Sah cu Ceausescu

Aici veti gasi cele mai interesante subiecte ale sportului mintii!Nu ezitati sa intrati in misterioasa si tulburator de frumoasa lume a sahului! Sa aveti in fiecare zi pofta de viata si de sah!

Archive for the ‘Articole si taieturi din ziare despre sah’ Category

Presiunea pozitionala asupra adversarilor mai puternici sau cu avantaj material are sanse practice de reusita

Posted by ceausescuiulian pe Februarie 23, 2017

Mihail Tal: ” Dar in ziua aceea aveam chef sa joc!”

Michail Tal

 

Ideea acestui articol mi-a venit, urmarind partida Mihaelei Sandu impotriva sahistei  Javakhishvili Lela, disputata in runda 5 a campionatului European de trista amintire din Georgia. Am observat cu cata consecventa pune presiune sahista noastra , pe o superjucatoare cu aproape 200 de puncte mai mult la rating, decat Mihaela. Evenimentele reprobabile ce s-au succedat, nu mi-au mai dat ocazia sau timpul sa pot definitiva articolul acesta, cele doua pozitii de atac avand multe in comun. Explicatia a fost simpla si putea fi vazuta prin analizarea partidelor jucate de catre Mihaela Sandu. Iar sahistele frustate nu mai aveau motivul acesta de a protesta prin neputinta lor de a se opune unei sahiste ofensive si cu un stil direct si agresiv, care a stiut sa puna presiune pe adversare si sa intoarca pozitii mai proaste sau chiar pierdute in favoarea ei. Insa similitudinea atacului construit rapid, ca o regrupare de forte ratacite si apoi concentrata prin un triplu atac de  piese grele asupra rocadei partii adverse. Mi-am dat seama ca am mai vazut o partida asemanatoare cu aceasta, iar aceea era partida 17 din meciul pentru titlu din 1960, Tal – Botvinnik . Si daca Tal a spus ca avea chef sa joace in aceea zi, chiar jucand mutari mai slabe, dar care vor putea scoate adversarul la joc, lupta ascutindu-se si sanse avand ambele parti, iar cine va rezista presiunii pozitiei si psihologice va invinge!La 55 de ani distanta, Mihaela a avut pofta sa joace, a riscat si a castigat, punand presiune teribila cu cele 3 piese grele asupra rocadei adverse, la fel ca si in partida jucata de Tal cu Botvinnik. Sahista romana a jucat transant, la fel cum a facut-o si Mihail Tal in nenumarate randuri, iar un lucru este foarte clar: Orice adversar uman, superior noua ca si rating sahist , pus sub presiune, nu poate sa reziste de fiecare data, iar noi avem sansa noastra practica de a ne putea impune si a exploata eventualele inexactitati, specifice naturii umane greu incercate la presiune .

talMihail Tal – supranumit „Vrajitorul din Riga” si cel mai de temut jucator de atac al epocii in care a trait si poate din istoria sahului Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Campionii de sah ai lumii, Formarea si antrenarea jucatorului de sah, Intamplari din lumea sahului, Meciuri de sah pentru campionatul mondial | Etichetat: , , , , | 5 Comments »

Finaluri de piese minore+ pion vs. piese minore (2)

Posted by dan bujor pe Februarie 5, 2017

Aici puteti revedea Finaluri de piese minore+ pion vs. piese minore (1)

Bruce Pandolfini a început sa predea sahul pentru prima oară în 1972, la un moment în care o intreaga clasa de educatori a apărut pentru a răspunde cerinţelor de instruire in şah din cauza „exploziei” lui Fischer, in lumea sahului mondial. Din 1972 până în 1977 el a predat, în medie, cincizeci de lectii private pe săptămână, iar aproximativ o treime dintre lecţiile sale s-au axat pe finaluri.

pandolfini_bruce_rarjosh_waitzkin_9_yearsBruce Pandolfini
Un număr de cursuri structurate pe care le-a prezentat la diferite universităţi şi instituţii l-au forţat să-si prezinte mai concret ideile şi materialul pregatit pentru aceste cursuri, „modificat de experienţa acumulata la lecţii private şi seminarii, constituie cea mai mare parte a materialului”, în noua sa carte
Endgame Workshop.


Rezultatul inseamna treizeci de lecţii, care acoperă 251 de pagini, care introduc concepte de bază pentru finaluri, cum ar fi maturile elementare, opoziţiile, campurile critice, şi promovarea pionilor, precum şi furnizarea perspectivelor unor jucători cu experienţă în problemele finalurilor mai complexe. El scrie că, „cea mai mare din ceea ce apare aici a pregatit pentru oameni reali, cu probleme reale in problemele şahului.”


Extras din „Endgame Workshop”
(Atelierul de finaluri)
de Bruce Pandolfini


Lecţia 27: piese minore şi pion vs piese minore Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Finaluri interesante si instructive, Rubrica incepatorului | Etichetat: | Leave a Comment »

Analiza unei partide de Susan Polgar: Kasparov- Maia Ciburdanidze 1-0, Wijk aan Zee 2000 (2)

Posted by dan bujor pe Aprilie 18, 2016

Aici puteti vedea prima parte a articolului

1980: Si Garry a devenit „Capcaunul din Baku”

Iata una dintre partidele stralucite jucate de Garry in timpul anilor 1980, care avea sa se dovedeasca esentiala in cariera sa viitoare. Ea l-a opus campioanei mondiale a vremii, viitoarea mea rivala georgiana Maia Chiburdanidze. Aceasta intalnire s-a derulat la Baku, in aprilie, in fieful tanarului Kasparov (10 ani mai tarziu, in ianuarie 1990, Kasparov si familia sa aveau sa se exileze la Moscova, fugind de pogromurile anti-armeniene din Azerbadjan). Kasparov a castigat clar acest turneu cu 11.5/15, fara vreo infrangere (+8 =7). Aceasta performanta i-a adus a doua norma de MM. Cateva luni mai tarziu avea sa devina campion mondial de juniori, la Dortmund. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Intamplari din lumea sahului | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Analiza unei partide de Susan Polgar: Kasparov- Maia Ciburdanidze 1-0, Wijk aan Zee 2000 (1)

Posted by dan bujor pe Aprilie 11, 2016

Iata un nou capitol al intalnirilor lui Kasparov cu elita jucatoarelor de sah. Va voi prezenta o victorie asupra uneia dintre consoartele mele. Din cate stiu eu, acest campion incredibil nu a pierdut niciodata, nici macar una, dintre intalnirile de nivel inalt cu o femeie…

kasparov_Botvnnik_School

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Intamplari din lumea sahului | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Şah! În ţara lui Stalin (I)

Posted by ceausescuiulian pe Iunie 5, 2015

Reflexele sovietice, reflexele provocate de traiul printre sovietici, nu dispar uşor. Deşi dobîndite, ele sînt, pentru unii, la fel de necontrolat ca şi instinctele primare. Grosolănia, delaţiunea, gregaritatea nu se şterg odată cu demolarea statuii lui Stalin. Cu atît mai mult în locuri unde dărîmarea acestei statui a venit şi ea cu o întîrziere de două decenii.

