografice revelatoare

cunoaşterea structurii sale mentale şi psihologice.

nivelul angajamentului personal

Mijloacele de investigaţie, de evaluare şi de control sunt: observarea, ancheta, convorbirea privată, fişa de lucru.

2. – a-şi ajuta elevul să se pregăteascà prin:

asigurarea pregătirii tehnice necesare.

analiza întregii sale activiăţi competiţionale.

 

Factorii care pot provoca o încetinire sau o plafonare sunt legate de: caracteristicele individuale ale jucătorului, activitatea sa competiţională, procesul de antrenament.

3.- a-l asista din punct de vedere metodologic prin:

urmărirea concordanţei dintre principiile adoptate şi metodele utilizate.

a veghea la îmbunătăţirea continuă a metodelor.

a asigura analiza stiinţifică a schimbărilor din evoluţia jucătorului.

 

1. Intâi şi întâi, trebuie să ne cunoaştem bine elevul pentru a putea găsi cele mai bune soluţii la problemele sale. Aceasta poate să se facă prin:

1a- cunoaşterea datelor sale biografice revelatoare, nivelul talentului său, gradul de cultură generală, predispoziţiile pentru a învăţa şi studia,  capacitatea de a interpreta şi  fixa  informaţiile etc.

1b-  structura sa mentală şi psihologică înglobând:

l obişnuinţa de a-şi coordona şi controla jocul, de a-şi   planifica şi organiza întreaga activite.

l perspicacitatea de a remarca diferitele modele şi situaţii pe care le-ar putea integra.

l arta de a  emite  judecăţi, de a efectua  analize, de a sintetiza  ideile.

l nivelul imaginaţiei sale cu rezultanta sa creativitatea.

l capacitatea de a  mânui cu abilitate  conflictele sale interioare când este vorba de : a renunţa a rezista,  a agresa a se apăra, a risca a consolida, a demoli a reconstrui  etc.

l fermitatea în  urmărirea opţiunilor şi a deciziilor luate, rămănând în acelaş timp el însuşi.

l încrederea în propriile forţe, concretizată într-o bună stabilitate emoţională, o abordare realistă şi obiectivă,  capacitatea da a învăţa din propriile greşeli etc.

1c)- angajamentul personal vizând o atitudine ultraperfectionistă :

l un angajament total, atât în pregătire,  la tablă cât şi după concurs.

l perseverenţă şi combativitate pentru a  rezista, pentru a căuta resurse şi de a continua pănă la capăt fără a se descuraja.

l analiza  permanentă a partidelor şi a competiţiilor sale  în vederea detectării  deficienţelor şi a luării  măsurilor  de ameliorare cele mai adecvate.

l o filozofie pozitivistă a luptei şahiste cu  obiectivele sale de perfecţionare continuă, atât imediat cât şi în mijlociu şi lung  termen.

Buna înţelegere între antrenor şi jucătorul său  permite  să controlăm mai bine dinamica progresării, să depistăm  eventualele dificultăţi şi să stabilim  măsurile de redresare care se impun. De partea sa, antrenorul dispune de câteva mijloace de investigaţie, de evaluare şi de control, după cu urmează:

Observarea atentă şi sistematică tinde să cadreze cât mai precis personalitatea şi activitatea şahistă a jucătorului.  Pentru a putea realiza o observare fiabilă, trebuie, pe de o parte, ca jucătorul să poată să se manifeste într-un mod natural şi spontan iar, pe de altă parte, ca antrenorul să fie   obiectiv şi imparţial, să combine  situaţiile cele mai variate,  care să fie completate şi de alte mijloace. Pe măsură ce observaţiile se strâng, va trebui sà le  apreciem şi să le interpretăm pentru a ne putea  fixa alte obiective de observare  sau de a merge şi mai departe în cunoaşterea jucătorului.

