Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Povestile sahului (2): Elixirul tineretii sau tineretea fara batranete in sah

Posted by ceausescuiulian pe Iunie 9, 2016

Nelu Iancu scria la disparitia lui Viktor Korchnoi urmatoarele:

În această săptămână, „Viktor the Terrible” ne-a părăsit pentru o lume mai bună…
Personalităţi remarcabile din lumea şahului l-au omagiat pe marele dispărut.
Mi-a plăcut foarte mult un fragment din „My Great Predecessors”, vol. 5 unde Kasparov, în capitolul despre Kortschnoj, spune următoarele (tradus de pe site-ul ChessBase):

Mai târziu, el a regretat cu amărăciune că a pierdut o mare parte din timp în tinerețe, că el nu a fost învățat să joace în mod corect, de a lupta cu înverșunare pentru inițiativă:
„Mi-am dat seama că a trebuit să reînvăț, că jocul meu era presărat cu deficiențe și că eram în mod frecvent nefamiliarizat cu rudimentele unui mare maestru de șah. Aşa că mai bine de 10 ani, m-am străduit să stăpânesc aceste rudimente. În cele din urmă, atunci când la vârsta de peste 40 de ani, pe deplin înarmat cu cunoștințe și înțelegere despre șah, eram gata să lupt cu oricine pentru titlul de campion mondial, mi-am epuizat deja o mare parte din energia dată de Dumnezeu. Propriu-zis, de aceea nu am reușit să devin campion mondial…”

korchnoi_1982_in fata ambasadei

P&D Kings, London 1982. Korchnoi in fata London County Hall cu protestul si solicitarile normale de intregirea familiei sale.:Photo: Lars Grahn

Foarte instructivă această analiză retrospectivă.
Trebuie menţionat că pe lângă cele 2 meciuri pentru titlul mondial jucate împotriva lui Karpov în ‘78 şi ‘81, Viktor Lvovich a câştigat de 4 ori campionatul URSS (‘60, ‘62, ‘64/65 și ’70) şi a jucat 10 turnee ale candidaţilor (‘62, ‘68, ‘71, ‘74, ‘77, ‘80, ‘83, ‘85, ‘88 și ‘91). Cu adevărat impresionant!
Odihnească-se în pace.

Ca o concluzie, vorbele lui Kortschnoj de mai sus, îmi amintesc cât accent punea pe iniţiativă şi D-l Ghindă la şcoala de şah online „ProLogos”…

Aici puteti vizualiza Povestile sahului (1)

korchnoi

Adaptare dupa prefata scrisa de Genna Sosonko la cartile de Partide alese scrise de Viktor Korcinoi

kortchnoi_sosonko_80years

Gennadi Sosonko (Stanga) este considerat cel mai mare scriitor despre sah in viata, insa cartile lui s-au indreptat catre epoca trecuta a sahului sovietic si a maestrilor vremii

In istoria sahului avem sahisti celebri, cu nume cunoscute de iubitorii sportului mintii, desi ei nu au devenit niciodata campioni ai lumii . Unul dintre ei este Nimzovici, un altul Rubinstein, Tarrasch, Keres, Reti, Ivanchuk si lista poate continua cu foarte multe nume importante din lumea sahului. Nu este vreun criteriu dupa care am enumerat sahistii de mai sus. Insa ei sunt foarte multi si unul dintre ei este si Victor Korcinoi. El a jucat excelent meciurile pentru titlul mondial al lumii, a castigat multe concursuri importante ale vremii, la care participau cei mai puternici sahisti. Contributia sa la zestrea sahului, a fost una foarte importanta, cel putin la fel ca si a celor ce s-au situat in varful piramidei sahiste mondiale. Longevitatea sa sahista este una iesita din comun si nu cred ca exista similitudini prea multe in istoria sahului.

kortchnoi_sosonko_zurich20132013: Korcinoi la 82 de ani , alaturi de bunul sau prieten Gena Sosonko , in spate fiind sotia sa Petra  

Dupa incheierea unei partide, Victor nu se grabeste sa paraseasca sala de joc. El se muta de la o masa la alta, oprindu-se mai mult la pozitiile care-i atrag atentia. Ramane intr-o atitudine caracteristica, uneori balansandu-se dintr-o parte in alta si din cautatura sa indreptata spre tabla,  rapida ridicare si coborare a sprancenelor si intreaga sa expresie faciala, se poate urmari functionalitatea neintrerupta a creierului sau, ocupat cu analiza variantelor unei partide oarecare.

Korchnoy_simultan(Estonia,Narva,4.10.2009)

El a spus deseori : „Eu joc sah cu scopul de a demonstra tinerilor neexperimentati ca mai exista inca ceva ce pot invata de la mine…”

La concursul din orasul olandez Tilburg, in 1998, Korcinoi i-a dojenit pe cativa tineri mari maestri: ” De ce nu ai continuat jocul in acea pozitie? Aveai sanse. Era periculos? Atunci ar fi mai bine sa nu mai joci sah deloc, daca-l gasesti periculos…”

” Si dumneata, nu-ti este jena sa accepti remiza dupa o jumatate de ora, cu albul, impotriva lui Anand? Nu este interesant sa joci cu Anand? Ai in fiecare zi posibilitatea sa joci cu Anand? Ieri, impotriva lui Kramnik si eu am avut posibilitatea sa iau la ‘d5’ in Slava si bineinteles ca n-as fi pierdut, insa eu nu joc in acest mod si nu voi juca niciodata, in cazul in care cred ca exista o varianta care conduce la un avantaj. Chiar daca pozitia se dovedeste a fi primejdioasa si complicata. La urma urmei, ea este periculoasa pentru ambii jucatori…”

Atunci cand joaca sah, Korcinoi uita de toate. Tal povestea ca inaintea unei demonstratii de simultan la Havana, lui Korcinoi i-a fost adresata o rugamnte:

” Veti juca cu Che Guevara. El este un jucator destul de slab, insa iubeste sahul cu pasiune. Ar fi fericit daca va putea sa obtina o remiza…”

Korcinoi a dat intelegator din cap. Cateva ore mai tarziu s-a intors la hotel.