Defecţiune tehnică sau defecţiune etică

Pun pariu că, dacă nu sînteţi mari iubitori de şah sau părinţi de tinere campioane judeţene, ci numai admiratori de departe ai jocului sau practicanţi ai lui amatori, nu ştiţi că duminică a luat sfîrşit, la Chakvi, în Georgia, a XVI-a ediţie a Campio natelor Feminine Europene Individuale de Şah. Nici eu nu ştiam. Pînă acum cîteva zile. Cînd, deodată, s-a făcut vîlvă! Bine, nu ca atunci cînd Ponta ar purta ciorapi desperecheaţi, cînd Băsescu ar acuza, lăuda şi apoi acuza din nou un procuror în unul şi acelaşi interviu, cînd Udrea şi-ar pierde uscătorul de păr sau cînd vreun patron de echipă de fotbal ar… nu ştiu, tuşi. Dar, oricum, vîlvă. O şahistă din România, prezentă la aceste campionate, a fost acuzată – veţi vedea imediat cum şi de către cine – că a obţinut cinci victorii în serie folosindu-se, cumva, de surse ilegale.
Mihaela Sandu
Iată cum stau lucrurile: marea maestră Mihaela Sandu, legitimată la Medicina Timişoara, jucătoare cu un coeficient ELO de 2.300, singura româncă din turneu, a cîştigat pe rînd în faţa unor reprezentante ale Azerbaidjanului, Georgiei, Rusiei – de două ori la rînd, şi din nou în faţa Georgiei. După cinci runde, românca conducea, evident, în clasament. Era cazul s-o scoată ceva, cineva din mînă; altfel, înţelegeţi, titlul sau măcar una dintre medalii – să fim, poftim, modeşti – ar fi putut ajunge la Timişoara.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Destine incredibile de sahisti | Etichetat: , | Leave a Comment »

Şi muntele venit-a la Mahomed…

Posted by ceausescuiulian pe Martie 16, 2014

Kasparov &fischer

Articol scris de Catalin Oprisan pe gsp.ro

Aici puteti citi articolul original de pe siteul Gazetei Sporturilor

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in presa scrisa | Etichetat: , | Leave a Comment »

Geniul care nu a existat niciodată

Posted by ceausescuiulian pe Aprilie 11, 2013

Articol scris de Catalin Oprisan in 07 Aprilie , 2013 pe http://blogsport.gsp.ro/oprisan/2013/04/07/geniul-care-nu-a-existat-niciodata/

Oprisan_Catalin

Într-o misterioasă noapte, un misterios domn a reuşit să învingă doi campioni mondiali la şah. Din trei mişcări. La propriu! Apoi şi-a strîns piesele şi a dispărut

Final de octombrie. 1927. Cel mai luxos hotel din Buenos Aires. Etajul şase. Bătăi în uşă. Se ridică să deschidă, dar n-are chef de nimeni. E obosit. “Bună seara, stimate domn, îmi cer scuze de deranj. Am făcut o descoperire epocală”, zice tipul. Poartă un raglan ponosit, barbă prelungă, e lat în spate, înalt. Crede că vrea să-i dea în cap, să-i ia banii. “Maestre, am nevoie doar de 20 de minute. Am găsit o modalitate de a cîştiga o partidă în maximum 26 de mutări, indiferent de ce jucaţi dumneavoastră… Vă rog”… Omul, clar, e nebun, zice Jose, în timp ce-i oferă nepoftitului un scaun. Jose e Jose Raul Capablanca. Cubanez, unul dintre cei mai buni şahişti din toate timpurile. Chiar cel mai mare, afirmă mulţi. Aproape că rîde. Bagă o ironie. “Doriţi să jucaţi dumneavoastră cu albele? Sau cu negrele?”. “Nu conteză!”, zice vocea. “Oricum termin în mai puţin de 26 de mutări! Aaa, văd că nu aveţi încredere… Uitaţi cum facem! Dăm drumul la una. Vă bat pînă-n 26, mai jucăm. Nu, mă retrag şi jur că nu vă mai deranjez niciodată!”.

Capablanca, remarcabil în jocul de final, sprinten în mutări, surîde… Mat rapid! Cubanezul îşi muşcă buza de sus. Nu poate crede!!! Omul e imobil. Nu se bucură, nu tresare. Doar “citeşte” tabla, piesă cu piesă şi analizează. Aproape că nu clipeşte…

“A trebuit să-l omor, n-am avut ce face!” Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Campionii de sah ai lumii, Curiozitati sahiste, Intamplari din lumea sahului | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Tinerii iubitori de şah şi-au „antrenat” mintea la Cupa Primăverii

Posted by medeletgabriela pe Martie 25, 2013

sahcupaprimaverii2-1363633933

La Cumpăna, a avut loc Cupa Primăverii – şah rapid, competiţie rezervată tinerilor iubitori ai sportului minţii. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cumpăna, reprezentate prin primar Mariana Gâju, în colaborare cu profesorii instructori de şah Georgeta şi Nicolae Alexandru Ercsei.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah | Etichetat: , | Leave a Comment »

Maestrul Fischer s-a mutat de la Motel Tarantino la Hotel Wittgenstein

Posted by ceausescuiulian pe Martie 20, 2013

Articol scris de TRAIAN UNGUREANU & T.R.U. articolul original poate fi vizionat  aici 

In august 1972, Miguel Najdorf, un polonez-argentinian-evreu ratacitor, a avut o viziune orbitoare: l-a vazut pe Mozart, la Reykjavik. Juca sah. In program: Partida a 6-a, in Risc Major, de Robert James Fischer. Inteleptul Najdorf a inteles, pe loc. Omul care muta piesele venea de demult si mergea nicaieri. Nu putea fi ajuns din urma si va cadea, tocmai de aceea, intr-o zi, dincolo de marginile ratiunii, intr-o groapa comuna sau in bratele rancede si febrile ale nebuniei. Najdorf, Mare Maestru, la randul lui un initiat in misterele numerice ale sahului si Kabbalei, a vazut de la inceput sfarsitul. Deocamdata insa, la capatul scaparatoarei Partide a 6-a, Najdorf a putut sa murmure atat: „E Mozart!”. In sala, unde cuvintele batranului argentino-polono-iudeu au fost intelese ca o comparatie, si nu ca un strigat de recunoastere, lumea a izbucnit in aplauze. Bobby Fischer castiga magnific, inca o partida, in fata Campionului Mondial, Boris Spassky. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Personalitati din lumea sahului-In Memoriam | Etichetat: , | 1 Comment »