Ancheta reprezintă o metodă consultativă prin care putem chestiona, familia, prietenii sau coechipierii jucătorului. Astfel, putem sonda popularitatea  jucătorului, cunoaşte părerile privind selecţia pentru o anumită competiţie sau echipă, pentru a-şi confrunta  ideile asupra  tehnicii sau  stilul de joc a  colegilor lor  etc.                                                                                                                                                    .     Atunci când este vorba de discuţii  serioase şi directe,  este indispensabil de a le duce  individual. Convorbirea privată este deci un faţă-în-faţă amical antrenor jucător, efectuat la un moment bine ales, al cărui scop este de a culege informaţii  verbale asupra  opiniilor şi convingerilor, a preferinţelor şi a  punctelor de interes, a  atitudinelor şi a luărilor de poziţii pe subiectele cele mai variate. Orice discuţie trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de încredere şi cât mai natural posibil iar răspunsurile să fie înregistrate în mod fidel.  Având în vedere că jucătorii de şah sunt în general persoane sensibile şi suspicioase,  antrenorul  trebuie să se obosească mult pentru a obţine cea mai micà informaţie apoi, să fie atent ca totul să rămână între patru ochi şi, în fine, să nu  servească decât spre binele elevului său.

Pentru o mai bună eficacitate,  este de dorit ca antrenorul să combine toate aceste metode cu  un comportament  discret şi diferenţiat, în vederea stabilirii  unui diagnostic fin şi profund al elevului său. Aceasta îl va ajuta la confecţionarea unei fişe de muncă care ar putea conţine rubricile următoare:

l informaţii  identitare  sportive, date  biografice, probleme şi starea de sănătate etc.

l principalele rezultate obţinute şi explicaţiile lor.

l observaţii asupra specificului personalităţii jucătorului: temperament, aptitudini, interese, trebuinţe etc.

l remarci asupra dezvoltării particularităţilor de caracter: motivaţie,  voinţă, dorinţa de a studia şi de a se ameliora,  angajament în competiţii etc.

l aprecieri asupra unor importante procese  psihoşahiste cum ar fi: percepţia, concentrarea,  memoria, gândirea,  voinţa etc.

l obiective şi direcţii  de muncă pentru viitor.

 

2. Apoi, pentru a-şi ajuta elevul să se pregătească  în scopul de a                          deveni un jucător puternic complet, antrenorul poate lua în consideraţie două mari direcţii de muncă:

2a- asigurarea pregătirii sale tehnice  în cele trei stadii ale  partidei.

Atunci când un antrenor ia în primire un tânăr talentat, el trebuie întâi să-i stabilească un mic inventar în ceea ce priveşte: repertoriul său de deschidere,  maniera sa de a juca,  nivelul  tehnicii sale şi, eventual,  deficienţele de remediat.  Munca propriu zisă a antrenorului constă în a-l dota, încetul cu încetul, cu o bază solidă la nivelul său de joc şi de înţelegere şahistă, atât la nivelul etapelor cât şi a partidei întregi.

Astfel, la nivelul  deschiderilor, el trebuie să ajungă să stăpănească o arie largă de modalităţi de dezvoltare, să înţeleagă de o manieră concretă şi diferenţiată subtilele mecanisme ale sistemelor utilizate, pe care să le  transforme  în strategii de luptă adaptate stilului său de joc. Cum fiecare deschidere, sistem sau variantă poate avea propria sa specificitate şi să pună în aplicare  idei şi planuri distincte,  este primordial să-i facem să avanseze mereu înţelegerea sa  asupra primei părţi a partidei, să-i aprofunzim cunostinţele teoretice şi să-i perfecţionăm astfel repertoriul de deschidere. Principalele probleme de evitat aici sunt:

l de a nu se amăgi cu iluzia că se poate juca după principii universal valabile şi aplicabile în toate situaţiile sau, din contra, că este absolut indispensabil de a cunoaşte în detaliu analizele concrete ale tuturor deschiderilor  existente.  

l de a încerca să joace deschiderea numai cu talentul său de improvizator sau, din contra, să se atace la un mare număr de deschideri şi analize, fără a reuşi să le situeze şi să le  diferenţieze în raport cu eficacitatea lor în cadrul stilului său de joc.

l de a crede că antrenorul  i-ar  putea pune mereu  la dispoziţie analize  «câştigătoare» sau, pur şi simplu, să-i transmită propriul său repertoriu de deschideri.  Si chiar dacă antrenorul  i-ar propune din când în când nişte idei semipreparate, este treaba jucătorului de a le aprofunda, de a decide de locul şi de eficacitatea lor şi, în ultima instanţă, de a le pune în practică.

