Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

100 de lucruri pe care trebuie să le faci în şah înainte de a fi prea târziu (3)

Posted by dan bujor pe Martie 24, 2016

Traducere după Tryfon Gavriel de Daniel Bujor

Aici puteti revedea – 100 de lucruri pe care trebuie să le faci în şah înainte de a fi prea târziu (2)

21.Joaca intr-un turneu Colosseum care tine toata noaptea!

hpim55841

Poţi face acest test de anduranţă. Vei vedea cât de bine poţi juca fără să dormi!

Fă-o: înainte de a nu mai avea rezistenţa pentru aşa ceva

22. Inventează o şmecherie genială dintr-o poziţie complet pierdută!

E imoral, dar frumos când învingi dintr-o poziţie complet pierdută. Exploatează relaxarea adversarului chiar atunci când acesta crede că jocul e complet decis în favoarea lui. Găseşte acea uimitoare resursă tactică ce-i expune regele la un atac fioros!

Fă-o: şi priveşte faţa adversarului după ce a pierdut

23. Joacă ” Şah în tandem!”-clotz (n.t. Este cunoscut sub mai multe nume, cum ar fi bughouse – casa de nebuni, în slang).

doros_horvath1

Şahul în tandem este o variantă de şah care crează dependenţă în care sunt implicaţi 4 jucători. Îţi alegi un partener care joacă cu culoarea opusă ţie. Când capturezi o piesă de-a adversarului, poţi să i-o dai partenerului tău, si vice-versa. El poate pune apoi piesa oriunde pe tablă! O variantă mai brutală este aceea în care şahurile sunt permise, astfel încât oamenii să poată pune piese pe tablă cu şah!

Fă-o: şi simte importanţa de a nu crea câmpuri slabe

24. Priveşte-l pe MM Speelman dansând!

speelman2

Nu există nimic ca această experienţă. Acest MM britanic are un stil unic de dans, care nu poate fi ratat!

Fă-o: şi simte o parte importantă a culturii britanice de şah

25. Joacă într-unul din turneele „fiecare joacă cu fiecare” organizate de MI Adam Raoof!

allplayall

Dacă nu te mai saturi de suplicii, şi ai un rating FIDE destul de mare, în loc să ai o vacanţă relaxantă, joacă într-un turneu super-puternic pentru a-ţi încerca norocul împotriva Maeştrilor Internaţionali!

Fă-o: şi trăieşte masochismul mental la cel mai înalt nivel

26. Joacă pe o scenă

kasparovsimultancorsica_teattru

Primele şase mese de şah activ ale batrânului George Goodwin erau aranjate pe o scenă. Să urci pe această scenă era foarte stimulativ. Puteai vedea întregul turneu de la înălţimea scenei, şi mulţimea îmbulzindu-se să vadă meciurile de pe scenă. Turneele organizate la Sutton aveau primele mese aranjate într-o împrejmuire, în care auzeai un fel de zumzet în momentul în care jucai acolo!

Fă-o: şi foloseşte acest imbold pentru a câştiga la şah

27. Câştigă campionatul clubului!

dobra_costica_stanga

Poate să îţi aducă o mare satisfacţie să câştigi campionatul propriului club!

Fă-o: şi nu uita să le reaminteşti tot timpul colegilor de club că i-ai bătut

28. Joacă în Campionatul Naţional!

playing-hall_h1

Campionatul Naţional este cel mai mare şi cel mai popular turneu din România, care combină şahul cu o parte socială importantă

Fă-o: şi bucură-te de independenţa unui weekend departe de prietena/ soţia ta

29. Creează-ţi propria lume avand ca tipar şahul!

house_chess

Computerul tău: Personalizează-ţi computerul pentru a avea efecte sonore legate de şah la primirea e-mail-urilor, precum şi wallpaper-ul şi screensaver-ul tot din şah! Foloseşte un browser pentru a căuta pe internet, dacă doreşti să faci acest lucru – „screensavers and desktop themes”!

Baia ta: Poţi, de asemenea, să îţi personalizezi baia cu o carte preferată, de exemplu, o carte esenţială de finaluri, care este uşor de urmărit pornind de la anumite diagrame!

rook_full

Munca ta: Tot aşa, poţi să-ţi faci munca mai distractivă, prin înfiinţarea unui club de şah la locul de muncă, făcând oamenii dependenţi de Playchess, şi având un jurnal al turneelor pe perete!

Maşina ta: Pe drumul spre locul de muncă, ai putea avea un joc de şah portabil în maşină în caz de ambuteiaj, şi îţi poţi lua un număr de circulaţie legat de şah, de exemplu, „D2-D4 CÂŞTIGĂ ”

Animalul favorit: Cheamă-ţi animalul favorit după un faimos jucător de şah, de exemplu, poţi începe să-l strigi Petrosian!

Telefonul mobil: Află de site-urile web care au activat WAP-ul, cum ar fi Chesscorner.com şi pune-le la Favorite!

Fă-o: şi lumea ta va fi mai apropiată de şah

30. Fă rocada după mutarea a patruzecea


Încalcă una din cele mai importante reguli pe care o ştie orice începător despre efectuarea rocadei devreme. Regele tău nu trebuie să fie ascuns devreme într-un loc sigur. În unele situaţii este posibil să reuşeşti să amâni cu succes rocada pentru mult timp, fără să pierzi groaznic.

Fă-o: şi trăieşte experienţa încălcării unei reguli de începător.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s