Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Hagi al şahului este ploieştean

Posted by ceausescuiulian on March 8, 2013

Interviu de Nini Nini Hristodorescu publicat in 02.01.2013  pe http://fairplaydeprahova.altphel.ro/hagi-al-sahului-este-ploiestean/

Marele Maestru la şah Florin Gheorghiu s-a născut la 4 aprilie 1944, în Bucureşti. A fost elev al Liceului „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti şi junior al Clubului Sportiv Petrolul. Fiind format în atmosfera şahistă a Ploieştilor, îl putem considera conorăşan. A fost cel mai tânăr campion naţional, primul român campion mondial de juniori (1963), primul român Maestru Internaţional (în 1963) şi Mare Maestru (1965). A fost multiplu campion naţional şi câştigător al multor turnee internaţionale de prim rang. Pe înţelesul celor care mănâncă fotbal pe pâine, a fost un Hagi (sau Dobrin) al şahului românesc.
Din păcate, în ultima vreme trăieşte o mare tristeţe, provocată de pierderea unei fiinţe dragi – soţia sa. După câteva luni de amânări – fireşti, având în vedere depresia pe care o traversează – mi-a răspuns cu amabilitate întrebărilor. Îi mulţumesc încă o dată.

Ce activităţi şahiste mai are Florin Gheorghiu?

În ultima vreme, n-am mai jucat decât meciuri pe echipe şi numai în străinătate; în rest, am dat câte o lecţie particulară sau am jucat diverse simultane. În turnee am jucat foarte rar, de vreo 10-15 ani, tot în afara României. În ţară, nu am mai jucat deloc.

Acum 52 de ani, un elev de 16 ani din Ploieşti uimea lumea şahistă, câştigând Campionatul Naţional. La ultima partidă, cea decisivă, cu Victor Ciocâltea, interesul spectatorilor a fost atât de mare, încât aula Bibliotecii Universitare s-a dovedit neîncăpătoare, iar organizatorii au fost nevoiţi să scoată o tablă de demonstraţii în stradă, o mare de oameni urmărind astfel partida. Aţi fost primul român campion mondial de juniori şi primul român Mare Maestru Internaţional. Sunteţi mulţumit de cariera dumneavoastră?

În linii mari aş putea spune că sunt mulţumit… sunt mulţumit, cu mâna pe Biblie. Au fost şi unele minusuri. În primul rând, din cauza lipsei de experienţă din anul în care am jucat primul Campionat Mondial de Juniori, am ratat ocazia unică să fiu singurul Mare Maestru din istorie care ar fi câştigat de două ori titlul de campion mondial de juniori; dacă câştigam şi în 1961, lucrul acesta s-ar fi întâmplat, dar atunci, am ratat de puţin, am ieşit vicecampion mondial şi am reuşit să devin campion numai doi ani mai târziu. Asta a fost prima mare ratare. După aceea, am ratat de foarte puţin calificarea în meciurile candidaţilor. Cea mai mare ocazie am avut-o la Riga în 1979, când am pierdut în mod cu totul curios la un jucător care a ieşit penultimul în turneul respectiv şi în faţa căruia am câştigat, după aceea, de vreo patru, cinci ori, dar nu mai avea importanţă, bineînţeles. La Riga am pierdut din cauza grabei, în sfârşit, e foarte greu de explicat. Îmi mai pare rău cu n-am ieşit cu echipa naţională decât o dată pe locul patru şi încă o dată pe locul cinci, la Olimpiadă. Bine, nu doar din cauza mea, nu am luat medalia de bronz. Cea mai mare ocazie a fost la Olimpiada de la Buenos Aires, din 1979 şi în ’84, la Salonic. În fine, se întâmplă… după atâta timp, e uşor să scuzi greşelile.
Dar cel mai mare regret e faptul că n-am reuşit să devin campion mondial de seniori. Numai că, exact în perioada mea de vârf, exista Bobby Fischer, care a fost cel mai mare jucător din toate timpurile, după părerea mea, aşa că lucrul ăsta era aproape imposibil. Legat de activitatea proprie, mai am două mari regrete, faţă de două întâmplări care, probabil, mi-ar fi schimbat complet cariera. După prima noastră partidă pe care am jucat-o la Monte Carlo – şi, practic, ultima, din păcate – cu marele maestru Mihail Botvinnik, creatorul şcolii sovietice de şah, şi după victoria mea la Fischer de la Havana, din 1966, Botvinnik mi-a propus să-mi fie antrenor, considerându-mă unul din tinerii cei mai talentaţi din lume. Din păcate, federaţia română a refuzat, din motive financiare. Alt regret este acela că, după a doua noastră partidă din Iugoslavia, remiză, după 12 ore de joc şi trei întreruperi, Fischer mi-a propus să facă un meci cu mine la Bucureşti, în orice fel de condiţii. Am propus o sumă de bani federaţiei, menţionând că eu voi juca, practic, fără onorariu. Vă daţi seama ce ar fi fost dacă venea Fischer aici… s-ar fi umplut un stadion. Din nou, federaţia a refuzat şi meciul nu s-a realizat.

