Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Hipnotizati de geniul lui Fischer (1)

Posted by dan bujor pe Martie 9, 2017

Traducerea unui articol de Richard Pompier (publicat pentru prima oară în Chess Life in 1989).

_44364806_magnum_one_use

În acele vremuri, aproape toate lucrurile pareau ciudate, nebunia Woodstock-ului, mega-nebunia Vietnamului, chiar şi viaţa simplă. Era, cred eu, anul 1970, iar eu eram un student de colegiu şi un jucator de clasa A (n.t. dupa sistemul american, un jucator cu Elo intre 1800 si 1999) cand am fost invitat de prietenul meu, Steve Spencer, un tanar maestru în creştere, să vin să-l văd jucand în US Invitational Junior Championship. Cei mai buni opt jucatori sub 21 de ani din ţară trebuiau să lupte pana la „victoria finala”: Tarjan, Rogoff, DeFotis (Greg), Weinstein (Norman), Matera, Deutsch, Jacobs (texanul, cred), şi prietenul meu. Era un weekend sau o zi de sărbătoare (Crăciunul?!) sau poate că nu era (oare ce înseamna sa inveti existenţialismul la clasa, comparativ cu a-l trai?), asa ca am zis sigur că da, şi am sosit în New York, la vechiul McAlpin Hotel, în care s-a desfasurat turneul.

Pentru un timp, totul părea normal (prea linistit, as fi zis dacă aş fi fost un cowboy intr-un vechi western, chiar înainte ca indienii sa atace); jocurile păreau sa se desfăsoare în mod normal – Steve, care era destinat sa termine ultimul, încerca să reziste atacului inevitabil după ce se lacomise la un pion – şi, cu exceptia directorului turneului, William Goichberg, eram singurul spectator. Nimanui nu părea să-i pese dacă eram sau nu acolo, stateam liniştit pe un scaun din apropiere citind din cartea mea şi, ocazional, uitandu-mă din cand în cand la tabla sa vad ce se mai întâmpla. Timpul a trecut …

… si apoi EL a intrat în cameră, şi totul s-a schimbat.

Un barbat tanar (27 de ani) şi inalt într-un sacou sport, purtand niste hartii sub braţ, cu un aer absent, şi cu o aură de energie care radia din el, si pe care o puteai simţi în întreaga cameră. Ca într-un film a carui rola s-a prins în proiector, totul s-a oprit. Mâinile cu piese pe cale de fi coborate au ramas suspendate in aer, oamenii au incetat sa-si scarpine fruntile, miscarile necontrolate au inghetat. Apoi, ca şi cum ar fi fost prinsi holbandu-se la o femeie de care ar fi fost atrasi, toata lumea si-a reluat dintr-o dată acţiunile, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, şi filmul a pornit din nou. Cu toţii păreau nonşalanţi (este cineva vreodata şalant?!), dar nimeni nu era. Pentru că, în mod miraculos, zece sau cincisprezece minute mai târziu toate jocurile erau terminate, chiar dacă nu erau aproape de timpul de control.

Pentru că toată lumea vroia să-l cunoasca pe Bobby.

El era calm, salutandu-l din cap pe Goichberg si mergand degajat prin sala, aruncand cate-o privire la fiecare dintre mese fara sa studieze, sau chiar fara sa observe poziţiile. Apoi s-a întors intr-un colţ al camerei şi ramas acolo pana la inevitabila imbulzeala.

„Sa mergem sa ne uitam la niste jocuri,” a spus el, şi capetele au aprobat, fara cuvinte, miscandu-se in sus şi în jos. Având în vedere că sala fusese rezervata pentru utilizare numai pentru durata desfasurarii turneului in fiecare zi, trebuia să mergem în altă cameră, a explicat Goichberg. Fischer – ne-a cerut tuturor să-i spunem Bobby – a dat din cap, s-a întors şi a început sa mearga, cu Bill si jucatorii urmandu-l. I-am marcat indeaproape, nevenindu-mi sa cred ce se întâmpla. Ce naiba, omul asta era o legendă. Dar el părea la fel de normal ca oricine altcineva, cel puţin până cand …

Deci, ne-am dus într-o cameră, ne-am aşezat şi am aranjat piesele pe o tabla, iar Bobby a luat o revista ruseasca din gramada pe care o avea sub brat, si a inceput se mute piesele, iar noi sa ne holbam la el. La un moment dat el s-a oprit după ce a facut o mutare şi, cu o privire uşor derutata – ca şi cum ar fi fost un novice care nu înţelegea destul de bine motivele care stateau in spatele strategiilor- a spus cu voce tare, si nimanui, în mod special:

 Bobby_Fischer

„Mă întreb de ce o fi făcut asta? ” Unul dintre tinerii maestrii, desigur cu dorinta de a impresiona, a oferit o explicaţie plauzibilă: poate a vrut să facă asta şi asta şi i-a fost teama ca adversarul ar putea replica astfel si astfel, aşa că intai a jucat mutarea asta pregătitoare. Fischer a ridicat din umeri: „Nu, asta nu merge, pentru că…” şi a pus mana pe piese…

… si abia ai fi putut vedea secventa ce a urmat, asa de rapid s-au miscat mîinile sale. Dacă înainte, cand intrase in camera, fusese ca în acel vechi episod din Zona Crepusculara în care timpul se oprise, acum era ca in filmele cu Keystone Cops, unde acţiunea este accelerata într-o asemenea masură, ca pare nefirească si ridicolă. Toti am stat doar si am privit, cu gurile efectiv cascate. O eternitate (ei bine, douăzeci de secunde sau cam aşa) a trecut prin faţa noastră. Bobby terminase de mult expunerea variaţiei respective.

„Corect?” a întrebat el. Da, sigur, Bobby, cum spui tu. Nimeni nu ar fi fost capabil să-l contrazica. Ce naiba, aproape ca nu reusisem sa vedem ce ne arătase. Şi, cu excepţia mea, toti ceilalti erau maestri, crema culturii tinerelor talente in devenire ale Americii, superstarurile viitorului, paralizate de neîncrederea in lucrurile pe care tocmai le vazusera cu proprii ochi. Ai fi putut crede ca noi cerusem o narcisa şi el a scos un tufis in flacari, atât am fost de şocaţi. Nu a fost doar viteza deosebita cu care efectuase mutarile – deşi asta fusese, cu siguranţă, destul de impresionant – ci si lipsa totala de efort si naturaletea cu care facuse asta; era ca şi cum lucrul acesta ar fi fost la fel de normal ca si respiraţia pentru el, ca şi cum totul ar fi fost extrem de simplu şi necomplicat, şi desigur, asta-se-întâmplă-dacă-joci-astalalta, nu este evident? Asta era ceea ce fusese atât de uimitor, ca şi cum mintea lui era un computer, ca şi cum tot ce am fi putut noi gândi fusese deja luat în considerare, încorporat, analizat şi respins, toate într-un algoritm simplu. Ca şi cum el era pur si simplu la un alt nivel.

Sursa: http://history.chessdom.com/fish-to-fischer

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s