Negrul mută şi cîştigă

Posted by ceausescuiulian pe Martie 10, 2013

Articol scris de Catalin Oprisan in 10 Martie , 2013 pe http://blogsport.gsp.ro/oprisan/2013/03/10/negrul-muta-si-cistiga/

Oprisan_Catalin

La trei ani, tatăl i-a murit de SIDA. La opt, malaria o doborîse. A descoperit şahul şi lumea i s-a părut mult mai frumoasă. Povestea Phionei Mutesi, ugandeza devenită cea mai tînără campioană africană din istorie

“Cînd te naşti african eşti, automat, marginalizat de lume. Cînd te naşti ugandez eşti, automat, marginalizat de către africani. Cînd te naşti în Kawate, eşti, automat, marginalizat în Uganda. Cînd te naşti femeie, eşti, automat, marginalizată în Katwe”. Aşa-şi începe Tim Crothers, un jurnalist american, povestea despre Phiona Mutesi, o jucătoare de şah. O jucătoare de ce? Da, o să rîdeţi! Am văzut băieţii de la o “sală de fitness” din Ghana care se antrenează cu două pietre prinse de o bară de fier pe post de ganteră; am văzut copiii din Sudan care joacă biliard pe o masă făcută din chirpici, iar tacul e o ramură, strîmbă, de copac; am văzut băieţii din Nigeria care fugăresc un fes ce îmbracă un fular pe post de minge…

Phiona Mutesi

Pioniera
Phiona a vrut să spargă toate aceste bariere. Viaţa i-a început la trei ani. Atunci şi-a văzut tatăl murind în faţa ei. SIDA. Peste cîteva luni, o soră a “plecat” după părinte. Inaniţie. A rămas să aibă grijă de familie. Avea şapte primăveri. La opt, a primit “cadou” un giulgiu. Da, asta-i realitatea! Avea malarie, fază terminală. Se pregăteau s-o arunce în groapă şi să tragă, peste ea, o găleată de var. A refuzat…

La nouă, un misionar, Robert Katende, un tip ce încerca să schimbe lumea prin sport şi toţi îl luau de nebun, a descoperit-o. I-a pus în faţă o tablă de şah. Ea căuta un blid cu mîncare. El i-a dat o strachină plină cu ovăz. Plus o broşură cu reguli. Ea a refuzat. În Katwe, şahul era un sport numai pentru albi. Robert a contrazis-o. I-a băgat sub ochi cele 64 de pătrăţele şi a întrebat-o: “Vezi vreo diferenţă între ele? NU! Atunci, la treabă!”. A înţeles. Nu şi prietenii, care o aratau cu degetul. Şah îi trebuia ei? Zilnic, între casă şi locul misionarilor, băga cîte cinci – şase kilometri. Dus…

Aici puteti citi continuarea articolului

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Globetrotter sahist pe toate continentele, Intamplari din lumea sahului, Sahul in presa scrisa | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Hagi al şahului este ploieştean

Posted by ceausescuiulian pe Martie 8, 2013

Interviu de Nini Nini Hristodorescu publicat in 02.01.2013  pe http://fairplaydeprahova.altphel.ro/hagi-al-sahului-este-ploiestean/ Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah | Etichetat: | Leave a Comment »

Cupa Unirii la șah

Posted by medeletgabriela pe Decembrie 6, 2012

sah6-600x547

Localitatea Hotar din comuna Ţeţchea a găzduit concursul open de şah rapid dotat cu Cupa Unirii. Competiţia, devenită deja una de tradiţie, s-a aflat la ediţia a VII-a.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah | Etichetat: , | 1 Comment »

Antrenorul Iulian Baltag: Școala de vară este una din puținele metode de studiere intensivă a șahului

Posted by ceausescuiulian pe Iulie 26, 2012

Unul din cei mai buni antrenori ai Academiei Naționale de Șah din Moldova, Maestrul Internațional Iulian Baltag, care a luat parte la Academia Șahistică de vară, a acordat un interviu exclusiv pentru site-ul sah.md.

Antrenorul Baltag Iulian Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Interviuri, Sahul in Republica Moldova | Etichetat: | 1 Comment »

O gorjeancă, medaliată la şah în Franţa

Posted by ceausescuiulian pe Iulie 26, 2012

Articol de  Ana ANDREI scris pe http://www.pandurul.ro/Comunitate/2012-07-23/O+gorjeanca,+medaliata+la+sah+in+Franta


O gorjeancă a obţinut premiul I la campionatul de şah-blitz din Franţa. Adela Ionuţiu, despre care s-a auzit mai mult în Franţa decât în România, nu este alta decât fiica fostului director executiv de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală  Gorj. Tânăra s-a remarcat în acest sport încă din copilărie, atunci când a reprezentat Romania la campionatul de copii, iar acum concurează pentru regiunea din care face parte clubul său.

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Presa sahista | Etichetat: | 1 Comment »

Bucuria şahului, „la orice vârstă şi în orice regim”

Posted by nicu valahu pe Mai 12, 2012

Marele maestru la şah Mihai Şubă în timpul turneului de veterani de la Bucureşti, mai 2012.

Foto: Ionuţ Iamandi

Cu o ceaşcă de cafea cu lapte în dreapta, foaia de notat partida în stânga şi capul îngropat adânc între mâini, marele maestru Mihai Şubă gândeşte următoarea mutare. Nu îşi priveşte adversarul, nu priveşte în jur, ci doar fixează, dindărătul ochelarilor, tabla de şah. E linişte în sala de joc, întreruptă doar de respiraţia mai grea a unui şahist aflat probabil într-o poziţie dificilă.

Aşa l-am cunoscut faţă în faţă pe unul dintre cei mai titraţi şahişti români ai tuturor timpurilor, aflat la un moment dat, înainte de 1989, la un pas infim de a se număra printre cei 12 candidaţi la titlul de campion mondial la şah.