Pentru jocul de mijloc, trebuie să ne ferim să analizăm  orice ne cade sub mână, fără relaţie directă cu  repertoriul său de deschideri ci să aprofunzim mai degrabă strategiile de trecere  deschiderejoc de mijloc şi să analizăm  poziţiile tipice care decurg din variantele jucate. Apoi, trebuie continuată perfecţionarea  în domeniul strategiei, a tacticii şi a tehnicii şahiste şi, mai ales, să ne antrenăm în analiza  poziţiilor pentru putea ajunge:

l să apreciem corect  poziţiile relevându-le caracteristicile.

l să trasăm  planurile  de joc în concordanţă cu  structura şi raportul dinamic al forţelor existente pe tablă.

l să sesizăm mutările tactice, combinaţiile şi alte operaţii,  apreciind  consecinţele lor.

l să anticipăm şi să calculăm  operaţiile proiectate.

l să triem alternativele de joc şi să alegem cele mai bune soluţii.

Ideea progresivă a sfârşiturilor de partidă trebuie să permită jucătorului de a putea îmbina:

l cunoştinţele sale  exacte, dintre care – în primul rând –  poziţiile fundamentale de fiecare  tip de final,

l împreună cu forţa sa de joc, exprimată în capacitatea de a anticipa deznodământul final.

l în scopul de a lupta  pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil în   poziţiile cele mai diverse: extrem de simplificate sau mai  complexe, cu avantaj material sau pozitional, infim sau suficient etc.

Şi, deşi se studiază în general toate aceste etape în mod separat, este totuşi de dorit să considerăm mereu partida de şah ca un tot unitar unde – pentru a juca bine – sunt necesare trei categorii de resurse:

l cunoşţinte exacte din teoria deschiderilor şi a finalurilor, din  ansamblul  problemelor de ordin strategic şi tactic, din  poziţiile tipice şi combinaţiile clasice etc.     

l o anumită forţă de joc practic cuprinzând orice cunoştinţă învăţată, analizatà,  verificată şi gata să intre în luptă, ca şi experienţa trecutului combinată cu învăţămintele extrase din propriile partide.

l o bună dotare «instrumentală» formată din  ansamblul  mijloacelor şi a capacităţilor cu care jucătorul studiază, se antrenează şi-şi execută «partitura» pe tabla de şah, dacă-i posibil, de fiecare dată mai bine decât înainte!

2b- analizarea întregii activităţi competitionale pe baza  proiectului de dezvoltare stabilit, după metodologia următoare:

 

l de fixat întâi volumul şi calendarul competiţiilor pentru fiecare perioadă din programul de antrenament personalizat.

l de determinat apoi locul turneului în programul de etapă, anual sau în cariera  jucătorului.

l de examinat participarea la competiţii  legat de comportamentul în timpul  partidelor sau a turneului, chiar şi pe  perioade  mai întinse.

l de văzut  cum ne-am  adaptat la diverşi factori variabili, specifice  diferitelor partide, adversari, competiţii şi  situaţii.

l de analizat influenţa anumitor factori extraşahiste asupra  jocului său: climatul,  sezonul, ţara, organizarea, alimentaţia,  starea de sănătate, prieteniile, media etc.

l de dezvoltat  capacitatea sa de analiză obiectivă a activităţii sale competiţionale, a luptei sportive, a valorii  adversarilor, a partidei jucate, a greşelilor comise etc.

l de analizat  partidele jucate  pentru a stabili şi generaliza cauzele imperfecţiunilor, a lua măsurile necesare şi a finaliza  astfel  tot ceea ce  rămâne valabil sau necesită să fie revăzut.

l de reliefat eficacitatea acţiunilor prealabil planificate pentru  a  putea  ameliora  rezultatele imediate şi a atinge  obiectivele de lung termen.

9 răspunsuri to “Probleme de metodologie în formarea jucătorilor de şah (45)”

  1. Daca ar putea vota profanii, eu as da acestui serial, nota 9.

    p.s. Dl. Vaisman, ne-ati rugat sa ne spunem parerea asupra unei chestiuni. O sa incerc ceva, atat cat pot.
    In primul rand, vreau sa va multumesc pentru destule idei, pe care nici nu le banuiam ca ar exista, pentru alte idei care mi s-au confirmat si cu aceasta ocazie, dar mai ales pentru modul in care ati explicat principiile sahului, privite dintr-o viziune foarte tehnica. Si va multumesc pe aceasta cale.
    In al doilea rand, vreau sa-mi exprim nedumerirea mea fata de atitudinea domniei voastre, referitoare la alti promotori ale acelorasi principii sahiste.
    In concluzie, va apreciez munca deosebita pe care o depuneti pentru a intelege mai usor acest fermecator joc, dar cu rugamintea de a vedea ca mai exista si alte „orizonturi”.
    Va stimez,
    Nicolae Jeltopop