„Ei bine ce ai facut si cum a fost? I-am zdrobit pe toti, fara exceptie!
Si Che Guevara?
Che Guevara? L-am zdrobit si pe Che Guevara – habar n-are de Deschiderea Catalana!…”

korchnoi_geneva_300

La 82 de ani, Korcinoi joaca sah din caruciorul cu rotile, cu aceeasi nebuna placere ce il tine forever young

Pentru el sahul e totul. Lui i s-a acordat o sansa, ce este oferita celor putini, nu numai pentru a face ceva la care se pricepe cel mai bine, ci si de a avea o dragoste nemarginita pentru asta. Dragoste? Este mai degraba o pasiune arzatoare, o obsesie, insasi viata, care fara de sah ar deveni pur si simplu neinteresanta, ci lipsita de sens. Victor Korcinoi i-a invins pe toti campionii lumii, incepand cu Botvinnik si pe toti dintre cei mai buni jucatori ai prezentului si trecutului. Nu numai din generatia sa, ci chiar si din cea urmatoare, nu exista nimeni care sa lupte de la egal la egal cu tinerii, energicii, bine-instruitii profesionisti. Unii au abandonat jocul definitiv, in vreme ce altii apar din cand in cand in turnee de veterani.
Sa joci sah atunci cand esti batraior este similar cu crudul obicei din timpurile stravechi, in care sclavii de pe galere aveau degetele mari retezate. Era inca posibil sa vasleasca, insa nu sa arunce cu o lance…
Numai Korcinoi continua sa se bata, asa cum a facut toata viata: dand tot ce este mai bun. El inca traieste extrem de emotional ceea ce se intampla pe tabla si este afectat de infrangeri chiar mai puternic decat inainte.

korchnoi_group

Se inconjoara de tineri, pe care ii dojeneste de fiecare data cand este cazul

Se poate intampla ca dupa o partida, un adversar semnificativ mai tanar, sa trebuiasca sa suporte o tirada furtunoasa, care ofera nu numai o evaluare a pozitiilor survenite in cursul jocului, ci este pus la curent adesea, cu ceea ce gandeste Korcinoi despre jocul lor in general si uneori despre ei insisi. Insa aceste caracterizari , la fel ca si cugetarile lui Korcinoi despre sah, sunt de obicei competente si neasteptate. El l-a sfatuit pe un mare maestru care s-a vaitat ca nu castigase impotriva unui adversar, care era inferior lui ca forta, in ciuda faptului ca avusese o pozitie coplesitoare:
” L-ati presat atat de puternic, incat nu i-a mai ramas altceva de facut decat sa efectueze mutari fortate. Ar fi trebuit sa ii permiteti sa se miste putin incoace si incolo si, intelegeti, ar fi avut ceva de nascocit…”.
Cu un alt prilej, observa jocul unui tanar maestru francez la debutul crizei de timp:
” Priviti, priviti! A inceput deja sa isi avanseze pionii. Aceasta este partea slaba a tuturor strategilor instruiti, inclusiv a mea- sa inceapa sa joace cu pionii in criza de timp. Vedeti! Pozitia sa s-a deteriorat deja…”.
Pentru el, varsta unui jucator nu joaca nici un rol, pentru ca in sah, ca si in literatura si muzica, executantii nu se deosebesc prin numarul de ani. De aceea el cand analizeaza o partida cu un tanar talent in varsta de 12 ani, discuta cu el asa cum ar face-o cu un adult:
” Ai bagat de seama ca la un sfarsitul variantei propuse de tine, regele tau ramane lipsit de aparare? Ce se intampla daca sacrific un nebun?” intreaba el, neacordand nici o atentie luminii translucide a ochilor si a barbiei tremuratoare ale interlocutorului sau.
Acum cativa ani, la un turneu international de mare importanta, pregatindu-se pentru o partida cu un mare maestru cat se poate de onorabil, Korcinoi a spus:
” Am observat ca el oboseste considerabil spre finalul unei partide. Asa ca am hotarat sa-l istovesc, mentinand tensiunea pana-n ultima ora de joc!”.  Un amanunt este ca adversarul era mai tanar cu 25 de ani de cat Korcinoi.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Povestile sahului (2): Elixirul tineretii sau tineretea fara batranete in sah”

  1. niki said

    Excelent articolul. O pilda de atitudine si „nebunie” frumoasa. Poate il citesc si parintii/antrenorii juniorilor care dau remize in 10 mutari.

  2. virgil said

    Am fost si sunt un fan constant a lui Korcinoi… Ceea ce am admirat cel mai mult la el este caracterul… Juca si joaca toate partidele pana la capat si nu face compromisuri cu nimeni…Asta cred ca e cea mai frumoasa lectie de sah si de viata pe care tinerii o pot invata de la acest mare sahist… Iar noi, romanii, avem, din pacate, nenumarati sahisti care nu au invatat sau nu vor sa invete o asemenea lectie de la Korcinoi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s