Şi în prezent, la cei aproape 65 de ani ai săi, Mihai Şubă este redutabil la masa de joc. O dovedeşte ratingul său, de 2423 de puncte ELO, dar şi turneele de şah pe care continuă să le câştige şi acum. Cum ar fi campionatul mondial de şah pentru veterani din 2008, sau campionatul european pentru seniori din 2011.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Campionatul National de Veterani | Etichetat: | Leave a Comment »

Matematica folosita in scopul detectarii inselatoriilor la tabla de joc

Posted by Costin Beiu pe Martie 22, 2012

Kenneth Regan, profesor asociat la Universitatea din Buffalo, a dezvoltat un program care poate ajuta in descoperirea trisorilor. Acest material a fost publicat pe 20 martie in NY Times.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Caietul Antrenorului Nr.1/2012

Posted by adrianstanca2009 pe Martie 22, 2012

Consiliul Director al F.R.SAH a hotarat recent reluarea editarii Caietului Antrenorului. Este o initativa binevenita din partea Federatiei noastre, mult mai activa inca de la inceputul anului 2011.

Am considerat mereu ca exista prea putine aparitii editoriale de calitate in limba romana, iar aceasta este una dintre ele. O garantie a acestui lucru este faptul ca Marele Maestru Mihail Marin a contribuit la 2/3 din acest caiet al antrenorului, articolele sale fiind ca de obicei stufoase si de un nivel calitativ foarte bun, o lectura obligatorie pentru orice sahist cu pretentii.

Dintre celelalte parti ale caietului este de remarcat articolul  Maestrului International Vladimir Danilov – capitanul echipei nationale feminine-  ce contine mai multe exercitii pozitionale instructive.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania | Leave a Comment »

Băiatul orb campion la şah » Gazeta deschide azi ziarul cu un reportaj 100% emoţie şi empatie umană

Posted by medeletgabriela pe Martie 20, 2012

                            Timotei este omul universal. Joacă şah, are educaţie muzicală, iubeşte cărţile, respectă actorii. Şi e şi bun la şcoală.
 
Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah | Etichetat: | 2 Comments »

Targoviste: Mircea Udroiu i-a bătut pe cunoscuţii Mircea Pavlov şi Mihai Şubă la şah

Posted by ceausescuiulian pe Octombrie 25, 2010

Scris  de George Enache pe http://www.adevarul.ro

Meseria sa de bază este prelucrător prin aşchiere dar asta nu îl împiedică să fie unul dintre cei mai buni jucători de şah din Târgovişte.

Mircea Udroiu

Târgovişte: Mircea Udroiu

A învăţat şah uitându-se la fratele său mai mare „Mi-a plăcut şahul de mic copil şi pentru asta, mama mea ar fi de vină pentru că mă trimitea să îl iau pe fratele meu mai mare acasă, de la Căminul Cultural, acolo unde juca şah. Eu nu îndrăzneam să îi spun să vină acasă şi mă uitam şi eu cum juca el acolo. Aşteptam să termine partida şi încet, încet, am învăţat să mut piesele”, spune Udroiu Mircea. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania | Etichetat: | 10 Comments »

Botosani: Nicoleta Zoiţanu a strâns zeci de premii cu şahul

Posted by ceausescuiulian pe Octombrie 17, 2010

Adolescenta este pasionată de sportul minţii de când avea şapte ani şi a câştigat 50 de competiţii. Nicoleta a descoperit tainele şahului înainte de a învăţa să citească.

Nicoleta Zoiţanu

Botosani: Nicoleta Zoiţanu

„Prima partidă de şah a fost cu tatăl meu. Atunci a câştigat el, dar eu am prins gustul acestui sport şi am vrut să învăţ cum se joacă“,  a spus Nicoleta. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania, Sahul la copii si juniori | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Marinică Marin – a înfiinţat primul club de şah din Alexandria

Posted by ceausescuiulian pe Octombrie 14, 2010

A început să joace şah pe când avea 10 ani şi învăţa la şcoala din comuna unde s-a născut.

„Tatăl meu lucra la primărie şi juca şah cu câţiva colegi. Când eram în clasa a IV-a, l-am întrebat cum se mută piesele pe tabla de şah şi mi-a explicat. La scurt timp, puteam chiar să îi spun că a făcut mutări greşite”, povesteşte şahistul. După ce, împreună cu familia s-a mutat în municipiul Roşiorii de Vede, s-a înscris pentru prima dată la un club de şah.

Marinica Marin Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania | Etichetat: | 5 Comments »

Botoşani: Silvia Diaconu: „Şahul te ajută să devii înţelept“

Posted by ceausescuiulian pe Octombrie 13, 2010

Conduce de 14 ani cercul de şah de la Palatul Copiilor din Botoşani şi a obţinut sute de premii cu elevii săi.

Pasiunea pentru şah a descoperit-o în clasa a VI-a, când s-a înscris la cursurile organizate de Clubul Voinţa. Tot aici l-a cunoscut şi pe cel care avea să-i devină, mai târziu, partener de viaţă şi principalul adversar pe tabla de şah.

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania | Etichetat: | 2 Comments »

Iulian Ceauşescu Promovează şahul pe Internet

Posted by dan bujor pe Septembrie 18, 2010

Articol preluat de pe adevarul.ro giurgiu

Iulian Ceauşescu practică şahul de aproape 20 de ani

Giurgiu Iulian Ceauşescu practică şahul de aproape 20 de ani

Iulian Ceauşescu a început şahul relativ târziu, la 12 ani. Poate şi datorită faptului că a deprins singur regulile. “Cel mai fericit am fost atunci când am primit cadou prima tablă de şah adevărată” dezvăluie Iulian. La 13 ani era deja campion al oraşului Roşiorii de Vede, iar la 15 a avut ocazia să o întâlnească pentru prima dată pe marea maestră internaţională Elisabeta Polihroniade. “Ţin minte că eram în vacanţă şi m-am înscris la un simultan de şah care avea loc la Bucureşti. Am reuşit atunci să obţin o remiză în faţa doamnei Polihroniade”. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Despre mine, Sahul Giurgiuvean de ieri, azi si maine | Etichetat: , | 11 Comments »

Călăraşi: Radu Mihai Vlad a desluşit tainele sahului la vârsta de 6 ani

Posted by ceausescuiulian pe August 26, 2010

Scris de Ionela Stănilă pe www.adevarul.ro

Radu are un palmares impresionant de medalii şi premii

Călăraşi: Radu are un palmares impresionant de medalii şi premii Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania, Sahul la copii si juniori | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Nicolae Doroftei este cel mai bun şahist al Brăilei

Posted by ceausescuiulian pe August 26, 2010

Scris de Mădălina Grosu pe www.adevarul.ro

Nicolae Doroftei este consilierul preşedintelui Federaţiei Române de Şah

Brăila: Nicolae Doroftei este consilierul preşedintelui Federaţiei Române de Şah

Este singurul jucător din regiune care are titlul de maestru FIDE. Este arbitru de lot naţional şi antrenor la Clubul de Şah „Fairplay” din Brăila. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Interviuri, Sahul in Romania | Etichetat: | 1 Comment »

Oradea: Vicecampionul european, Alexandru Stanciu, atras de Turneul Suioco la şah

Posted by ceausescuiulian pe August 14, 2010

Turneul de şah organizat  de Clubul Sportiv Suioco Oradea la inceputul lunii, a atras în plăcutul ambient al terasei „Curtea Veche”, trei candidaţi de maestru plus şahişti de categoriile I sau II, dar şi amatori.

