Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Hipnotizati de geniul lui Fischer (2)

Posted by dan bujor pe Martie 10, 2017

Traducerea unui articol de Richard Pompier (publicat pentru prima oară în Chess Life 1989)

Aici aveti prima parte a articolului

bradd01

De atunci am intalnit şi am analizat cu un număr de mari maestri, iar ei nu au fost nici macar pe aproape, aşa că nu este vorba doar de diferenţa in puterea de joc. Sigur, ei manifesta un simt natural pentru joc şi o înţelegere dincolo de cea a noastra, restul simplilor muritori, dar ei sunt totusi în aceeaşi ordine a lucrurilor, în aceeaşi parte a universului: ei bajbaie în jurul unei idei, şi au mai multe şanse de a ajunge la concluziile corecte din cauza talentului lor, a experienţei şi intuitiei. Dar, ceilalti trebuiau totusi sa se gandeasca. Cu Bobbynu a fost insa asa. El avea parca o cheie de la uşa secretelor, un permis special. Cu el a fost la fel de simplu ca si cum ai intra în acea cameră a tuturor raspunsurilor, ai cauta ceea ce vrei, l-ai găsi şi ai pleca cu el. Poate că el a trebuit să dea jos cateva lucruri de pe rafturi înainte de a găsi ceea ce dorea, dar nu a trebuit să cheme Fortele Speciale ca sa sparga usa.

Ei bine, sunt sigur că el ştia ce ar fi jucat în această poziţie la care ne-am oprit, dar mutarea pe care rusul o făcuse, evident nu era ce ar fi jucat el, şi cum nici macar Bobby nu putea ghici gandurile, iar nimeni altcineva, după mica lui demonstratie, nu a fost in stare sa ofere alte sugestii, el a ridicat din umeri şi a continuat sa analizeze pozitia. Aproximativ cu zece mutări mai târziu – vai – el s-a oprit din nou. „Hmmm …,” a hmmmâit el, iar noi ne-am tinut respiraţia colectiva. Ai fi putut auzi căderea unui atom. „De ce a făcut asta?”

ginzburg1

Oo, haide, Bobby, glumesti. Dar el nu glumea. Te rog, opreste-te putin. Dar el nu a facut-o. El doar a stat acolo şi a aşteptat, căutand, interminabil. În cele din urmă a trebuit sa respiram, dar superficial. Şi, în cele din urma, cineva a trebuit să spună ceva …

„Aah … poate …”

Capetele au zvacnit, ochii au privit cu uimire şi admiraţie la acest sacrificiu voluntar. Ce curaj. Ce caracter. Ce dobitoc. Nu ştia el că erau dragoni prin părţile alea?

„Aah, poate, nu ştiu, aah, poate a vrut să facă asta?” El a facut un fel de semi-gest de a executa o mutare, apoi si-a tras repede mâna la o parte ca şi cum nu ar fi vrut cu adevărat sa o faca, numai că mama lui il facuse sa promita ca va face asta. El si-a bagat la loc mâna în buzunar şi a impietrit, cu gâtul incordat, în aşteptarea securii.

Si ea a venit. „Nu, nu, asta nu ar merge …” şi, jur, nu ştiu cum a fost posibil, dar mâinile sale s-au miscat chiar mai repede. Fâş-fâş, si foarte iute a rezultat o poziţie  ce ar fi putut-o obtine un copil de doi ani împotriva armatei prusace. „Oh, da, corect”, a mormăit ofertantul recalcitrant, „Scuze, Bobby. ”

„Bine,” s-a auzit vocea de pe Munte, şi mainile sale au reasezat piesele, iar tensiunea s-a rupt, si cu totii am inceput sa respiram normal. Unul din baietii de lângă cel care sugerase mutarea i-a dat acestuia un cot în coaste şi a zâmbit, şi noi toţi ne-am uitat unii la altii, rânjind. Era bine să fii muritor. La naiba, a fost chiar amuzant. Data urmatoare cand Bobby s-a întrerupt, întârzierea nu a fost atât de mare, iar frica a lipsit. Sigur, acelaşi proces a urmat, dar noi ne aşteptam la asta, chiar ne-o doream. Nu era nimic competitiv, pentru ca n-aveam nicio şansă de a vedea ceva ce el nu vazuse; a fost constructiv, o experienţă de a învăţa ceva pentru noi toţi (si cel mai mult pentru mine, deoarece eram cel mai slab jucător); provocarea era sa vezi cât de mult va rezista mutarea ta inainte de a se fi dovedit absolut lipsita de valoare, şi cu toţii am „incasat-o” cu randul.

Bobby a aşteptat asta, ne-a invitat, ne-a încurajat să participăm. Dă-i drumul, muşcă din măr. Mănâncă din pomul cunoaşterii. Noi am făcut asta, şi mai târziu ne-am dus la un restaurant japonez din apropiere şi am vorbit cu el despre toate, mai putin despre sah – de exemplu, îmi amintesc ca el a menţionat că învaţă să conducă maşina – şi apoi, zâmbind, a plecat. Cine a fost omul acela mascat …

El nu a fost deloc ca imaginea pe care mi-o facusem despre el, nu semana deloc cu descrierea mass-mediei a nebunului izolat, imposibilul copil-minune care făcuse imposibilă viaţa pentru toti cei care-l întâlnisera. De fapt, el a fost de-a dreptul prietenos. Rememorandu-mi mai târziu intamplarea- după ce şocul trecuse – am ajuns la concluzia că el s-a simţit, probabil, mult mai confortabil printre noi, care nu numai că nu eram din media, dar nici măcar egalii lui, şi care priveam in sus spre el, mai degrabă decât în jos sau cu suspiciune; ca l-am facut sa se simta nu doar admirat, ci, mai important, binevenit.

Şi asta, am simţit, a fost ceva ce el simţise foarte rar, şi ceva ce aprecia. Poate chiar tânjea dupa asta. Nu ştiu, eu nu pot pretinde ca-l cunosc cu adevărat pe om. Dar dacă eşti acolo, Bobby, şi din intamplare citesti asta, vreau să ştii că, da, ai fost binevenit în acea zi. Şi că te-am reprimi cu caldura inapoi, oricand.

fischerlz5

Sursa: http://history.chessdom.com/fish-to-fischer

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s