  2. ovidiu_3003 said

    Dl Vaisman se pricepe bine la fenomen …In Romanika insa mai e o problema …saracia.Nu am cum sa lupt impotriva ei .E bine cand stai intr o tara cum e Franta a patra putere mondiala nu prea ai problemele de aici .Domnule Vaisman cea mai buna mutarte a dvs a fost cand v ati stabilit in France .

  3. Multumesc celor doi comentatori pentru interventiile lor si as dori sà le spun càteva cuvinte.
    Sunt cu totul de acord cu Dl.Nicu Valahu cà -dupà câte am înteles- fiecare trebuie sà se descurce în situatia concretà a regimului sàu social. Dar nu cred cà asta trebuie sà împiedice un antrenor sà se perfectioneze!
    Dragà Dle Ovidiu 3003, crede-mà cà dupà 26 de ani de „paradis francez”, am trecut si eu prin nenumàrate momente când nici „cea mai bunà mutare” n-a fost deloc câstigàtoare. Sàràcia (si bogàtia) este peste tot: dacà tinem bine cont de raportul dintre câstiguri(care scad) si cheltuieli (care se màresc mereu) – cu totul si cu totul diferite în tàrile noastre – si aici sunt multi someri, oameni care n-au locuintà si chiar care n-au ce mânca!

  4. Cristi (Cristian1969) said

    Va salut, domnule Vaisman!
    Cartea dumneavoastra „O idee strabate deschiderile” a fost prima mea carte de sah. A ajuns fara coperti si fara ultimul capitol din cauza prea desei folosiri si pentru ca o data mama, exasperata ca petreceam prea mult timp cu sahul, mi-a aruncat-o si s-a rupt. Din fericire, acum cativa ani, am gasit un exemplar in buna stare si l-am cumparat de la domnul Pessi. Acea carte a facut printre altele ca sahul sa devina principalul meu hobby. Va multumesc ca ati scris-o.
    Multa sanatate si numai bine,
    Cristi Niculescu

  5. D-le Cristian Niculescu,
    Multumesc pentru frumoasele aprecieri! Dacà, din întâmplare, citesti rândurile mele, comunicà-mi adresa d-tale postalà la e-mailul meu volodia.vaisman@yahoo.fr Pe curând!

  6. D-le Cristian Niculescu,
    Multumesc pentru frumoasele aprecieri! Dacà, din întâmplare, citesti rândurile mele, comunicà-mi adresa d-tale postalà la e-mailul meu volodia.vaisman@yahoo.fr Pe curând!

  7. CID said

    Cartea aceea (O idee strabate deschiderile),a fost,este si va fi foarte buna.Am cunoscut chiar o junioara a carei singura pregatire,in afara de antrenamentele de la club,era sa puna zilnic o minim o partida din acea carte.A ajuns CM si era considerata printre cele mai bune din tara la categoria ei de varsta,o reala speranta a sahului prahovean.E adevarat ca o antrena dl. Butnaru,care in perioada aceea a scos nenumarate medaliate la junioare.
    Cine isi mai aminteste de frumoasa Gina Miloiu ?
    Eeeee,dar unde sunt zapezile de altadata….

  8. vangel petre said

    la familii sahiste nu trebuie uitat familia Vajda
    Levente e Campion Mondial la 16 ani,iar Szidonia Campiona Europeana de Junioara nu-mi amintesc la ce virsta

  9. ovidiu_3003 said

    Da domnule Vaisman aveti dreptate ca saracie este peste tot desi in alte forme.Eu ma refeream din punct de vedere sahist ca e mai bine sa fii in Franta decat in Romania.In Franta vin sahisti puternici din fostul spatiu sovietic pentru ca sa joace .Ai cu cine iti testa elevii.Plus ca are jucatori peste 2700 pe care ii poti da ca exemplu cand gasesti un copil care promite .Oricum dvs stiti mai bine ,mi am dat si eu cu parerea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s