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania, Turnee de sah in Romania | Etichetat: , , | 1 Comment »

Open de Şah rapid, la Deva „Trofeul Cetăţii”

Posted by ceausescuiulian pe August 4, 2010

Scris de  Iulian Stroia pe http://www.servuspress.ro/hd

Aproape 25 de hunedoreni, dar şi sportivi din alte judeţe s-au întrecut, la sfârşitul săptămânii trecute, într-o competiţie de şah rapid care a avut loc la Deva.

Aflată la ediţia a XXIV-a, competiţa denumită „Trofeul Cetăţii” s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, printre participanţi fiind prezenţi numeroşi maeştri internaţionali şi FIDE. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Turnee de sah in Romania | Etichetat: | 6 Comments »

Interviu cu Marius Manolache, vicecampionul României

Posted by ceausescuiulian pe August 4, 2010

Scris de Sorin Atanasiu pe http://www.adevarul.ro

„Şahul este pentru mine o profesie, un mod de viaţă. Este ceva în lipsa căruia nu aş şti ce să fac. O profesie pe care o fac în fiecare zi cu plăcere”, spune şahistul.

Marius Manolache, la Concursul de la Limpedea, 2010 Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Interviuri | Etichetat: | 3 Comments »

Reşiţa: Rodica Vasiliu este maestrul emerit al şahului în judeţul Caraş- Severin

Posted by ceausescuiulian pe Iulie 1, 2010

Scris de Dana Firiţeanu pe http://www.adevarul.ro

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania | Etichetat: | Leave a Comment »

Focsani: Mihai Strâmbu este inginerul care promovează sportul minţii

Posted by ceausescuiulian pe Iunie 29, 2010

(Scris de Laurenţiu Muscalu pe http://www.adevarul.ro)

Admiraţia pentru şah şi-a manifestat-o încă din copilărie, când s-a şi înscris la un club de profil din Iaşi. S-a impus repede şi a fost multă vreme campion la juniori.

Mihai Strâmbu are cel mai bun ELO din judeţul Vrancea

Mihai Strâmbu are cel mai bun ELO din judeţul Vrancea Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania | Etichetat: | 2 Comments »

Slatina: Teodor Coteţ, şahistul pasionat de artă

Posted by ceausescuiulian pe Iunie 26, 2010

Scris de Mihaela Iancu pe www.adevarul.ro

Teodor Coteţ a câştigat numeroase premii la competiţiile de şah

Teodor Coteţ a câştigat numeroase premii la competiţiile de şah

A învăţat să joace şah în copilărie, de la tatăl său. Prin multă muncă şi ambiţie a reuşit să facă performanţă, obţinând numeroase premii la competiţiile de şah. Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul la copii si juniori | Etichetat: | 2 Comments »

Râmnicu Vâlcea: Andrei Stoian îmbină şahul cu vioara

Posted by ceausescuiulian pe Iunie 24, 2010

Scris de Alina State-Fulger pe www.adevarul.ro

Are numeroase premii obţinute la concursurile de vioară, dar şi trei titluri naţionale la şah. Vrea să studieze în continuare muzica clasică şi să devină solist.

Andrei Stoian

Ramnicu Valcea: Andrei Stoian Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul la copii si juniori | Etichetat: | Leave a Comment »

O realizare remarcabila de-a lui Anish Giri de la Campionatul Olandei

Posted by adrianstanca2009 pe Iunie 24, 2010

Anish Giri a atras multa atentie din partea comentatorilor despre sah in ultima perioada. El a confirmat inca o data cele spuse despre el la recent incheiatul Campionat al Olandei. Desi n-a mai iesit pe locul 1 precum anul trecut, Giri a fost tot timpul in lupta cu Jan Smeet pentru locul 1, fiind stopat doar de infrangerea din penultima runda din partida cu veteranul Loek Van Wely.

Iata inca o partida remarcabila de-a lui de la acest campionat:

W Spoelman 2580 – A Giri 2642

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Uncategorized | Leave a Comment »

Slobozia:”Nicolae Bala – Doboară toate recordurile la şah” iar „Bariera dintre lumină şi întuneric, depăşită prin şah”

Posted by ceausescuiulian pe Iunie 23, 2010

Slobozia: Nicolae Bala – Doboară toate recordurile la şah

Scris de Mădălin Sofronie  pe http://www.adevarul.ro)

Nicolae Bala, campionul pensionarilor la şah foto: Mădălin Sofronie

Nicolae Bala, campionul pensionarilor la şah foto: Mădălin Sofronie Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Diverse, Sahul in Romania | 1 Comment »

Stefan Tomici: O minte sclipitoare: micul şahist campion, care joacă partidele în gând

Posted by ceausescuiulian pe Iunie 20, 2010

SPECIAL GÂNDUL: „România are şansă!” – Campania „România are şansă!”

Începând din 17 Mai ziarul Gândul vă va prezenta 20 de poveşti ale unor tineri (sau copii) de succes, care fac cinste României: unii dintre ei sunt olimpici, alţii au câştigat alte concursuri importante. La finalul campaniei noastre, cititorii vor putea vota pe site-ul ziarului una dintre cele 20 de poveşti, iar tânărul câştigător va primi suma de 2.500 de euro. Sponsorul campaniei este „ING Asigurări de viaţă”. Votează aici povestea preferată

(Articol publicat pe http://www.gandul.info)

Cât de uşoară e şcoala pentru un şahist de performanţă: „Vine acasă cu temele gata făcute de la şcoală, le face în pauze, ca să aibă acasă mai mult timp de şah“ :Foto: Gândul:Silviu Matei Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul la copii si juniori, Tinere talente sahiste in Romania | Etichetat: | Leave a Comment »

Lectura si sahul: Scriitorii ca personaje

Posted by ceausescuiulian pe Mai 24, 2010

Articol aparut duminica, 23 mai 2010, in http://revistacultura.ro/nou/sectiunea Cultura literară


Magister ludi

Laurentiu Ulici stia sa se joace. Nu ma gândesc numai la jocurile propriu-zise – bridge, sah, table, pocker – la care nu (prea) avea egal in lumea scriitoriceasca, ci si la gândirea lui combinativa, la practicarea curenta a paradoxului, la arta construirii unor teorii fanteziste.