Care a fost momentul de vârf al carierei?

Au fost mai multe. Sigur, partidele cu Fischer şi întâlnirile cu toţi campionii mondiali ai vremii. Cred că am fost singurul jucător din lume care am avut şansa să mă întâlnesc la masa de joc cu o serie de Mari Maeştri extraordinari care au fost campioni mondiali în perioada respectivă, începând cu Botvinnik şi terminând cu Kramnic… ultimii au fost Karpov, Kasparov şi Kramnic. În general, rezultatele în faţa lor au fost bune. Sigur, poate am pierdut un pic mai mult, decât am câştigat, dar pot să spun că una peste alta, rezultatele au fost mulţumitoare. Un alt varf – consider că am un adevarat record, anume, 14 participări la Olimpiadă, toate la prima masă. E o chestie care nu prea s-a întâmplat în istoria şahului; sunt foarte puţini Marii Maeştri care au jucat peste zece Olimpiade. Pe urmă, şirul de victorii dintre anii 1976-1982, când am fost pe locul opt în ierarhia mondială. Să fii in „top ten” în perioada respectivă nu era uşor. Eloul de atunci era comparabil cu un Elo actual de 2780, ceea ce vă daţi seama este cu totul extraordinar.

A contat în formarea dumneavoastră ca performer atmosfera şahistă a Ploieştilor?

Sigur că a contat, mai ales, ţinând cont că, pentru mine, consacrarea a venit la o vârstă fragedă şi m-au sprijinit toţi. La Petrolul, am fost ca într-o mică familie, toată lumea a avut grijă de mine şi a căutat să mă ajute, iar rezultatele s-au văzut. Indirect sprijinul s-a văzut prin dovezile de dragoste pe care le-au manifestat oamenii, marea majoritate din Ploieşti, în Piaţa Palatului, când am ieşit prima oară campion naţional.

Care dintre şahiştii români de astăzi vi se par cei mai talentaţi?

După părerea mea şi nu e numai părerea mea, probabil că Nisipeanu este cel mai îndreptăţit să aspire la titlul neoficial de urmaş al meu. Joacă foarte bine şi este un şahist care a progresat foarte mult în ultima vreme şi, dacă va continua tot în ritmul ăsta are să fie în elita şahului mondial. Dintre ceilalţi, ar mai fi Istrăţescu, Lupulescu şi încă vreo doi care nu sunt la acelaşi nivel, dar se apropie. În plus, doi, trei juniori care în ultima vreme au obţinut rezultate remarcabile. Nu-mi amintesc acum nume, dar ştiu că unul a ieşit campion european de juniori.

Vă mulţumesc pentru amabilitate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s