Laurentiu Ulici Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Lectura si sahul | Etichetat: | 2 Comments »

Arad: Sergiu Săcăleanu este şahist care promite mult la doar opt ani

Posted by ceausescuiulian pe Mai 17, 2010

(Scris de Adrian Todor  pe www.adevarul.ro)

Deşi este la vârsta la care mulţi copii optează pentru un alt sport decât cel al minţii, arădeanul a ales şahul tocmai pentru că îi oferă satisfacţii.

A fost pasionat de şah de când se ştie, iar tata l-a învăţat să aşeze piesele pe tablă şi să le mute. „Eu îmi doream de mult timp să joc şah. Când eram mai mic îi tot spuneam tatei să jucăm un «şahiţ». Mi-a plăcut pentru că atunci când m-am apucat serios de şah, ştiam să joc, ştiam regulile”, spune Sergiu Săcăleanu.

Sergiu Săcăleanu

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul la copii si juniori, Tinere talente sahiste in Romania | Etichetat: , | Leave a Comment »

Braila: Joacă şah dinainte de a învăţa buchiile

Posted by ceausescuiulian pe Mai 14, 2010

Viitorii şahişti ai României

Au doar câţiva anişori, dar ştiu deja să mânuiască piesele pe tabla cu pătrăţele la fel de bine ca om mare. În timp, Brăila a dat României mulţi campioni naţionali şi internaţionali la şah. Mai mult decât atât, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Şah este brăileanul Constantin Dumitriu.

Viitorii şahişti ai României

Brăila : Laura si Nicolae Doroftei in mijlocul copiilor care deslusesc tainele sahului Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania, Sahul la copii si juniori, Tinere talente sahiste in Romania | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Bogdan David, micul geniu al şahului și viitorul campion al Aradului

Posted by ceausescuiulian pe Mai 9, 2010

Aici puteti citi articolul despre Bogdan David, publicat pe blog in luna martie –

„David Bogdan Emanuel este speranta Aradului la CN de la Voineasa de luna viiitoare la sub 8 ani”

Deşi are doar şapte ani, el se bate în competiţiile de şah cu maeştrii sportului minţii. Este printre favoriţii concursurilor naţionale de şah pentru juniori.

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania, Sahul la copii si juniori, Tinere talente sahiste in Romania | Etichetat: | 2 Comments »

Un campion mondial la sah lucreaza la Iasi

Posted by ceausescuiulian pe Mai 8, 2010

La începutul lunii mai 2009,  Stefan Pârlog a devenit campion mondial în sahul pentru amatori in Grecia ( Salonic). Fiul unui preot din Buzau se poate mandri cu singurul titlu de campion mondial la sah pentru amatori. Tanarul a terminat studiile in Iasi si s-a stabilit aici, atras de popularitatea de care se bucura acest sport in municipiu . Sub indrumarea unui antrenor local, Stefan Parlog a reusit sa iasa primul intr-o competitie cu sahisti din toata lumea.

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahistii romani in lume, Sahul in Iasi | Etichetat: | 5 Comments »

Gavril Flutur scrie un roman: Când oile dau mat lupilor

Posted by ceausescuiulian pe Mai 6, 2010

(Sursa: Scris de  Dan Arsenie pe www.evz.r0)

Viaţa lui e ca un joc de şah cu o sută şi ceva de mutări, extenuant, dar care sfârşeşte cu victorie. „E o vorbă la ţară: nu eşti bun nici de păscut vacile”, spune Gavril Drăghici Flutur, jucător de şah cu probleme grave de vedere, încercând să îşi amintească copilăria.

Gavril Drăghici Flutur Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Aventuri pe 64 de patrate, Biografii sahiste, Sahistii romani in lume | Etichetat: | 1 Comment »

Ploieşti: Cătălin Miroiu este un şahist performant, la doar 19 ani

Posted by ceausescuiulian pe Mai 5, 2010

(Sursa: Scris de Vali Toma pe www.adevarul.ro)

Joacă şah de la vâsta de 6 ani şi  a înregistrat, de-a lungul timpului, foarte multe rezultate la competiţiile de gen, putând să ajungă, în scurt timp, maestru al acestui sport.

Cătălin este foarte priceput în sportul minţii

Ploieşti: Cătălin este foarte priceput în sportul minţii Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Prahova, Sahul in Romania, Tinere talente sahiste in Romania | Etichetat: | 1 Comment »

Dacian Pribeanu, nevăzătorul care a ajuns şahist de talie mondială

Posted by ceausescuiulian pe Mai 4, 2010

(Scris de Dorel Ţîrcomnicu, Bogdan Voicu pe www.adevarul.ro)

Dacian Pribeanu este singurul român maestru internaţional de şah care face parte din echipa celor cu deficienţe grave de vedere. Zăreşte umbre cu un ochi, iar primele jucării au fost piesele de şah. La 18 ani a stat la aceeaşi masă cu multiplul campion mondial rus Gary Kasparov.

Dacian Pribeanu (stânga)  se antrenează cu unul dintre prietenii  săi, Mihai Dima, care este tot nevăzător

Dacian Pribeanu (stânga) se antrenează cu unul dintre prietenii săi, Mihai Dima, care este tot nevăzător

Dacian Pribeanu (32 de ani) s-a născut într-o familie de mineri, din Lupeni. Nu a văzut niciodată lumina zilei, dar acest handicap nu l-a împiedicat să fie maestru la şah şi să meargă peste tot în lume.

„La cinci ani am aflat că sunt sortit să nu pot vedea niciodată o rază de soare sau culoarea cerului. Aş fi vrut să mă joc cu copiii în faţa blocului, dar mă evitau, aşa că primele mele jucării au fost piesele de şah”, spune Dacian.

Nevoit să urmeze cursuri speciale, a ajuns la Şcoala de Ambliopi de la Timişoara. Într-o zi, psihologul care lucra cu ei le-a dat tuturor din clasă un examen, cerându-le să intuiască o mişcare de pe tabla de şah într-un meci disputat între Kasparov şi Karpov.

„Aveam şapte ani şi am fost singurul care am găsit mutarea, fapt ce i-a impresionat pe toţi. Atunci mi-am propus să-i întâlnesc pe titanii şahului mondial şi să ajung ca ei”, povesteşte. Dorinţa i s-a îndeplinit la 18 ani, când i-a cunoscut pe cei doi şahişti ruşi la Linares, în Spania, unde au loc cele mai puternice turnee din lume.

„Simultan cu Campionatul Mondial de Şah se desfăşura şi competiţia mondială dedicată nevăzătorilor. Am stat la aceeaşi masă cu Kasparov, dar, nevăzându-l, am aflat că a fost lângă mine doar după ce a plecat”, afirmă Dacian.

Psiholog la primărie

Dacian Pribeanu este singurul român care a intrat în elita şahului mondial, având titlul de maestru FIDE. De asemenea, face parte din echipa mondială de şah a nevăzătorilor. El lucrează ca psiholog în cadrul Primăriei Călimăneşti. Dacian s-a stabilit la Călimăneşti după absolvirea unei şcoli postliceale din Bucureşti şi a lucrat ca maseur la clinica balneară. Apoi a urmat Facultatea de Sociologie din Sibiu.

A călătorit pe toate continentele lumii, iar cei mai mulţi prieteni şi i-a făcut printre şahişti. „Am jucat şi la o echipă de şah din Spania, în liga a II-a, iar în afara competiţiilor, în timpul săptămânii, am predat şah copiilor”, povesteşte sportivul.

Ajutor

Cu ajutorul fundaţiei „Dinu Patriciu” a realizat proiectul „Săptămâna şahistă”, prin care a urmărit popularizarea şahului în rândul tinerilor cu dizabilităţi şi selectarea celor mai talentaţi pentru a participa la competiţii.

Până la 30 de ani mi-am dorit să ajung campion mondial la şah, dar acum am ajuns la idea că şahul are valenţe de integrare. Te învaţă să te orientezi în mediul înconjurător şi să-ţi reprezinţi mental spaţiul, ceea ce pentru noi nevăzătorii este esenţial”.

„Noi jucăm doar în minte”

Pentru nevăzători, şahul este singurul sport care se joacă de la egal la egal cu oamenii normali. „Pentru mine, şahul se joacă doar în minte, iar piesele sunt doar de control. Noi trebuie să memorăm orice mutare, inclusiv a adversarului, şi să avem în memorie coordonatele de pe tabla de şah. Obligatoriu, fiecare mutare a adversarului se anunţă cu voce tare pentru a fi reţinută”, spune experimentatul şahist.

Piesele de şah cu care joacă nevăzătorii au elemente tactile pentru a putea fi identificate şi reţinute. „Şahul te învaţă cum să te orientezi în mediul înconjurător. Exersând acest joc, ajungi să-ţi reprezinţi mental spaţiul înconjurător, ceea ce pentru noi, nevăzătorii, este esenţial”, precizează tânărul.

Dacian Pribeanu este singurul sahist român nevazator, care a obţinut titlul de maestru FIDE, fiind component al echipei mondiale de şah

Dacian Pribeanu face parte din Echipa Mondiala de Sah a  Nevazatorilor

Dacian Pribeanu face parte din Echipa Mondiala de Sah a Nevazatorilor

Dacian Pribeanu (32 ani), din Călimăneşti este cel mai bun şahist nevăzător din România. Este singurul român care a obţinut titlul de „maestru FIDE” şi face parte din echipa mondială de şah a nevăzătorilor. „Sunt al şasea om din echipa mondială de şah a nevăzătorilor. Cum echipa este formată din cinci jucător, eu sunt pe postul de rezervă”, spune Dacian. Născut într-o familie de mineri din Lupeni, cu trei copii, Dacian a fost singurul nevăzător din familie a cărei copilărie a fost marcată de acest handicap. „Aş fi vrut să mă joc cu copiii în faţa blocului, dar mă evitau, aşa că primele mele jucării au fost piesele de şah”, povesteşte şahistul.



Şahiştii nevăzători memorează mutările
O partidă de şah între nevăzători durează maximum şase ore. Fiecare şahist are la dispoziţie 120 de minute pentru primele 40 de mutări, plus încă 60 de minute pentru restul partidei. Înaintea duelului, şahiştii îşi dau mâna şi sunt obligaţi să anunţe fiecare mutare. Fiecare şahist memorează atât mutările lui cât şi ale adversarului.

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul la persoanele cu dizabilitati | Etichetat: , | 1 Comment »

Moartea unui campion

Posted by ceausescuiulian pe Mai 3, 2010

Scris de Nicolae Manolescu pe www.adevarul.ro

De Vassili Smâslov am auzit prima oară când eram în anul întâi de facultate.

La 27 aprilie 1957 câştiga titlul mondial la şah, şi nu împotriva oricui, ci chiar a lui Mihail Botvinnik, considerat invincibil de toţi şahiştii din lume. Smâslov îl mai întâlnise o dată, cu trei ani înainte, şi tot în finală, obţinând o egalitate care îi lăsa titlul campionului. Întâlnirea din 1957 i-a surprins pe mulţi.

Cele 3 meciuri Botvinnik – Smaslov pentru  titlul mondial din 1954, 1957 si 1958 Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Legendele sahului, Personalitati din lumea sahului-In Memoriam | Etichetat: , , | 3 Comments »

Interviu cu Dieter Nisipeanu: „Cea mai bună perioadă e când eşti tânăr. Reţii mult mai uşor, mintea ţi-e mult mai liberă”

Posted by ceausescuiulian pe Mai 2, 2010

Scris de: Dan Arsenie pe http://www.evz.ro

Când citeşti despre Dieter Nisipeanu, îţi sare în ochi câştigarea europeanului de şah din 2005, locul 3-4 la mondialul american din ’99 şi, chiar dacă pierdut, meciul cu bulgarul Veselin Topalov. Aşa că te duci spre el oarecum temător, gândind că marele maestru îţi va arunca, zeflemitor, vreo două vorbe. Te gândeşti chiar că ar fi îndreptăţit să facă asta, doar presa de sport îşi umple paginile cu femei de fotbalişti.

Dieter aratand medalia de campion european in 2005 Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Interviuri | Etichetat: | 1 Comment »

Braila: Laura Doroftei a fost a patra şahistă din lume

Posted by ceausescuiulian pe Aprilie 28, 2010

La doar zece ani, s-a clasat pe locul IV, la Campionatul mondial de şah din Germania. În prezent este preşedintele Comisiei Feminine de Şah din cadrul Federaţiei Române de Şah.

Laura Doroftei este preşedintele Comisiei Feminine de Şah din  cadrul FRŞ

Laura Doroftei este preşedintele Comisiei Feminine de Şah din cadrul FRŞ Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul in Romania | Etichetat: | 1 Comment »

Baia Mare: Ioan Boiciuc, şahistul pasionat de rugby

Posted by ceausescuiulian pe Aprilie 27, 2010

Ioan Boiciuc sau Janos, cum îi spun prietenii, s-a născut într-o familie de şahişti. De la străbunic, bunic, tată şi până la unchi, toţi membrii familiei au în sânge sportul minţii, aşa că tânărului nu i-a fost prea greu să le calce pe urme.

Janos a decis să înveţe şah şi să participe la competiţii pe cont  propriu.

Baia Mare: Janos a decis să înveţe şah şi să participe la competiţii pe cont propriu.

„Am început să învăţ şi să joc şah încă de la vârsta de opt ani. Chiar dacă pentru mulţi dintre copiii de vârsta mea sportul acesta era extrem de plictisitor, eu eram foarte ambiţios şi dornic să învăţ regulile”, îşi aminteşte Janos.

Joacă pe cont propriu

Dacă mulţi dintre cei care doresc să practice şahul se înscriu la cluburi de profil, Janos a decis să înveţe şah şi să participe la competiţii pe cont propriu. „Iniţial nu mi-am dorit să fac performanţă în şah, aşa că în prima fază am decis să vad cum mă descurc pe cont propriu şi abia apoi să mă orientez spre ceva serios în domeniu”, arată şahistul. Primul concurs la care a participat Janos a reprezentat o adevărată reuşită pentru tânăr: deşi nu avea experienţă, a câştigat o competiţie regională. „Premiul m-a ambiţionat foarte tare, mai ales că eram printre cei mai tineri participanţi”, povesteşte Janos. La scurt timp, a participat la alte competiţii, până în ultimul an de liceu, când a hotărât să încerce şi altceva: rugby.

Convins de un afiş

„În timp ce jucam fotbal cu câţiva prieteni, un amic a remarcat că fug foarte bine şi mi-a spus că aş fi foarte potrivit pentru rugby. La început am fost surprins de remarca lui, însă întâmplarea a făcut ca după doar câteva zile să văd pe stradă un afiş în care scria că se caută jucători tineri. Am sunat şi aşa am ajuns să pun în practică ceea ce nici măcar nu visasem vreodată”, mărturiseşte el. Primul antrenament a fost destul de dificil pentru tânăr, nu doar pentru că nici măcar nu avea idee de regulile acestui sport, dar mai ales din cauza colegilor, care îl priveau cu neîncredere sau chiar în glumă, din cauza faptului că nu este un sportiv solid. „Sunt convins că în momentul în care am intrat pe teren prima dată, toţi s-au întrebat ce caut acolo. Nu aveam nici statură impozantă, nici nu ştiam regulil. După câteva antrenamente, totul a fost în regulă şi chiar au început să îmi explice anumite procedee şi să fim mai apropiaţi”, spune sportivul. Deşi este înscris în cadrul clubului doar de câteva luni, Ianos a disputat deja câteva meciuri, în care -a descurcat destul de bine pentru un începător. „Deocamdată joc rugby de plăcere, pentru că îl consider un hobby, însă nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul”, mai spune sportivul.

Care este secretul care te ajută să câştigi un meci de şah?

I.B.: Am o strategie care de multe ori m-a ajutat să câştig. Iniţial îi dau adversarului impresia că mă conduce, pentru că îmi place să fiu dominat, iar apoi îi dau toate mişcările peste cap şi câştig. Tactica aceasta mi-a adus până acum peste zece premii, nu doar la şah, ci şi în alte sporturi.

Nu a fost prea bruscă trecerea de la şah la rugby?

I.B.: A fost mai degrabă neprevăzută. Şahul nu l-am abandonat niciodată, iar în ceea ce priveşte rugby-ul, este într-adevăr un sport periculos şi dur, însă dacă faci totul conform regulamentului nu există prea mari riscuri. Chiar dacă sunt sporturi total diferite, atât şahul cât şi rugby-ul, fiecare are farmecul lui.

Ce-i place

Este pasionat de sport. De-a lungul timpului a practicat atletism, fotbal, tenis de masă şi rugby şi spune că nu concepe nicio zi fără mişcare.

Ce nu-i place

Deşi este un fan al muzicii comerciale, spune că este total dezgustat de manele, nu doar pentru că „îl zgârie pe urechi”, ci şi pentru că versurile i se par aberante.

(Sursa: Scris de Anca Popescu pe http://www.adevarul.ro)

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul la copii si juniori, Sahul si alte domenii | Etichetat: | 1 Comment »

Hitler a jucat şah cu Lenin?

Posted by ceausescuiulian pe Aprilie 21, 2010

Recent, o fotografie după o gravură care-i prezenta pe tânărul Adolf Hitler şi adultul Vladimir Ilici Lenin, jucând şah, acum o sută de ani, a fost publicată de către prestigioasa publicaţie britanică The Telegraf.

Hitler contra lui Stalin pe tabla de sah;Foto: BNPS Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Curiozitati sahiste, Diverse | Leave a Comment »

Cluj-Napoca: Un elev de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca a obţinut titlul de campion naţional de juniori la şah

Posted by ceausescuiulian pe Aprilie 17, 2010

CLUJ-NAPOCA. Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, anunţă câştigarea de către elevul acestuia – Gavrilă Fetti, a titlului de campion naţional la şah în cadrul concursului “Memorialul Kory Francisc”, competiţie rezervată elevilor cu deficienţe de vedere.

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Sahul la persoanele cu dizabilitati, Turnee de sah in Romania | Etichetat: , | Leave a Comment »

Un interviu emotionant cu Mihai Dima – Omul care joacă şah fără să vadă tabla!

Posted by Costin Beiu pe Aprilie 15, 2010

### Sînt oameni care trăiesc alături de noi, care au aceleaşi pasiuni şi aceleaşi griji. Aceleaşi bucurii.

### Ei nu văd, dar cei loviţi de orbire sîntem noi

E povestea unui om care şi-a acceptat destinul, pentru a reuşi să-l învingă. E drumul unui tînăr îndrăgostit de viaţă şi de şah, care a învăţat să vadă fără să vadă

Citește restul acestei intrări »

Posted in Articole si taieturi din ziare despre sah, Interviuri, Sahul in Romania | Leave a Comment »